Bogăția este o putere cu care poți să faci bine sau rău. Dacă este folosită în mod corect, ea devine o sursă de recunoștință continuă pentru că darurile lui Dumnezeu sunt apreciate și Dătătorul este recunoscut prin folosirea lor așa cum a intenționat Dumnezeu să fie folosite. Cei care jefuiesc pe Dumnezeu, neinvestind în cauza Sa și pentru săracii care suferă, vor avea de-a face cu condamnarea adusă de dreptatea Lui. Tatăl nostru cel ceresc, care ne-a dat în păstrare orice dar bun, are milă de ignoranța, de slăbiciunea și de starea noastră fără nădejde. Pentru a ne salva de la moarte, El a dat de bunăvoie pe iubitul Său Fiu. El cere de la noi tot ce pretindem ca fiind al nostru. Neglijarea săracilor Lui care suferă este o neglijare a lui Hristos pentru că El ne spune că săracii sunt reprezentanții Lui pe pământ. Mila și binefacerea, arătate față de ei, sunt acceptate de Hristos ca și când ar fi arătate față de El.
Când săracii Domnului sunt neglijați și uitați sau sunt salutați cu priviri reci și cuvinte aspre, cel vinovat să nu uite că Îl neglijează pe Hristos în persoana sfinților Săi. Mântuitorul nostru identifică interesul Său cu cel al omenirii suferinde. După cum inima părintelui se simte atrasă cu afecțiune compătimitoare de cel suferind din mica sa turmă, tot așa inima Răscumpărătorului nostru simpatizează cu cei mai săraci și mai de jos dintre copiii Lui pământești. El i-a pus printre noi ca să trezească în inimile noastre acea iubire pe care o simte El față de cei suferinzi și apăsați, și El va lăsa să cadă judecățile Sale peste oricine îi nedreptățește, îi disprețuiește sau abuzează de ei.
Să nu uităm că Isus a luat toate nenorocirile și durerile, sărăcia și suferința omului în propria Sa inimă și le-a făcut o parte a experienței Sale. Deși era Prințul vieții, El nu S-a identificat cu cei mari și cu vază, ci cu cei smeriți, apăsați și suferinzi. El era Nazarineanul cel disprețuit, care n-avea unde să-și plece capul. El a devenit sărac de dragul nostru, ca noi, prin sărăcia Lui, să ne putem îmbogăți. Acum El este Împăratul slavei, și dacă ar veni încoronat cu maiestate, L-ar omagia milioane de oameni. Toți s-ar lua la întrecere unul cu altul spre a-I da onoruri; toți ar căuta să se afle în prezența Lui. Acum ne este acordată ocazia de a-L primi pe Hristos în persoana sfinților Săi. Dumnezeu dorește ca voi să apreciați darurile Sale și să le folosiți spre slava Lui. Vă implor să vă deschideți inimile pentru binefacere adevărată și dezinteresată.
-621-
Iubiți frați, iubită comunitate, ați neglijat întristător de mult datoria voastră față de copii și tineri. În timp ce puneți restricții și reguli asupra lor, trebuie să aveți multă grijă să le arătați partea asemănătoare cu Hristos din caracterul vostru, și nu partea satanică. Copiii au nevoie continuă de supraveghere și iubire afectuoasă. Legați-i de inima voastră și păstrați în fața lor atât iubirea, cât și temerea de Dumnezeu. Tații și mamele nu-și stăpânesc propriul lor temperament și de aceea nu sunt potriviți să stăpânească pe alții. A înfrâna și avertiza pe copiii voștri nu este tot ceea ce vi se cere. Mai trebuie să învățați să faceți ce este drept și să iubiți binefacerea, precum și să umblați smeriți cu Dumnezeu. Orice lucru își lasă amprenta asupra minții tinere. Copiii vă studiază înfățișarea, sunt influențați de tonul vocii și vă imită comportamentul. Tați și mame irascibili și arțăgoși predau copiilor lor lecții pentru care, la o anumită perioadă din viața lor, ar da lumea întreagă, dacă le-ar aparține, să-i dezvețe de ele. Copiii trebuie să vadă în viața părinților acea consecvență care este în conformitate cu credința lor. Printr-o viață consecventă și exercitarea unei stăpâniri de sine, părinții pot modela caracterul copiilor lor.
