Speranța noastră va fi în mod constant întărită prin cunoașterea faptului că Domnul Hristos este neprihănirea noastră. Credința noastră să se sprijine pe această temelie, căci ea va sta pentru totdeauna. În loc să ne ocupăm de întunericul lui Satana și să ne temem de puterea lui, noi ar trebui să ne deschidem inimile pentru a primi lumina de la Hristos și să lăsăm ca ea să lumineze lumea, declarând că El este totdeauna mai presus de toată puterea lui Satana, că brațul Său susținător îi va sprijini pe toți aceia care se încred în El.
Domnul Isus a spus: “Căci Tatăl Însuși vă iubește”. Dacă credința noastră este fixată asupra lui Dumnezeu, prin Hristos, se va dovedi “ca o ancoră a sufletului; o nădejde tare și neclintită, care pătrunde dincolo de perdeaua dinăuntrul Templului, unde Isus a intrat pentru noi, ca Înaintemergător”. Este adevărat că vor veni dezamăgiri. Trebuie să ne așteptăm la necazuri; dar trebuie să încredințăm totul, mare sau mic, mult sau puțin, lui Dumnezeu. El nu Se va încurca din cauza multelor noastre necazuri și nici nu va fi copleșit de greutatea poverilor noastre. Grija lui veghetoare se extinde asupra fiecărei case și cuprinde pe fiecare în mod individual; este ocupat de toate problemele, de toate lucrările și necazurile noastre. El reține fiecare lacrimă; El este mișcat de simțământul neputinței noastre. Toate suferințele și încercările care vin asupra noastră aici sunt îngăduite, pentru a aduce la îndeplinire planurile iubirii Sale față de noi, “ca să ne facă părtași sfințeniei Lui” și să devenim astfel părtași ai acelei bucurii depline care se găsește în prezența Lui.
“A căror minte necredincioasă a orbit-o dumnezeul veacului acestuia, ca să nu vadă strălucind lumina Evangheliei slavei lui Hristos, care este chipul lui Dumnezeu”. Dar Biblia a așezat înaintea noastră, în termeni mai puternici, importanța faptului de a obține cunoașterea de Dumnezeu. Petru spune: “Harul și pacea să vă fie înmulțite prin cunoașterea lui Dumnezeu și a Domnului Isus Hristos.” “Dumnezeiasca Lui putere ne-a dăruit tot ce privește viața și evlavia, prin cunoașterea Celui ce ne-a chemat prin slava și puterea Lui.” Și Scriptura ne îndeamnă: “Împrietenește-te dar cu Dumnezeu, și vei avea pace.”
-743-
Dumnezeu ne-a poruncit: “Fiți sfinți, căci Eu sunt sfânt”; iar un apostol inspirat declară că, fără sfințenie, “nimeni nu poate vedea pe Domnul”. Sfințenia înseamnă a fi de acord cu Dumnezeu. Prin păcat, a fost stricat chipul lui Dumnezeu în om și aproape că a fost șters; este lucrarea Evangheliei aceea de a reface ceea ce a fost pierdut; și noi trebuie să conlucrăm în această lucrare cu instrumentul divin. Și cum putem să fim în armonie cu Dumnezeu, cum vom primi asemănarea cu El, dacă nu Îl vom cunoaște? Pentru această cunoaștere a venit Domnul Hristos în lume, pentru a ne-o descoperi.
