Datoria față de cei săraci
Administratorii sanatoriului nu trebuie să se conducă după principiile care stăpânesc celelalte instituții de acest fel, în care conducătorii, acționând din motive politice, îi onorează pe cei bogați, în timp ce săracii sunt neglijați. Adesea, aceștia din urmă au mare nevoie de simpatie și sfat, pe care nu le primesc totdeauna, deși, din punct de vedere moral, ei sunt mai valoroși înaintea lui Dumnezeu decât cei bogați. Apostolul Iacov a dat un sfat precis cu privire la felul în care trebuie tratați cei bogați și cei săraci:
“Căci, de pildă, dacă intră în adunarea voastră un om cu inel de aur și cu o haină strălucitoare, și intră și un sărac îmbrăcat prost; și voi puneți ochii pe cel ce poartă haina strălucitoare, și-i ziceți: ‘Tu șezi în locul acesta bun!’ Și apoi ziceți săracului: ‘Tu stai colo în picioare!’ Sau: ‘Șezi jos la picioarele mele!’ Nu faceți voi oare o deosebire în voi înșivă și nu vă faceți voi judecători cu gânduri rele? Ascultați, prea iubiții mei frați: n-a ales Dumnezeu pe cei ce sunt săraci în ochii lumii acesteia, ca să-i facă bogați în credință și moștenitori ai Împărăției pe care a făgăduit-o celor ce-L iubesc?”
Deși Hristos a fost bogat în curțile cerești, totuși El a devenit sărac pentru ca, prin sărăcia Lui, noi să putem fi bogați. Isus i-a onorat pe cei săraci, împărtășind starea lor umilă. Din istoria vieții Lui noi trebuie să învățăm cum să-i tratăm pe cei săraci. Unii duc datoria de binefacere până la extreme, dar, în realitate vatămă pe cei nevoiași, făcând prea mult pentru ei. Săracii nu se străduiesc întotdeauna așa cum ar trebui. În timp ce nu trebuie neglijați și lăsați să sufere, ei trebuie să fie învățați să se ajute singuri.
Cauza lui Dumnezeu nu trebuie trecută cu vederea pentru că atenția noastră a fost acordată săracilor. Odată, Hristos le-a dat ucenicilor Săi o învățătură foarte importantă cu privire la acest subiect. Când Maria a turnat untdelemnul pe capul lui Isus, lacomul Iuda a mijlocit în favoarea celor săraci, murmurând pentru ceea ce el a socotit a fi o pierdere de bani. Dar Isus a apărat fapta, spunând: “De ce-i faceți supărare? Ea a făcut un lucru frumos față de Mine”. “Oriunde va fi propovăduită Evanghelia aceasta, în toată lumea, se va istorisi și ce a făcut femeia aceasta, spre pomenirea ei.” Prin aceasta, suntem învățați că Hristos trebuie să fie onorat cu tot ce avem mai bun din avutul nostru. Dacă toată atenția voastră ar fi îndreptată numai spre ușurarea nevoilor celor săraci, cauza lui Dumnezeu ar fi neglijată. Nici unul nu va suferi dacă ispravnicii Lui își fac datoria, dar în primul rând trebuie să fie susținută cauza lui Hristos.
-551-
Cei săraci trebuie să fie tratați cu tot atât de mult interes ca și cei bogați. Practica de a cinsti pe bogați și a disprețui și neglija pe săraci este un păcat în fața lui Dumnezeu. Cei care sunt înconjurați de toate comoditățile vieții sau care sunt răsfățați și alintați de către lume pentru să sunt bogați nu simt nevoie de simpatie și considerație afectuoasă cum simt persoanele ale căror viață a fost o lungă luptă cu sărăcia. Aceștia din urmă au puțin în această viață spre a-i face fericiți sau veseli și ei vor aprecia simpatia și iubirea. Medicii și ajutoarele lor nu trebuie să neglijeze în nici un caz această categorie, pentru că, făcând așa, ei pot să neglijeze pe Hristos în persoana sfinților Săi.
Sanatoriul nostru a fost construit spre folosul omenirii suferinde, bogați sau săraci din toată lumea. Multe dintre comunitățile noastre au doar un mic interes față de această instituție, cu toate că au dovezi suficiente că ea este unul dintre mijloacele hotărâte de Dumnezeu să-i aducă pe bărbați și femei sub influența adevărului și spre a salva multe suflete. Comunitățile care au săraci în mijlocul lor nu trebuie să neglijeze isprăvnicia lor și să arunce sarcina celor săraci și bolnavi asupra sanatoriului. Toți membrii diferitelor comunități sunt răspunzători înaintea lui Dumnezeu pentru cei în suferință apropiați lor. Ei trebuie să poarte propriile lor poveri. Dacă au persoane bolnave în mijlocul lor cărora doresc să le fie de folos prin tratament, ar trebui, dacă sunt în stare, să-i trimită la sanatoriu. Făcând acest lucru, ei nu numai că vor sprijini instituția pe care a înființat-o Dumnezeu, dar îi și ajută pe cei care au nevoie de ajutor, îngrijindu-se de săraci așa cum ne cere Dumnezeu.
