Eu sper și mă rog ca voi să umblați în toată smerenia cugetului, ca să puteți fi o binecuvântare unul pentru celălalt. “Încă puțină, foarte puțină vreme” și “Cel ce vine va veni și nu va zăbovi.” Lămpile pentru nuntă trebuie să fie pregătite și să ardă. Domnul nostru întârzie datorită îndelungii Lui răbdări față de noi “și dorește ca nici unul să nu piară, ci toți să vină la pocăință”. Dar când vom sta pe marea de cristal cu toți cei mântuiți, cu harpe de aur și coroane de slavă, având înaintea noastră imensitatea veșniciei, atunci vom vedea cât de scurtă a fost așteptarea perioadei de probă. “Ferice de robii aceia, pe care stăpânul îi va găsi veghind la venirea lui.”
Trăim într-un timp în care toți trebuie să asculte în mod deosebit porunca Mântuitorului: “Vegheați și rugați-vă ca să nu cădeți în ispită”. Fiecare trebuie să fie credincios față de Dumnezeu, crezând adevărul și crescând în lucrul și cunoștința Domnului Isus Hristos. Invitația Mântuitorului este: “Învățați de la Mine, căci Eu sunt blând și smerit cu inima; și veți găsi odihnă pentru sufletele voastre”. Domnul este binevoitor să ne ajute, să ne întărească și să ne binecuvânteze; dar noi trebuie să trecem prin procesul curățirii, până când toate necurățiile din caracterul nostru sunt arse și îndepărtate. Fiecare membru al bisericii va fi supus focului purificator al cuptorului, nu pentru a fi nimicit, ci pentru a fi curățit.
Domnul a lucrat printre noi, dar Satana s-a vârât singur, pentru a aduce fanatism. Mai sunt, de asemenea, și alte rele care trebuie să fie evitate. Unii sunt în primejdia de a fi mulțumiți cu o privire fugară asupra luminii și iubirii lui Dumnezeu, încetând astfel să mai progreseze. Vegherea și rugăciunea n-au fost menținute. Chiar atunci când se spune: “Acesta este Templul Domnului”, atunci ispitele și întunericul se strâng în jurul sufletului — spiritul lumesc, egoismul și înălțarea de sine. Este nevoie ca Domnul să transmită personal sufletului propriile Sale idei. Ce gând! În locul ideilor și planurilor noastre sărace, pământești, înguste, Domnul ne va transmite propriile Sale idei, gândurile Sale nobile, largi, cuprinzătoare, care conduc totdeauna spre cer.
-486-
Aici este primejdia de a da greș în a merge înainte, “spre țintă, pentru premiul chemării cerești a lui Dumnezeu, în Hristos Isus”. V-a dat Dumnezeu lumină? Atunci sunteți răspunzători pentru această lumină; nu numai atunci când razele ei strălucesc asupra voastră, ci pentru tot ce ea v-a descoperit în trecut. Voi trebuie să vă supuneți zilnic voința lui Dumnezeu; trebuie să umblați în lumină și să așteptați mai multă lumină; căci lumina ce vine de la scumpul nostru Mântuitor trebuie să lumineze mai departe, în raze tot mai clare și mai distincte, în mijlocul întunericului moral, crescând mai mult și tot mai mult în strălucire până la miezul zilei.
Oare toți membrii comunității voastre caută să strângă mana proaspătă în fiecare dimineață și seară? Căutați voi iluminarea divină? Sau inventați mijloace prin care să vă glorificați singuri? Iubiți și slujiți voi cu tot sufletul, cu toată puterea, gândirea și tăria lui Dumnezeu, binecuvântându-i pe ceilalți din jurul vostru, conducându-i la Lumina lumii? Sunteți voi mulțumiți cu binecuvântările primite în trecut? Umblați voi cum a umblat Hristos, lucrând așa cum a lucrat El? Îl faceți cunoscut lumii prin cuvintele și lucrarea voastră? Sunteți voi asemenea unor copii ascultători, trăind o viață curată și sfântă? Domnul Hristos trebuie să fie adus în viața voastră, doar El vă poate vindeca de invidie, de vorbirea de rău împotriva fraților voștri. Numai El poate să vă scape de spiritul mulțumirii de sine, pe care unii dintre voi îl cultivați spre paguba voastră spirituală. Numai Domnul Isus poate să vă facă să simțiți slăbiciunea voastră, neștiința sau ignoranța, natura voastră stricată. Numai El vă poate face curați, vă poate pacifica, vă poate pregăti pentru locuințele celor binecuvântați.