Părerile limitate pe care foarte mulți le-au avut despre caracterul înălțat al slujbei Domnului Hristos au făcut ca experiența lor religioasă să se îngusteze și a împiedicat foarte mult progresul lor în viața spirituală. Printre noi, ca popor, religia personală are un nivel foarte scăzut. Există mult formalism, mult automatism, multă religie; dar ceva mai profund, ceva mai solid trebuie să fie adus în experiența noastră religioasă. Cu toate posibilitățile pe care le avem, casele de editură, școlile, sanatoriile și multe, foarte multe alte avantaje, noi ar trebui să fim cu mult mai avansați decât suntem în situația prezentă. În această viață, lucrarea creștinului este aceea de a-L reprezenta pe Hristos lumii în viață și caracter, prezentându-L pe Isus Hristos, cel binecuvântat. Dacă Dumnezeu ne-a dat lumină, ne-a dat-o pentru a o face cunoscută și altora. Dar, în comparație cu lumina pe care am primit-o și ocaziile și privilegiile ce ne-au fost date pentru a ajunge la inima oamenilor, rezultatele lucrării noastre, cel puțin până acum, au fost foarte mici. Domnul dorește ca adevărul pe care El l-a adus la nivelul înțelegerii noastre să aducă mai multe roade decât s-au dat pe față până acum. Dar când mintea noastră este plină de întuneric și tristețe, ocupându-se cu întunericul și răul din jurul nostru, cum am putea să reprezentăm pe scumpul Hristos lumii? Cum va putea mărturia noastră să aibă puterea să câștige suflete? Avem nevoie să-L cunoaștem pe Dumnezeu și puterea iubirii Sale, așa cum sunt descoperite în Hristos, printr-o cunoaștere experimentată. Noi trebuie să cercetăm Scripturile cu sârguință, cu rugăciune, pentru că înțelegerea noastră trebuie să fie trezită de Duhul Sfânt, și inimile noastre să fie înălțate la Dumnezeu în credință, speranță și o laudă continuă.
-744-
Prin meritele Domnului Hristos, prin neprihănirea Sa, care ne este acordată prin credință, noi trebuie să tindem spre desăvârșirea caracterului creștin. Lucrarea noastră zilnică este prezentată de către apostolul: “Să ne uităm țintă la Căpetenia și Desăvârșirea credinței noastre, adică la Isus”. În timp ce facem lucrul acesta, mintea noastră devine mai clară și credința noastră mai puternică, iar nădejdea este confirmată; noi suntem așa de absorbiți de priveliștea curăției, a frumuseții Sale și a sacrificiului pe care El l-a făcut pentru a ne aduce în armonie cu Dumnezeu, încât nu avem nici o tendință de a vorbi despre îndoială și descurajare.
Manifestarea iubirii lui Dumnezeu, a milei și a bunătății Sale și lucrarea Duhului Sfânt asupra inimii, pentru a o ilumina și a o reînnoi, ne așează, prin credință, într-o legătură atât de strânsă cu Domnul Hristos, încât, înțelegând clar caracterul Său, suntem în stare să deosebim înșelăciunile iscusite ale lui Satana. Privind la Isus și încrezându-ne în meritele Sale, noi ne apropiem binecuvântările luminii, ale păcii și bucuriei în Duhul Sfânt. Și având în vedere lucruri mari pe care Domnul Hristos le-a făcut pentru noi, suntem gata să exclamăm: “Vedeți ce dragoste ne-a arătat Tatăl, să ne numim copii ai lui Dumnezeu”.
Frați și surori, numai privind la Hristos putem fi schimbați. Ocupându-ne de iubirea lui Dumnezeu și a Mântuitorului nostru, contemplând desăvârșirea caracterului divin și dorind, prin credință, să ne fie atribuită neprihănirea Domnului Hristos, vom fi transformați într-un chip asemenea chipului Său. De aceea, să nu adunăm toate imaginile neplăcute — nelegiuirea, corupția și dezamăgirea, dovezi ale puterii lui Satana — și să le agățăm în sălile memoriei noastre, să vorbim despre ele și să ne lamentăm din cauza lor, până când sufletele noastre se vor umple de descurajare. Un suflet descurajat este un corp al întunericului; nu numai că personal nu vei primi lumina lui Dumnezeu, ci o vei ține ascunsă de alții. Satana dorește să vadă efectele scenelor triumfului său asupra ființelor umane, făcându-i fără credință și descurajați.
