Să se trateze cu ei acele părți ale soliei pe care aceștia vor fi în stare să le înțeleagă și să și le însușească. Deși va părea curios și uimitor, mulți vor recunoaște cu bucurie că o nouă lumină se revarsă asupra Cuvântului lui Dumnezeu; pe când, dacă s-ar prezenta adevăruri noi într-un așa de mare număr, încât nu le vor putea înțelege, unii se vor depărta și nu vor mai reveni niciodată. În râvna lor de a spune și altora ceea ce ei știu, unii vor prezenta greșit ceea ce au auzit. Unii vor suci așa de tare Scripturile, încât vor zăpăci mintea altora.
Aceia care vor studia felul cum Hristos dădea învățături și se vor deprinde să urmeze metoda Lui, vor atrage și vor reține un mare număr de ascultători, după cum Hristos i-a atras și reținut pe oameni în zilele Sale. La fiecare adunare, Satana va fi de față, pentru ca umbra lui demonică să se poată interpune între om și Dumnezeu, pentru a intercepta orice rază de lumină ce ar putea să se reverse asupra sufletului. Dar atunci când adevărul în caracterul lui practic este prezentat oamenilor, cu putere, pentru că îi iubiți, sufletele vor fi convinse, deoarece Spiritul Sfânt al lui Dumnezeu va impresiona inima lor.
“Înarmați-vă cu smerenie, rugați-vă ca îngerii lui Dumnezeu să poată veni alături de voi și să impresioneze mințile, pentru că nu voi trebuie să întrebuințați Duhul Sfânt, ci Duhul Sfânt trebuie să vă întrebuințeze pe voi. Duhul Sfânt face ca adevărul să fie impresionant. Prezentați mereu înaintea oamenilor adevărul practic.”
-58-
Nu scoateți prea mult la iveală acele părți ale soliei care sunt o osândire a obiceiurilor și practicilor poporului, până ce nu au avut prilejul să știe că noi credem în Hristos, că noi credem în divinitatea Lui și în preexistența Lui. Să se stăruiască asupra mărturiei Răscumpărătorului omenirii. El spune: “Eu, Isus, am trimis pe îngerul Meu să vă adeverească aceste lucruri pentru Biserici”. (Apocalipsa 22, 16.)
La adunarea în tabără de la Queensland, din 1898, mi s-au dat instrucțiuni pentru lucrătorii noștri biblici. În vedenii de noapte, părea că predicatorii și lucrătorii erau la o adunare unde se țineau lecturi biblice. Noi am zis: “Astăzi avem cu noi pe Marele Învățător”, și am ascultat cu interes cuvintele Lui. El a spus: “Vă stă în față o mare lucrare în locul acesta. Va trebui să prezentați adevărul în simplitatea lui. Aduceți pe oameni la apele vieții. Vorbiți-le acele lucruri care sunt legate de binele lor prezent și veșnic. Studiul prezentat de voi din Scripturi să nu fie ceva ieftin sau ocazional. În tot ce spuneți, căutați să fiți siguri că aveți de spus ceva vrednic de timpul pe care-l luați pentru a spune, și de timpul luat de ascultători pentru a vă asculta, vorbiți despre lucrurile care dau învățătură, aducând lumină cu fiecare cuvânt.