-487-
“Cu Dumnezeu vom face isprăvi mari.” Cât bine puteți face, dacă sunteți credincioși față de Dumnezeu și frații voștri, reprimând orice gând rău, orice sentiment de invidie și importanță de sine. Viața voastră să fie o slujire plină de bunătate față de alții. Nu știți cât de curând veți fi chemați să depuneți armura. Moartea poate să vă ia deodată, fără să mai aveți timp să vă pregătiți pentru ultima voastră schimbare, fără nici o putere fizică sau mintală de a vă mai fixa gândurile la Dumnezeu și a face pace cu El. Unii vor cunoaște cât de curând din experiență cât de zadarnic este ajutorul omului, cât de fără valoare este importanța de sine, neprihănirea proprie, a mulțumirii de sine, care i-a satisfăcut, le-a fost pe plac.
Mă simt îndemnată de Duhul Domnului să vă spun că acum, astăzi, avem privilegiul încrederii și binecuvântării. Vă veți folosi de el? Lucrați voi pentru slava lui Dumnezeu sau pentru propriile voastre interese? Păstrați înaintea ochilor minții voastre perspectivele strălucite ale lucrului lumesc, prin care puteți obține satisfacerea eului și câștig financiar? Dacă așa stau lucrurile, veți fi amarnic dezamăgiți. Dar dacă vă străduiți să trăiți o viață curată și sfântă și învățați zilnic în școala lui Isus lecțiile pe care El v-a invitat să le învățați, să fiți blânzi și smeriți cu inima, atunci veți avea o pace pe care nici o împrejurare din lumea aceasta n-o poate schimba.
O viață în Hristos este o viață de liniște. Tulburarea, nemulțumirea și neliniștea dau pe față lipsa Mântuitorului. Dacă Isus este adus în viață, acea viață va fi plină cu fapte bune și nobile pentru Domnul. Vei uita atunci să-ți slujești ție însuți și vei fi mai aproape și tot mai aproape de Mântuitorul. Caracterul tău va fi asemenea caracterului Domnului Hristos și toți cei din jurul tău vor cunoaște că ai fost cu Isus și că ai învățat de la El. Fiecare are cu el izvorul propriei sale fericiri sau nenorociri. Dacă vrea, se poate ridica mai presus de simțămintele josnice, sentimentele care formează experiența multora; dar atâta vreme cât este plin de sine, Domnul nu poate face nimic pentru el. Satana va prezenta proiecte ambițioase, care amețesc simțurile, dar noi trebuie să avem totdeauna înaintea noastră “premiul chemării cerești a lui Dumnezeu, în Isus Hristos”. Faceți toate faptele bune pe care le puteți face în această viață. “Cei înțelepți vor străluci ca strălucirea cerului și cei ce vor învăța pe mulți să umble în neprihănire vor străluci ca stelele, în veac și în veci de veci.”
-488-
Dacă viețile noastre sunt pline de parfumul sfânt, dacă Îl onorăm pe Dumnezeu, având gânduri bune față de alții și făcând fapte bune pentru a fi o binecuvântare pentru alții, atunci nu are nici o importanță dacă locuim într-o colibă sau într-un palat. Împrejurările au puțin de-a face cu experiențele sufletului. Spiritul nutrit este cel care dă culoare tuturor acțiunilor noastre. Un om care este în pace cu Dumnezeu și cu semenii lui nu poate ajunge nenorocit. În inima sa nu se va găsi invidie; bănuiala rea nu-și va găsi locul acolo; ura nu poate exista. Inima care este în armonie cu Dumnezeu se va înălța mai presus de necazurile și încercările acestei vieți. Dar inima în care nu este pacea lui Hristos este nefericită, plină de nemulțumire; persoana respectivă vede defecte în toți și-n toate și va aduce discordie până și în muzica cea mai cerească. O viață trăită în mod egoist este o viață trăită rău. Aceia ale căror inimi sunt pline cu iubirea de ei înșiși vor împrăștia gânduri rele despre frații lor și vor vorbi împotriva slujitorilor lui Dumnezeu. Pasiunile păstrate fierbinți și pătimașe datorită îndemnurilor lui Satana sunt o fântână amară, din care vor curge totdeauna izvoare amare pentru a otrăvi viața altora.
Fie ca toți aceia care pretind că Îl urmează pe Hristos să-i aprecieze mai mult pe ceilalți și mai puțin pe ei înșiși. Strângeți-vă laolaltă, strângeți-vă laolaltă! În unire există tărie și biruință; în discordie și despărțire, slăbiciune și înfrângere. Aceste cuvinte mi-au fost spuse din ceruri. Ca trimisă a lui Dumnezeu, eu vi le adresez vouă.
