Dumnezeu aude strigătul celui umil și cu inima plină de căință. Aceia care vin în mod frecvent înaintea tronului de har al lui Dumnezeu, înălțând rugăciuni sincere și arzătoare pentru înțelepciune și putere divină, nu vor neglija să devină slujitori activi și folositori ai Domnului Hristos. Poate că nu au talente mari, dar, cu o inimă umilită și cu o încredere neclintită în Domnul Isus, ei pot face o bună lucrare, aceea de a aduce suflete la Hristos. Ei pot să ajungă la oameni prin Dumnezeu.
Slujitorii lui Hristos ar trebui să simtă totdeauna că o lucrare sfântă le angajează sufletele; eforturile lor ar trebui să fie pentru zidirea trupului lui Hristos, și nu pentru a se înălța pe ei înșiși înaintea oamenilor. Și, în timp ce creștinii ar trebui să respecte pe slujitorii cei credincioși ai Evangheliei, ca fiind ambasadori ai Domnului Hristos, ei ar trebui să evite orice fel de laudă adusă omului.
“Urmați dar pilda lui Dumnezeu ca niște copii prea iubiți. Trăiți în dragoste, după cum și Hristos ne-a iubit și S-a dat pe Sine pentru noi, ca un prinos și ca o jertfă de bun miros lui Dumnezeu”. Oamenii, prin faptele lor rele, se înstrăinează de Dumnezeu, dar Domnul Hristos și-a dat viața ca toți aceia care vor să fie eliberați de păcat și readuși în grația Creatorului. Ceea ce L-a determinat pe Domnul Hristos să facă acest mare sacrificiu a fost anticiparea unui univers răscumpărat și sfânt. Am acceptat noi aceste privilegii ce au fost plătite cu un preț așa de mare? Suntem noi urmași ai lui Dumnezeu, asemenea unor copilași, sau suntem robii prințului întunericului? Suntem închinători sau adoratori ai lui Dumnezeu sau ai lui Baal? Ne închinăm viului Dumnezeu sau idolilor?
Poate că nu există nici un altar vizibil în exterior, poate că nu există nici un chip pe care ochiul să se oprească și, cu toate acestea, noi putem practica idolatria. Este tot așa de ușor să-ți faci un idol dintr-o idee sau un obiect care îți place, cum poți modela idoli din lemn sau piatră. Mii de oameni au o concepție greșită despre Dumnezeu și atributele Sale. Într-adevăr, ei slujesc unui dumnezeu fals, tot așa cum făceau și slujitorii lui Baal. Ne închinăm noi adevăratului Dumnezeu, așa cum este El descoperit în Cuvântul Său, în Domnul Hristos, în natură sau adorăm vreun idol filozofic, așezat în locul Lui? Dumnezeu este Dumnezeul adevărului. Dreptatea și mila sunt atributele tronului Său. El este un Dumnezeu al dragostei, al milei și al unei împreune simțiri pline de bunătate. În felul acesta, El este reprezentat în Fiul Său, Mântuitorul nostru. El este un Dumnezeu al răbdării și al îndelungii răbdări. Dacă astfel este Ființa pe care o adorăm și al cărei caracter căutăm să ni-l însușim, atunci ne închinăm adevăratului Dumnezeu și Îl adorăm.
-174-
Dacă urmăm Domnului Hristos, meritele Sale ce ne sunt acordate ajung înaintea Tatălui ca o mireasmă plăcută. Iar farmecul caracterului Mântuitorului nostru, implantat în inimile noastre, va răspândi în jurul nostru un miros plăcut. Spiritul iubirii, al blândeții, al îngăduinței predominând în viața noastră va avea puterea să înmoaie și să supună inimile împietrite și să câștige pentru Hristos pe cei mai înverșunați împotrivitori ai adevărului.
“Nu faceți nimic din duh de ceartă sau din slavă deșartă; ci în smerenie fiecare să privească pe altul mai pe sus de el însuși. Fiecare din voi să se uite nu la foloasele lui, ci și la foloasele altora…. Faceți toate lucrurile fără cârtiri și fără șovăieli, ca să fiți fără prihană și curați, copii ai lui Dumnezeu, fără vină, în mijlocul unui neam ticălos și stricat, în care străluciți ca niște lumini în lume.”
