Institute pentru predicatori
Mergeți în toată lumea și predicați Evanghelia la toată făptura, este porunca Mântuitorului față de lucrătorii Săi. Dar această lămurită îndrumare a fost nesocotită. Deși s-a dat de repetate ori lumină, oamenii au fost chemați din câmpurile lor de lucru spre a petrece săptămâni întregi, participând la un institut pentru predicatori. A fost un timp când lucrul acesta a fost necesar, deoarece propriul nostru popor s-a opus lucrării lui Dumnezeu, refuzând lumina cu privire la neprihănirea prin credință a lui Hristos. Ei ar fi trebuit să o primească, și să o dea mai departe cu inima, vocea și scrisul, deoarece este unica lor eficiență. Ar fi trebuit să lucreze sub călăuzirea Duhului Sfânt pentru a da și altora lumină.
Ținerea unor atât de multe institute biblice în mijlocul propriului nostru popor nu este un lucru înțelept. Scopul e bun, dar există o lucrare mai urgentă de făcut pentru a duce lumina adevărului în locuri unde aceasta nu a pătruns. Lucrătorii ținuți să lucreze pentru cei care au deja cunoașterea adevărului sunt ținuți departe de aceia care nu-l cunosc. Consacrând, an după an, mult timp institutelor pentru predicatori, frații noștri au neglijat câmpuri care sunt albe, gata pentru seceriș. Sufletele orbite din punct de vedere spiritual, umplute cu prejudecăți de către aceia care prezintă greșit adevărul, au fost lăsate neavertizate. Această neglijență va fi pusă în seama persoanelor, organizațiilor și bisericilor, în acea zi când fiecare om va fi judecat după faptele făcute în trup. Atunci se va vedea cât de mare a fost măsura răspunderii pentru faptul că s-a neglijat extinderea lucrării în locurile îndepărtate.
Participarea la atât de multe institute n-a adus cel mai mare folos lucrătorilor. Talentul se dezvoltă cel mai bine acolo unde este mai necesar. Predicatorii chemați din câmpurile lor pentru a participa la institutele pentru predicatori nu sunt atât de bine pregătiți pentru lucrare, ca atunci când se dedică unei munci consacrate în câmpurile lipsite și unde trebuie să fie înălțat stindardul adevărului. Dacă ei ar studia Cuvântul lui Dumnezeu cu un duh dispus de a învăța, rugându-se și veghind, și dacă ar lucra la fel de bine cum se roagă, îngeri ai lui Dumnezeu le-ar deschide mintea ca să înțeleagă adevărul în toată frumusețea lui.
-90-
Atunci când se primește cunoașterea adevărului, ea trebuie să fie transmisă și celor care sunt în întuneric, fără Dumnezeu și fără nădejde în lume. Într-o lucrare de felul acesta, este necesar a lucra cu minți felurite și Dumnezeu îi va binecuvânta foarte mult pe slujitorii Săi, atunci când ei privesc la El pentru înțelepciune. Duhul Sfânt va veni la toți aceia care cer cu rugăminte pâinea vieții pentru a o da și semenilor lor.
În loc de a ține institute în vederea pregătirii predicatorilor pentru lucrarea lor, acestor predicatori să li se dea să lucreze în locurile unde s-au ținut adunări în tabără. După ce au fost hrăniți cu pâinea vieții, printr-un miracol al harului lui Dumnezeu, ei să lucreze la hrănirea altora.
Suma mare de mijloace financiare, cheltuită cu institutele pentru predicatori, ar fi adus rezultate mai bogate, dacă s-ar fi cheltuit pentru menținerea predicatorilor într-o activitate efectivă în câmpurile misionare.
Între predicatori, sunt bărbați și femei ai credinței și ai rugăciunii, bărbați care pot să spună: “Ce era de la început, ce am auzit, ce am văzut cu ochii noștri, ce am privit și ce am pipăit cu mâinile noastre, cu privire la Cuvântul vieții … ce am văzut și am auzit, aceea vă vestim și vouă”. (1 Ioan 1, 1-3.) Bărbații aceștia trebuie să-i învețe pe alții. Lucrătorii să fie formați prin muncă efectivă, în legătură cu bărbați cu experiență.
-91-
Botezul
Însemnătatea actului
Orânduirile botezului și ale Cinei Domnului constituie doi stâlpi monumentali, unul în afara și altul înăuntrul bisericii. Asupra acestor orânduiri, Hristos a înscris Numele adevăratului Dumnezeu.
Hristos a făcut din botez semnul intrării în Împărăția Lui spirituală. El a făcut din aceasta o condiție hotărâtă, pe care trebuie să o împlinească toți aceia care doresc să fie recunoscuți ca fiind sub autoritatea Tatălui, a Fiului și a Duhului Sfânt. Mai înainte ca cineva să-și găsească un cămin în biserică, mai înainte de a trece pragul Împărăției spirituale a lui Dumnezeu, el trebuie să primească întipărirea Numelui divin: “Domnul neprihănirea noastră”. (Ieremia 23, 6.)
