Mărturii pentru Comunitate Vol. 4 | 476

Datoria părinților față de Colegiu

Frații și surorile de pretutindeni ar trebui să simtă că au datoria să sprijine această instituție, care a fost plănuită de Dumnezeu. Unii dintre studenți se întorc acasă cu murmur și plângeri și atât părinții, cât și membrii comunității ascultă cu atenție afirmațiile lor exagerate și unilaterale. Ei ar face bine să țină seama de faptul că istorisirea are două laturi. Dar, în schimb, ei îngăduie ca aceste rapoarte denaturate să pună o barieră între ei și colegiu. Apoi încep să-și exprime temeri, întrebări și bănuieli cu privire la felul cum este condus colegiul. O astfel de influență face multă pagubă. Cuvintele de nemulțumire se răspândesc ca o boală molipsitoare și impresia făcută asupra minții este greu de șters. Povestirea se mărește cu fiecare repetiție, până când ajunge de proporții uriașe, când de fapt cercetarea avea să descopere că învățătorii sau profesorii n-au avut nici o vină. Ei și-au făcut pur și simplu datoria de a impune regulile școlii, care trebuia aplicate, altfel școala avea să devină fără standarde morale.

Părinții nu acționează totdeauna înțelept. Mulți sunt foarte pretențioși, dorind să-i câștige și pe alții pentru ideile lor, și devin nerăbdători și agitați dacă nu pot face acest lucru; dar când copiilor lor li se cere să respecte regulile și regulamentele școlii, și acești copii se irită sub restricția necesară, prea adesea părinții lor, care mărturisesc că Îl iubesc și se tem de Dumnezeu, se unesc cu copiii lor în loc să-i mustre și să le corecteze greșelile. Aceasta se dovedește adesea a fi punctul de cotitură în caracterul copiilor lor. Regulile și ordinea sunt dărâmate și disciplina este călcată în picioare. Copiii disprețuiesc restricția și li se îngăduie să vorbească disprețuitor despre instituțiile de la Battle Creek. Dacă părinții ar sta să cugete doar, ei ar vedea rezultatul cel rău al procedeului urmat de ei. Ar fi într-adevăr cel mai minunat lucru dacă, într-o școală cu patru sute de elevi, condusă de bărbați și femei supuși slăbiciunilor naturii umane, fiecare acțiune ar fi atât de perfectă, atât de exactă, încât să sfideze critica.

-429-

Dacă părinții s-ar pune în locul profesorilor și ar vedea cât de dificil este să conduci și să disciplinezi o școală cu sute de elevi atât de diferiți ca nivel de instruire și temperament, după ce ar reflecta, ar putea să vadă lucrurile diferit. Ei trebuie să aibă în vedere faptul că unii copii n-au fost niciodată disciplinați acasă. Făcându-li-se totdeauna pe plac și nefiind niciodată educați să asculte, ar fi foarte mult spre avantajul lor să fie luați de la părinții lor nechibzuiți și puși sub reguli severe și instrucție asemenea soldaților în armată. Dacă nu se face ceva pentru acești copii care au fost întristător de neglijați de părinți necredincioși, ei niciodată nu vor fi acceptați de Isus; dacă nu este îndreptată asupra lor o putere care să-i controleze, ei nu vor avea nici o valoare în această viață și nu vor avea parte de viața viitoare.

În cer există ordine perfectă, ascultare perfectă, pace și armonie perfectă. Cei care n-au avut nici un respect pentru ordine și disciplină în viața aceasta nu ar avea respect nici pentru ordinea care este păzită în cer. Ei nu pot fi admiși în cer niciodată, pentru că toți cei care sunt vrednici să intre acolo vor iubi ordinea și vor respecta disciplina. Caracterele formate în această viață vor hotărî destinul viitor. Când va veni Hristos, El nu va schimba caracterul nici unei persoane. Este acordat un timp de probă prețios pentru a spăla hainele caracterului nostru și a le albi în sângele Mielului. Pentru a îndepărta petele păcatului este necesară lucrarea unei vieți întregi. În fiecare zi este nevoie de eforturi înnoite spre a restrânge și refuza eul. În fiecare zi sunt lupte de dus și biruințe de câștigat. În fiecare zi sufletul trebuie să fie mobilizat în implorare serioasă către Dumnezeu pentru puternicele biruințe ale crucii. Părinții, din partea lor, să nu neglijeze nici o datorie pentru binele copiilor lor. Ei să-i crească în așa fel, încât să poată fi o binecuvântare pentru societatea de aici și să poată recolta dincolo răsplata vieții veșnice.