Glorie deșartă, ambiție egoistă sunt stâncile pe care multe suflete au naufragiat și multe comunități au ajuns lipsite de putere. Aceia care cunosc cel mai puțin viața de consacrare, care sunt cel mai puțin legați de Dumnezeu, sunt aceia care caută cel mai mult locurile cele mai înalte. Dacă mulți dintre tinerii noștri pastori nu vor simți puterea lui Dumnezeu ce convertește, munca, activitatea lor va fi mai degrabă o piedică decât un ajutor pentru biserică. Ei poate că au învățat doctrina lui Hristos, dar nu-L au pe Hristos. Sufletul care privește continuu la Isus va vedea iubirea Sa plină de lepădare de sine și adâncă umilință și va imita exemplul Său. Mândria, ambiția, înșelăciunea, ura, egoismul trebuie să fie îndepărtate din inima noastră. Multe din aceste trăsături rele de caracter sunt în mod parțial supuse, dar nu sunt în mod radical smulse din rădăcină din inimă. În împrejurări favorabile, ele răsar din nou și rodesc răzvrătire împotriva lui Dumnezeu. În aceasta există o mare primejdie. A cruța, a fi îngăduitor cu vreun păcat înseamnă să cultivi un vrăjmaș ce nu așteaptă decât un moment de neatenție pentru a ne duce la ruină.
-175-
“Cine dintre voi este înțelept și priceput? Să-și arate, prin purtarea lui bună, faptele făcute cu blândețea înțelepciunii.” Frații și surorile mele, cum folosiți darul vorbirii? Ați învățat să vă controlați în așa mod limba ca ea să asculte totdeauna de poruncile unei conștiințe iluminate și ale unor sentimente sfinte? Este vorbirea voastră liberă de ușurătate, de mândrie, de răutate, înșelăciune și necurăție? Sunteți fără viclenie înaintea lui Dumnezeu? Cuvintele exercită o putere grăitoare. Prin noi înșine, nu putem să controlăm un mădular nesupus. Singura noastră nădejde este harul divin.
Aceia care studiază cu mult zel cum să-și asigure întâietatea ar trebui mai degrabă să studieze cum să câștige acea înțelepciune care este “întâi curată, apoi pașnică, blândă, ușor de înduplecat, plină de îndurare și de roade bune fără părtinire, nefățarnică”. Mi-a fost arătat că mulți pastori au nevoie să aibă aceste cuvinte, imprimate pe tablele sufletelor lor. Cel care Îl are pe Hristos înăuntrul său, nădejdea slavei, va “arăta, prin purtarea lui bună, faptele făcute cu blândețea înțelepciunii”.
Petru îi îndeamnă pe credincioși: “Încolo, toți să fiți cu aceleași gânduri, simțind cu alții, iubind ca frații, miloși, smeriți. Nu întoarceți rău pentru rău, nici ocară pentru ocară; dimpotrivă, binecuvântați, căci la aceasta ați fost chemați; să moșteniți binecuvântarea, căci cine iubește viața și vrea să vadă zile bune, să-și înfrâneze limba de la rău și buzele de la cuvinte înșelătoare. Să se depărteze de rău și să facă binele, să caute pacea și s-o urmărească. Căci ochii Domnului sunt peste cei neprihăniți și urechile Lui iau aminte la rugăciunile lor. Dar fața Domnului este împotriva celor ce fac răul”.
-176-
Când drumul cel drept este așa de clar înfățișat, de ce atunci cei ce mărturisesc a fi poporul lui Dumnezeu nu umblă pe el? De ce nu studiază, nu se roagă și nu lucrează cu zel pentru a fi uniți? De ce nu caută să nutrească simțăminte de împreună simțire unii față de ceilalți, iubind ca frații, în loc să răspundă cu rău pentru rău și ocară pentru ocară? Cine nu iubește viața și nu dorește zile bune? Și cu toate acestea, cât de puțini își rețin limba de la rău și buzele de la vorbirea vicleană! Puțini sunt dispuși să urmeze exemplul Mântuitorului de blândețe și umilință. Mulți Îi cer lui Dumnezeu să-i umilească, dar nu sunt dispuși să se supună disciplinei necesare. Atunci când vin încercările sau chiar necazurile, inima se răzvrătește și limba rostește cuvinte ce sunt asemenea săgeților otrăvite sau furtunii nimicitoare.
