Fraților, dacă nu vă educați singuri să respectați locul de închinare, nu veți primi nici o binecuvântare din partea lui Dumnezeu. Te poți închina Lui ca formă, dar nu va fi nici un serviciu spiritual. “Căci acolo unde sunt doi sau trei adunați în Numele Meu”, spune Domnul Hristos, “sunt și Eu în mijlocul lor.” Toți trebuie să simtă că sunt în prezența divină și, în loc să se ocupe de greșelile și ereziile altora, își vor cerceta în mod sârguincios propriile lor inimi. Dacă ai de făcut mărturisiri ale propriilor păcate, atunci fă-ți datoria și lasă-i și pe alții să și le facă pe ale lor.
Atunci când îngădui ca asprimea caracterului tău să se manifeste într-un spirit sever, nemilos, nu faci decât să-i îndepărtezi pe cei pe care ar trebui să-i câștigi. Asprimea ta distruge iubirea lor pentru strângerea laolaltă și, prea adesea, aceasta are ca rezultat îndepărtarea lor de adevăr. Trebuie să fii conștient de faptul că tu însuți te afli sub mustrarea lui Dumnezeu. În timp ce tu îi condamni pe alții, Domnul te condamnă pe tine. Ai o datorie pe care trebuie să o aduci la îndeplinire, aceea de a mărturisi propria ta comportare necreștină. Domnul să miște inima fiecărui membru al bisericii, până când harul Său transformator se va manifesta în viață și caracter. Atunci când vă veți aduna împreună, veți face acest lucru nu pentru a vă critica unul pe altul, ci pentru a vesti despre Isus și iubirea Lui.
-609-
Întâlnirile noastre trebuie să fie făcute foarte interesante. Ele trebuie să fie cuprinse de atingerea cerului. Să nu fie vorbiri lungi și uscate și rugăciuni formale numai de dragul de a ocupa timp. Toți trebuie să fie gata să-și aducă partea lor de contribuție cu promptitudine, și atunci când datoria lor s-a împlinit, pot să încheie întâlnirea. În acest fel, se va păstra interesul până la sfârșit. Aceasta înseamnă să-I aduci lui Dumnezeu o închinare care să fie primită. Serviciul divin trebuie să fie făcut interesant și atractiv și nu trebuie îngăduit să degenereze într-o formă seacă. Noi trebuie să trăim pentru Domnul Hristos clipă de clipă, oră de oră și zi de zi; atunci Domnul Hristos va locui în noi, iar când ne va strânge laolaltă, iubirea Lui va fi în inimile noastre, curgând asemenea unui izvor în deșert, reîmprospătând totul și făcându-i pe cei care sunt gata să piară doritori să bea din apa vieții.
Noi nu trebuie să depindem de doi sau trei membri care să lucreze pentru întreaga comunitate. Trebuie în mod individual să avem o credință puternică, activă, ducând mai departe lucrarea pe care Dumnezeu ne-a lăsat-o s-o facem. Trebuie să existe un interes viu pentru a întreba pe Dumnezeu: “Ce vrei să fac? Cum să-mi aduc la îndeplinire lucrarea pentru prezent și veșnicie?” Noi ar trebui în mod individual să folosim toate puterile noastre pentru a cerceta adevărul, folosind fiecare mijloc ce ne stă la îndemână și care ne va ajuta în cercetarea cu sârguință și rugăciune a Scripturilor; apoi trebuie să fim sfințiți prin adevăr, ca să putem salva suflete.
Un efort serios ar trebui să fie făcut de orice comunitate pentru a îndepărta din mijlocul lor vorbirea de rău și spiritul înclinat spre critică, acestea fiind printre păcatele aducătoare de cele mai mari rele în biserică. Severitatea și găsirea de greșeli trebuie să fie mustrate ca fiind lucrarea lui Satana. Iubirea reciprocă și încrederea trebuie să fie încurajate și întărite printre membrii bisericii. În temere de Dumnezeu și cu iubire pentru frați, să ne astupăm urechile față de bârfă și critică. Îndreptați-i pe cei bârfitori, pe acești flecari, la învățăturile Cuvântului lui Dumnezeu. Îndemnați-i să asculte de Sfânta Scriptură și să aducă plângerile direct la aceia despre care cred că sunt greșiți. Această acțiune unită va aduce un potop de lumină în biserică și va închide ușa unui potop de rele. În felul acesta, Dumnezeu va fi glorificat și multe suflete vor fi salvate.
