Biserica, lumina lumii
Domnul a chemat pe poporul Său Israel și l-a separat de lume, pentru a-i putea încredința o răspundere sacră. El i-a făcut depozitarii Legii Sale și a intenționat ca prin ei să păstreze printre oameni cunoașterea Sa. Prin ei, lumina cerului trebuia să strălucească în locurile întunecoase ale pământului și o voce trebuia să fie auzită apelând la toți oamenii, chemându-i să se întoarcă de la idolatria lor și să slujească viului și adevăratului Dumnezeu. Dacă ar fi fost credincioși însărcinării și încrederii acordate, evreii ar fi fost o putere în lume. Dumnezeu ar fi fost apărarea lor și El voia să-i înalțe mai presus de toate celelalte națiuni. Lumina și adevărul Său aveau să fie descoperite prin ei și ar fi stat sub înțeleapta și sfânta Lui conducere, ca un exemplu al superiorității guvernării Sale față de orice formă de idolatrie.
-455-
Dar ei n-au păstrat legământul lor cu Dumnezeu. Au urmat practicile idolatre ale altor națiuni, și în loc să facă numele Creatorului lor o laudă pe pământ, comportarea lor L-a făcut de ocară printre neamuri. Cu toate acestea, scopul lui Dumnezeu trebuia să fie împlinit. Cunoașterea voii Sale trebuie să fie răspândită pe tot pământul. Dumnezeu a adus mâna asupritorilor asupra poporului Său și aceștia i-au împrăștiat printre neamuri ca robi. În necazul lor, mulți dintre ei s-au pocăit de nelegiuirile lor și au căutat pe Domnul. Împrăștiați printre toate națiunile păgâne, ei au răspândit peste tot cunoașterea adevăratului Dumnezeu. Principiile legii divine au venit în conflict cu obiceiurile și practicile națiunilor. Idolatrii s-au străduit să nimicească adevărata credință. Domnul, în providența Sa, a adus pe slujitorii Săi, Daniel, Neemia și Ezra, față în față cu împărați și conducători, pentru ca acești idolatri să poată avea ocazia să primească lumina. Astfel, lucrarea pe care Dumnezeu a dat-o poporului Său să o facă în timp de prosperitate, în cuprinsul propriilor lor granițe, dar care a fost neglijată din cauza necredinței lor, a fost adusă la îndeplinire în captivitate, prin grele încercări și greutăți.
Dumnezeu a chemat biserica Sa de astăzi, aşa cum a chemat şi pe Israelul din vechime, să fie o lumină pe pământ. Prin adevărul Său puternic şi pătrunzător, soliile celor trei îngeri, i-a separat pe copiii Săi de celelalte biserici şi de lume, pentru a-i aduce într-o sacră apropiere de El. El i-a făcut depozitarii Legii Sale şi le-a încredinţat marile adevăruri ale profeţiei pentru acest timp. Asemenea descoperirilor sfinte încredinţate vechiului Israel, acestea constituie o încredere sacră pentru a fi transmise lumii. Cei trei îngeri din Apocalipsa 14, reprezintă poporul care primește lumina soliilor lui Dumnezeu și merge înainte ca instrumente ale Sale, pentru a face să răsune avertizarea în toată lungimea și lățimea pământului. Domnul Hristos declară urmașilor Săi: “Voi sunteți lumina lumii”. Fiecărui suflet care primește pe Hristos și crucea Golgotei, El îi spune: “Iată valoarea unui suflet. Duceți-vă în toată lumea și propovăduiți Evanghelia la orice făptură”. Nimic nu trebuie să fie îngăduit să împiedice lucrarea. Este cea mai importantă lucrare pentru acest timp; ea trebuie să meargă până în veșnicie. Iubirea pe care a manifestat-o Domnul Isus pentru sufletele oamenilor, prin sacrificiul pe care El l-a făcut pentru răscumpărarea lor, va pune în mișcare pe toți urmașii Săi.
