Un apel
[Acest apel a fost scris la Healdsburg, California, pe 30 mai 1882, spre a fi citit la adunările de tabără. El cuprinde avertizări și sfaturi pe care scriitoarea, nefiind prezentă personal, a simțit nevoia să le adreseze bisericii. Pentru folosul acelora care nu au fost prezenți la acele întâlniri, cum și pentru toți aceia care doresc să-l păstreze permanent în atenție, îl reproducem aici. ]
Sunt plină de tristețe când mă gândesc la starea noastră, ca popor. Domnul n-a închis cerul pentru noi, dar viața noastră de continuă apostazie ne-a despărțit de El. Mândria, lăcomia și iubirea de lume au fost vii în inimă, fără teama de a fi lepădați sau condamnați. Păcate grele și îndrăznețe s-au cuibărit printre noi. Și cu toate acestea, părerea generală este aceea că biserica înflorește și că pacea și prosperitatea spirituală se află în mijlocul ei.
Biserica și-a întors spatele și n-a mai urmat pe Domnul Hristos, conducătorul ei, și se retrage în mod sigur spre Egipt. Și cu toate acestea, puțini sunt alarmați sau surprinși de lipsa lor de putere spirituală. Îndoiala și chiar necredința în Mărturiile Duhului lui Dumnezeu se ridică în comunitățile noastre de pretutindeni. Satana dorește ca lucrurile să fie astfel. Pastorii care predică eul în loc să-L predice pe Hristos au făcut ca lucrurile să fie astfel. Mărturiile nu sunt citite și nici apreciate. Dumnezeu v-a vorbit. Lumina a strălucit din Cuvântul Său și din Mărturii și ambele au fost disprețuite și desconsiderate. Rezultatul este vădit acela al lipsei de curăție și consacrare; al lipsei unei credințe adevărate în mijlocul vostru.
Fiecare să-și întrebe propria sa inimă: “Cum am ajuns în această stare de slăbiciune și conflict spiritual? N-am adus noi oare mânia lui Dumnezeu asupra noastră, pentru că acțiunile nu corespund cu credința? Nu căutăm noi oare prietenia și aplauzele lumii mai degrabă decât prezența Domnului Hristos și o profundă cunoaștere a voii Sale?” Cercetați-vă inimile, judecați-vă cursul vieții. Vedeți ce tovarăși, ce prieteni vă alegeți. Căutați oare compania celor înțelepți sau sunteți dispuși să alegeți tovarăși lumești, prieteni care nu se tem de Dumnezeu și nu ascultă de Evanghelie?
-218-
Sunt recreațiile voastre de natură să aducă vigoare morală și spirituală? Vă conduc ele la curăția gândirii și a acțiunii? Necurăția este foarte răspândită astăzi, și aceasta chiar printre cei ce mărturisesc a fi urmași ai Domnului Hristos. Pasiunile nu sunt ținute sub control, în vreme ce puterile morale devin în mod continuu mai slabe. Mulți iau parte cu nesaț la distracțiile demoralizatoare pe care Cuvântul lui Dumnezeu le interzice. În acest fel, ei rup legătura cu Dumnezeu și se însoțesc cu iubitorii de plăceri ai lumii. Păcatele care i-au nimicit pe oamenii dinainte de potop există și astăzi — nu numai în țările păgâne, nu numai printre creștini cu numele, dar și printre unii care mărturisesc că așteaptă venirea Fiului omului. Dacă Dumnezeu ar prezenta aceste păcate înaintea voastră așa cum apar ele înaintea Sa, v-ați umple de rușine și groază.
Și ce anume a determinat această stare de lucruri alarmantă? Mulți au acceptat teoria adevărului, dar nu sunt în mod real convertiți. Știu ce vorbesc. Puțini sunt aceia care simt o reală părere de rău pentru păcat, care au convingeri profunde, pătrunzătoare, cu privire la stricăciunea naturii nenăscute din nou. Inima de piatră nu este schimbată cu o inimă de carne. Puțini sunt dispuși să cadă pe Stâncă și să se frângă.