Învățați să lucrați cu oamenii acolo unde sunt. Nu prezentați subiecte care trezesc conflicte. Învățătura voastră să nu fie de așa natură, încât să pună mintea în încurcătură. Nu-i faceți pe oameni să se frământe cu privire la lucruri pe care voi poate le înțelegeți, dar pe care ei nu le văd, afară de cazul că acestea sunt de cea mai mare însemnătate pentru mântuirea sufletului. Nu prezentați Scripturile într-un chip care să înalțe eul și să încurajeze slava deșartă în acela care prezintă cuvântul. Lucrarea pentru timpul de față este de a instrui studenți și lucrători pentru a trata subiectele într-un chip clar, serios și solemn. În lucrarea aceasta, timpul nu trebuie să fie folosit fără rost. Nu trebuie să dăm greș în ce privește atingerea țintei. Timpul e prea scurt pentru ca noi să ne apucăm să facem cunoscut tot ce s-ar putea scoate la iveală. Va fi nevoie de veșnicie, pentru ca noi să cunoaștem toată lungimea, lărgimea, înălțimea și adâncimea Scripturilor. Sunt unele suflete pentru care anumite adevăruri sunt de mai mare importanță decât altele. E nevoie de iscusință în educația voastră în ce privește lucrarea biblică. Citiți și studiați: Psalmii 40, 7-8; Ioan 1, 14; 1 Timotei 3, 16; Filipeni 2, 5-11; Coloseni 1, 14-17; Apocalipsa 5, 11-14
-59-
Apostolului Ioan, pe insula Patmos, i-au fost descoperite lucrurile pe care Dumnezeu dorea ca el să le transmită oamenilor. Studiați descoperirile acestea. Aici se găsesc teme vrednice de contemplare din partea noastră; învățături largi și cuprinzătoare, pe care toată oastea îngerească caută acum să le facă cunoscut. Priviți la viața și caracterul lui Hristos și studiați lucrarea Lui de mijlocire. Aici e înțelepciune veșnică, iubire veșnică, dreptate veșnică și îndurare veșnică. Aici sunt adâncimi și înălțimi, lungimi și lărgimi pe care să le cercetăm. Nenumărate condeie au fost folosite pentru a prezenta lumii caracterul și lucrarea de mijlocire a lui Hristos și, cu toate acestea, fiecare minte prin care a lucrat Duhul Sfânt a prezentat temele acestea într-o lumină proaspătă și nouă.”
Noi dorim să-i conducem pe oameni ca să înțeleagă ceea ce este Hristos pentru ei și care sunt răspunderile pe care ei sunt chemați să le primească în El. Ca reprezentanți și martori ai Lui, noi înșine trebuie să ajungem la o deplină înțelegere a adevărurilor mântuitoare, câștigate printr-o cunoaștere experimentală.
Învățați-i pe oameni marile adevăruri practice, care trebuie să fie imprimate în suflet. Învățați-i cu privire la puterea salvatoare a lui Isus, “în care avem răscumpărarea, prin sângele Lui, iertarea păcatelor”. (Coloseni 1, 14.) La cruce s-au întâlnit mila și adevărul, acolo neprihănirea și adevărul s-au sărutat. Fiecare student și fiecare lucrător trebuie să studieze iar și iar lucrul acesta, pentru ca ei, înfățișându-L pe Domnul răstignit în mijlocul nostru, să poată face din acesta un subiect proaspăt pentru oameni. Arătați-le că viața lui Hristos descoperă un caracter de o nemărginită desăvârșire. Învățați-i că “tuturor celor ce L-au primit, adică celor ce cred în Numele Lui, le-a dat dreptul să se facă copii ai lui Dumnezeu”. (Ioan 1, 12.) Spuneți lucrul acesta iar și iar. Noi putem deveni fii ai lui Dumnezeu, membri ai familiei împărătești, copii ai Împăratului Ceresc. Să se știe că toți aceia care-L acceptă pe Isus Hristos și păstrează cu tărie încrederea lor, de la început până la capăt, vor fi moștenitori ai lui Dumnezeu și împreună moștenitori cu Hristos, “la o moștenire nestricăcioasă și neîntinată, și care nu se poate veșteji, păstrată în ceruri pentru voi. Voi sunteți păziți de puterea lui Dumnezeu, prin credință, pentru mântuirea gata să fie descoperită în vremurile de apoi”. (1 Petru 1, 4-5.)
