“Strângeți rândurile”
Lucrarea Domnului este una singură și poporul Său trebuie să fie unul singur. El n-a dat îndrumarea ca vreo ramură a soliei să fie adusă la îndeplinire în mod independent sau să absoarbă totul. În toate lucrările Sale, El a unit lucrarea misionară medicală cu lucrarea de predicare a cuvântului. El a trimis pe cei doisprezece apostoli și după aceea pe cei șaptezeci, ca să predice oamenilor Evanghelia, și le-a dat putere să-i vindece pe bolnavi și să scoată afară demoni în Numele Lui. Așa ar trebui să facă astăzi lucrarea solii Domnului. Astăzi ni se prezintă solia: “Cum M-a trimis pe Mine Tatăl, așa vă trimit și Eu pe voi. După aceste vorbe, a suflat peste ei și le-a zis: ‘Luați Duh Sfânt!’” (Ioan 20, 21-22.)
Satana va inventa orice plan cu putință pentru a-i separa pe aceia pe care Dumnezeu caută să-i facă una. Dar noi nu trebuie să fim mânați pe căi greșite prin uneltirile lui. Dacă lucrarea misionară medicală este săvârșită ca o parte a Evangheliei, oameni din lume vor vedea lucrarea bună ce se săvârșește; ei vor fi convinși de sinceritatea ei și o vor sprijini.
Noi ne apropiem de sfârșitul istoriei acestui pământ și Dumnezeu îi invită pe toți să înalțe stindardul care poartă inscripția: “Aici sunt aceia care păzesc poruncile lui Dumnezeu și credința lui Isus”. El invită pe poporul Său să lucreze în perfectă armonie. El îi invită pe cei angajați în lucrarea noastră medicală să se unească cu slujitorii Evangheliei; El îi invită pe slujitorii Evangheliei să conlucreze cu lucrătorii misionari medicali, iar biserica să ia asupră-și lucrarea ce i-a fost încredințată, ținând sus stindardul adevăratei reforme în câmpul lor, lăsând pe lucrătorii formați și cu experiență să înainteze în câmpuri noi. Nici un cuvânt care ar descuraja pe cineva nu trebuie să fie rostit, deoarece aceasta întristează inima lui Hristos și face o foarte mare plăcere adversarului. Toți au nevoie să fie botezați cu Duhul Sfânt; toți trebuie să se rețină de la observații mustrătoare și dezonorante, și să se apropie de Hristos pentru a putea aprecia greaua răspundere pe care o poartă cei care sunt împreună lucrători cu El. “Strângeți rândurile; strângeți rândurile”, sunt cuvintele dumnezeiescului nostru Învățător. Unirea este putere; dezbinarea este slăbiciune și înfrângere.
-293-
În lucrarea noastră pentru cei săraci și nenorociți, noi vom avea nevoie să ne păzim, ca nu cumva să ne asumăm răspunderi pe care nu vom fi în stare să le purtăm. Înainte de a adopta planuri și metode care cer o mare cheltuială de mijloace, noi trebuie să luăm seama dacă ele poartă semnătura divină. Dumnezeu nu aprobă dezvoltarea unei ramuri a lucrării fără a ține seama de celelalte ramuri. El intenționează ca lucrarea misionară medicală să pregătească drumul pentru prezentarea adevărului prezent — proclamarea soliei îngerului al treilea. Dacă scopul acesta este realizat, solia nu va fi nici eclipsată și nici înaintarea ei împiedicată.
Dumnezeu nu cere instituții numeroase, clădiri mari sau o desfășurare ostentativă, ci o acțiune armonioasă a unui popor aparte, un popor ales de Dumnezeu și scump. Fiecare om urmează să stea în locul și în partea sa, gândind, vorbind și acționând în armonie cu Duhul lui Dumnezeu. Atunci, și numai atunci, lucrarea va fi un tot întreg și simetric.
-294-
Neglijența din partea bisericii și a slujitorilor Evangheliei
În invitația la cina Evangheliei, Domnul Isus a arătat lucrarea ce urma să fie făcută — lucrarea pe care fiecare comunitate, din oricare localitate de la miazănoapte și miazăzi, de la răsărit și de la apus, trebuie să o facă.
Comunitățile au nevoie să aibă ochii unși cu alifia cerească pentru ochi, ca să poată vedea multele ocazii din jurul lor pentru a-I sluji lui Dumnezeu. De repetate ori, Domnul a chemat poporul Său să meargă la drumuri și la garduri și să-i convingă pe oameni să intre, pentru a-I fi casa plină; dar chiar și în umbra propriilor noastre porți sunt familii față de care noi nu am arătat destul interes pentru a-i face să înțeleagă că pe noi ne preocupă persoana lor. Lucrarea aceasta, care este cea mai aproape de noi, e ceea ce Domnul cere de la biserică să întreprindă. Noi nu trebuie să stăm și să zicem: “Cine este aproapele meu?” Noi trebuie să ne reamintim că aproapele nostru este acela care are cel mai mult nevoie de simpatia și ajutorul nostru, aproapele nostru este fiecare suflet care este rănit și zdrobit de adversar. Aproapele nostru este oricine este proprietatea lui Dumnezeu. În Hristos, deosebirile făcute de către iudei, cu privire la cine era aproapele lor, sunt date la o parte. Nu există despărțiri teritoriale, nu există distincții artificiale, nici caste, nici aristocrație.
