Frate M., deși poate că ești susținut de mulți, așa cum au fost și iscoadele necredincioase, cu toate acestea, sentimentele din scrisoarea ta nu sunt inspirate de Duhul lui Dumnezeu. Fii atent ca nu cumva cuvintele și spiritul tău să fie asemenea lor, iar lucrarea ta să fie la fel de rea. Într-o vreme ca aceasta, nu trebuie să nutrim vreun gând și nici să rostim vreun cuvânt de necredință și nici să se încurajeze vreun act de slujire de sine. Acest lucru a fost făcut în Conferințele din Columbia de Sud și Pacificul de Nord; și în timp ce ne găseam acolo, am simțit într-o măsură oarecare durerea, rușinea și descurajarea pe care Moise și Aaron, Caleb și Iosua le-au experimentat. Noi am încercat să îndreptăm curgerea curentului în direcție opusă; dar lucrul acesta s-a făcut cu prețul unei munci severe și al unei mari neliniști și supărări. Și lucrarea reformei în aceste Conferințe de-abia a început. Este o lucrare care cere timp pentru a birui necredința, neîncrederea și suspiciunea adunate de ani de zile. Satana a avut în mare măsură succes în a-și aduce la îndeplinire scopurile sale în aceste Conferințe, pentru că a găsit persoane pe care a putut să le folosească drept instrumente ale sale.
Frate M., de dragul Domnului Hristos și de dragul adevărului, nu lăsa lucrarea din Conferința ta într-o astfel de situație, căci va fi imposibil pentru cel ce va veni după tine să pună lucrurile în rânduială. Oamenii au o vedere îngustă și limitată a lucrării; a fost încurajat egoismul, iar comportarea lumească a fost nemustrată. Te somez să faci tot ce stă în puterea ta pentru a șterge direcția aceasta greșită pe care ai dat-o Conferinței, să remediezi efectele rele și neglijarea datoriei și în felul acesta să pregătești câmpul pentru un alt lucrător. Dacă nu faci lucrul acesta, Dumnezeu să aibă milă de lucrătorul care va veni după tine.
Președinții de Conferințe ar trebui să fie oameni ai lucrării lui Dumnezeu în care să se poată avea toată încrederea. Ei trebuie să fie oameni integri, altruiști, consacrați, lucrători creștini. Dacă sunt deficienți în acestea, comunitățile care se află în grija lor nu vor prospera. Ei, chiar mai mult decât alți slujitori ai Domnului Hristos, ar trebui să fie un exemplu de viețuire sfântă și de consacrare neegoistă a intereselor cauzei lui Dumnezeu, pentru ca cei care privesc la ei pentru exemplu să nu fie înșelați. Dar în unele cazuri ei încearcă să slujească atât lui Dumnezeu, cât și lui Mamona. Ei nu dau pe față lepădare de sine și nu poartă o povară pentru suflete. Conștiința lor nu este sensibilă. Când cauza lui Dumnezeu suferă, sufletul lor nu este rănit. Ei pun sub semnul întrebării în inimile lor și se îndoiesc de Mărturiile Spiritului lui Dumnezeu. Ei personal nu poartă crucea lui Hristos; nu cunosc căldura iubirii lui Isus. Nu sunt păstori credincioși ai turmei peste care au fost făcuți supraveghetori; raportul vieții lor nu este unul de care să se bucure atunci când vor sta înaintea lui în ziua lui Dumnezeu.
