În timp ce stăteam lângă patul soțului meu muribund, am știut că, dacă alții ar fi purtat și ei partea lor de poveri, el ar mai fi trăit. Am mijlocit apoi până la agonia sufletului ca cei prezenți să nu mai întristeze pe Duhul lui Dumnezeu prin împietrirea inimii lor. Câteva zile mai târziu, mă aflam eu însumi față în față cu moartea. Apoi am avut cele mai clare descoperiri de la Dumnezeu cu privire la mine și la biserică. În marea mea slăbiciune, îți aduc mărturia mea, fără să știu dacă aceasta nu va fi ultima mea ocazie. Ai uitat oare acea ocazie solemnă? Eu n-o pot uita, căci mi se părea că mă aflu în fața scaunului de judecată al Domnului Hristos. Starea ta de rătăcire, împietrirea inimii tale, lipsa ta de armonie a iubirii și spiritualității, depărtarea ta de simplitatea și curăția pe care Dumnezeu a vrut ca să le păstrezi — le cunosc, le simt. Căutarea de greșeli, condamnarea, invidia, cearta pentru locurile de frunte erau printre voi. Am văzut aceasta și unde aveau să ducă. Mi-e teamă că efortul acesta mă va costa viața, dar interesul pe care îl am pentru tine mă face să vorbesc. Dumnezeu ți-a vorbit în ziua aceea. A făcut oare aceasta o impresie durabilă asupra ta?
Când am plecat în Colorado, am fost așa de împovărată pentru tine, încât, în slăbiciunea mea, am scris multe pagini ca să fie citite în adunarea voastră de tabără. Slabă și tremurând, m-am sculat la orele trei dimineața ca să-ți scriu. Dumnezeu vorbea prin țărâna aceasta. Poți să spui că această comunicare a fost numai o scrisoare. Da, era o scrisoare, dar inspirată de Duhul lui Dumnezeu, ca să aducă înaintea minții tale lucrurile care mi-au fost arătate. În aceste scrisori pe care le-am scris, în mărturiile pe care le aduc, îți prezint ceea ce Domnul mi-a prezentat. Nu scriu nici un singur paragraf pe hârtie care să exprime numai ideile mele. Ele sunt ceea ce Dumnezeu mi-a prezentat în viziune — razele cele prețioase de lumină strălucind de la tronul lui Dumnezeu.
-68-
După ce am venit de la Oakland, am fost apăsată de un simțământ al stării de lucruri din Battle Creek și eu, slabă și fără putere, trebuie să vă ajut. Știam că aluatul necredinței era la lucru. Aceia care nesocotesc poruncile clare ale Cuvântului lui Dumnezeu nesocotesc mărturiile care îi somează să dea ascultare Cuvântului. În timp ce vizitam orașul Healdsburg iarna trecută, m-am rugat foarte mult și eram apăsată de îngrijorare și durere. Dar Domnul a împrăștiat întunericul la un moment dat, în timp ce mă rugam, și o mare lumină a umplut camera în care mă aflam; un înger al Lui era lângă mine și se făcea că eram la Battle Creek. Eram în comitetele voastre. Am auzit rostindu-se cuvinte, am văzut și auzit lucruri care, dacă era voia lui Dumnezeu, aș fi dorit să fie pentru totdeauna șterse din memoria mea. Sufletul meu era așa de rănit, încât nu știam ce să fac sau să zic. Unele lucruri nu le pot menționa. Mi s-a poruncit ca nimeni să nu știe nimic în legătură cu aceasta, căci multe mai aveau încă să se întâmple.
Mi s-a spus să acumulez lumina ce mi-a fost dată și să las ca razele ei să strălucească asupra poporului lui Dumnezeu. Fac lucrul acesta în paragrafele de pe paginile acestea. M-am sculat la orele trei aproape în fiecare dimineață, timp de luni de zile, și am strâns laolaltă diferitele teme scrise după ultimele două mărturii ce mi-au fost date în Battle Creek. Am scris aceste lucruri și ți le-am trimis în grabă; dar am neglijat să am grijă de mine și rezultatul a fost acela că m-am prăbușit sub povară; scrierile mele nu erau în totul gata pentru a ajunge la tine, la Conferința Generală.