În familiile noastre sunt aduse prea multe griji și poveri și este cultivată prea puțină simplitate naturală, pace și fericire. Ar trebui să nu mai fiți așa de îngrijorați de ceea ce spune lumea și să acordați mai multă atenție membrilor familiei. Ar trebui să vă preocupe mai puțin politețea lumească și să dați membrilor familiei mai multă afecțiune, iubire, voie bună și curtoazie creștină. Mulți trebuie să învețe cum să facă din cămin un loc plăcut, un loc al bucuriei. Inimi recunoscătoare și priviri amabile sunt mai valoroase decât bogăția și luxul și mulțumirea cu lucrurile simple va face căminul fericit, dacă acolo este iubire.
-622-
Isus, Răscumpărătorul nostru, a umblat pe pământ cu demnitatea unui rege; totuși, El a fost blând și smerit cu inima. În orice cămin, El a fost o lumină și o binecuvântare pentru că a adus cu Sine voie bună, nădejde și curaj. O, dacă ne-am mulțumi cu mai puține dorințe ale inimii, cu mai puțină străduință pentru lucruri greu de obținut cu care să ne împodobim căminele și să vedem ceea ce Dumnezeu prețuiește mai mult decât bijuteriile, un duh blând și liniștit, dar care nu este îndrăgit. Darul simplității, al blândeții și al adevăratei afecțiuni ar face un paradis din cel mai umil cămin. Este mai bine să înduri cu veselie orice neplăcere decât să te desparți de pace și mulțumire.
Voi aveți foarte mare nevoie să vă umiliți inima înaintea lui Dumnezeu atunci când vedeți starea tristă a copiilor voștri, fără Dumnezeu și fără speranță în lume. Ei nu apreciază și nu respectă lucrurile sfinte pentru că treburile lumești obișnuite au fost pe același nivel cu interesele veșnice. Printre voi sunt tineri a căror slujire va fi acceptată de Dumnezeu dacă își vor preda Lui inimile, așa cum au făcut Daniel și tovarășii lui. Dar puțini își dau seama într-adevăr de pericolul care împresoară tineretul de astăzi. Se cere mult curaj moral și o rezistență constantă față de ispită spre a ajunge la o maturitate nobilă. Un caracter nepătat înaintea lui Dumnezeu este rar. Mulți care nu se tem de Dumnezeu, și ale căror picioare sunt pe calea cea largă spre moarte, așteaptă să fie tovarășii copiilor voștri. Aș dori să pot face ca tinerii să vadă și să simtă primejdia lor, mai ales aceea de a încheia căsătorii nefericite.
Puțin timp petrecut în semănarea unor semințe sălbatice, dragi tineri, va produce o recoltă care vă va amărî toată viața; un ceas de necugetare și o cedare în fața ispitei vă pot orienta întreaga viață în direcția cea rea. Puteți avea numai o tinerețe; faceți-o folositoare. O dată ce ați trecut pragul, nu vă mai puteți întoarce să îndreptați greșelile. Cel care refuză legătura cu Dumnezeu și se așează în calea ispitei va cădea cu siguranță. Dumnezeu încearcă pe fiecare tânăr. Mulți și-au scuzat nepăsarea și lipsa de respect din cauza exemplului rău pe care li l-au dat mărturisitori ai credinței mai experimentați. Dar aceasta nu trebuie să împiedice pe nici unul să facă binele. La ziua socotelilor de pe urmă, nu veți invoca astfel de scuze pe care le invocați acum. Veți fi condamnați pe drept pentru că ați cunoscut calea, dar n-ați ales să mergeți pe ea.
