Apariția răului
Mă simt obligată să mă adresez celor care sunt angajați în a vesti lumii ultima solie de avertizare. Dacă cei pentru care lucrează văd și acceptă adevărul, aceasta depinde foarte mult de fiecare lucrător. Porunca lui Dumnezeu este aceasta: “Curățiți-vă, cei ce purtați vasele Domnului”, iar Pavel îi cerea lui Timotei: “Fii cu luare aminte asupra ta însuți și asupra învățăturii”. Lucrarea trebuie să înceapă cu lucrătorul; el trebuie să fie unit cu Domnul Hristos, așa cum mlădița este unită cu butucul viței. “Eu sunt vița”, spune Domnul Hristos, “voi sunteți mlădițele”. Aici este reprezentată cea mai strânsă legătură posibilă. Rămurica fără frunze este altoită pe trunchiul înfloritor al viței și ea va deveni o mlădiță vie, trăgând sevă și hrană din butucul viței. Fibră cu fibră, nervură cu nervură, butașul atârnă, până când înflorește și face roade. Rămurica uscată, fără sevă, îl reprezintă pe păcătos. Atunci când este unit cu Hristos, suflet este unit cu suflet, ceea ce este slab și trecător cu ceea ce este sfânt și infinit, iar omul devine atunci una cu Hristos.
“Căci despărțiți de Mine”, a spus Domnul Isus, “nu puteți face nimic.” Suntem noi cei care pretindem că suntem împreună lucrători cu Hristos, uniți cu El? Rămânem noi cu Hristos? Suntem noi una cu El? Solia pe care o avem de dus este o solie mondială. Ea trebuie dusă înaintea tuturor națiunilor, limbilor și popoarelor. Domnul nu ne cere să mergem și să ducem mai departe această solie, fără să ne dea harul și puterea Sa de a o prezenta oamenilor într-un mod care să corespundă cu importanța ei. Marea întrebare pentru noi astăzi este: Ducem noi lumii această solie solemnă a adevărului într-un mod în care să arate importanța ei? Domnul va lucra cu lucrătorii, dacă ei vor face din Hristos unicul lor sprijin. El nu S-a gândit niciodată ca misionarii Săi să lucreze fără harul Său și lipsiți de puterea Sa.
Domnul Hristos ne-a ales din lume ca să putem fi un popor deosebit și sfânt. “El S-a dat pe Sine Însuși pentru noi, ca să ne răscumpere din orice fărădelege, și să-și curețe un norod care să fie al Lui, plin de râvnă pentru fapte bune.” Lucrătorii lui Dumnezeu trebuie să fie oameni ai rugăciunii, cercetători sârguincioși ai Sfintelor Scripturi, o lumină și o tărie pentru alții. Dumnezeul nostru este un Dumnezeu gelos; și El ne cere să ne închinăm Lui în spirit și în adevăr, în frumusețea sfințeniei. Psalmistul spune: “Dacă aș fi cugetat lucruri nelegiuite în inima mea, nu m-ar fi ascultat Domnul.” Ca lucrători, noi trebuie să luăm aminte la căile noastre. Dacă psalmistul n-ar fi fost ascultat atunci când cugeta lucruri nelegiuite în inima lui, cum vor putea rugăciunile oamenilor să fie ascultate acum, când nelegiuirea este în cugetele lor?
-592-
După trecerea timpului de la 1844, fanatismul a pătruns în rândurile adventiștilor. Dumnezeu a trimis solia Lui de avertizare pentru a se opune răului ce-și făcuse apariția. Era o prea mare familiaritate între unii bărbați și femei. Le-am înfățișat standardul sfânt al adevărului pe care trebuie să-l atingem și curăția comportamentului pe care trebuie s-o menținem pentru a primi aprobarea lui Dumnezeu și a fi fără pată sau zbârcitură ori altceva de felul acesta. Cele mai solemne condamnări au fost adresate de Dumnezeu acelor bărbați și femei ale căror gânduri alergau pe căi necurate, în vreme ce pretindeau că sunt în mod special favorizați de Dumnezeu; dar solia pe care Dumnezeu le-a adresat-o a fost nesocotită și respinsă. Ei s-au întors spre mine și au spus: “Dumnezeu a vorbit numai prin tine, nu și prin noi?” Ei nu și-au îndreptat căile și Domnul i-a lăsat în voia lor, să meargă înainte, până când întinăciunea a marcat viața lor.