Iarăși, în timp ce mă rugam, Domnul mi S-a descoperit. Mă aflam din nou la Battle Creek. Am fost prin multe case și am auzit cuvintele pe care le rosteați în jurul meselor voastre. În mod deosebit, acestea nu am libertatea să le relatez acum. Sper ca niciodată să nu mi se ceară să le relatez. Am avut, de asemenea, mai multe vise stranii.
Ce voce recunoști ca fiind vocea lui Dumnezeu? Ce putere are Domnul la îndemână pentru a corecta greșelile și a-ți arăta atitudinea și starea ta așa cum sunt? Ce putere să lucreze în comunitate? Dacă refuzi să crezi, până când orice umbră de nesiguranță și orice posibilitate de îndoială sunt îndepărtate, nu vei mai crede niciodată. Îndoiala care cere o perfectă cunoaștere nu va ceda niciodată credinței. Credința se bazează pe dovezi, și nu pe demonstrare. Domnul ne cere să ascultăm de vocea datoriei, în timp ce sunt alte voci de jur împrejurul nostru, cerându-ne să urmăm un drum opus. Se cere o deosebită atenție din partea noastră pentru a deosebi vocea care ne vorbește de la Dumnezeu. Noi trebuie să rezistăm și să biruim înclinația și să ascultăm de vocea conștiinței fără târguieli sau compromisuri; dacă nu, îndemnurile ei încetează și voința și impulsiunile preiau controlul. Cuvântul Domnului vine la noi toți care n-am rezistat Spiritului Său, hotărându-ne să nu auzim și să nu ascultăm. Această voce se aude în avertizări, sfaturi și mustrări. Este solia de lumină a Domnului pentru poporul Său. Dacă așteptăm să auzim o chemare mai tare sau ocazii mai bune, lumina poate să fie retrasă și să fim lăsați în întuneric.
-69-
Neglijând o dată să se supună chemării Duhului lui Dumnezeu și Cuvântului Său, când ascultarea implică o cruce, mulți au pierdut mult. Cât de mult nu vor ști niciodată, până când cărțile vor fi deschise în ziua judecății finale. Chemările insistente ale Duhului Sfânt neglijate astăzi, pentru că plăcerea sau înclinațiile duc în partea opusă, pot fi lipsite de puterea de a convinge sau de a impresiona, mâine. A dezvolta ocaziile prezentului cu inimi ce sunt gata și binevoitoare să răspundă, aceasta este singura cale de a crește în harul și cunoștința adevărului. Trebuie să nutrim totdeauna sentimentul că, în mod individual, noi stăm înaintea Domnului oștirilor. Nu trebuie să îngăduim ca vreun cuvânt, vreo faptă sau vreun gând chiar să ofenseze ochiul Celui Veșnic. Apoi, noi nu trebuie să avem teamă de oameni sau de puterile pământești, pentru că un Monarh, al cărui imperiu este Universul, care ține în mâinile Lui destinul nostru individual pentru prezent și veșnicie, are cunoștință de toată lucrarea noastră. Dacă am simți că pretutindeni suntem slujitorii Celui Prea Înalt, am fi mult mai atenți; întreaga noastră viață va avea pentru noi o însemnătate și o sfințenie pe care onorurile pământești nu le pot da niciodată.
-70-
Gândurile inimii, cuvintele buzelor și fiecare act al vieții vor face caracterul nostru mult mai valoros, dacă prezența lui Dumnezeu este simțită în mod continuu. Lăsați ca limbajul inimii să fie: “Iată, Dumnezeu este aici”. Atunci, viața va fi curată, caracterul nepătat, sufletul înălțat continuu la Domnul. Tu n-ai luat atitudinea aceasta la Battle Creek. Mi-a fost arătat că o boală dureroasă și contagioasă este asupra ta, boală care va aduce moarte spirituală, dacă nu este oprită.