-456-
Dar foarte puțini dintre cei care au primit lumina fac lucrarea ce a fost încredințată în mâinile lor. Sunt puțini oameni de o credincioșie neșovăielnică, ce nu tind spre lenevie și comoditate, dar care își fac drum spre oriunde pot găsi o deschidere pentru a face să înainteze lumina adevărului și a apăra legea cea sfântă a lui Dumnezeu. Dar păcatele care controlează lumea au intrat în biserică și în inimile acelora care pretind a fi poporul deosebit al lui Dumnezeu. Mulți dintre cei care au primit lumina exercită o influență care liniștește temerile cu privire la cele lumești la cei creștini numai cu numele. Există iubitori ai lumii chiar printre cei care mărturisesc a fi așteptători ai Domnului Hristos. Există dorință după bogăție și onoare. Domnul Hristos descrie această clasă atunci când declară că ziua Domnului va veni ca un hoț asupra tuturor acelora care locuiesc pe suprafața pământului. Lumea aceasta este căminul lor. Ei fac din ea o afacere, pentru strângerea de bogății pământești. Ei își înalță locuințe costisitoare și le mobilează cu lucruri foarte scumpe; găsesc plăcere în îmbrăcăminte și satisfacerea apetitului. Lucrurile lumii sunt idolii lor. Acestea se interpun între suflet și Domnul Hristos, iar realitățile solemne și teribile ce se îngrămădesc asupra noastră nu sunt văzute decât foarte neclar și recunoscute în mod slab. Aceeași neascultare și aceeași decădere ce au fost văzute în biserica iudaică au caracterizat în mare măsură pe oamenii care au avut această mare lumină din ceruri în ultimele solii de avertizare. Asemenea lor, ne vom irosi și noi ocaziile și privilegiile, până când Dumnezeu va îngădui ca opresiunea și persecuția să vină asupra noastră. Să fie oare lucrarea ce trebuie să fie adusă la îndeplinire în pace și prosperitate relativă, lăsată nefăcută până când va trebui să fie făcută în zile întunecoase și sub presiunea încercărilor și a persecuției?
-457-
Există o teribilă cantitate de vină pentru care biserica este răspunzătoare. De ce oare cei care au lumina nu fac eforturi serioase pentru a duce și altora lumina aceasta? Ei văd că sfârșitul este aproape. Văd zilnic mulțimi care calcă Legea lui Dumnezeu; și ei știu că aceste suflete nu pot fi mântuite păcătuind. Cu toate acestea, ei au un interes mai mare pentru afacerile lor, fermele lor, casele și mărfurile lor, îmbrăcămintea lor, mesele lor, decât față de sufletele bărbaților și femeilor pe care va trebui să-i întâlnească față-n față în ziua judecății. Poporul care pretinde că ascultă adevărul doarme. Ei nu se vor simți bine așa cum s-ar simți dacă ar fi treji. Iubirea față de adevăr moare, dispare din inima lor. Exemplul lor nu convinge lumea că au adevărul înaintea altor oameni de pe pământ. Chiar atunci când ar trebui să fie tari în Dumnezeu, având o experiență zilnică, o experiență vie, ei sunt slabi, nesiguri, sprijinindu-se pe pastori pentru ajutor, când ei ar trebui să slujească altora cu mintea, sufletul, vocea și scrisul, cu timpul și banii lor.