-745-
Dar mulțumim lui Dumnezeu că sunt priveliști mai strălucite, pe care El ni le-a înfățișat. Să strângem laolaltă asigurările pline de binecuvântare ale iubirii Sale, ca niște comori prețioase, și să privim mereu la ele. Fiul lui Dumnezeu părăsind tronul Tatălui Său, îmbrăcând divinitatea sa cu natura umană, ca să-l poată salva pe om de sub puterea lui Satana; triumful Său în favoarea noastră, deschizând omului cerul, descoperind privirii omenești locul prezenței divine în care Dumnezeirea Își descoperă slava; neamul omenesc căzut este ridicat din abisul ruinii în care l-a aruncat păcatul, este adus din nou în legătură cu Dumnezeul cel infinit și, trecând cu bine proba, prin credința în Răscumpărătorul nostru, a fost îmbrăcat în neprihănirea Domnului Hristos și înălțat la tronul Său — iată tablouri cu care Dumnezeu ne îndeamnă să ne veselim cămările sufletului. Și în timp ce “nu ne uităm la lucrurile care se văd, ci la cele ce nu se văd”, vom dovedi astfel ca fiind adevărat faptul că “întristările noastre ușoare, de o clipă, lucrează pentru noi tot mai mult o greutate veșnică de slavă”.
În ceruri, Dumnezeu este totul în toate. Acolo, sfințenia domnește în mod absolut, nu există nimic care să strice armonia perfectă cu Dumnezeu. Dacă într-adevăr mergem mai departe, spiritul cerului va locui aici, în inimile noastre. Dar, dacă nu găsim nici o plăcere acum în contemplarea lucrurilor cerești, dacă nu avem nici un interes în a privi caracterul Domnului Hristos, dacă sfințenia n-are nici o atracție pentru noi, atunci putem fi siguri că speranța noastră în ceea ce privește cerul este zadarnică. O conformare desăvârșită față de voia lui Dumnezeu este ținta cea înaltă ce trebuie să fie continuu înaintea creștinului. El va avea plăcere să vorbească despre Dumnezeu, despre Domnul Hristos, despre căminul binecuvântării și al purității, pe care Domnul Hristos l-a pregătit pentru cei ce-L iubesc. Contemplarea acestor subiecte atunci când sufletul se ospătează cu asigurările binecuvântate ale lui Dumnezeu, apostolul o prezintă ca pe o testare a “puterilor veacului viitor”.
-746-
Chiar înaintea noastră stă încleștarea strânsă a marii lupte, când, cu “tot felul de minciuni, de semne și puteri mincinoase și cu toate amăgirile nelegiuirii”, Satana va lucra pentru a prezenta în mod greșit caracterul lui Dumnezeu, pentru ca, dacă va fi posibil, “să înșele … și pe cei aleși”. Dacă a fost vreodată un popor care să aibă nevoie de o lumină din cer mereu crescândă, atunci acesta este poporul care, în acest timp de primejdie, Dumnezeu l-a chemat să fie depozitarul Legii Sale sfinte și să apere caracterul Său înaintea lumii. Acelora cărora le-a fost încredințată o sarcină așa de sfântă trebuie să fie spirituali, elevați și plini de vitalitate de adevărurile pe care mărturisesc că le cred. Niciodată n-a avut biserica o nevoie mai urgentă, mai gravă și niciodată n-a fost Dumnezeu mai doritor ca biserica să se bucure de experiența descrisă în Epistola apostolului Pavel către Coloseni, când scria: “Nu încetăm să ne rugăm pentru voi, și să cerem să vă umpleți de cunoștința voii Lui, în orice fel de înțelepciune și pricepere duhovnicească, pentru ca astfel să vă purtați într-un chip vrednic de Domnul, ca să-I fiți plăcuți în orice lucru; aducând roade în tot felul de fapte bune, și crescând în cunoștința lui Dumnezeu.”