Mărturii pentru comunitate — Numărul 30
Slujitorii lui Dumnezeu
Dumnezeu l-a ales pe Avraam ca trimis al Său prin care să comunice lumii lumina. Cuvântul lui Dumnezeu a venit la el prezentându-i nu perspective măgulitoare în această viață, un venit mare sau apreciere și onoare lumească. Mesajul divin pentru Avraam a fost: “Ieși din țara ta, din rudenia ta și din casa tatălui tău, și vino în țara pe care ți-o voi arăta”. Patriarhul a ascultat “și a plecat fără să știe unde se duce”, ca purtător de lumină al lui Dumnezeu, pentru a păstra viu pe pământ Numele Lui. El și-a părăsit țara, căminul, rudele și toate plăcutele legături de societate din viața lui de mai înainte, pentru a deveni un peregrin și un străin.
Adesea este mai important ca mulți să înțeleagă faptul că asocierile de mai înainte trebuia să fie desfăcute, pentru ca cei care urmează să vorbească “în locul lui Hristos” să poată sta într-o poziție unde Dumnezeu îi poate educa și califica pentru lucrarea Lui cea mare. Rudele și prietenii au adesea o influență pe care Dumnezeu o vede că va stânjeni în mare măsură instrucțiunile pe care El intenționează să le dea slujitorilor Lui. Cei care nu sunt în strânsă legătură cu cerul vor face sugestii care, dacă se vor lua în seamă, îi vor abate de la sfânta lor lucrare pe cei care trebuie să fie purtători de lumină pentru lume.
Înainte ca Dumnezeu să-l poată folosi, Avraam trebuia să se despartă de vechile legături, ca să nu fie stăpânit de influență omenească sau să se încreadă în ajutor uman. Întrucât el a ajuns unit cu Dumnezeu, trebuia ca de aici înainte să locuiască printre străini. Caracterul lui trebuia să fie distins, deosebindu-se de toată lumea. El nu putea nici măcar să explice cursul acțiunii sale, în așa fel încât să fie înțeles de prieteni, pentru că ei erau idolatri. Lucrurile spirituale trebuie judecate spiritual, de aceea motivele și acțiunile lui au depășit capacitatea de înțelegere a rudelor și prietenilor.
-524-
Ascultarea fără murmur a lui Avraam a fost unul dintre cele mai remarcabile exemple de credință și încredere în Dumnezeu aflate în Raportul sacru. Numai cu făgăduința simplă că urmașii lui vor stăpâni Canaanul, fără cea mai mică dovadă vizibilă, el a mers încotro avea să-l conducă Dumnezeu, conformându-se pe deplin și sincer condițiilor puse de El, încrezător că Domnul avea să împlinească cu credincioșie Cuvântul Său. Patriarhul a mers oriunde i-a arătat Dumnezeu că era datoria lui să meargă; el a trecut fără teamă prin pustiuri; a mers printre națiunile idolatre cu singurul gând: “Dumnezeu a vorbit; eu ascult de glasul Lui; El mă va călăuzi și mă va ocroti”.
Mesagerii lui Dumnezeu de astăzi au nevoie exact de credința și încrederea pe care le-a avut Avraam. Dar mulți dintre cei pe care Domnul i-ar putea folosi nu vor să înainteze, să audă și să asculte de acel Glas mai presus de toate celelalte. Legătura cu rudele și prietenii, obiceiurile și asocierile de mai înainte, prea adesea au o influență așa de mare asupra slujitorilor lui Dumnezeu, încât El nu le poate da decât puțină instruire, nu le poate comunica decât puțină cunoștință despre scopurile Sale; și adesea, după un timp, El îi înlătură și cheamă pe alții în locul lor, pe care îi probează și îi încearcă în același fel. Dumnezeu ar face mult mai mult pentru slujitorii Săi, dacă ar fi pe deplin consacrați față de El, prețuind slujirea Lui mai presus de legăturile de rudenie, și de toate celelalte asocieri pământești.
