Despărțirea de lume
Când copiii lui Israel au fost strânși dintre egipteni, Domnul a zis: “În noaptea aceea, Eu, voi trece prin țara Egiptului, și voi lovi pe toți întâii născuți din țara Egiptului, de la oameni până la dobitoace; și voi face judecata împotriva tuturor zeilor Egiptului: Eu Domnul…. Să luați apoi un mănunchi de isop, să-l muiați în sângele din strachină, și să ungeți pragul de sus și cei doi stâlpi cu sângele din strachină. Nimeni din voi să nu iasă din casă până dimineața. Când va trece Domnul ca să lovească Egiptul, și va vedea sângele pe pragul de sus și pe cei doi stâlpi ai ușii, Domnul va trece pe lângă ușă, și nu va îngădui Nimicitorului să intre în casele voastre ca să vă lovească. Să păziți lucrul acesta ca o lege pentru voi și pentru copiii voștri în veac”. (Exod 12, 12.22-24.) Sângele așezat pe ușiorii ușii simboliza sângele lui Hristos, singurul care îi va salva pe copiii evreilor de blestem. Oricare copil al evreilor, care a fost găsit într-o locuință egipteană, a fost nimicit.
-195-
Experiența aceasta a izraeliților a fost scrisă pentru învățătura acelora care vor trăi în zilele de pe urmă. Înainte ca pedepsele ce nu mai pot fi reținute să vină asupra locuitorilor pământului, Domnul invită pe toți aceia care sunt cu adevărat israeliți să se pregătească pentru evenimentul acela. Părinților, El le dă avertismentul: “Aduceți-vă copiii în casele voastre; țineți-i departe de aceia care disprețuiesc poruncile lui Dumnezeu, care propagă și practică răul. Ieșiți cât mai repede cu putință din orașele mari. Înființați școli ale comunității. Dați copiilor voștri Cuvântul lui Dumnezeu ca bază a întregii lor educații.” Acesta este plin de învățături frumoase, și, dacă elevii fac din el studiul lor în școala primară de aici de jos, vor fi pregătiți pentru școala superioară de sus.
În acest timp, Cuvântul lui Dumnezeu ne vorbește astfel: “Nu vă înjugați la un jug nepotrivit cu cei necredincioși. Căci ce legătură este între neprihănire și fărădelege? Sau cum poate sta împreună lumina cu întunericul? Ce înțelegere poate fi între Hristos și Belial? Sau ce legătură are cel credincios cu cel necredincios? Cum se împacă Templul lui Dumnezeu cu idolii? Căci noi suntem Templul Dumnezeului celui viu, cum a zis Dumnezeu: ‘Eu voi locui și voi umbla în mijlocul lor; Eu voi fi Dumnezeul lor și ei vor fi poporul Meu’. De aceea: ‘Ieșiți din mijlocul lor și depărtați-vă de ei, zice Domnul; nu vă atingeți de ce este necurat, și vă voi primi. Eu vă voi fi Tată, și voi Îmi veți fi fii și fiice; zice Domnul cel Atotputernic’.” (2 Corinteni 6, 14-18.) Unde sunt copiii voștri? Îi educați voi spre a-și da seama și a scăpa de stricăciunile care sunt în lume prin poftă? Căutați voi să le salvați sufletele sau prin neglijența voastră contribuiți la nimicirea lor?
-196-
Copii neglijați
S-a dat mult prea puțină atenție copiilor și tineretului nostru. Membrii mai vârstnici ai bisericii nu au privit asupra lor cu duioșie și simpatie, dorind ca ei să avanseze într-o viață dumnezeiască, și de aceea copiii nu au ajuns să crească în viața creștină așa cum ar fi trebuit. Unii membri ai comunității, care L-au iubit pe Dumnezeu și s-au temut de El în trecut, îngăduie ca treburile lor să-i absoarbă cu totul și își ascund lumina sub obroc. Ei au uitat să-I servească lui Dumnezeu și fac din treburile lor mormântul religiei lor.
