Semințele adevărului ce au fost semănate prin eforturi misionare vor răsări atunci, vor înflori și vor aduce roade. Suflete vor primi adevărul și vor îndura necazuri și vor aduce laude lui Dumnezeu că pot să sufere pentru Isus. “În lume veți avea necazuri; dar îndrăzniți, Eu am biruit lumea.” Când flagelul se va revărsa peste tot pământul, când vânturătoarea va curăți aria lui Iehova, Dumnezeu va fi ajutorul poporului Său. Trofeele lui Satana pot fi ridicate, dar credința celor curați și sfinți nu va fi intimidată.
Ilie l-a luat pe Elisei de la plug și a aruncat asupra lui mantaua consacrării. Chemarea la această mare și solemnă lucrare a fost adresată oamenilor învățați și în poziții de răspundere; dacă aceștia ar fi fost mici în ochii lor și s-ar fi încrezut pe deplin în Domnul, El i-ar fi onorat ca purtători ai stindardului în triumful biruinței. Dar ei s-au depărtat de Dumnezeu, s-au supus influenței lumii și Domnul i-a lepădat.
Mulți au preamărit știința și au pierdut din vedere pe Dumnezeul științei. Dar nu aceasta a fost situația cu biserica în cele mai curate timpuri.
Dumnezeu va aduce la îndeplinire o lucrare în zilele noastre, pe care puțini o anticipează. El va înălța și va înflăcăra în mijlocul nostru pe aceia care sunt învățați mai degrabă prin ungerea de către Duhul Sfânt decât printr-o instruire exterioară în instituții științifice. Aceste posibilități nu trebuie să fie disprețuite sau condamnate; ele sunt rânduite de Dumnezeu, dar ele nu pot să ofere decât numai calificări exterioare. Dumnezeu va demonstra faptul că El nu este dependent de muritori învățați și importanți în ochii lor.
Sunt puțini oameni printre noi care sunt în mod real consacrați, puțini care au luptat și au biruit în lupta cu eul. Convertirea adevărată este o schimbare hotărâtă a sentimentelor și a motivelor; aceasta este o virtuală părăsire a tuturor legăturilor lumești, o grabnică ieșire din atmosfera lor spirituală, o retragere de sub controlul gândurilor, opiniilor și influenței lor. Despărțirea cauzează durere și amărăciune de ambele părți. Este despărțirea pe care Domnul Hristos declară că a venit s-o aducă. Dar cel convertit va simți o continuă dorință ca prietenii lui să părăsească totul pentru Hristos, știind că, dacă nu fac lucrul acesta, va fi o despărțire finală și veșnică. Adevăratul creștin nu va putea, în timp ce se află în compania celor necredincioși, să fie lumină și să aibă și o purtare ușuratică. Valoarea sufletelor pentru care a murit Domnul Hristos este prea mare.
-83-
Cel care “nu se leapădă de tot ce are”, spune Domnul Isus, “nu poate să fie ucenicul Meu”. Tot ce îndepărtează afecțiunile noastre de Dumnezeu trebuie să fie dat la o parte. Mamona este idolul multora. Lanțul lui de aur îi leagă de Satana. Renumele și onoarea lumească sunt adorate de o altă clasă de oameni. Viața de ușurătate egoistă și eliberarea de răspunderi sunt idolii altora. Acestea sunt cursele lui Satana, așezate înaintea pașilor celor nechibzuiți.
Dar aceste legături ale sclaviei trebuie să fie rupte; firea trebuie să fie crucificată cu năzuințele și plăcerile ei. Noi nu putem să fim jumătate ai Domnului și jumătate ai lumii. Noi nu putem să fim copiii lui Dumnezeu dacă nu suntem în totul ai Lui. Orice povară și orice păcat care ne înconjoară trebuie să fie lăsate la o parte. Veghetorii lui Dumnezeu nu vor zice “Pace, pace”, când Domnul nu le-a vorbit de pace. Vocea veghetorului credincios se va auzi strigând: “Plecați, plecați, ieșiți din Babilon! Nu vă atingeți de nimic necurat! Ieșiți din mijlocul lui! Curățiți-vă, cei ce purtați vasele Domnului!”
Biserica nu se poate măsura pe sine cu lumea, nici cu părerile oamenilor și nici cu ceea ce a fost ea cândva. Credința și poziția ei în lume, așa cum sunt ele acum, trebuie să fie comparate cu ceea ce ar fi trebuit să fie dacă mersul ei ar fi fost continuu înainte și în sus. Biserica va fi cântărită în cântarul sanctuarului. Dacă, deci, caracterul ei moral și starea ei spirituală nu vor corespunde cu favoarea și binecuvântările pe care Dumnezeu le-a revărsat asupra ei, ea va fi găsită cu lipsă.
