O falsă minune
Unora le-a fost greu să armonizeze o declarație din Mărturii pentru Comunitate 1:292, cu una din Tragedia Veacurilor, 184. [Declarația prezentată în acest volum, epuizat acum, a fost nescrisă și amplificată de E. G. White și publicată în 1890 în volumul Patriarhi și Profeți. Vezi paginile 258, 259 din ediția românească din 1996, pentru cele în care face referire aici. ] Acest pasaj se referă la lucrarea vrăjitorilor de a contraface minunea făcută de Aaron, prin care a transformat toiagul în șarpe. Mărturia spune: “Vrăjitorii n-au putut să facă toate minunile pe care Dumnezeu le-a făcut prin Moise. Numai câteva dintre ele au putut să fie făcute. Toiegele vrăjitorilor s-au prefăcut în șerpi, dar toiagul lui Aaron le-a înghițit pe toate.” Această ultimă propoziție, care este în discuție, este în mare măsură aceeași ca în textul biblic. “Toți și-au aruncat toiegele și s-au prefăcut în șerpi. Dar toiagul lui Aaron a înghițit toiegele lor.” Declarația din Tragedia Veacurilor este: “Vrăjitorii au părut că fac câteva lucruri uimitor de asemănătoare cu cele pe care Dumnezeu le făcuse prin mâna lui Moise și Aaron. În realitate, ei n-au prefăcut toiegele în șerpi, ci, prin magie, ajutați de marele înșelător, le-au făcut să apară ca șerpi, contrafăcând lucrarea lui Dumnezeu.” Această declarație, în loc să fie în contradicție cu prima, nu este decât o explicație a ei.
-697-
În Mărturii nu este o exprimare deplină a gândului pe care am dorit să-l transmit. La paginile 258, 259 este o propoziție care ne ajută să înțelegem mai bine problema. “Vrăjitorii au săvârșit și ei semne și minuni, întrucât ei nu lucrau prin propria lor iscusință, ci prin puterea zeului lor, Satana, care i-a sprijinit în imitarea lucrării Domnului.” Moise, prin puterea lui Dumnezeu, a schimbat toiagul său într-un șarpe viu. Satana, prin vrăjitori, a contrafăcut această minune! El nu putea să producă șerpi vii, pentru că nu are putere să creeze și să dea viață. Numai Dumnezeu are această putere. Dar totdeauna a făcut tot ce a putut pentru a produce ceva fals. Prin puterea sa, lucrând prin vrăjitori, el a făcut ca toiegele să ia înfățișarea șerpilor.
Declarația că ele au devenit șerpi înseamnă, în mod simplu, că ele aveau această înfățișare; așa credeau faraon și curtea sa că sunt. Nu era nimic în înfățișarea lor care să-i deosebească de șarpele făcut de Moise și Aaron; dar, în timp ce unul era real, ceilalți erau falși. Și Domnul a făcut ca șarpele cel viu să înghită pe cei ce păreau că sunt vii.
Faraon dorea să justifice încăpățânarea lui în a rezista poruncii divine; el căuta scuze pentru a desconsidera minunea pe care Dumnezeu a făcut-o prin Moise. Satana i-a dat exact ce dorea. Prin lucrarea pe care a săvârșit-o prin vrăjitori, el a făcut să li se pară egiptenilor că Moise și Aaron erau numai magicieni sau vrăjitori și, în consecință, mesajul pe care l-au adus nu putea pretinde respect ca venind de la o ființă superioară.
Nici măcar înghițirea șerpilor falși n-a fost considerată de faraon ca o lucrare specială a puterii lui Dumnezeu, ci doar că a fost adusă la îndeplinire printr-o magie superioară celei a slujitorilor săi. În acest fel, această contrafacere l-a făcut mai îndrăzneț în răzvrătirea lui, făcându-l să se întărească împotriva convingerii.