Să fie oare lăsați tinerii să fie bătuți de vânt într-o parte și alta, să se descurajeze și să cadă în ispitele care stau pretutindeni la pândă pentru a prinde piciorul lor neatent? Lucrarea cea mai apropiată de membrii comunităților noastre este aceea de a ajunge să fie interesați de tineretul nostru. Dându-le cu bunătate, răbdare și gingășie îndrumare peste îndrumare și învățătură peste învățătură. O, unde sunt tații și mamele din Israel? Ar trebui să fie un mare număr de persoane care, ca ispravnici ai Domnului Hristos, să simtă nu numai un interes ocazional, ci un interes special pentru tineret. Ar trebui să fie mulți ale căror inimi să fie mișcate de situația jalnică în care sunt așezați tinerii, care își dau seama că Satana lucrează prin orice uneltire cu putință pentru a-i prinde în lațul său. Dumnezeu cere bisericii să se ridice din letargia ei și să vadă ce fel de serviciu se cere în acest timp primejdios.
Ochii fraților și surorilor noastre ar trebui să fie unși cu cereasca alifie de ochi, pentru ca ei să poată vedea nevoile timpului acesta. Mieii turmei trebuie să fie hrăniți, și Domnul cerului primește să vadă cine face lucrarea ce El dorește să fie făcută pentru copii și tineri. Biserica doarme și nu-și dă seama de întinderea acestei probleme. “De ce”, zice cineva, “este nevoie să stăruim atât de mult ca să ne învățăm temeinic copiii? Mi se pare că, dacă vreo câțiva care au hotărât să urmeze chemarea sau înclinația lor literară, sau o altă chemare care cere o anumită disciplină, primesc o atenție specială — aceasta este tot ceea ce e necesar. Nu e necesar ca tot tineretul nostru să fie bine instruit. Nu va răspunde o desăvârșită educare a câtorva persoane la oricare cerință esențială?”
-197-
Nu, răspund eu, cât se poate de hotărât, nu. Ce selecție am fi în stare să facem noi între tinerii noștri? Cum am putea spune cine va fi cel mai promițător, care va aduce serviciul cel mai bun lui Dumnezeu? În judecata noastră omenească, noi am putea face cum a făcut Samuel, care, atunci când a trimis să-l găsească pe unsul Domnului, s-a uitat la înfățișarea exterioară. Dar Domnul i-a spus lui Samuel: “Nu te uita la înfățișarea și înălțimea staturii lui, căci l-am lepădat. Domnul nu se uită la ce se uită omul; omul se uită la ceea ce izbește ochii, dar Domnul se uită la inimă”. (1 Samuel 16, 7.) Pe nici unul din fiii cu înfățișare nobilă ai lui Isai n-a vrut Domnul să-l accepte; dar când David, fiul cel mai tânăr, un băiețandru și păstor la oi, a fost chemat de la câmp și a trecut prin fața lui Samuel, Domnul a zis: “Scoală-te și unge-l, căci el este!” (Ver 12.) Cine poate să determine care persoană din familie se va dovedi eficientă în lucrarea lui Dumnezeu? Tuturor tinerilor trebuie să li se permită să aibă binecuvântările și privilegiile educării în școlile noastre, pentru ca ei să poată fi inspirați să devină împreună lucrători cu Dumnezeu
-198-
Necesitatea școlilor comunității
Multe familii care, pentru motivul de a-și educa copiii, se mută acolo unde au fost înființate școlile noastre cele mari ar face un serviciu mult mai bun pentru Domnul dacă ar rămâne acolo unde se găsesc. Ei ar trebui să încurajeze comunitatea din care fac parte ca membrii ei să înființeze o școală a comunității la care copiii din vecinătatea lor să poată primi o deplină și practică educație creștină. Ar fi cu mult mai bine pentru copiii lor, pentru ei înșiși și pentru cauza lui Dumnezeu, dacă ar rămâne în comunitățile mai mici, unde ajutorul lor este necesar, în loc de a merge în comunitățile mai mari, unde, întrucât ei nu sunt necesari, este o continuă ispită de a cădea în inactivitate spirituală.