Nu contează cine ești sau care a fost viața ta. Poți fi mântuit numai pe calea arătată de Dumnezeu. Trebuie să te pocăiești; trebuie să cazi pe Stânca Isus Hristos. Trebuie să simți nevoia unui medic și a singurului remediu pentru păcat, sângele lui Isus Hristos. Acest remediu poate fi obținut numai prin pocăință față de Dumnezeu și credință în Domnul nostru Isus Hristos. Aceasta este lucrarea cu care trebuie să înceapă mulți dintre cei ce mărturisesc a fi creștini și chiar slujitori ai lui Hristos. Asemenea fariseilor din vechime, mulți dintre voi cred că nu au nevoie de un mântuitor. Ești plin de mulțumire și înălțare de sine. “Căci n-am venit să chem la pocăință pe cei neprihăniți, ci pe cei păcătoși”. Sângele lui Isus Hristos nu va fi de folos decât numai acelora care simt nevoia puterii lui curățitoare.
-219-
Ce iubire și bunăvoință neîntrecută s-a manifestat, căci, atunci când n-am cerut mila divină, Domnul Hristos a fost binevoitor să-și asume mântuirea noastră. Dar marele nostru medic cere din partea fiecărui suflet o supunere necondiționată. Noi nu trebuie niciodată să prescriem rețete pentru cazul nostru. Domnul Hristos trebuie să aibă întreaga conducere a voinței și acțiunii.
Mulți nu-și dau seama de starea lor și de primejdia în care se află; și există multe în natura și modul de lucru al Domnului Hristos care sunt contrare oricărui principiu lumesc și opus mândriei inimii omenești. Isus cere de la noi să ne încredem în totul în mâinile Sale și să ne încredem în iubirea și înțelepciunea Sa.
Ne putem înșela singuri, așa cum a făcut Nicodim, că morala, caracterul nostru moral a fost corect și că nu avem nevoie să ne umilim înaintea lui Dumnezeu, asemenea păcătosului de rând. Dar trebuie să fim gata să intrăm în viață în același fel ca cel mai mare dintre păcătoși. Trebuie să renunțăm la neprihănirea noastră și să cerem neprihănirea Domnului Hristos, care să ne fie atribuită. Noi trebuie să depindem în totul de Hristos pentru tăria noastră. Eul trebuie să moară. Trebuie să recunoaștem că tot ce avem este din nemărginita bogăție a harului divin. Limbajul inimii noastre să fie: “Nu nouă, Doamne, nu nouă, ci Numelui Tău dă slavă pentru bunătatea Ta, pentru credincioșia Ta”.
Adevărata credință este urmată de iubire și iubirea de ascultare. Toate puterile și pasiunile omului convertit sunt aduse sub controlul Domnului Hristos. Duhul Său este o putere regeneratoare, transformând pe toți cei care o primesc după chipul divin. Mă întristez când spun că această experiență este înțeleasă numai de către puțini dintre cei ce mărturisesc adevărul. Foarte mulți merg pe căile lor și își satisfac dorințele păcătoase și totuși mărturisesc a fi ucenici ai lui Hristos. Ei nu și-au supus niciodată inimile lui Dumnezeu. Asemenea fecioarelor neînțelepte, ei au neglijat să pună uleiul harului în vasele și lămpile lor. Vă spun, frații mei, că un mare număr dintre aceia care mărturisesc a crede și chiar învață pe alții adevărul sunt sub robia păcatului. Pasiuni josnice mânjesc mintea și corup sufletul. Unii dintre cei care sunt în cele mai josnice păcate au împrumutat uniforma cerului ca să poată sluji lui Satana mai cu succes.