-610-
Mustrarea adresată de Martorul Credincios bisericii din Sardes este: “Știu … că-ți merge numele că trăiești, dar ești mort. Veghează și întărește ce rămâne, care e pe moarte, căci n-am găsit faptele tale desăvârșite înaintea Dumnezeului Meu. Adu-ți aminte dar cum ai primit și auzit! Ține, și pocăiește-te.” Păcatul pus în mod deosebit în seama acestei biserici era acela că membrii ei n-au întărit lucrurile care rămân și care sunt gata să moară. Ni se aplică oare și nouă această avertizare? Să ne cercetăm noi înșine inimile în lumina Cuvântului lui Dumnezeu și prima noastră lucrare să fie aceea de a le pune în ordine cu ajutorul Domnul Hristos.
Dumnezeu și-a făcut partea Sa de lucru pentru mântuirea oamenilor și acum El cheamă biserica la conlucrare. Există, de o parte, sângele Domnului Hristos, Cuvântul adevărului și Duhul Sfânt, și de partea cealaltă, sunt sufletele care pier. Fiecare urmaș al Domnului Hristos are partea sa de lucru, de a-i aduna pe oameni să primească binecuvântările cerului care le sunt rezervate. Să ne examinăm în mod atent fiecare dintre noi și să vedem dacă am făcut această lucrare. Să ne cercetăm motivele și fiecare acțiune a vieții noastre. Nu sunt oare multe tablouri neplăcute ce atârnă în sala memoriei noastre? Voi ați avut adesea nevoie de iertarea Domnului Isus. Ați fost totdeauna dependenți de iubirea și mila Sa. Și cu toate acestea, n-ați dat greș în a manifesta față de alții spiritul pe care l-a manifestat Domnul Hristos față de voi? Ați simțit povara pentru acela pe care l-ați văzut aventurându-se pe căi nepermise? L-ați mustrat cu blândețe? Ați plâns pentru el și v-ați rugat cu el și pentru el? Ați arătat voi, prin cuvinte și acte de bunătate, că îl iubiți și doriți să fie salvat? Asociindu-vă cu cei care erau greșiți și care se clătinau sub povara propriilor lor infirmități, în ceea ce privește dispoziția și obiceiurile lor rele, i-ați lăsat totuși singuri să ducă bătălia, când, de fapt, ați fi putut să le dați ajutor? N-ați trecut pe lângă cei foarte greu ispitiți, pe cealaltă parte a drumului, în vreme ce lumea era gata să le dea atenție și să le arate simpatie și să-i prindă astfel în plasa lui Satana? N-ați fost voi asemenea lui Cain, gata să spuneți: “Sunt eu păzitorul fratelui meu?” Cum trebuie oare să considere marele Conducător al bisericii lucrarea vieții tale? El, pentru care fiecare suflet este prețios, pentru că este răscumpărat în sângele Său. Deci, cum va privi Domnul Hristos asupra indiferenței voastre față de cei care s-au îndepărtat și au rătăcit de la calea cea dreaptă? Nu vă temeți de faptul că El vă va părăsi așa cum i-ați părăsit voi pe unii ca aceștia? Fiți siguri de faptul că El, care este adevăratul veghetor asupra casei Domnului, a înregistrat orice neglijență.
-611-
N-au fost oare Domnul Hristos și iubirea Sa ținute în afara vieții voastre, până când formalismul a luat locul unei slujiri a inimii? Unde este zelul fierbinte al inimii, pe care îl simțeați cândva la auzirea Numelui lui Isus? În prospețimea consacrării voastre de la început, cât de fierbinte era iubirea voastră pentru suflete! Absența acelei iubiri v-a făcut reci, critici și rigizi. Căutați să o recâștigați și după aceea lucrați pentru a aduce suflete la Hristos. Dacă refuzați să faceți acest lucru, alții, care au avut mai puțină lumină și experiență și mai puține ocazii, vor veni și vă vor lua locul și vor face ceea ce voi ați neglijat să faceți. Căci lucrarea trebuie făcută pentru a-l salva pe cel ispitit, pe cel încercat, pe cel ce piere. Domnul Hristos oferă bisericii slujirea Sa. Cine o va accepta?