Ocazii trecute cu vederea
Spiritul samariteanului milos n-a fost reprezentat în mare măsură în comunitățile noastre. Mulți care aveau nevoie să fie ajutați au fost trecuți cu vederea, după cum preotul și levitul au trecut cu vederea pe străinul rănit și zdrobit, care fusese lăsat să moară pe marginea drumului. Chiar și aceia care aveau nevoie de puterea divinului Vindecător, pentru a le vindeca rănile, fuseseră lăsați neîngrijiți și neluați în seamă. Mulți au lucrat ca și cum era îndeajuns să știe că Satana și-a așezat cursele pentru prinderea unui suflet, că ei se puteau duce acasă fără să se îngrijească de oaia pierdută. Este clar că aceia care manifestă un asemenea spirit nu sunt părtași naturii dumnezeiești, ci însușirilor vrăjmașului lui Hristos.
-295-
Cineva trebuie să îndeplinească însărcinarea dată de Hristos, cineva trebuie să aducă la îndeplinire lucrarea pe care El a început-o pe pământ; iar bisericii i s-a dat privilegiul acesta. Pentru scopul acesta a fost ea organizată. Atunci, pentru ce nu au acceptat membrii bisericii răspunderea aceasta? Sunt unii care au văzut această mare neglijență; ei au văzut nevoile multora care suferă și duc lipsă; ei au recunoscut în aceste sărmane suflete pe aceia pentru care Hristos și-a dat viața; inima lor a fost mișcată de milă, și fiecare energie a lor a fost trezită la acțiune. Ei au pornit la lucrarea de organizare a acelora care erau gata să conlucreze cu ei la ducerea adevărului Evangheliei înaintea multora care acum trăiesc în viciu și nelegiuire, ca ei să poată fi salvați dintr-o viață de risipă și păcat. Aceia care au fost angajați în această lucrare creștină de ajutorare au făcut ceea ce Dumnezeu a dorit să se facă și El a primit ostenelile lor. Ceea ce s-a făcut în privința aceasta este o lucrare cu care fiecare adventist de ziua a șaptea ar trebui să simpatizeze din toată inima, să o aprobe și să se apuce de ea cu râvnă. Neglijând lucrarea aceasta, care se află în granițele propriului lor câmp de lucru, refuzând a purta poverile acestea, biserica suferă o mare pierdere. Dacă biserica ar fi pornit să facă lucrarea aceasta așa cum ar fi trebuit, ei ar fi fost mijlocul de salvare pentru multe suflete.
Din cauza neglijenței lor, Domnul a privit cu neplăcere asupra bisericii. Mulți au dat pe față plăcerea după o viață comodă și lăsarea în voia plăcerilor lor egoiste. Unii care au avut privilegiul de a cunoaște adevărul biblic nu l-au adus în sanctuarul lăuntric al sufletului. Dumnezeu îi socotește pe toți aceștia răspunzători pentru talanții pe care ei nu i-au înapoiat în servicii cinstite și credincioase, în a face orice efort cu putință pentru a-i căuta și salva pe cei ce erau pierduți. Acești slujitori leneși sunt reprezentați ca venind la ospățul nunții, fără haina neprihănirii lui Hristos. Ei au acceptat adevărul, dar nu îl practică. După propria mărturisire, ei sunt circumciși, dar în realitate ei sunt necircumciși.
De ce nu ne entuziasmăm cu Spiritul lui Hristos? Pentru ce suntem noi atât de puțin mișcați de strigătele jalnice ale unei lumi suferinde? Apreciem noi înaltul nostru privilegiu de a adăuga o stea la coroana lui Hristos — un suflet liberat din lanțurile cu care l-a legat Satana, un suflet salvat pentru Împărăția lui Dumnezeu? Biserica trebuie să-și dea seama de obligația ei de a duce Evanghelia adevărului prezent la orice făptură. Vă îndemn să citiți capitolele trei și patru din Zaharia. Dacă capitolele acestea sunt înțelese, dacă sunt primite, se va face o lucrare pentru aceia care flămânzesc și însetează după neprihănire, o lucrare care pentru biserică înseamnă: “Mergeți înainte și în sus”.
Rezultatele neglijenței
Oriunde se înființează o comunitate, toți membrii ar trebui să se angajeze activ în lucrarea misionară. Ei ar trebui să viziteze fiecare familie din vecinătate și să le cunoască situația lor spirituală. Dacă cei care se numesc creștini s-ar fi angajat în această lucrare de la data de când numele lor au fost scrise prima dată în registrele comunității, n-ar fi astăzi o necredință atât de răspândită, o nelegiuire atât de profundă, o stricăciune atât de nemaiîntâlnită, așa cum se vede în lumea din zilele noastre. Dacă fiecare membru al comunității ar fi căutat să-i lumineze pe alții, mii și mii de suflete ar sta astăzi împreună cu poporul păzitor al poruncilor lui Dumnezeu.
Și nu numai în lume vedem rezultatele neglijenței de a lucra pe căile lui Hristos din partea comunității. Prin neglijența aceasta, în comunitate s-a introdus o stare de lucruri ce a eclipsat înaltele și sfintele interese ale lucrării lui Dumnezeu. Un spirit de critică și amărăciune s-a furișat în biserică, și discernământul spiritual al multora a slăbit. Din cauza aceasta, lucrarea lui Hristos a suferit o pierdere foarte mare. Ființele cerești au așteptat să conlucreze cu uneltele omenești, dar noi n-am observat prezența lor.