-60-
Ultima avertizare
Solia îngerului al treilea trebuie vestită cu putere. Puterea proclamării primei și celei de-a doua solii este intensificată în cea de-a treia. În Apocalips, Ioan spune cu privire la solul ceresc care se unește cu îngerul al treilea: “Am văzut pogorându-se din cer un alt înger, care avea o mare putere; și pământul s-a luminat de slava Lui. El a strigat cu glas tare” (Apocalipsa 18, 1-2.) Noi suntem în primejdie de a prezenta solia îngerului al treilea într-un chip atât de imprecis, încât să nu-i impresioneze pe oameni. Atât de multe alte lucruri sunt introduse, încât însăși solia care ar trebui să fie proclamată cu putere ajunge să fie slabă și fără putere, fără glas. La adunările noastre în tabără s-a făcut o greșeală. Problema Sabatului a fost atinsă, dar nu a fost prezentată ca marea probă a vremurilor noastre. În timp ce bisericile pretind a crede în Hristos, ele calcă Legea pe care Hristos Însuși a proclamat-o pe Sinai. Domnul ne îndeamnă: “Vestește poporului Meu nelegiuirile Lui, casei lui Iacov păcatele ei!” (Isaia 58, 1.) Trâmbița trebuie să dea un sunet lămurit.
-61-
Când aveți o adunare înaintea voastră numai pentru două săptămâni, nu amânați prezentarea problemei Sabatului până când orice altceva este prezentat, presupunând că în felul acesta pregătiți calea pentru el. Înălțați standardele, poruncile lui Dumnezeu și credința lui Isus. Faceți ca aceasta să fie tema cea mai importantă. Apoi, prin argumentele voastre puternice, faceți ca ea să aibă o forță și mai mare. Stăruiți mai mult asupra Apocalipsului. Citiți, explicați și dați putere învățăturilor lui.
Lupta noastră este agresivă. Înaintea noastră stau lucruri înspăimântătoare, ba ele au și sosit. Rugăciunile noastre trebuie să se înalțe la Dumnezeu pentru ca cei patru îngeri să mai poată ține cele patru vânturi, ca ele să nu bată pentru a nimici, până ce ultima solie de avertizare nu a fost prezentată lumii. Apoi, să lucrăm în armonie cu rugăciunile noastre. Nimic să nu slăbească puterea adevărului pentru timpul acesta. Adevărul prezent trebuie să fie sarcina noastră. Solia îngerului al treilea trebuie să-și facă lucrarea de a separa din biserici un popor care va lua poziție pe temelia adevărului veșnic.
Solia noastră este o solie de viață sau moarte, și noi trebuie să o lăsăm să se prezinte așa cum este — puterea cea mare a lui Dumnezeu. Noi trebuie să o prezentăm în toată puterea ei de exprimare. Atunci Domnul o va face să aibă efect. E privilegiul nostru de a aștepta lucruri mari, și anume chiar manifestarea Spiritului lui Dumnezeu. Aceasta e puterea care va convinge și va converti sufletul.
Primejdiile zilelor de pe urmă sunt asupra noastră, și în lucrarea noastră trebuie să-i avertizăm pe oameni cu privire la pericolul în care se află. Să nu lăsăm ca scenele solemne pe care le-a descoperit profeția să rămână nemenționate. Dacă poporul nostru ar fi pe jumătate treaz, dacă și-ar da seama de apropierea evenimentelor înfățișate în Apocalips, în comunitățile noastre s-ar face o reformă, și mult mai mulți ar crede în solie. Nu avem timp de pierdut; Dumnezeu ne invită să veghem pentru suflete ca unii care avem să dăm socoteală. Prezentați principiile noi și aduceți cu bogăție adevărul curat. El va fi ca o sabie cu două tăișuri. Dar nu vă prea grăbiți să luați o atitudine de controversă. Sunt timpuri când trebuie să stăm liniștiți și să vedem mântuirea lui Dumnezeu. Lăsați să vorbească Daniel, lăsați să vorbească Apocalipsul și să spună ce este adevărul. Dar oricare ar fi subiectul pe care-l prezentați, înălțați-L pe Isus ca centru al nădejdii; “Rădăcina și sămânța lui David, Luceafărul strălucitor de dimineață”. (Apocalipsa 22, 16.)