-623-
Satana, acel arhivrăjmaș, se preface în înger de lumină și vine la tineri cu ispitele lui amăgitoare, reușind să-i câștige, pas cu pas, și să-i întoarcă de pe calea datoriei. El este descris ca fiind un acuzator, un înșelător, un mincinos, un chinuitor și un ucigaș. “Cine păcătuiește, este de la Diavolul”. Fiecare călcare de lege atrage condamnarea sufletului și provoacă neplăcerea divină. Gândurile inimii sunt cunoscute de Dumnezeu. Când sunt nutrite gânduri necurate, nu este necesar ca ele să fie exprimate prin cuvinte sau fapte pentru a comite păcatul, aducând astfel condamnarea asupra sufletului. Curăția lui este pătată și ispititorul a triumfat.
Fiecare om este ispitit când este atras de pofta lui însuși și momit. El s-a îndepărtat de calea virtuții și a binelui real, urmând după propriile lui înclinații. Dacă tinerii posedă integritate morală, ispitele cele mai puternice pot fi prezentate în zadar. Acțiunea lui Satana este să te ispitească, dar a te preda este propria ta acțiune. Nu stă în puterea întregii oștiri a lui Satana să forțeze pe cel ispitit să păcătuiască. Pentru păcat nu există scuză.
În timp ce unii tineri își irosesc puterile în deșertăciune și nebunie, alții își instruiesc mintea, adunând cunoștință, încingân-du-se cu armură spre a se angaja în lupta vieții, hotărâți s-o facă să fie un succes. Dar ei nu pot avea succes în viață, oricât de sus ar încerca să se cațere, dacă nu-și concentrează afecțiunile asupra lui Dumnezeu. Dacă vor să se întoarcă la Domnul cu toată inima, respingând lingușirile celor care slăbesc în cea mai mică măsură ținta lor de a face binele, ei vor avea tărie și încredere în Dumnezeu.
-624-
Cei care iubesc societatea își satisfac frecvent această caracteristică, până ce devine o pasiune dominantă. A se îmbrăca, a vizita locuri de distracție, a râde și a discuta despre subiecte mai ușoare decât deșertăciunea — aceasta este ținta vieții lor. Ei nu pot suporta să citească Biblia și să-și ațintească privirea spre lucrurile cerești. Sunt nenorociți dacă nu există ceva care să-i excite. N-au în ei putere spre a fi fericiți, ci fericirea lor depinde de societatea altor tineri, tot atât de necugetați și nepăsători ca și ei. Puterile, care ar trebui să fie folosite pentru scopuri nobile, le predau nebuniei și risipei.
Tânărul care găsește bucurie și fericire în citirea Cuvântului lui Dumnezeu și în ora de rugăciune este continuu reîmprospătat prin energia care vine din fântâna vieții. El va atinge o înălțime de desăvârșire morală și o lărgime de cugetare pe care alții n-o pot concepe. Comunicarea cu Dumnezeu încurajează cugete curate, aspirații nobile, înțelegeri clare ale adevărului și ținte înalte de acțiune. Cei care își leagă în felul acesta sufletele de Dumnezeu sunt recunoscuți de El ca fii și fiice ale Sale. Ei ajung continuu din ce în ce mai sus, obținând vederi mai clare despre Dumnezeu și veșnicie, până ce Domnul îi face canale de lumină și înțelepciune pentru lume.
Unii dintre tinerii din _____ sunt într-o împietrită stare de păcat; ei sunt necuviincioși, necurtenitori, grosolani și răzvrătiți. Au avut o mare lumină și au refuzat-o. Dacă aleg acum calea păcii, ei trebuie să facă aceasta mai degrabă din principiu decât din simțământ. Păcatul și sfințenia nu pot face compromis. Biblia nu conține nici o aprobare a impietății, nici cuvinte plăcute de îngăduință și iubire pentru cel care stăruie în nepocăință. Isus a venit să atragă pe toți oamenii la El, și urmașii Lui trebuie să umble în lumina exemplului Său, sacrificând orice comoditate sau reputație, implicând chiar orice pericol al averii sau al vieții. Numai în felul acesta pot ei duce lupta cea bună a credinței.