Mulți sunt ruinați din cauza dorinței lor după o viață ușoară și plăceri. Renunțarea de sine nu le este plăcută. Ei caută mereu să scape de încercările ce sunt nedespărțite de o atitudine de credincioșie față de Dumnezeu. Ei și-au îndreptat inimile spre a obține lucrurile bune ale acestei vieți. Acesta este un succes omenesc, dar oare nu este el obținut pe seama intereselor viitoare, veșnice? Marea preocupare a vieții este aceea de a ne comporta ca niște adevărați slujitori ai lui Dumnezeu, iubind neprihănirea și urând nelegiuirea. Noi vom accepta cu recunoștință astfel de măsuri ale fericirii și succesului prezent pe care le găsim pe cărările datoriei. Cea mai mare tărie a noastră se realizează atunci când ne simțim și ne recunoaștem slăbiciunea. Cea mai mare pierdere pe care oricare dintre voi, cei din Battle Creek, o poate suferi este pierderea interesului și a zelului perseverent de a face ceea ce este drept, pierderea tăriei de a rezista ispitei, pierderea credinței în principiile adevărului și ale datoriei.
Nimeni să nu se felicite singur că este un om de succes, dacă nu-și păstrează integritatea conștiinței, dedicându-se în totul adevărului și lui Dumnezeu. Noi trebuie să ne mișcăm cu hotărâre înainte, să nu ne pierdem nădejdea și nici inima în lucrarea cea bună, indiferent de încercările care ar pune o stavilă în calea noastră, indiferent de întunericul moral ce ne-ar înconjura. Supunerea eului și privirea la Isus trebuie să fie o lucrare zilnică. Domnul nu va uita niciodată sufletul care se încrede în El și caută ajutorul Său. Coroana vieții este așezată numai pe fruntea celui biruitor. Există pentru fiecare o lucrare zeloasă și solemnă pentru Dumnezeu, atâta vreme cât există viață. Cum puterea lui Satana crește și șiretlicurile lui se înmulțesc, iscusința, priceperea și o îndemânare ageră trebuie să fie exercitate de către aceia care sunt răspunzători de turma lui Dumnezeu. Nu numai că fiecare dintre noi avem o lucrare de făcut pentru propriile noastre suflete, dar noi avem, de asemenea, datoria de a-i ajuta și pe alții să câștige viața veșnică.
-71-
Frații mei, mă doare să spun că neglijența voastră păcătoasă de a umbla în lumină v-a învăluit în întuneric. Poți fi acum cinstit, nerecunoscând și neascultând lumina; îndoiala pe care ai întreținut-o, neglijarea de a asculta de cerințele lui Dumnezeu te-au orbit în așa măsură, încât întunericul este pentru tine acum lumină, iar lumina întuneric. Dumnezeu te-a chemat să mergi înainte, spre desăvârșire. Creștinismul este o religie a progresului. Lumina de la Dumnezeu este deplină și îndestulătoare, așteptând să fie cerută. Orice binecuvântări ar da Dumnezeu, El are încă o rezervă infinită, un depozit inepuizabil, din care noi putem să ne aprovizionăm. Scepticismul poate trata cerințele sfinte ale Evangheliei cu ironie, batjocură și negare. Spiritul lumesc poate contamina pe mulți și controla câțiva. Cauza lui Dumnezeu poate să se mențină numai cu mari eforturi și sacrificii permanente, totuși ea va triumfa în final.
Cuvântul este: Mergeți înainte; îndeplinește-ți îndatoririle personale și lasă toate consecințele în mâinile lui Dumnezeu. Dacă mergem acolo unde ne conduce Domnul Isus, vom vedea biruința Lui și ne vom împărtăși de bucuria Lui. Noi trebuie să fim părtași luptelor, dacă vrem să purtăm coroana biruinței. Asemenea lui Isus, noi trebuie să fim făcuți desăvârșiți prin suferință. Dacă viața Domnului Isus ar fi fost o viață ușoară, atunci am putea ca în siguranță să ne dedăm leneviei. Deoarece viața Sa a fost marcată de o continuă lepădare de sine, de suferință și sacrificiu de sine, nu trebuie să ne plângem dacă suntem părtași cu El. Noi putem să mergem în siguranță pe cea mai întunecată cale, dacă avem Lumina lumii ca ghid.