-698-
Prin desfășurarea puterii supranaturale, în transformarea șarpelui într-un mediu al lui, Satana i-a dus la cădere pe Adam și Eva în Eden. Și acum el va face minuni, atât cât îi va permite puterea pe care o are. Sfânta Scriptură spune: “Și amăgea pe locuitorii pământului prin semnele pe care i se dăduse să le facă”, și nu numai prin acele minuni pe care el pretinde că le face. Ceva mai mult decât numai înșelăciune este adus în atenție în textul Scripturii de mai sus. Dar este o limită dincolo de care Satana nu poate să mai meargă, și din acest punct încolo, el cheamă înșelăciunea și contrafacerea în ajutorul său pentru lucrarea pe care, fără îndoială, nu are puterea să o facă. În zilele din urmă, el va apărea în așa fel, încât să-i facă pe oameni să creadă că este Hristos, venind pentru a doua oară pe pământ. Se va preface, într-adevăr, într-un înger de lumină. Dar, în timp ce va avea înfățișarea Domnului Hristos, în toate privințele, atât cât permite înfățișarea exterioară, el nu-i va înșela decât pe aceia care, asemenea lui faraon, caută să se împotrivească adevărului.
Tainele Bibliei, o dovadă a inspirației ei
“Poți spune tu că poți pătrunde adâncimile lui Dumnezeu? Că poți ajunge la cunoștința desăvârșită a Celui Atotputernic? Cât cerurile-i de înaltă; ce poți face? Mai adâncă decât Locuința morților, ce poți știi?” “Căci gândurile Mele nu sunt gândurile voastre, și căile voastre nu sunt căile Mele, zice Domnul. Ci cât sunt de sus cerurile față de pământ, atât de sus sunt căile Mele față de căile voastre și gândurile Mele față de gândurile voastre”. “Eu sunt Dumnezeu și nu este altul ca Mine. Eu am vestit de la început ce are să se întâmple și cu mult înainte ce nu este încă împlinit.” Este imposibil pentru mințile mărginite ale oamenilor să înțeleagă pe deplin caracterul sau lucrarea Celui Infinit. Pentru intelectul cel mai ascuțit și mintea cea mai puternică și mai educată, Ființa sfântă trebuie să rămână pentru totdeauna îmbrăcată în mister.
-699-
Apostolul Pavel exclamă: “O, adâncul bogăției, înțelepciunii și științei lui Dumnezeu! Cât de nepătrunse sunt judecățile Lui și cât de neînțelese sunt căile Lui.” Și, deși “norii și negura Îl înconjoară, dreptatea și judecata sunt temelia scaunului Său de domnie.” Putem înțelege purtarea Lui față de noi și motivele care-L determină să Se poarte astfel, în măsura în care reușim să pricepem iubirea și mila Sa nemărginite, unite cu infinita Sa putere. Noi putem înțelege din scopurile și planurile Sale numai atât cât este spre binele nostru, și dincolo de aceasta, trebuie să ne încredem încă în tăria Celui Atotputernic, în iubirea și înțelepciunea Tatălui și Stăpânului a toate.
Cuvântul lui Dumnezeu, asemenea caracterului Autorului Său divin, prezintă taine care nu pot fi niciodată înțelese pe deplin de ființele mărginite. El ne îndreaptă mintea către Creator, care locuiește într-o “lumină de care nu te poți apropia.” Ne prezintă planurile Sale, care cuprind toate veacurile istoriei omenești și care vor ajunge să se împlinească numai în ciclurile nesfârșite ale veșniciei. El ne atrage atenția la subiecte de o infinită profunzime și importanță cu privire la guvernarea lui Dumnezeu și destinul omului.