-380-
Cât de mult se cere de la un slujitor al lui Dumnezeu în lucrarea sa de veghere asupra sufletelor, dacă trebuie să dea o socoteală! Ce consacrare, ce unitate și unicitate a scopului, ce evlavie trebuie să fie văzute în viața și caracterul lor! Cât de mult se pierde prin lipsă de tact și iscusință în prezentarea adevărului în viața și caracterul lor, cât de mult se pierde printr-o purtare neatentă, o vorbire aspră și o comportare lumească, ce în nici un caz nu reprezintă pe Isus și nici atmosfera cerului. Lucrarea noastră este aproape să se încheie. În curând se va spune în ceruri: “Cine este nedrept, să fie nedrept și mai departe; cine este întinat, să se întineze și mai departe; cine este fără prihană să trăiască și mai departe fără prihană. Și cine este sfânt, să se sfințească și mai departe”. În acest timp solemn, biserica este chemată să fie vigilentă datorită activității intense a lui Satana. Acțiunile lui se văd pretutindeni, și cu toate acestea, pastorii și credincioșii procedează ca și când ar fi în necunoștință de șiretlicurile lui și paralizați de puterea lui. Fie ca fiecare membru al bisericii să se trezească. Fie ca fiecare lucrător să nu uite că via pe care o lucrează nu este a lui, ci aparține Domnului său, care a plecat într-o călătorie lungă și în lipsa Sa i-a însărcinat pe slujitorii Săi să se îngrijească de interesele Sale; să nu uite, de asemenea, că, dacă este necredincios în lucrarea ce i s-a încredințat, va trebui să dea socoteală Domnului Său atunci când Se va întoarce.
În timp ce acela care se îndoiește vorbește despre imposibilități, în timp ce tremură la gândul zidurilor înalte și la uriașii cei puternici, Calebii cei credincioși, care au “un alt spirit”, să iasă înainte. Adevărul lui Dumnezeu, care aduce mântuire, va merge înainte la oameni, dacă pastorii și cei ce mărturisesc a crede nu vor bara drumul, așa cum au făcut iscoadele necredincioase. Lucrarea noastră este agresivă. Ceva trebuie făcut pentru a avertiza lumea; și să nu fie auzit nici un glas care să încurajeze interesele egoiste în câmpurile misionare neglijate. Noi trebuie să ne angajăm în lucrare cu inima, cu sufletul și cu vocea; atât puterile mintale, cât și cele fizice trebuie să fie trezite. Întregul cer este interesat în lucrarea noastră și îngerii lui Dumnezeu sunt rușinați de slabele noastre eforturi.
-381-
Sunt alarmată de indiferența din comunitățile noastre. Asemenea lui Meroza, ei nu au venit în ajutorul Domnului. Membrii au fost inactivi. Și-au încrucișat mâinile, considerând că răspunderea stă numai asupra pastorilor. Dar fiecărui om Dumnezeu i-a dat o lucrare de făcut; nu lucrarea sa în lanul de porumb sau de grâu, ci o lucrare serioasă, perseverentă, pentru mântuirea sufletelor. Ferească Dumnezeu, frate M., ca tu sau oricare alt slujitor al Evangheliei să stingeți chiar și o părticică din spiritul de lucru ce există acum. N-ar trebui mai degrabă să-l stimulezi prin cuvintele tale pline de zel? Domnul ne-a făcut depozitarii Legii Sale; El ne-a încredințat adevărul cel sacru și veșnic, care trebuie să fie dus altora prin avertizări credincioase, mustrări și încurajări. Cu ajutorul șoselelor și liniilor navale, suntem legați cu orice parte a lumii și avem astfel acces la orice națiune cu solia adevărului. Să semănăm sămânța adevărului pe lângă toate apele; căci nu știm care va aduce rod, aceasta sau aceea, sau dacă amândouă vor fi la fel de roditoare. Pavel poate să semene și Apolo să ude; dar Dumnezeu este Acela care face să crească.
“Tot așa să lumineze și lumina voastră înaintea oamenilor, ca ei să vadă faptele voastre bune, și să slăvească pe Tatăl vostru, care este în ceruri.” Nu puneți lumina voastră sub obroc, ci într-un sfeșnic, ca să dea lumină tuturor celor din casă. “Voi nu sunteți ai voștri, căci ați fost cumpărați cu un preț”, cu chiar sângele prețios al Fiului lui Dumnezeu. Noi nu avem nici un drept să trăim numai pentru noi. Fiecare slujitor al Evangheliei ar trebui să fie un misionar consacrat; fiecare membru laic, un lucrător, folosind talentele, influența și mijloacele sale în slujba Domnului său; căci bunăvoința activă este un principiu activ al creștinismului. Exercitarea acestui principiu este cel care aduce snopi Domnului secerișului, în timp ce lipsa lui constituie un obstacol în calea lucrării lui Dumnezeu și barează calea pentru salvarea sufletelor.