Vorbirea de rău este un îndoit blestem, căzând mai greu asupra celui care vorbește decât a celui care aude. Cel care împrăștie sămânța neînțelegerii și a certei culege în propriul său suflet roadele ei nimicitoare. Cât de jalnică este starea bârfitorilor, a bănuitorilor de rău! El este străin de adevărata fericire.
“Ferice de făcătorii de pace.” Har și pace odihnesc asupra acelora care refuză să ia parte la lupta de cuvinte. Când vânzătorii sau cei ce promovează scandalul trec din familie în familie, cei care se tem de Dumnezeu vor fi virtuoși apărători ai căminului. Timpul, care este de atâtea ori folosit așa de rău în lenevie, frivolități și bârfă răutăcioasă, ar trebui să fie folosit pentru scopuri mai înalte și mai nobile. Dacă frații și surorile noastre ar deveni misionari pentru Dumnezeu, vizitându-i pe cei bolnavi și năpăstuiți și lucrând cu răbdare și bunătate pentru cei greșiți — pe scurt, dacă ar imita Modelul, — biserica ar prospera în toate ramurile ei.
-177-
Păcatul vorbirii de rău începe cu nutrirea gândurilor rele. Șiretenia include necurăția în toate formele ei. Un gând necurat tolerat, o dorință nesfântă nutrită și astfel sufletul este contaminat, integritatea lui compromisă. “Apoi pofta, când a zămislit, dă naștere păcatului, și păcatul o dată făptuit, aduce moartea.” Dacă vrem să nu săvârșim păcat, atunci să-l evităm chiar de la început. Fiecare sentiment și fiecare dorință trebuie s-o punem sub stăpânirea rațiunii și a conștiinței. Fiecare gând nesfânt trebuie să fie imediat respins. Mergeți în cămăruța voastră, urmași ai lui Hristos, rugați-vă cu credință și din toată inima. Satana urmărește să-ți prindă picioarele în cursă. Trebuie să fii ajutat de sus dacă vrei să scapi de șiretlicurile lui.
Prin credință și rugăciune, toți pot să îndeplinească cerințele Evangheliei. Nimeni nu poate fi forțat să păcătuiască. În primul rând trebuie să fie câștigat consimțământul său; sufletul trebuie să ia o hotărâre în legătură cu actul păcătos, mai înainte ca pasiunea să domine asupra rațiunii sau nelegiuirea să triumfe asupra conștiinței. Ispitirea, deși puternică, nu este niciodată o scuză pentru păcat. “Căci ochii Domnului sunt peste cei neprihăniți și urechile Lui iau aminte la rugăciunile lor.” Strigă la Domnul, suflet ispitit. Aruncă-te neajutorat și nevrednic la picioarele lui Isus și cere împlinirea făgăduințelor Sale. Domnul va auzi. El știe cât de puternice sunt înclinațiile inimii firești și el vă ajută de fiecare dată în ispită.
Ai păcătuit? Atunci caută-L pe Dumnezeu fără întârziere pentru milă și iertare. Când a fost convins de păcatul său, David și-a revărsat sufletul în pocăință și umilință înaintea lui Dumnezeu. El avea simțământul că putea să îndure pierderea coroanei sale, dar nu putea îndura să fie lipsit de favoarea, de grația lui Dumnezeu. Mila este încă extinsă spre păcătos. Domnul ne cheamă înapoi din rătăcirile noastre: “Întoarceți-vă, copii răzvrătiți, și vă voi ierta abaterile”. Binecuvântarea lui Dumnezeu poate fi a noastră, dacă vom asculta chemarea vocii Duhului Său. “Cum se îndură un tată de copiii lui, așa se îndură Domnul de cei ce se tem de El.”