Oriunde sunt câțiva păzitori ai Sabatului, părinții ar trebui să se unească pentru a procura un loc unde să se țină cursuri școlare și la care copiii și tinerii lor să poată fi învățați. Ei ar trebui să folosească un învățător creștin care, ca un misionar consacrat, să educe copiii în așa fel, încât să-i determine să devină misionari. Să fie folosiți învățători care vor face o instruire deplină în obiectele de studiu obișnuite, Biblia fiind temelia și viața oricărui studiu. Părinții ar trebui să îmbrace armura și, prin propriul lor exemplu, să-i învețe pe copiii lor să fie misionari. Ei ar trebui să lucreze cât este ziuă; deoarece “vine noaptea, când nu pot lucra”. (Ioan 9, 4.) Dacă ei vor depune eforturi neegoiste, învățându-i stăruitor pe copiii lor să poarte răspunderi, Domnul va lucra împreună cu ei.
Unele familii de păzitori ai Sabatului locuiesc izolat sau la foarte mare depărtare de alții de aceeași credință. Aceștia și-au trimis uneori copiii la școlile noastre cu internat, la care ei au primit ajutor și s-au înapoiat pentru a fi o binecuvântare în propria lor familie. Dar unii nu-și pot trimite copiii departe de casă pentru a fi educați. În asemenea cazuri, părinții ar trebui să se străduiască să folosească un învățător religios exemplar, care va considera o plăcere să lucreze pentru Domnul în orice calitate și care e dispus să se îngrijească de oricare parte a viei Domnului. Tații și mamele ar trebui să conlucreze cu învățătorul, lucrând sârguincios la convertirea copiilor lor. Ei să se străduiască să țină interesul spiritual al copiilor lor proaspăt și sănătos în familie și să-și crească copiii în învățătura și mustrarea Domnului. Ei trebuie să consacre o parte din fiecare zi studiului și să se facă învățăcei împreună cu copiii lor. În felul acesta, pot face din ora de învățătură o oră plină de plăcere și de folos, iar încrederea lor va crește în metoda aceasta de a se osteni pentru mântuirea copiilor lor. Părinții vor vedea că propria lor creștere va fi mai rapidă atunci când învață să lucreze pentru copiii lor. Atunci când lucrează în felul acesta, în smerenie, necredința va dispărea. Credința și activitatea vor da o siguranță și o satisfacție care vor spori zi de zi, atunci când se străduiesc în a-L cunoaște pe Domnul și a-L face cunoscut. Rugăciunile lor vor deveni mai călduroase, deoarece vor avea un obiect precis pentru care să se roage.
-199-
În unele țări, părinții sunt obligați prin lege să-și dea copiii la școală. În țările acestea, în localitățile unde este o comunitate, ar trebui să fie înființate școli, chiar dacă nu sunt mai mult de șase copii care să meargă. Lucrați ca și cum ați lucra pentru propria voastră viață pentru a vă salva copiii ca să nu fie înecați în influențele murdare și stricăcioase ale lumii.
Noi suntem cu mult în urmă față de datoria noastră în această importantă problemă. În multe locuri, de multă vreme ar fi trebuit să funcționeze școli. Multe localități ar fi avut în felul acesta reprezentanți ai adevărului, care ar fi dat tărie și prestigiu lucrării Domnului. În loc să fie concentrate atât de multe clădiri mari în câteva locuri, ar fi trebuit să se înființeze școli în multe localități.
-200-
Aceste școli să se înceapă sub o îndrumare înțeleaptă, în așa fel încât copiii și tinerii să poată fi educați în propriile lor comunități. Este o ofensă gravă la adresa lui Dumnezeu faptul că s-a dat pe față o atât de mare neglijență în privința aceasta, când Providența ne-a pus la îndemână înlesniri atât de abundente cu care să lucrăm. Dar, deși în trecut am rămas în urmă în a face tot ceea ce am fi putut pentru tineret și copii, să ne pocăim acum și să ne răscumpărăm timpul. Domnul zice: “De vor fi păcatele voastre cum e cârmâzul, se vor face albe ca zăpada; de vor fi roșii ca purpura, se vor face albe ca lâna. De veți voi și veți asculta, veți mânca cele mai bune roade ale țării”. (Isaia 1, 18-19.)