-382-
Slujitorii Evangheliei au neglijat să întărească dăruirea pentru Evanghelie. Subiectul zecimii și al darurilor nu s-a tratat așa cum ar fi trebuit. Oamenii nu sunt în mod natural înclinați să fie darnici, ci să fie josnici și avari și să trăiască numai pentru ei. Și Satana este totdeauna gata să prezinte avantajele ce pot fi câștigate, folosind toate mijloacele lor în scopuri egoiste, lumești; el este bucuros atunci când îi poate influența să ocolească datoriile ce le revin și să jefuiască pe Dumnezeu de zecimi și daruri. Dar nimeni nu este scuzat în această problemă. “Fiecare din voi să pună deoparte acasă, ce va putea, după câștigul lui.” Cel bogat și cel sărac, tineri și tinere care au salarii — toți trebuie să pună deoparte o sumă; căci Dumnezeu le cere acest lucru. Prosperitatea spirituală a fiecărui membru al bisericii depinde de efortul personal și de o strictă credincioșie față de Dumnezeu. Apostolul Pavel spune: “Îndeamnă pe bogații veacului acestuia să nu se îngâmfe, să nu-și pună nădejdea în niște bogății nestatornice, ci în Dumnezeu, care ne dă toate lucrurile din belșug, ca să ne bucurăm de ele. Îndeamnă-i să facă bine, să fie bogați în fapte bune, să fie darnici, gata să simtă împreună cu alții, așa ca să-și strângă pentru vremea viitoare drept comoară o bună temelie pentru ca să apuce adevărata viață”. Toate sunt cerute pentru a arăta un profund interes pentru cauza lui Dumnezeu în diferitele ei ramuri și încercări foarte amănunțite și neașteptate vor veni asupra lor, spre a vedea cine este vrednic să primească sigiliul viului Dumnezeu.
Toți trebuie să simtă că ei nu sunt proprietari, ci slujitori, și că vine timpul când va trebui să dea socoteală de modul în care au folosit banii Domnului. Împreună cu David, ei trebuie să spună: “Totul vine de la Tine, și din mâna Ta primim ce-ți aducem”. Trebuie să fie înființate școli în diferite locuri, publicațiile trebuie să fie înmulțite, case de rugăciune trebuie să fie ridicate în marile orașe și lucrători trebuie trimiși, nu numai în orașe, ci și la drumuri și la garduri. Și acum, frații mei care credeți adevărul, este ocazia voastră. Noi stăm, așa cum suntem, la granița vieții veșnice. Așteptăm glorioasa revenire a Domnului nostru; noaptea aproape a trecut; vine ziua. Când ne vom da seama de măreția planului de mântuire, vom fi mult mai curajoși, gata de sacrificiu de sine și consacrare de cum suntem acum.
-383-
Este o mare lucrare de făcut pentru noi, mai înainte ca succesul să încoroneze eforturile noastre. Trebuie să aibă loc o reformă hotărâtă în căminele și comunitățile noastre. Părinții trebuie să lucreze pentru salvarea copiilor lor. Dumnezeu va conlucra cu eforturile noastre atunci când din partea noastră facem tot ceea ce I-a plăcut să pună asupra noastră și ceea ce ne-a pregătit să facem; dar datorită necredinței, atitudinii lumești și a leneviei noastre, sufletele din umbra caselor noastre, cumpărate cu preț de sânge, mor în păcatele lor și mor neavertizate. Este oare Satana totdeauna triumfător? O, nu! Lumina reflectată de la crucea de pe Calvar arată că trebuie făcută o lucrare mai mare decât aceea pe care ochii noștri au văzut-o până acum.