Slujitorii Evangheliei au de făcut o lucrare sacră. Ei au de dus lumii o solemnă solie de avertizare — o solie care va fi o mireasmă de viață spre viață sau de moarte spre moarte. Ei sunt trimișii lui Dumnezeu pentru om și niciodată nu trebuie să piardă din vedere misiunea sau responsabilitățile lor. Ei nu sunt ca cei lumești; nu pot fi ca ei. Dacă vor să fie credincioși față de Dumnezeu, ei trebuie să-și păstreze caracterul deosebit și sfânt. Dacă încetează să țină legătura cu cerul, ei sunt în pericol mai mare decât alții și pot exercita o influență mai puternică în direcția cea rea, pentru că Satana este continuu cu ochii pe ei, așteptând să se dezvolte vreo slăbiciune prin care să poată ataca cu succes. Și ce mai triumfă când reușește! Pentru că atunci când un ambasador al lui Hristos nu veghează, prin el, vrăjmașul cel mare poate să câștige multe suflete pentru sine.
-525-
Cei care sunt în strânsă legătură cu Dumnezeu pot să nu fie prosperi în lucrurile acestei vieți; ei pot fi adesea greu încercați și năpăstuiți. Iosif a fost calomniat și persecutat pentru că și-a păstrat virtutea și integritatea. David, acel mesager ales de Dumnezeu, a fost urmărit ca o fiară de pradă de către vrăjmașii lui păcătoși. Daniel a fost aruncat în groapa cu lei, pentru că a fost credincios și neclintit în supunerea lui față de Dumnezeu. Iov a fost deposedat de averile lumești și atât de năpăstuit în trupul lui, încât a fost privit cu dezgust de rude și prieteni; totuși, el și-a păstrat integritatea și credincioșia față de Dumnezeu. Ieremia avea să rostească cuvintele pe care le-a pus Dumnezeu în gura lui, și mărturia lui lăuntrică i-a înfuriat în așa măsură pe împărat și pe prinți, încât a fost aruncat într-o groapă dezgustătoare. Ștefan a fost omorât cu pietre pentru că voia să predice pe Hristos, și pe El răstignit. Pavel a fost întemnițat, bătut cu bastoane, cu pietre și, în cele din urmă, condamnat la moarte pentru că a fost un mesager credincios în ducerea Evangheliei la neamuri. Ioan cel iubit a fost exilat pe insula Patmos “din pricina Cuvântului lui Dumnezeu și din pricina mărturiei lui Isus Hristos”.
Aceste exemple de statornicie omenească în tăria puterii divine sunt o mărturie pentru lume despre corectitudinea făgăduințelor lui Dumnezeu — despre continua prezență a Lui și a harului susținător. Când privește la acești oameni umili, lumea nu poate discerne valoarea lor morală înaintea lui Dumnezeu. Este o lucrare a credinței să te încrezi liniștit în Dumnezeu în ceasul cel mai întunecat, oricât de sever încercat și bătut de furtună ai fi, și să simți că Tatăl nostru este la cârmă. Numai ochiul credinței poate privi dincolo de circumstanțe și poate prețui valoarea bogățiilor veșnice.
-526-
Marele comandant militar cucerește națiuni și zguduie oștirile unei jumătăți de lume, dar el moare dezamăgit și în exil. Filozoful care cutreieră prin Univers, întâlnind peste tot manifestările puterii lui Dumnezeu și delectându-se de armonia lor, adesea nu reușește să vadă în aceste minuni uimitoare mâna care le-a făcut pe toate. “Omul pus în cinste și fără pricepere este ca dobitoacele pe care le tai.” Nici o speranță de nemurire slăvită nu luminează viitorul vrăjmașilor lui Dumnezeu. Dar acei eroi ai credinței au făgăduința unei moșteniri de o valoare mai mare decât orice bogății pământești — o moștenire care va satisface dorințele sufletului. Ei pot fi necunoscuți și neacreditați de lume, dar sunt înscriși ca cetățeni în registrele cerului. Răsplata finală a celor pe care Dumnezeu i-a făcut moștenitori ai tuturor lucrurilor va fi o măreție slăvită, o trainică și veșnică greutate de glorie.
