Cu toate acestea, noi n-ar trebui să fim niciodată mulțumiți cu o viață de păcat. Este un adevăr care ar trebui să-i trezească pe creștini la un mai mare zel și stăruință în biruirea răului pentru că fiecare defect de caracter, fiecare lucru în care ei dau greș în a atinge standardul divin este o ușă deschisă prin care Satana poate intra ca să-i ispitească și să-i distrugă; și chiar mai mult, fiecare eșec și defect de caracter din partea lor oferă ispititorului și instrumentelor lui ocazia de a aduce reproș Domnului Hristos. Noi trebuie să exercităm orice energie a sufletului în lucrarea de biruire și să privim la Isus pentru tăria de a face ceea ce nu putem face singuri. Nici un păcat nu poate fi tolerat în aceia care vor umbla cu Domnul Hristos în alb. Hainele mânjite trebuie să fie îndepărtate și haina neprihănirii Domnului Hristos trebuie să fie pusă asupra noastră. Prin pocăință și credință, noi suntem făcuți în stare să dăm ascultare tuturor poruncilor lui Dumnezeu și astfel să fim găsiți fără pată în fața Lui. Aceia care vor obține aprobarea lui Dumnezeu își chinuiesc acum sufletele, mărturisindu-și păcatele și cerând cu stăruință iertare prin Domnul Isus, Apărătorul lor. Atenția este fixată asupra Lui, speranțele lor, credința lor sunt concentrate asupra Lui și atunci când se dă porunca: “Dezbrăcați-l de hainele murdare de pe el și îmbrăcați-l cu haine de sărbătoare și puneți-i o mitră curată pe cap”, ei sunt pregătiți să-I dea toată slava mântuirii lor.
Viziunea lui Zaharia cu privire la Iosua și Înger se aplică cu o deosebită putere la experiența poporului lui Dumnezeu de la încheierea marii zile a ispășirii. Biserica rămășiței va trece prin mari încercări și necazuri. Aceia care țin poruncile lui Dumnezeu și au credința lui Isus vor simți mânia balaurului și a oștirii lui. Satana consideră pe locuitorii pământului ca fiind supușii lui, el obținând controlul asupra bisericilor apostate; dar iată o mică grupă care se opune și rezistă supremației lui. Dacă ar putea să-i șteargă de pe fața pământului, atunci triumful lui ar fi deplin. După cum a influențat națiunile păgâne să nimicească pe Israel, tot astfel, în viitorul apropiat, el va ridica puterile nelegiuite ale pământului pentru a nimici pe poporul lui Dumnezeu. Tuturor li se va cere să dea ascultare decretelor omenești pentru violarea legii divine. Aceia care vor rămâne credincioși lui Dumnezeu și datoriei față de El vor fi amenințați și proscriși. Ei vor fi “dați în mâinile lor până și de părinții, frații, rudele și prietenii voștri”.
-473-
Singura lor nădejde este în mila lui Dumnezeu; singurul lor refugiu va fi rugăciunea. După cum Iosua pleda înaintea Îngerului, tot astfel creștinii bisericii rămășiței, cu inimi frânte și credință statornică, vor pleda pentru iertare și eliberare prin Isus Hristos, Apărătorul lor. Ei sunt pe deplin conștienți de păcătoșenia vieții lor, văd slăbiciunea și nevrednicia lor și, în timp ce privesc la ei, sunt aproape în pragul disperării. Ispititorul stă lângă ei să-i acuze, așa cum a stat să i se împotrivească lui Iosua. El arată spre hainele lor mânjite, la caracterele lor pline de defecte. Le prezintă slăbiciunea și nebunia lor, păcatele nerecunoștinței, neasemănarea lor cu Hristos, Răscumpărătorul lor, pe care L-au dezonorat. El se străduiește să înfricoșeze sufletul la gândul că situația este fără speranță, că pata necurăției nu va putea fi niciodată spălată. Nădăjduiește ca astfel să le distrugă credința, pentru ca în acest fel să cedeze ispitelor sale, să întoarcă spatele credincioșiei lor față de Dumnezeu și să primească semnul fiarei.