Noi nu suntem nici acum în afara primejdiei. Fiecare suflet care se angajează să ducă lumii solia de avertizare va fi puternic ispitit să urmeze un astfel de drum al vieții care să nege credința lui. Este planul lui Satana să-i facă pe lucrătorii slabi în ceea ce privește rugăciunea, slabi în putere, slabi în influența lor, aceasta datorită defectelor lor de caracter. Ca lucrători, noi trebuie să fim uniți și să respingem, să condamnăm tot ceea ce pare a fi cea mai slabă apariție a răului în legăturile noastre unii cu alții. Credința noastră este sfântă, lucrarea noastră este aceea de a apăra onoarea Legii lui Dumnezeu, și nu de a coborî pe cineva, a-l aduce la un nivel scăzut în gândire și comportament.
-593-
Există o platformă înaltă pe care să stăm. Noi trebuie să credem și să-i învățăm pe alții adevărul așa cum este el în Hristos. Sfințirea inimii nu va duce niciodată la acțiuni necurate. Dacă cineva care pretinde că îl învață pe altul adevărul este înclinat să fie mai mult în compania tinerelor sau chiar a femeilor măritate, dacă pune mâna pe ele sau discută adesea cu ele într-un mod foarte familiar, teme-te de el. Principiile curate ale adevărului nu sunt întrețesute în sufletul său. Unii ca aceștia nu sunt în Hristos și Hristos nu locuiește în ei. Ei au nevoie de o convertire deplină mai înainte ca Dumnezeu să poată accepta lucrarea lor. Adevărul de origine cerească nu îl degradează niciodată pe cel care îl primește, niciodată nu-l conduce la cea mai mică familiaritate necuvenită; din contră, el îl sfințește pe cel credincios, sensibilizează gustul, îl înalță, îl înnobilează și-l aduce într-o strânsă comuniune cu Isus. El îl face să ia aminte la porunca apostolului Pavel, de a se abține de la orice aparență rea, ca nu cumva “binele vostru să fie vorbit de rău”.
Acesta este un subiect căruia trebuie să-i dăm atenție. Noi trebuie să ne punem în gardă împotriva păcatelor acestui veac degenerat. Noi trebuie să stăm la distanță de tot ceea ce miroase a familiarism necuvenit. Dumnezeu condamnă acest lucru. Acesta este un teren interzis, pe care este nesigur să punem piciorul. Fiecare cuvânt și fiecare acțiune trebuie să tindă să înalțe, să cizeleze și să înnobileze caracterul. Este păcat să nu gândim în acest fel aceste probleme. Apostolul Pavel îl îndemna pe Timotei să dea dovadă de sârguință și desăvârșire în lucrarea slujirii lui și îi cerea să mediteze la acele lucruri care erau curate și perfecte, pentru ca folosul obținut astfel de el să fie cunoscut de toți. De același sfat au mare nevoie tinerii din veacul acesta. O analiză profundă, serioasă, este esențială. Dacă oamenii ar gândi mai mult și ar acționa mai puțin în mod impulsiv, atunci ar avea un succes mai mare în munca lor. Noi mânuim subiecte de o importanță profundă și nu ne putem permite să introducem în lucrare propriile noastre defecte de caracter. Noi vrem să reprezentăm caracterul Domnului Hristos.
-594-
Avem o mare lucrare de făcut, și anume să-i înălțăm pe oameni și să-i câștigăm la Hristos, să-i îndrumăm să aleagă și să caute cu mult zel să fie părtași naturii divine, scăpând de stricăciunea care este în lume prin poftă. Fiecare gând, fiecare cuvânt și fiecare acțiune a lucrătorilor trebuie să aibă un caracter înalt, în armonie cu adevărul sacru pe care ei îl susțin. Se poate ca bărbații și femeile să fie, din necesități practice, mai mult sau mai puțin împreună în importantele noastre câmpuri misionare. Dacă așa stau lucrurile, ei nu pot să fie prea circumspecți. Bărbații căsătoriți să fie rezervați și în gardă, ca nimic rău să nu se spună, pe drept cuvânt, despre ei. Trăim într-un veac când nelegiuirea abundă și un adevăr rostit fără multă atenție sau o acțiune necuvenită poate să aducă multă vătămare unuia care dă pe față această slăbiciune. Lucrătorii să păstreze barierele rezervei; să nu se întâmple nimic de care vrăjmașul să profite. Dacă încep să aibă sentimente afective unul față de celălalt, dându-și o atenție deosebită și flatându-se unul pe celălalt, Dumnezeu Își va retrage Duhul Său.