Slujitorii Evangheliei trebuie să facă din adevărul lui Dumnezeu un subiect de studiu, meditație și conversație. Mintea care stăruie mult asupra voinței descoperite a lui Dumnezeu pentru om va deveni tare în adevăr. Cei care citesc și studiază cu dorința sinceră după lumină divină, fie că sunt pastori sau nu, vor descoperi curând în Scripturi o frumusețe și o armonie care le vor captiva atenția, le vor înălța cugetele și le vor da o inspirație și o putere de argumentare care vor convinge și converti suflete.
Există primejdia ca pastorii care mărturisesc a crede adevărul prezent să rămână mulțumiți numai cu prezentarea teoriei, în timp ce sufletele lor nu simt puterea sfințitoare. Unii n-au iubirea lui Dumnezeu în inimă, care să le îmblânzească, să le modeleze și să le înnobileze viața. Psalmistul declară despre omul cel bun: “Își găsește plăcerea în Legea Domnului, și zi și noapte cugetă la Legea Lui”. El se referea la propria lui experiență și exclamă: “Cât de mult iubesc Legea Ta! Toată ziua mă gândesc la ea”. “O iau înaintea străjerilor de noapte, și deschid ochii, ca să mă gândesc adânc la Cuvântul Tău.”
Nici un om nu este calificat să stea la amvonul sacru dacă n-a simțit influența transformatoare a adevărului lui Dumnezeu asupra propriului său suflet. Atunci, și nu mai înainte, poate să reprezinte, prin învățătură și exemplu, viața lui Hristos. Dar, în lucrarea lor, mulți se înalță pe ei înșiși mai degrabă decât pe Domnul lor, și oamenii sunt convertiți pentru pastor, în loc să fie convertiți la Hristos.
-527-
Sunt îndurerată să știu că unii dintre cei care predică astăzi adevărul prezent sunt într-adevăr oameni neconvertiți. Ei nu sunt în legătură cu Dumnezeu. Au religia în minte, dar n-au inima convertită, și aceștia sunt tocmai cei mai încrezuți în sine și cei mai îngâmfați; și această îngâmfare va sta în calea câștigării acelei experiențe care este esențială pentru a-i face lucrători în via Domnului. Doresc să-i pot trezi pe cei care pretind că sunt străjeri pe zidurile Sionului, să-și dea seama de răspunderea pe care o au. Ei trebuie să se trezească să ia o poziție mai înaltă pentru Dumnezeu, pentru sufletele care pier din cauza neglijenței lor. Ei trebuie să aibă acea consacrare sinceră față de Dumnezeu, care îi va face să vadă cum vede Dumnezeu, să ia cuvintele de avertizare de la El și să sune alarma pentru cei care sunt în pericol. Domnul nu va ascunde adevărul Său pentru străjerul cel credincios. Cei care fac voia lui Dumnezeu vor cunoaște învățătura Lui. “Cei pricepuți vor înțelege”, dar “cei răi vor face răul, și nici unul dintre cei răi nu va înțelege”.
Isus le-a spus ucenicilor Lui: “Învățați de la Mine, căci Eu sunt blând și smerit cu inima”. Aș pleda pe lângă cei care au acceptat poziția de învățători, ca mai întâi să devină învățăcei umili și să rămână mereu ca niște copii în școala lui Hristos, pentru a primi de la Învățător lecții de blândețe și smerenie a inimii. Smerenia duhului, combinată cu o activitate serioasă, va avea ca rezultat mântuirea sufletelor cumpărate atât de scump cu sângele lui Hristos. Pastorul poate să înțeleagă, să creadă teoria adevărului și să fie în stare să-l prezinte altora; dar aceasta nu este tot ce i se cere. “Credința fără fapte este moartă.” El are nevoie de acea credință care lucrează din iubire și curăță sufletul. O credință vie în Hristos va aduce fiecare acțiune a vieții și fiecare emoție a sufletului în armonie cu adevărul și dreptatea lui Dumnezeu.
Iritarea, înălțarea de sine, mândria, patima și orice altă trăsătură de caracter neasemănătoare cu Modelul sfânt trebuie să fie biruite, și atunci smerenia, blândețea și recunoștința sinceră față de Isus pentru mântuirea Lui cea mare se vor revărsa continuu din fântâna curată a inimii. Glasul lui Isus trebuie să fie auzit în mesajul care vine din gura ambasadorului Său.