Botezul este o foarte solemnă renunțare la lume. Aceia care sunt botezați în întreitul Nume al Tatălui, al Fiului și al Duhului Sfânt, declară public, chiar de la intrarea lor în viața de creștin, că au părăsit serviciul lui Satana și au devenit membri ai familiei împărătești, copii ai Împăratului ceresc. Ei au ascultat de porunca: “Ieșiți din mijlocul lor și despărțiți-vă de ei … nu vă atingeți de ce este necurat”. Și față de ei este împlinită profeția: “Vă voi primi. Eu vă voi fi Tată, și voi Îmi veți fi fii și fiice, zice Domnul Cel Atotputernic”. (2 Corinteni 6, 17-18.)
Pregătirea pentru botez
E nevoie de o deplină pregătire din partea candidaților la botez. Ei au nevoie de mai multă instruire credincioasă decât li s-a dat de obicei. Principiile vieții creștine ar trebui să fie clar arătate acelora care au venit de curând la adevăr. Nimeni nu trebuie să se sprijine pe mărturisirea lor de credință, ca fiind o dovadă că ei au o legătură mântuitoare cu Hristos. Noi nu trebuie doar să zicem: “Cred”, ci să practicăm adevărul. Prin conformarea față de voia lui Dumnezeu, noi dovedim, prin cuvintele noastre, prin purtarea noastră și prin caracterul nostru, legătura noastră cu El. Ori de câte ori cineva renunță la păcat, care este călcarea Legii, viața lui va fi adusă în ascultare de Lege, la o deplină ascultare. Aceasta este lucrarea Duhului Sfânt. Lumina Cuvântului studiată cu băgare de seamă, glasul conștiinței, ostenelile Spiritului produc în inimă adevărata iubire față de Hristos, care S-a dat ca preț de răscumpărare a ființei în ascultare. Linia de demarcație va fi clară și distinctă între aceia care-L iubesc pe Dumnezeu și păzesc poruncile Sale și aceia care nu-L iubesc și disprețuiesc preceptele Sale.
-92-
Creștinii credincioși, bărbați și femei, ar trebui să aibă un profund interes în a aduce sufletul convins de păcat la o corectă cunoaștere a neprihănirii lui Hristos Isus. Dacă unii dintre noi au îngăduit ca dorința după satisfacerea egoistă a poftelor să dețină locul suprem în viața lor, credincioșii sinceri ar trebui să vegheze asupra acestor suflete ca unii care trebuie să dea socoteală. Ei nu trebuie să neglijeze învățarea credincioasă, duioasă și iubitoare, atât de esențială pentru tinerii convertiți, pentru ca să nu fie o lucrare făcută cu jumătate de inimă. Chiar cei dintâi pași ar trebui să fie bine făcuți.
Satana nu dorește ca cineva să-și dea seama de necesitatea unei totale predări față de Dumnezeu. Atunci când sufletul neglijează să facă această predare, păcatul nu e părăsit; pofte și pasiuni se luptă să devină stăpâne; ispita întunecă conștiința, așa încât adevărata consacrare nu are loc. Dacă toți și-ar da seama de lupta pe care fiecare suflet trebuie să o ducă cu agenții satanici care caută să prindă în cursă, să momească, să înșele, ar fi dată pe față o lucrare mult mai plină de sârguință pentru cei care sunt tineri în credință.
-93-
Sufletele acestea, lăsate singure, sunt adesea ispitite și ele nu-și dau seama de răul ascuns în ispite. Trebuie să considere că e privilegiul lor de a cere sfat. Trebuie să caute societatea acelora care pot să le ajute. Prin legătura cu aceia care-L iubesc pe Dumnezeu și se tem de El, ele vor primi putere.
Conversația noastră cu sufletele acestea trebuie să aibă un caracter spiritual și încurajator. Domnul notează luptele fiecărui suflet slab, cuprins de îndoieli, care se luptă, și El îi va ajuta pe toți aceia care apelează la El. Ei vor vedea cerul deschis înaintea lor și îngerii lui Dumnezeu coborând și urcând scara strălucitoare de lumină pe care ei se străduiesc să urce.