-84-
Lumina a strălucit în mod clar și categoric pe cărarea ei, iar lumina de la 1882 îi cere să dea socoteală. Dacă talentele ei nu s-au dezvoltat, dacă roadele nu sunt desăvârșite înaintea lui Dumnezeu, dacă lumina ei a devenit întuneric, într-adevăr, va fi găsită cu lipsă. Noi nu vedem în ce stare suntem așa cum ne vede Dumnezeu. Vedem, dar nu înțelegem; auzim, dar nu pricepem; și ne oprim, ne odihnim, fără să fim interesați dacă stâlpul de nor ziua și stâlpul de foc noaptea stau deasupra sanctuarului nostru. Noi mărturisim că Îl cunoaștem pe Dumnezeu și credem adevărul, dar, în faptele noastre, noi negăm acest lucru. Faptele noastre sunt în mod direct împotriva principiilor adevărului și neprihănirii, de care mărturisim că suntem guvernați.
Lucrătorii din colegiul nostru
Izvorul oricărei adevărate prosperități pentru colegiul nostru este o strânsă comuniune cu Dumnezeu din partea profesorilor și studenților. Temerea de Domnul este începutul înțelepciunii. Preceptele Sale trebuie recunoscute ca fiind reguli de viață. Voia lui Dumnezeu pentru copiii Săi este descoperită în Biblie. Oriunde este studiată, în cercul familiei, în școală sau în biserică, toți trebuie să asculte în tăcere, cu o atenție plină de devoțiune, ca și când Dumnezeu ar fi prezent personal și le-ar vorbi.
Un înalt standard religios n-a fost niciodată păstrat în școala noastră. Majoritatea profesorilor și studenților caută continuu să-și păstreze religia în ascuns. În mod deosebit, așa s-a întâmplat de când cele lumești au început să patroneze colegiul. Domnul Hristos cere de la toți urmașii Săi o mărturisire deschisă, bărbătească, a credinței lor. Fiecare trebuie să-și precizeze poziția și să fie ceea ce Dumnezeu a stabilit ca el să fie, o priveliște pentru lume, îngeri și oameni. Fiecare creștin trebuie să fie o lumină, nu ascunsă sub obroc sau sub pat, ci să fie pusă în sfeșnic, ca să dea lumină tuturor celor ce sunt în casă.
-85-
Profesorii din colegiul nostru nu trebuie să se conformeze obiceiurilor lumești sau să adopte principii lumești. Atributele pe care Dumnezeu le apreciază cel mai mult sunt iubirea și curăția. Aceste atribute trebuie să fie nutrite de orice creștin. “Și oricine iubește, este născut din Dumnezeu și cunoaște pe Dumnezeu.” “Dacă ne iubim unii pe alții, Dumnezeu rămâne în noi și dragostea Lui a ajuns desăvârșită în noi.” “Oricine are nădejdea aceasta în El, se curățește după cum El este curat.”
Dumnezeu a mișcat inimile tinerilor, ca aceștia să se consacre lucrării de slujire. Ei au venit la colegiul nostru în speranța de a găsi posibilități pe care nu le găsesc nicăieri în altă parte. Dar convingerile solemne ale Duhului lui Dumnezeu au fost cu ușurință desconsiderate de către profesorii care nu cunosc decât puțin despre valoarea sufletelor și nu simt decât foarte puțin povara pentru mântuirea lor și ei și-au îngăduit să-i întoarcă pe tineri de la calea pe care Dumnezeu caută să-i conducă.
Salariul profesorilor cu o înaltă calificare este mult mai mare decât al pastorilor noștri și profesorul nu lucrează chiar așa de greu și nu se supune la atât de multe și mari neajunsuri, așa cum este supus pastorul care se devotează cu totul lucrării. Aceste lucruri au fost prezentate înaintea tinerilor și ei au fost încurajați să nu se încreadă în Dumnezeu și să nu dea ascultare făgăduințelor Sale. Mulți au ales drumul cel mai ușor și s-au pregătit să predea ca profesori științele sau s-au angajat în alte lucrări, în loc de a predica adevărul.
Lucrarea lui Dumnezeu a fost împiedicată de către profesori neconsacrați, care mărturisesc a crede adevărul, dar care nu au iubire în inimile lor. Tânărul educat este învățat să privească la el, la capacitățile lui ca fiind prea prețioase pentru a fi consacrate slujirii Domnului Hristos. Dar Dumnezeu nu are nimic de spus în legătură cu el? Cine a dat puterea de a obține această educație a minții și aceste realizări? Sunt ele obținute și păstrate în mod cu totul independent de Iehova?
-86-
De multe ori, un tânăr care este ignorant în cele ale lumii, ignorant în ceea ce privește slăbiciunea sa, neștiutor cu privire la viitor, nu simte nevoia unei mâini divine care să-l călăuzească. El se consideră că este pe deplin în stare să-și ducă corabia printre valuri. Astfel de tineri să-și aducă aminte că, oriunde ar merge, nu sunt în afara domeniului lui Dumnezeu. Ei nu sunt liberi să aleagă ce vor, fără să consulte voința Creatorului lor.