Frați și surori, mulți dintre voi se scuză când este vorba de lucru, invocând neputința de a lucra pentru alții. Dar te-a făcut oare Dumnezeu așa de incapabil? N-a fost oare această neputință produsă de inactivitatea voastră și continuată de alegerea voastră liber consimțită? Nu ți-a dat oare Dumnezeu măcar un singur talant pe care să-l pui la schimbător, nu pentru propria voastră comoditate și satisfacție, ci pentru El? Ați înțeles care vă sunt obligațiile, ca slujitori angajați ai Lui, ca să-I aduceți un câștig printr-o înțeleaptă și iscusită folosire a acestui capital ce v-a fost încredințat? N-ați neglijat oare ocaziile de a dezvolta puterile până la capăt? Este prea adevărat că puțini au avut un real simțământ al responsabilității lor față de Dumnezeu. Iubirea, judecata, memoria, prudența, tactul, energia și orice altă capacitate au fost folosite pentru ei. Voi ați manifestat o mai mare înțelepciune în slujba celui rău decât pentru cauza lui Dumnezeu. V-ați pervertit, v-ați slăbit, ba mai mult chiar, v-ați subestimat puterile, prin intensa activitate în îndeletnicirile lumești, neglijând lucrarea lui Dumnezeu.
-458-
Voi vă liniștiți conștiința, spunând că nu puteți să anulați trecutul și să câștigați vigoarea, puterea și iscusința pe care ați fi putut să le aveți dacă v-ați fi folosit puterile așa cum a cerut Dumnezeu. Dar nu uitați că El vă consideră răspunzători pentru lucrarea făcută în mod neglijent sau lăsată nefăcută din cauza necredincioșiei voastre. Cu cât îți folosești mai mult puterile pentru Domnul, cu atât devii mai capabil, mai iscusit. Cu cât este mai strâns contactul vostru cu Izvorul luminii și al puterii, cu atât mai mare va fi lumina care va fi revărsată asupra voastră și mai mare va fi puterea voastră pe care s-o folosiți pentru Dumnezeu. Și pentru toate ce ați fi putut să aveți, dar n-ați obținut prin “devoțiunea” voastră față de lume, sunteți făcuți răspunzători. Când devii un urmaș al Domnului Hristos, te legi să-I slujești Lui și numai Lui, și El făgăduiește să fie cu tine și să te binecuvânteze, să te reînvioreze cu lumina Lui, să-ți dea pace și să facă să te bucuri de și în lucrarea Sa. Ai dat greș cumva să te bucuri de aceste binecuvântări? Atunci fii sigur că lucrul acesta se datorează propriei tale comportări.
Pentru a scăpa de încorporare în timpul războiului, au fost oameni care și-au provocat boli, alții s-au mutilat singuri pentru a putea fi considerați inapți pentru armată. Aici avem o ilustrare a atitudinii pe care mulți au manifestat-o în legătura lor cu cauza lui Dumnezeu. Ei și-au mutilat puterile, atât fizice, cât și mintale, astfel încât nu mai sunt în stare să facă lucrarea de care este atât de mult nevoie.
Să presupunem că o sumă de bani a fost așezată în mâinile tale pentru a o investi în anumite scopuri; îi poți arunca și apoi să declari că nu ești răspunzător pentru modul cum i-ai folosit? Simți astfel că ai scăpat de o mare grijă? Și totuși, asta faci cu darurile lui Dumnezeu. A te scuza că nu lucrezi pentru alții din cauză că nu ești capabil, în vreme ce ești absorbit cu totul în planuri și lucrări lumești, este o bătaie de joc la adresa lui Dumnezeu. Mulțimi merg în jos spre ruină; cei care au primit lumină și adevăr nu sunt decât o mână care să oprească oștile celui rău; și totuși, această mică grupă își consacră energiile la nimic altceva decât de a învăța cum să salveze suflete de la moarte. Este oare de mirare că biserica este slabă și ineficientă, că Dumnezeu nu poate face decât puțin pentru cei ce mărturisesc că sunt copiii Lui? Ei se așază acolo unde este imposibil pentru El să lucreze cu ei și pentru ei. Îndrăznești oare să continui să disprețuiești și să nu asculți cerințele Lui? Vei continua oare să-ți bați joc de cele mai sacre răspunderi? Vei spune, asemenea lui Cain: “Sunt eu păzitorul fratelui meu?”