Îngerul al treilea, zburând prin mijlocul cerului, vestind poruncile lui Dumnezeu și mărturia lui Isus, reprezintă lucrarea noastră. Solia nu pierde nimic din puterea ei în zborul îngerului, pentru că Ioan o vede crescând în tărie, până când întregul pământ este luminat de slava ei. Drumul copiilor lui Dumnezeu care păzesc poruncile Lui este înainte și tot înainte. Solia adevărului pe care o ducem trebuie să meargă la națiuni, limbi și popoare. În curând, ea va fi vestită cu voce tare și pământul va fi luminat de slava ei. Ne pregătim noi oare pentru această mare revărsare a Duhului lui Dumnezeu?
Instrumente omenești trebuie să fie folosite în această lucrare. Zelul și energia trebuie să fie intensificate; talentele care ruginesc din cauza inactivității trebuie să fie puse la lucru. Vocea care va spune: “Așteptați; nu îngăduiți să purtați poveri ce v-au fost impuse” este vocea iscoadelor lașe. Noi dorim acum Calebi care să meargă înaintea căpeteniilor lui Israel și, cu cuvinte curajoase, să prezinte un raport puternic în favoarea unei acțiuni imediate. Când oamenii egoiști, iubitori de tihnă și loviți de panică, temându-se de uriașii cei puternici și de zidurile înalte, vociferează în favoarea retragerii, fie ca vocea Calebilor să fie auzită, chiar dacă cei lași stau cu pietre în mâini, gata să-i doboare pentru mărturia lor credincioasă.
Oare noi nu putem discerne semnele timpului? Nu vedem cât de zelos este Satana la lucru, legând neghina în snopi, unind elementele împărăției sale pentru a putea câștiga controlul asupra lumii? Această lucrare de strângere și legare a neghinei merge înainte mult mai rapid decât ne putem imagina. Satana se opune și ridică orice obstacol în calea înaintării adevărului. El caută să creeze diversitate de opinii și să încurajeze atitudinea lumească și avariția. El lucrează cu subtilitatea șarpelui, și când vede că se poate, acționează cu ferocitatea leului. Ruina sufletelor este marea sa plăcere, distrugerea lor, singura lui preocupare; și să ne purtăm noi oare ca și când am fi paralizați? Oare cei care mărturisesc a crede adevărul vor asculta ispitele vicleanului vrăjmaș și își vor permite să fie egoiști și înguști, iar interesele lor lumești să se amestece cu eforturile pentru salvarea sufletelor?
-384-
Toți aceia care vor intra vreodată pe porțile cerului vor intra ca biruitori. Când cei mântuiți vor înconjura tronul lui Dumnezeu, cu ramuri de palmier în mâini și coroane pe frunțile lor, se va ști atunci ce biruințe s-au câștigat. Se va vedea cum a fost exercitată puterea lui Satana asupra minții, cum a legat de el suflete care se amăgeau singure că făceau voia lui Dumnezeu. Se va vedea atunci că puterea și amăgirea sa n-ar fi rezistat cu succes, dacă puterea divină n-ar fi fost combinată cu efortul uman. Omul trebuie să fie, de asemenea, biruitor asupra sa; temperamentul său, înclinațiile și spiritul trebuie să fie aduse în supunere față de voia lui Dumnezeu. Dar neprihănirea și tăria Domnului Hristos sunt la dispoziția tuturor acelora care apelează la meritele Lui.
Deci, să lăsăm ca eforturi serioase și hotărâte să se facă pentru a-l înfrânge pe groaznicul vrăjmaș. Avem nevoie de întreaga armătură a neprihănirii. Timpul se scurge și ne apropiem cu repeziciune de încheierea timpului nostru de probă. Vor rămâne numele noastre scrise în cartea vieții Mielului sau vom fi găsiți printre cei necredincioși? Suntem noi din numărul acelora care se vor strânge în jurul marelui tron alb, cântând imnul celor mântuiți? În mulțimea aceea nu va fi nimeni rece sau formal. Fiecare suflet este plin de zel, fiecare inimă plină de mulțumire, de recunoștință pentru iubirea cea minunată a lui Dumnezeu și harul copleșitor care ne-a făcut în stare, ca popor al Său, să biruim în lupta împotriva păcatului. Și cu o voce tare, ei vor cânta: “Mântuirea este a Dumnezeului nostru, care șade pe scaunul de domnie, și a Mielului”.