Fiecare să caute să răspundă rugăciunii Domnului Hristos: “Ca toți să fie una, cum Tu, Tată, ești în Mine și Eu în Tine”. O, ce unitate este aceasta! “Prin aceasta vor cunoaște toți că sunteți ucenicii Mei, dacă veți avea dragoste unii pentru alții.”
-489-
Când moartea ia pe unul dintre noi, ce reținem oare despre modul în care a fost tratat? Oare tablourile din sala memoriei sunt plăcute, ca să reflectăm la ele? Sunt amintiri ale unor cuvinte pline de bunătate, pline de simpatie, spuse la timpul cuvenit? Au îndepărtat oare frații săi bănuielile rele ale intriganților indiscreți? Au apărat ei cauza sa? Au fost ei credincioși față de porunca inspirată: “Să îmbărbătați pe cei deznădăjduiți; să sprijiniți pe cei slabi, să fiți răbdători cu toții”. “De multe ori tu ai învățat pe alții și ai întărit mâinile slăbite.” “Întăriți mâinile slăbănogite și întăriți genunchii care se clatină. Spuneți celor slabi de inimă: Fiți tari și nu vă temeți.”
Când cel cu care am fost asociați în comunitate este mort, când știm că raportul lui din cărțile cerului s-a pecetluit și că el trebuie să stea în fața acestui raport în ziua judecății, care sunt gândurile fraților săi cu privire la purtarea lor față de el? Care a fost influența lor asupra lui? Cât de clar vine acum în minte orice cuvânt aspru, orice faptă nechibzuită față de el! Cât de cu totul altfel s-ar comporta ei, dacă ar mai avea o altă ocazie!
Apostolul Pavel Îi mulțumește lui Dumnezeu pentru mângâierea pe care i-a dat-o în necaz, spunând: “Binecuvântat să fie … Dumnezeul oricărei mângâieri, care ne mângâie în toate necazurile noastre, pentru ca, prin mângâierea cu care noi înșine suntem mângâiați de Dumnezeu, să putem mângâia pe cei ce se află în vreun necaz”. Așa cum simțea Pavel mângâierea și căldura iubirii lui Dumnezeu pătrunzând în sufletul său, el le reflecta, binecuvântându-i pe alții. Să ne revizuim astfel comportarea, încât tablourile ce atârnă pe pereții memoriei noastre să nu fie de un asemenea caracter, încât să nu ne putem uita la ele.
După ce vor muri cei cu care am fost asociați, nu va mai exista niciodată o ocazie de a retrage orice cuvânt pe care l-am spus sau de a șterge din memorie orice impresie neplăcută. Atunci, să luăm aminte la căile noastre, ca să nu-L ofensăm pe Dumnezeu cu scuzele noastre. Răceala și orice neînțelegere să fie date la o parte. Inima să se topească în bunătate înaintea lui Dumnezeu, asemenea unui foc sfânt care consumă tot gunoiul ce s-a îngrămădit la ușa inimii, și să-L lăsăm pe Isus să intre; atunci iubirea Lui îi va cuprinde și pe alții prin noi, în cuvinte, gânduri și fapte pline de iubire. Apoi, dacă moartea ne va despărți de prietenii noștri, și nu-i vom mai întâlni până când vom sta la bara de judecată a lui Dumnezeu, să nu ne fie rușine atunci când va apărea raportul vieții noastre.
-490-
Când moartea face ca ochii să se închidă, când mâinile sunt încrucișate pe pieptul fără viață, cât de repede se schimbă simțămintele acelea de neînțelegere sau discordie! Nu mai există nici o părere de rău, nici o amărăciune; disprețul și relele sunt uitate și iertate. Câte cuvinte plăcute nu sunt rostite despre cei morți! Câte lucruri bune din viața lor nu sunt aduse acum în minte! Laude și elogii sunt rostite cu dărnicie; dar ele cad acum în urechi ce nu mai aud și în inimi ce nu mai simt. Dacă aceste cuvinte ar fi fost rostite atunci când spiritul obosit avea așa de multă nevoie de ele, atunci când urechea putea auzi și inima putea simți, ce tablou plăcut ar fi lăsat lucrul acesta în memorie! Cât de mulți, dintre cei care stau tăcuți și copleșiți de durere lângă cel mort, nu-și amintesc cu rușine și durere de cuvintele și faptele care au adus întristare inimii care acum stă liniștită, fără viață! Să aducem acum în viața noastră toată frumusețea, toată dragostea și toată bunătatea de care suntem capabili. Să gândim acum profund, să fim recunoscători, răbdători și iertători în relațiile noastre unul cu celălalt. Gândurile și simțămintele noastre exprimate în jurul celor muribunzi și al celor morți să fie aduse în legăturile zilnice cu frații și surorile noastre cât suntem în viață.