Satana aduce înaintea lui Dumnezeu acuzațiile sale împotriva lor, declarând că datorită păcatelor lor au pierdut protecția divină, pretinzând dreptul de a-i nimici ca pe niște călcători ai Legii. Cu privire la ei, el declară că este numai drept ca și ei, asemenea lui, să fie excluși de la harul lui Dumnezeu. “Sunt aceștia”, spune el, “poporul care urmează să-mi ia locul în ceruri și locul îngerilor care mi s-au alăturat? În timp ce ei mărturisesc că ascultă de Legea lui Dumnezeu, păzesc ei preceptele ei? N-au fost iubitori mai mult de ei decât de Dumnezeu? Nu și-au pus interesele mai presus de cele ale slujbei lor? N-au iubit ei lucrurile acestei lumi? Priviți la păcatele care le-au marcat viața. Priviți egoismul lor, răutatea și ura lor unul față de celălalt.”
-474-
Din multe puncte de vedere, poporul lui Dumnezeu a fost foarte greșit. Satana cunoaște foarte bine păcatele pe care el i-a ispitit să le săvârșească și el le prezintă în lumina cea mai exagerată, declarând: “Mă va alunga Dumnezeu pe mine și pe îngerii mei din prezența Sa și totuși să-i răsplătească pe aceia care s-au făcut vinovați de aceleași păcate? Doamne, Tu nu poți face acest lucru și totuși să fii drept. Tronul Tău nu va sta în neprihănire și judecată. Dreptatea cere ca sentința de condamnare să fie pronunțată împotriva lor.”
Dar în vreme ce urmașii Domnului Hristos au păcătuit, ei nu s-au lăsat cu totul sub controlul celui rău. Ei au părăsit păcatele și în umilință și pocăință au căutat pe Domnul, iar divinul Apărător pledează în favoarea lor. Acela care a fost cel mai mult influențat de către nerecunoștința lor, care cunoaște păcatele lor, dar cunoaște, de asemenea, și pocăința lor, declară: “Domnul să te mustre, Satano! Eu Mi-am dat viața pentru aceste suflete. Ele sunt săpate pe palmele mâinilor Mele.”
Atacurile lui Satana sunt puternice, înșelăciunile sale sunt teribile, dar ochiul Domnului este asupra poporului Său. Suferințele lor sunt mari, flăcările cuptorului par să-i consume; dar Domnul Isus Hristos îi va scoate ca aurul curățit prin foc. Firescul lor trebuie să fie eliminat, chipul Domnului Hristos să se reflecte în mod desăvârșit; necredința trebuie să fie biruită; credința, nădejdea și răbdarea să fie dezvoltate.
Poporul lui Dumnezeu suspină și geme din cauza nelegiuirilor ce se săvârșesc pe pământ. Cu lacrimi, ei îi avertizează pe cei nelegiuiți de primejdia în care se află călcând în picioare Legea divină și, cu o nespusă părere de rău, ei se umilesc înaintea Domnului din cauza propriilor lor păcate. Cei nelegiuiți își bat joc de pocăința lor, de apelurile lor solemne și râd batjocoritor de ceea ce ei numesc o slăbiciune a lor. Dar chinul sufletesc și umilința poporului lui Dumnezeu sunt o dovadă sigură a faptului că ei își recapătă puterea și noblețea caracterului, pierdute ca urmare a păcatului. Datorită faptului că se apropie mai mult de Domnul Hristos și că ochii lor sunt îndreptați asupra curăției Sale desăvârșite, ei pot discerne atât de clar păcătoșenia nespusă a păcatului. Pocăința și lepădarea lor de sine sunt infinit mai mult primite înaintea lui Dumnezeu decât mulțumirea de sine, spiritul trufaș al acelora care nu găsesc vreun motiv pentru a se tângui sau regreta, care își bat joc de umilința Domnului Hristos și care pretind că sunt desăvârșiți, în timp ce calcă legea cea sfântă a lui Dumnezeu. Blândețea și smerenia inimii sunt condiții ale puterii și biruinței. Cununa de slavă îi așteaptă pe aceia care se pleacă la piciorul crucii. Binecuvântați sunt cei ce plâng, căci ei vor fi mângâiați.
