A da lui Dumnezeu ce este al Lui
Domnul a dat poporului Său o solie pentru timpul acesta. Ea este prezentată în capitolul al treilea al cărții lui Maleahi. Cum putea Domnul să prezinte cerințele Sale într-un chip mai clar și mai cu putere de cum a făcut-o în capitolul acesta?
Toți ar trebui să-și aducă aminte că cerințele lui Dumnezeu vin înaintea oricărei alte cerințe. El ne dă cu îmbelșugare și contractul pe care l-a făcut cu omul este ca a zecea parte din averile sale să le înapoieze lui Dumnezeu. Domnul, plin de îndurare, încredințează servilor Săi comorile Sale, dar cu privire la zecime El zice: Aceasta este a Mea. Exact în măsura aceea în care Dumnezeu a dat omului proprietatea Sa, omul trebuie să-I înapoieze lui Dumnezeu cu credincioșie o zecime din tot avutul său. Acest deosebit aranjament a fost făcut chiar de Hristos.
Lucrarea aceasta cuprinde în sine rezultate solemne și veșnice și este prea sfântă spre a fi lăsată pe seama impulsului omenesc. Noi nu trebuie să ne simțim liberi de a trata problema aceasta așa cum alegem noi. Ca răspuns la cerințele lui Dumnezeu, trebuie să fie puse deoparte, în mod regulat, rezerve considerate sfinte pentru lucrarea Lui.
Primele roade
În afară de zecime, Domnul cere primele roade din toate veniturile noastre. Pe acestea El le-a rezervat, pentru ca lucrarea Lui de pe pământ să fie în mod larg susținută. Slujitorii lui Dumnezeu nu trebuie să fie mărginiți la fonduri restrânse. Solii Săi nu trebuie să fie împiedicați în lucrarea lor de a ține sus cuvântul vieții. În timp ce propovăduiesc adevărul, ei ar trebui să aibă mijloace spre a investi la înaintarea lucrării care trebuie făcute la timpul potrivit, pentru a avea cea mai bună și cea mai salvatoare influență. Trebuie să se facă fapte de milostenie; săracii și suferinzii trebuie să fie ajutați. Ar trebui să se dea daruri și să se facă sacrificii în scopul acesta. Ar trebui să se facă lucrare îndeosebi în câmpurile noi, unde stindardul adevărului nu a fost niciodată înfipt. Dacă toți aceia care mărturisesc a fi poporul lui Dumnezeu — atât bătrâni, cât și tineri — și-ar face datoria, n-ar fi lipsă în tezaur. Dacă toți și-ar aduce în mod credincios zecimea și ar consacra Domnului primele roade ale venitului lor, ar fi fonduri îndestulătoare pentru lucrarea Lui. Dar legea lui Dumnezeu nu e respectată și ascultată, și aceasta a adus după sine apăsarea lipsei.
-385-
Amintiți-vă de săraci
Orice extravaganță trebuie să fie îndepărtată din viața noastră, deoarece timpul pe care-l avem pentru lucrare este scurt. De jur împrejurul nostru vedem lipsă și suferință. Familii duc lipsă de hrană; copilașii strigă după pâine. Casele săracilor duc lipsă de mobilier și așternutul necesar pentru pat. Mulți trăiesc aproape în niște gropi, lipsiți aproape cu totul de cele necesare. Strigătele săracilor ajung până la cer. Dumnezeu vede; Dumnezeu aude. Dar mulți se proslăvesc pe ei înșiși, în timp ce semenii lor săraci și flămânzi, suferind din lipsă de hrană, cheltuiesc mult pentru mesele lor și mănâncă mult mai mult decât este necesar. Ce socoteală vor avea să dea în curând oamenii pentru egoista folosire a banilor lui Dumnezeu! Aceia care trec cu vederea măsura luată de Dumnezeu pentru săraci vor descoperi că ei L-au jefuit pe Dumnezeu și au risipit bunurile Lui.
Toate aparțin lui Dumnezeu
Toate lucrurile de care se bucură omul sunt datorită îndurării lui Dumnezeu. El este marele și bunul Dăruitor. Iubirea Lui se dă pe față înaintea tuturor în bogăția măsurilor luate pentru om. El ne-a dat timpul de probă, în care să ne formăm caracterul pentru curțile cerești. Și nu pentru că are nevoie de ceva care ne cere să rezervăm o parte din bunurile noastre pentru El.
-386-
Orice pom din Eden Domnul l-a creat plăcut la vedere și bun la mâncare și i-a îndemnat pe Adam și Eva să se bucure din plin de bunătățile Lui. Dar a făcut o excepție. Din pomul cunoștinței binelui și răului ei nu trebuia să mănânce. Pomul acesta Dumnezeu l-a rezervat ca un continuu amintitor al faptului că El era stăpân peste toate. În felul acesta, El le-a dat ocazia să-și demonstreze credința și încrederea în El, prin perfecta lor ascultare de cerințele Lui.
Așa stau lucrurile cu cerințele lui Dumnezeu față de noi. El pune comorile Sale în mâinile oamenilor, dar cere ca zecimea să fie pusă cu credincioșie deoparte pentru lucrarea Lui. El cere ca partea aceasta să fie pusă în tezaurul Lui. Ea trebuie să-I fie dată, ca aparținându-I; ea este sfântă și trebuie să fie folosită pentru scopuri sfinte, pentru susținerea acelora care duc solia mântuirii în toate părțile lumii. El rezervă partea aceasta, pentru ca fără încetare să curgă mijloace în casa tezaurului Său, pentru ca lumina adevărului să poată fi dusă celor de aproape și celor de departe. Ascultând cu credincioșie de cerința aceasta, noi recunoaștem că totul aparține lui Dumnezeu.
Și nu are Domnul dreptul să ceară acest lucru de la noi? Nu a dat El pe Singurul Său Fiu, pentru că ne iubea și dorea să ne salveze de la moarte? Și nu ar trebui ca darurile noastre de recunoștință să se reverse în tezaurul Său, pentru a fi scoase de acolo în vederea înaintării Împărăției Sale pe pământ? Întrucât Dumnezeu este stăpânul tuturor bunurilor noastre, n-ar trebui ca recunoștința față de El să ne îndemne să aducem daruri de mulțumire, recunoscând astfel dreptul Lui de proprietate asupra sufletului, trupului, spiritului și a tot ceea ce avem? Dacă ar fi fost urmat planul lui Dumnezeu, acum ar curge mijloace în tezaurul Său; și ar fi din abundență fonduri care să-i facă în stare pe slujitorii lui Dumnezeu să intre în câmpuri noi, și lucrători ar trebui să se unească cu predicatori pentru a înălța stindardul adevărului în locurile întunecoase ale pământului.