-220-
“Oricine este născut din Dumnezeu, nu păcătuiește”. El simte că este cumpărat cu sângele lui Isus Hristos și legat în cel mai solemn legământ să slăvească pe Dumnezeu în trupul și spiritul său, ca unele care sunt ale lui Dumnezeu. Iubirea păcatului și a eului sunt supuse în El. El întreabă zilnic: “Ce pot să-i dau lui Dumnezeu pentru toate binefacerile Sale față de mine?” “Doamne, ce vrei să fac?” Adevăratul creștin nu se va plânge niciodată că jugul Domnului Hristos îi roade gâtul. El consideră slujirea lui Isus ca fiind cea mai reală libertate. Legea lui Dumnezeu este plăcerea lui. În loc să caute să coboare poruncile divine pentru a se armoniza cu scăderile lui, el se străduiește continuu să ridice nivelul desăvârșirii lor.
O astfel de experiență trebuie să fie și experiența noastră, dacă vrem să fim pregătiți pentru ziua judecății lui Dumnezeu. Acum, în vreme ce timpul de probă încă mai continuă, în timp ce vocea milei mai este încă auzită, este timpul să ne debarasăm de păcatele noastre. În timp ce întunericul moral acoperă pământul asemenea unui giulgiu funerar, lumina purtătorilor stindardului lui Dumnezeu trebuie să lumineze mai strălucitor, făcând să se vadă clar deosebirea dintre lumina cerului și întunericul lui Satana.
Dumnezeu a luat ample măsuri ca să putem sta în mod desăvârșit în harul Său, fără să ne lipsească ceva, așteptând venirea Domnului nostru. Sunteți gata? V-ați îmbrăcat cu haina de nuntă? Acest veșmânt nu va acoperi niciodată înșelăciunea, necurăția, corupția și ipocrizia. Ochiul lui Dumnezeu este asupra voastră. El este cel care pătrunde gândurile și intențiile inimii. Noi ne putem ascunde păcatele de ochii oamenilor, dar nu putem ascunde nimic de Făcătorul nostru.
-221-
Dumnezeu n-a cruțat pe Fiul Său, ci L-a dat să moară pentru vinovăția noastră și L-a înviat pentru îndreptățirea noastră. Prin Hristos, putem să ne prezentăm cererile la tronul harului. Prin El, nevrednici așa cum suntem, putem obține toate binecuvântările spirituale. Venim noi oare la El ca să avem viață?
Cum vom putea cunoaște bunătatea lui Dumnezeu și iubirea Lui? Psalmistul ne spune — nu auziți și cunoașteți, citiți și cunoașteți sau credeți și cunoașteți; ci “gustați și vedeți cât de bun este Domnul”.
Experiența este cunoaștere izvorâtă din experimentare. Avem nevoie de religie experimentală. “Gustați și vedeți ce bun este Domnul.” În loc să ne luăm după vorbele altora, să gustăm noi înșine.
Foarte mulți oameni au o cunoaștere teoretică a adevărului religios, dar n-au simțit niciodată puterea reînnoitoare a harului divin asupra inimilor lor. Aceste persoane sunt totdeauna încete când este vorba să asculte mărturiile de avertizare, mustrările și învățăturile date de Duhul Sfânt. Ei cred în mânia lui Dumnezeu, dar nu fac nici un efort serios ca să scape de ea. Ei cred în cer, dar nu fac nici un sacrificiu pentru a ajunge în el. Ei cred în valoarea sufletului și în faptul că în curând lucrarea de mântuire se va încheia pentru totdeauna. Și cu toate acestea, neglijează cele mai prețioase ocazii pentru a face pace cu Dumnezeu.
Ei pot să citească Biblia, dar avertizările ei nu-i alarmează, iar făgăduințele ei nu-i câștigă. Ei sunt de acord cu lucruri ce sunt minunate și, cu toate acestea, merg pe căi pe care Dumnezeu le-a interzis să meargă. Ei cunosc un loc de refugiu, dar nu se folosesc de el. Ei cunosc un remediu pentru păcat, dar nu-l folosesc. Ei știu ceea ce este drept, dar n-au nici o plăcere pentru acesta. Toată cunoștința lor nu va face decât să le mărească condamnarea. Ei n-au gustat și n-au învățat niciodată din proprie experiență că Domnul este bun.