-475-
Cei credincioși, cei ce se roagă sunt, așa cum trebuie să fie, ascunși cu Hristos în Dumnezeu. În ceea ce-i privește, ei nu știu cât de sigur sunt ocrotiți. Determinați de Satana, conducătorii acestei lumi caută să-i nimicească; dar dacă ochii lor ar putea fi deschiși așa cum au fost ochii slujitorului lui Elisei la Dotan, ei ar vedea pe îngerii lui Dumnezeu tăbărâți în jurul lor, care prin strălucirea și slava lor țin sub control oștile întunericului.
În timp ce copiii lui Dumnezeu își amărăsc sufletele înaintea Lui, rugându-se pentru curăția inimii, porunca este rostită: “Dezbrăcați-i de hainele murdare” și sunt rostite cuvintele pline de încurajare: “Iată că îndepărtez de la tine nelegiuirea și te îmbrac cu haine de sărbătoare”. Haina fără pată a neprihănirii Domnului Hristos este pusă asupra copiilor lui Dumnezeu încercați, ispitiți, dar credincioși. Rămășița cea desconsiderată este îmbrăcată în veșminte de slavă și niciodată nu vor mai fi mânjiți de stricăciunea care este în lume. Numele lor sunt păstrate în Cartea Vieții Mielului, cuprinși printre credincioșii din toate veacurile. Ei au rezistat vicleșugurilor amăgitorului; n-au fost clintiți de la datoria lor de către răcnetul balaurului. Acum sunt pe veci apărați de vicleșugurile ispititorului. Păcatele lor sunt așezate asupra aceluia care este autorul păcatului. Și rămășița nu numai că este primită și iertată, ci este și onorată. “O mitră curată” este pusă pe capul lor. Ei trebuie să fie împărați și preoți pentru Dumnezeu. În vreme ce Satana acuză și caută să nimicească această grupare, îngerii cei sfinți, nevăzuți, merg dintr-o parte în alta, punând asupra lor sigiliul viului Dumnezeu. Aceștia sunt cei ce stau pe Muntele Sionului cu Mielul, având pe frunțile lor scris Numele Tatălui. Ei cântă o cântare nouă înaintea tronului, iar cântecul acela nu-l poate învăța nimeni în afară de cei o sută patruzeci și patru de mii, care au fost răscumpărați de pe pământ. “Ei urmează pe Miel oriunde merge El. Au fost răscumpărați dintre oameni, ca cel dintâi rod pentru Dumnezeu și pentru Miel. Și în gura lor nu s-a găsit minciună, căci sunt fără vină înaintea scaunului de domnie a lui Dumnezeu.”
-476-
Acum se ajunge la împlinirea completă a acelor cuvinte rostite de înger: “Ascultă dar, Iosua, mare preot, tu și tovarășii tăi de slujbă, care stau înaintea ta, căci aceștia sunt niște oameni care vor sluji ca semne. Iată, voi aduce pe Robul Meu, Odrasla.” Domnul Hristos este descoperit ca Răscumpărător și Eliberator al poporului Său. Acum, într-adevăr aceasta este rămășița, “oameni de care să te minunezi”, când lacrimile și umilința pelerinajului lor dau loc bucuriei și onoarei de a fi în prezența lui Dumnezeu și a Mielului. “În vremea aceea, odrasla Domnului va fi plină de măreție și slavă și rodul țării va fi plin de strălucire și frumusețe, pentru cei mântuiți ai lui Israel. Și cel rămas în Sion, cel lăsat în Ierusalim, se va numi ‘sfânt’, oricine va fi scris printre cei vii, la Ierusalim.”