Dacă bărbații căsătoriți intră în lucrare, lăsându-și soțiile acasă să aibă grijă de copii, acestea au de făcut o lucrare tot atât de importantă ca și soții lor. Deși unul este în câmpul misionar, iar celălalt este misionar în cămin, grijile, necazurile și poverile mamei le întrec în mod frecvent pe acelea ale tatălui. Lucrarea ei este o lucrare solemnă și importantă, aceea de a modela mintea și de a forma caracterele copiilor săi, de a-i instrui să fie de folos aici și de a-i pregăti pentru viitor, pentru viața veșnică. Soțul din câmpul misionar poate primi onoare de la oameni, în vreme ce munca cea grea și obositoare din cămin să nu primească nici o recunoaștere omenească. Dar dacă soția lucrează în interesul cel mai bun al familiei sale, căutând să modeleze caracterele copiilor după Modelul divin, îngerul raportor scrie numele ei ca al unuia dintre cei mai mari misionari ai lumii. Dumnezeu nu vede lucrurile așa cum le vede, în viziunea lui, un om trecător. Deci, cât de atent trebuie să fie soțul, și părintele, ca să mențină loialitatea față de legământul său conjugal! Cât de atent ar trebui să fie în caracterul său, ca nu cumva să încurajeze simțăminte la tinerele fete, și chiar la femei căsătorite, care nu sunt în armonie cu standardul înalt și sfânt al poruncilor lui Dumnezeu! Domnul Hristos a arătat că aceste porunci sunt foarte largi, mergând până la gândurile, intențiile și scopurile inimii. Aici, mulți se fac vinovați. Imaginația inimii lor nu este sfântă, așa cum cere Dumnezeu; și oricât de înaltă ar fi chemarea lor, oricât de talentați ar putea fi, Dumnezeu va scrie în dreptul numelui lor nelegiuire și îi va socoti mult mai vinovați, meritând osânda mai mult decât cei care au mai puțin talent, mai puțină lumină, mai puțină influență.
-595-
Mă doare atunci când văd oameni care sunt lăudați, măguliți sau mângâiați. Dumnezeu mi-a descoperit faptul că unii care primesc asemenea atenții sunt nevrednici să ia Numele Său pe buzele lor; cu toate acestea, sunt înălțați până la cer în aprecierea ființelor trecătoare, care nu citesc decât înfățișarea exterioară. Surorile mele, niciodată nu mângâiați, nu măguliți pe săracii oameni slabi și supuși greșelii, fie ei tineri sau în vârstă, căsătoriți sau necăsătoriți. Voi nu le cunoașteți slăbiciunile și nu știți că tocmai aceste atenții și aceste laude ce se revarsă din belșug la adresa lor pot fi spre ruina lor. Sunt alarmată de miopia, de lipsa de înțelepciune pe care le dau pe față mulți, din acest punct de vedere.
Bărbații care fac lucrarea lui Dumnezeu și care Îl au pe Isus Hristos în inimile lor nu vor coborî standardul moralității, ci vor căuta totdeauna să-l țină sus. Ei nu vor găsi plăcere în a fi măguliți sau mângâiați de către femei. Bărbații, singuri sau căsătoriți, trebuie să spună: “Jos mâinile! Nu voi oferi nici cea mai mică ocazie ca numele meu bun să fie vorbit de rău. Bunul meu nume este pentru mine de o valoare mult mai mare decât aurul și argintul. Lăsați-mă să-l păstrez nepătat. Dacă bărbații supun încercării acest nume, aceasta se va datora nu faptului că eu le-am oferit ocazia să facă lucrul acesta, ci pentru aceleași motive pentru care ei au vorbit de rău pe Domnul Hristos, pentru că ei urăsc puritatea și sfințenia caracterului Său, deoarece El era o permanentă mustrare pentru ei.”