N-a fost în planul lui Dumnezeu ca sărăcia să părăsească vreodată lumea. Păturile sociale n-aveau să fie egalizate niciodată, pentru că starea de diversitate care caracterizează rasa noastră este unul din mijloacele prin care Dumnezeu a hotărât să pună la încercare și să dezvolte caracterul. Mulți au susținut cu un mare entuziasm că toți oamenii trebuie să aibă parte egală din binecuvântările vremelnice ale lui Dumnezeu, dar nu acesta a fost scopul Creatorului. Hristos a spus că pe săraci îi vom avea totdeauna cu noi. Săracii, ca și bogații, sunt cumpărați prin sângele Său; și printre urmașii Lui, în cele mai multe cazuri, primii Îi servesc, urmărind un singur scop, în timp ce ultimii își leagă continuu afecțiunile lor de comorile pământești, iar Hristos este uitat. Grijile acestei vieți și lăcomia de bogății întunecă slava lumii veșnice. Ar fi cea mai mare nenorocire care să se abată vreodată asupra omenirii dacă toți ar fi puși pe o treaptă egală în ce privește avuțiile lumești.
-552-
Sănătate și religie
Frica de Domnul va face mai mult pentru vizitatorii sanatoriului decât oricare alte mijloace care pot fi folosite pentru refacerea sănătății. În nici un caz religia nu trebuie pusă pe planul al doilea, ca și când ar fi spre paguba celor care vin să fie tratați. Dimpotrivă, totdeauna trebuie scos în evidență faptul că legile lui Dumnezeu din natură și revelație sunt “viață pentru cei ce le găsesc și sănătate pentru tot trupul lor”.
Mândria și moda îi țin pe bărbați și femei în cea mai veritabilă sclavie a obiceiurilor fatale pentru sănătate și chiar pentru viața însăși. Apetitul și pasiunile, care cer cu tărie să fie satisfăcute, calcă în picioare rațiunea și conștiința. Aceasta este lucrarea teribilă a lui Satana, și el depune continuu cele mai hotărâte eforturi spre a întări lanțurile cu care își leagă victimele. Cei care toată viața și-au satisfăcut obiceiurile rele nu-și dau seama totdeauna de necesitatea unei schimbări. Și mulți vor să persiste cu orice preț în satisfacerea dorinței pentru plăcerea păcătoasă. Lăsați conștiința să fie trezită și veți câștiga mult. Numai harul lui Hristos poate convinge și converti inima; numai prin acesta pot sclavii obiceiului să obțină putere pentru a rupe lanțurile care îi leagă. Îngăduința de sine trebuie adusă să vadă și să simtă că este necesară o mare reînnoire morală, dacă vor să facă față cerințelor legii divine; templul sufletului a fost profanat, și Dumnezeu îi cheamă să se trezească și să se străduiască cu toată puterea să recâștige natura umană dată de Dumnezeu care a fost sacrificată prin satisfacere păcătoasă.
-553-
Adevărul divin nu poate să influențeze intelectul atâta timp cât datinile și obiceiurile se opun principiilor lui. Cei care sunt dispuși să se informeze cu privire la efectul satisfacerii păcătoase asupra sănătății și care încep lucrarea de reformă, chiar dacă o fac din motive egoiste, se așează acolo unde adevărul lui Dumnezeu poate găsi acces la inima lor. Și pe de altă parte, conștiința celor care sunt atinși de prezentarea adevărului Scripturii, va fi trezită în ceea ce privește subiectul sănătății. Ei văd și simt nevoia de a se desprinde de obiceiurile și apetitul care i-au terorizat și stăpânit timp atât de îndelungat. Sunt mulți care ar primi adevărurile Cuvântului lui Dumnezeu, judecata lor fiind convinsă de dovada cea mai clară; dar dorințele trupești, care cer cu tărie satisfacție, stăpânesc intelectul și resping adevărul ca fiind fals, pentru că el vine în contradicție cu înclinațiile lor păcătoase.
“Frica Domnului este începutul înțelepciunii”. Când oamenii cu obiceiuri rele și practici păcătoase se supun puterii divine a adevărului, pătrunderea Cuvântului lui Dumnezeu dă lumină și pricepere celui neștiutor. Aceasta este o aplicare a adevărului pentru inimă; și puterea morală, care părea că este paralizată, se trezește. Primitorul este stăpânit de o inteligență mai puternică și mai clară decât înainte. El a pironit sufletul lui de Stânca cea veșnică. Sănătatea se îmbunătățește exact în măsura încrederii lui în Hristos. În felul acesta, religia și legile sănătății merg mână în mână