Lucrarea în Iowa

Mi-a fost arătat că în Iowa lucrarea este într-o stare deplorabilă. Bărbați tineri, care nu aveau o stare spirituală spre binele poporului, au fost puși în legătură cu diferitele ramuri ale lucrării. Destul de mulți bărbați fără experiență și incapabili lucrau pentru cauză, bărbați care aveau nevoie ca mai întâi o mare lucrare să fie făcută pentru ei.

-430-

Studenții de la Colegiu

Influența fratelui B. n-a fost întru totul ceea ce trebuia să fie. În timp ce era la colegiul din Battle Creek, el a fost în multe privințe un tânăr exemplar; dar împreună cu alți tineri și tinere, într-o manieră tăinuită, au făcut o excursie la _____. Acesta n-a fost un lucru nobil, cinstit și drept. Toți știau că prin aceasta încălcau regulile, dar ei s-au aventurat pe calea încălcării. Acești tineri, prin fapta aceasta și atitudinea lor de acum, au aruncat asupra colegiului pete care sunt foarte nedrepte.

Frații din Iowa au greșit pentru că au acceptat lucrarea fratelui B. în astfel de împrejurări. Dacă vor urma o cale asemănătoare și în alte cazuri, ei vor nemulțumi foarte mult pe Dumnezeu. Deoarece a fost un tânăr cu un comportament excelent, el a avut o influență mai mare asupra altora, și poziția lui de sfidare a regulilor și autorității care susțin și controlează școala i-a influențat pe alții să facă ceea ce a făcut el. Legile și regulamentul nu vor avea nici o forță în conducerea școlii dacă astfel de lucruri sunt aprobate de cei de afară. O influență demoralizatoare este ușor de introdus într-o școală. Mulți vor fi gata să participe la spiritul de răzvrătire și sfidare dacă nu sunt puse în aplicare în mod continuu eforturi prompte și vigilente pentru a menține standardul școlii prin reguli stricte care reglementează comportamentul studenților.

Lucrarea fratelui B. nu este acceptabilă pentru Dumnezeu până când el nu va vedea și nu-și va recunoaște greșeala că a călcat regulile colegiului și nu se va strădui să contracareze influența pe care a exercitat-o spre a vătăma reputația lui. Din Iowa ar fi venit mult mai mulți elevi dacă n-ar fi fost această întâmplare nefericită. Dacă ai putea, frate B., să-ți dai seama de influența acestui singur pas greșit și de simțămintele de patimă, de invidie și aproape de ură care ți-au umplut inima, pentru că profesorul Brownsberger a cercetat purtarea ta, ai tremura văzându-te pe tine însuți și triumful celor care nu pot suporta restricții și care duc război împotriva regulilor și regulamentelor care îi împiedică să facă ce vor. Fiind un mărturisit ucenic al blândului și umilului Isus, influența și responsabilitatea ta sunt foarte mult mărite.

-431-

Frate B., sper că vei studia cu atenție problema și vei reflecta asupra primei tale ispite de a te abate de la regulile colegiului. Studiază serios caracterul conducerii școlii noastre. Nici una din regulile care au fost aplicate n-a fost prea strictă. Însă a fost nutrită mânia; pentru un moment, rațiunea a fost detronată și inima ta a fost făcută o pradă pentru patima de nestăpânit. Înainte să-ți dai seama, ai făcut un pas pe care, cu câteva ore mai înainte, nu l-ai fi făcut sub presiunea nici unei ispite. Impulsul a biruit rațiunea, și tu nu ți-ai putut aduce aminte nici de răul făcut ție însuți, nici de cel făcut unei instituții a lui Dumnezeu. Singura noastră siguranță în toate împrejurările este ca întotdeauna să fim stăpâni asupra noastră prin puterea lui Isus, Răscumpărătorul nostru.

Colegiul nostru nu are acea influență a opiniei populare, care există în alte colegii, pentru a-l sprijini în exercitarea conducerii și aplicarea regulilor lui. Într-o privință, el este o școală denominațională; dar, dacă nu se veghează, va ajunge să aibă un caracter și o influență lumească. Elevii păzitori ai Sabatului trebuie să aibă mai mult curaj moral decât a fost manifestat până acum, spre a păstra influența morală și religioasă a școlii, altfel el nu se va deosebi de colegiile celorlalte denominațiuni decât prin nume. Dumnezeu a plănuit și a întemeiat acest colegiu, destinându-l să fie modelat după înalte interese religioase și, ca în fiecare an, elevii neconvertiți care sunt trimiși la Battle Creek să se întoarcă la casele lor ca soldați ai crucii lui Hristos.

Posted in

Redeșteptare

Leave a Comment