Lucrarea părinților. Părinții ai căror copii doresc să fie botezați au o lucrare de făcut, atât în ceea ce privește cercetarea de sine, cât și în instruirea în mod credincios a copiilor lor. Botezul este rânduiala cea mai sfântă și mai însemnată și trebuie să fie o deplină înțelegere a importanței ei. Ea înseamnă pocăință în ce privește păcatul și intrarea într-o viață nouă în Isus Hristos. Nu trebuie să se dea pe față o grabă necuvenită pentru a primi botezul. Atât părinții, cât și copiii trebuie să-și facă bine socotelile. Consimțind la botezarea copiilor lor, părinții își iau obligația solemnă de a fi administratori credincioși pentru acești copii, pentru a-i călăuzi la formarea caracterului lor. Ei își iau angajamentul să-i apere cu un interes deosebit pe acești miei ai turmei, pentru ca ei să nu dezonoreze credința pe care o au.
Copiilor trebuie să li se facă o instruire religioasă din anii cei mai fragezi ai lor. Aceasta ar trebui să fie dată nu într-un spirit osânditor, ci într-un spirit de voie bună și fericire. Mamele trebuie să fie mereu de veghe, ca nu cumva asupra copiilor lor să vină ispita în așa fel, încât să nu fie recunoscută de ei. Părinții ar trebui să-i apere pe copiii lor prin învățături plăcute și înțelepte. În calitate de prietenii cei mai buni ai acestor copii lipsiți de experiență, ei ar trebui să-i ajute în lucrarea câștigării biruinței, pentru că a fi biruitori pentru ei înseamnă totul. Ei ar trebui să considere că scumpii lor copilași, care caută să facă ceea ce este drept, sunt membrii mai tineri ai familiei Domnului și ar trebui să aibă un viu interes în a-i ajuta pe aceștia să meargă pe calea ascultării de Dumnezeu. Cu un interes plin de iubire, părinții ar trebui să-i învețe, zi după zi, ce înseamnă a fi copii ai lui Dumnezeu și a supune voința în ascultare de El. Învățați-i că ascultarea de Dumnezeu cuprinde în sine ascultarea de părinți. Aceasta trebuie să fie o lucrare zilnică și de fiecare oră. Părinților, vegheați și vă rugați, faceți din copii prietenii voștri.
-94-
Când vremea cea mai fericită din viața lor a sosit, și în inima lor ei Îl iubesc pe Dumnezeu și doresc să fie botezați, atunci procedați cu ei cu credincioșie. Înainte de a primi botezul, întrebați-i dacă pentru ei principalul lor scop în viață este de a lucra pentru Dumnezeu. Apoi, spuneți-le cum să înceapă. Primele lecții sunt de cea mai mare însemnătate. În simplitate, învățați-i cum să facă cel dintâi serviciu pentru Dumnezeu. Faceți ca lucrul să fie cât mai ușor de înțeles cu putință. Explicați ce înseamnă a-I preda Domnului eul, a face exact așa cum ne îndrumă Cuvântul Său, sub călăuzirea părinților creștini.
După o instruire credincioasă, dacă sunteți mulțumiți că fiii voștri înțeleg însemnătatea convertirii și a botezului și s-au pocăit cu adevărat, lăsați ca ei să fie botezați. Dar, repet, mai întâi pregătiți-vă pentru a acționa ca păstori credincioși în călăuzirea picioarelor neexperimentate pe cărarea îngustă a ascultării. Dumnezeu trebuie să lucreze în părinți, pentru ca ei să poată da copiilor lor o pildă bună în ceea ce privește iubirea, curtoazia și smerenia creștină, cum și în ceea ce privește predarea completă a eului, lui Hristos. Dacă consimțiți ca fiii și fiicele voastre să se boteze și apoi îi lăsați să facă ceea ce vor ei, socotind că n-aveți nici o datorie anume de a le menține picioarele pe cărarea cea dreaptă, voi înșivă sunteți atunci răspunzători, dacă ei își pierd credința, curajul și interesul față de adevăr.
-95-
Lucrarea pastorului. Candidații ajunși la maturitate ar trebui să înțeleagă mai bine decât cei mai tineri care este datoria lor; pastorul bisericii are și el o datorie de împlinit față de aceste suflete, aceea de a ști dacă ei au sau nu obiceiuri și deprinderi rele. E de datoria pastorului să aibă adunări speciale cu ei. Țineți-le lecturi biblice, vorbiți-le și rugați-vă cu ei și arătați-le lămurit ce anume cere Domnul de la ei. Citiți-le învățătura Bibliei cu privire la convertire. Arătați-le care sunt roadele convertirii, dovada că ei Îl iubesc pe Dumnezeu. Arătați-le că adevărata convertire este o schimbare a inimii, a gândurilor și a obiceiurilor. Obiceiurile rele trebuie să fie părăsite. Păcatele vorbirii de rău, geloziei, neascultării trebuie să fie îndepărtate. O luptă trebuie să se dea împotriva oricărei trăsături rele de caracter. Atunci păcătosul poate să-și însușească în chip înțelegător făgăduința: “Cereți și vi se va da”. (Matei 7, 7.)