Talentul este cel mai bine dezvoltat și cel mai bine apreciat acolo unde este cel mai mult nevoie de el. Dar acest adevăr este trecut cu vederea de către mulți aspiranți dornici de afirmare. Deși sunt superficiali în experiența religioasă și realizări intelectuale, ambiția lor mioapă acoperă o sferă mai înaltă de acțiune decât aceea pe care Providența a pus-o înaintea lor. Domnul nu i-a chemat, așa cum a făcut cu Iosif și Daniel, să facă față ispitelor onorurilor lumești și unei înalte poziții sociale. Dar aceștia s-au pus ei înșiși în poziții primejdioase, abandonând singurul post al datoriei pentru care sunt potriviți.
Strigătul macedonean ajunge la noi din toate părțile: “Trimiteți-ne lucrători” este apelul urgent din Est și Vest. Împrejurul nostru sunt câmpuri “albe, gata pentru seceriș. Și cel ce seceră primește o plată și strânge roadă pentru viața veșnică”. Nu este oare o nebunie să te întorci de la aceste câmpuri și să te angajezi într-o afacere care poate aduce numai un câștig financiar? Domnul Hristos nu dorește lucrători egoiști, pe care nu-i interesează decât cele mai mari salarii! El îi cheamă pe aceia care sunt dispuși să devină săraci pentru El, așa cum El a devenit sărac pentru ei. Care au fost tentațiile ce se prezentau înaintea Domnului Hristos în această lume? Insulte, batjocură, sărăcie, rușine, respingere și crucificare. Oare subpăstorii să caute un destin mai ușor decât acela al Stăpânului lor?
Cuvântul lui Dumnezeu este un mare simplificator al complicatelor năzuințe ale vieții. Fiecărui căutător zelos el îi împarte înțelepciune divină. Nu trebuie să uităm niciodată că am fost răscumpărați prin suferință. Sângele prețios al Domnului Hristos este acela care face ispășire pentru noi. Prin muncă asiduă, sacrificiu și primejdii, prin pierderi de bunuri lumești și în agonia sufletului, Evanghelia s-a născut în lume. Dumnezeu îi cheamă pe tineri, în vigoarea și tăria tinereții lor, să împartă cu El renunțarea de sine, sacrificiul și suferința. Dacă ei acceptă chemarea, El îi va face instrumente ale Sale pentru mântuirea sufletelor pentru care El a murit. Dar El dorește ca ei să socotească costul și să intre în lucrare cu o deplină cunoaștere a condițiilor în baza cărora ei slujesc unui Răscumpărător crucificat.
-87-
Cu greu pot să-mi exprim sentimentele atunci când mă gândesc la modul în care a fost desconsiderat scopul lui Dumnezeu în înființarea colegiului nostru. Aceia care au o formă de evlavie neagă, prin viața lor neconsacrată, puterea adevărului de a-i face pe oameni înțelepți spre mântuire. Priviți la istoria apostolilor care au suferit sărăcie, rușine, abuz și chiar moarte de dragul adevărului. Ei s-au bucurat că au fost considerați vrednici să sufere pentru Hristos.
Dacă pot fi obținute rezultate mari cu eforturi și suferințe mari, cine dintre noi, care suntem supuși harului divin, putem refuza sacrificiul? Evanghelia Domnului Hristos cuprinde în cerințele ei fiecare suflet care a auzit mesajul veștii celei bune. Ce vom putea da noi lui Dumnezeu pentru toate binefacerile Lui pentru noi? Mila Sa neegalată nu poate fi răsplătită niciodată. Numai printr-o ascultare de bună voie și o slujire plină de iubire putem să ne dovedim credincioșia și să-L încoronăm cu cinste pe Răscumpărătorul nostru.
Nu am nici o dorință mai mare decât aceea de a-i vedea pe tinerii noștri plini de acel spirit al adevăratei religii, care să-i facă să ia crucea și să-L urmeze pe Domnul Isus. Mergeți înainte, tineri ucenici ai Domnului Hristos, stăpâniți de principii, îmbrăcați în veșmântul curăției și al neprihănirii. Mântuitorul vostru vă va călăuzi în poziția cea mai bună ce se potrivește talentelor voastre și unde puteți fi de folos. Pe calea datoriei, puteți fi siguri de primirea harului în măsură suficientă pentru fiecare zi.
Propovăduirea Evangheliei este instrumentul lui Dumnezeu pentru mântuirea sufletelor. Dar prima noastră lucrare ar trebui să fie aceea de a ne aduce inimile în armonie cu Dumnezeu și apoi ne vom pregăti să lucrăm pentru alții. În zilele de demult, era o intensă cercetare a inimii printre lucrătorii noștri cei mai zeloși. Ei se sfătuiau împreună și se uneau în rugăciuni umile și pline de căldură pentru călăuzire divină. A avut loc un declin al adevăratului spirit misionar printre pastori și profesori. Cu toate acestea, Domnul Hristos este mai aproape acum decât atunci când am crezut. Fiecare zi ce trece înseamnă o zi mai puțin pentru a vesti lumii solia de avertizare. O, dacă ar fi astăzi o mijlocire mai zeloasă înaintea lui Dumnezeu, o umilință mai mare, o curăție mai mare și o credință mai mare!