Intrarea păcatului în lume, întruparea Domnului Hristos, nașterea noastră din nou, învierea, precum și multe alte subiecte prezentate în Biblie sunt taine prea adânci pentru ca mintea omenească să le explice sau chiar să le înțeleagă pe deplin. Dar Dumnezeu ne-a dat în Sfintele Scripturi suficiente dovezi cu privire la caracterul ei divin și nu trebuie să punem la îndoială Cuvântul Său, numai pentru faptul că nu putem înțelege tainele providenței Sale.
Nu trebuie să se treacă pe lângă acele părți ale Cuvântului Sfânt care prezintă aceste mari adevăruri ca și când n-ar fi de nici un folos pentru om. Tot ceea ce Dumnezeu a găsit potrivit să facă cunoscut trebuie să acceptăm ca autoritate a Cuvântului Său. Poate să fie dată numai o simplă declarație a faptelor, fără nici o explicație de ce sau cum; și cu toate că nu putem s-o înțelegem, trebuie să fim mulțumiți și încrezători că este adevărată, pentru că Dumnezeu a spus acest lucru. Toată greutatea stă în slăbiciunea și îngustimea minții omenești.
-700-
Apostolul Petru spune că în Scripturi sunt “unele lucruri greu de înțeles, pe care cei neștiutori și nestatornici le răstălmăcesc ca și pe celelalte Scripturi, spre pierzarea lor”. Părțile dificile din Sfânta Scriptură au fost prezentate de către sceptici ca un argument împotriva Bibliei; dar departe de a fi astfel, ele constituie o puternică dovadă a inspirației ei divine. Dacă ea n-ar conține nici o relatare despre Dumnezeu, ci numai ceea ce noi putem să înțelegem foarte ușor; dacă măreția și maiestatea Sa ar putea să fie înțelese de mintea mărginită, atunci Biblia n-ar putea purta acreditarea incontestabilă a autorității divine. Chiar grandoarea și misterul temelor prezentate ar trebui să inspire credința în Biblie ca fiind Cuvântul lui Dumnezeu.
Biblia prezintă adevărul cu o simplitate și o adaptare la nevoile și năzuințele inimii omenești, fapt ce a uimit și a fermecat majoritatea minților cultivate, în timp ce îi face în stare și pe cei umili și necultivați să înțeleagă calea mântuirii. Și cu toate acestea, aceste adevăruri simple, așa cum sunt ele prezentate, se ocupă de subiecte atât de înalte, atât de larg cuprinzătoare, atât de infinit în afara puterii de înțelegere a omului, încât le putem primi numai pentru faptul că Dumnezeu le-a rostit. În acest fel, planul de mântuire este prezentat deschis în fața noastră, încât fiecare suflet să poată vedea pașii pe care trebuie să-i facă pentru pocăință față de Dumnezeu și credință față de Domnul Isus Hristos, pentru a fi mântuit în modul rânduit de Dumnezeu. Cu toate acestea, sub aceste adevăruri, așa de ușor de înțeles, stau taine care sunt un loc de ascuns al slavei Sale — taine care copleșesc mintea în cercetările ei, dar inspiră totuși pe cercetătorul sincer al adevărului cu respect și credință. Cu cât se cercetează mai mult Biblia, cu atât mai profundă este convingerea că ea este Cuvântul viului Dumnezeu și rațiunea umană se închină înaintea maiestății revelației divine.
Sunt binecuvântați cu cea mai mare lumină cei care sunt astfel dispuși să accepte descoperirile vii, bazate pe autoritatea lui Dumnezeu. Dacă sunt rugați să explice anumite declarații, ei nu pot decât să răspundă: “Așa este prezentat în Scripturi.” Sunt obligați să recunoască că nu pot explica lucrarea puterii divine sau manifestarea înțelepciunii divine. Este ca și când Domnul a intenționat să fie așa, ca să fim astfel obligați să acceptăm unele lucruri numai prin credință. Recunoscând, admitem că mintea mărginită este nepotrivită să cuprindă infinitul; omul, cu limitele lui, nu poate înțelege scopurile Celui Atotcunoscător.