Dumnezeu n-a fost neatent față de faptele bune, faptele de lepădare de sine ale bisericii din trecut. Toate acestea sunt înregistrate sus. Dar nu sunt suficiente. Nu salvează biserica atunci când ea încetează să-și îndeplinească misiunea. Dacă neglijența crudă și indiferentă manifestate în trecut nu vor înceta, biserica, în loc să meargă din putere în putere, va continua să degenereze în slăbiciune și formalism. Să lăsăm oare ca lucrurile să rămână astfel? Oare amorțirea aceasta și deteriorarea jalnică a iubirii și a zelului spiritual să fie lăsate să continue? Este oare aceasta condiția în care Domnul Hristos trebuie să-și găsească biserica?
-612-
Fraților, lămpile voastre vor pâlpâi și vor deveni mai slabe, până când se vor stinge, dacă nu faceți eforturi hotărâte pentru reformă. “Adu-ți aminte de unde ai căzut; pocăiește-te, și întoarce-te la faptele tale dintâi.” Ocazia prezentată acum poate fi scurtă. Dacă acest privilegiu al harului și al pocăinței trece fără să fie folosit, avertizarea este dată: “Altfel, voi veni la tine și-ți voi lua sfeșnicul din locul lui, dacă nu te pocăiești.” Aceste cuvinte sunt rostite de buzele Celui îndelung răbdător și iertător. Ele sunt o avertizare solemnă adresată comunităților și persoanelor în mod individual, prin care veghetorul care nu doarme niciodată cercetează cursul acțiunilor lor. Numai datorită răbdării Lui minunate ei nu sunt tăiați asemenea unor poveri pământești. Dar Duhul Său nu se va mai lupta mult. Răbdarea Sa nu va mai aștepta mult timp.
Credința voastră trebuie să fie ceva mai mult decât a fost sau, de nu, veți fi cântăriți în balanță și găsiți prea ușori. În ziua de pe urmă, hotărârea finală a judecătorului a toată lumea va îndrepta interesele și munca noastră practică spre cei în nevoie, oprimați și ispitiți. Nu-i poți ignora totdeauna pe aceștia, trecând pe partea cealaltă a străzii, și totuși să-ți găsești intrarea, ca păcătos răscumpărat, în cetatea lui Dumnezeu. “Adevărat vă spun că ori de câte ori ați făcut aceste lucruri unuia dintre acești foarte neînsemnați frați ai Mei”, spune Domnul Hristos, “Mie Mi le-ați făcut.”
Nu este încă prea târziu pentru a răscumpăra neglijențele din trecut. Să aibă loc o reînviorare a iubirii dintâi, a primului zel. Căutați pe cei pe care i-ați alungat, legați prin mărturisiri rănile pe care le-ați făcut. Veniți aproape de inima cea mare a iubirii mângâietoare și lăsați ca acel curent al împreunei simțiri divine să curgă din inima voastră în inimile altora. Lăsați ca blândețea și mila pe care Isus le-a dat pe față în viața Sa prețioasă să fie un exemplu pentru voi despre felul în care ar trebui să-i tratăm pe concetățenii noștri, în mod deosebit pe cei care sunt frații noștri în Hristos. Mulți au slăbit și s-au descurajat în lupta cea mare a vieții, pe când un cuvânt binevoitor de salut și încurajare i-ar fi întărit ca să biruiască. Niciodată, niciodată să nu ajungeți nesimțitori, reci, lipsiți de simpatie și critici. Nu pierdeți niciodată ocazia de a spune un cuvânt de încurajare care să inspire nădejde. Nu putem spune cât de larg cuprinzătoare pot fi cuvintele noastre de bunătate, eforturile noastre asemănătoare cu cele ale Domnului Hristos pentru a ușura unele poveri. Cei greșiți nu pot fi recâștigați pe nici o altă cale, decât în spiritul blândeții, al bunătății și al iubirii pline de delicatețe.
-613-
Așa cum ești deplin răscumpărat, N-ai vrea ca și un înger să-l conduci Pe cel lovit de greul lui păcat Spre locul dintre cele două cruci? Te sfătuiesc să mergi acum la el, Iar mâna lui în mâna ta s-o pui și să-i vorbești plăcut în așa fel, Ca Domnul tău să fie Domnul lui.
Să nu încerci dispreț sau remușcări, Ci în iubire să-l susții mereu, Căci dacă-i porți din ale lui poveri, Va ști curând ce bun e Dumnezeu. Să nu contezi pe tine, căci și tu Ești slab, fragil, sfios și păcătos; Păcatului întruna spune-i nu, Prin harul și iubirea lui Hristos.