Timotei cunoștea din pruncie Scripturile și cunoștința lui a fost un scut pentru el împotriva influențelor rele care-l înconjurau și a ispitei de a alege plăcerea și satisfacția egoistă înaintea datoriei. De un astfel de scut au nevoie toți copiii noștri. Părinții și ambasadorii lui Hristos au datoria să le dea copiilor o învățătură corectă din Cuvântul lui Dumnezeu.
Dacă vrea să primească aprobarea Domnului său, pastorul trebuie să lucreze cu credincioșie ca să prezinte pe fiecare om desăvârșit în Hristos. În maniera lui de lucru, el nu trebuie să lase impresia că nu are prea mare importanță dacă oamenii acceptă sau nu adevărul și dacă practică adevărata evlavie, ci credincioșia și abnegația manifestate în viața lui să-l convingă pe păcătos că în joc sunt interesele veșnice și că sufletul lui este în pericol dacă nu răspunde față de munca serioasă depusă în favoarea lui. Cei care au fost aduși din eroare și întuneric la adevăr și lumină au de făcut schimbări mari, iar dacă nu este imprimată asupra conștiinței necesitatea unei reforme complete, ei vor fi ca omul care se privește în oglindă, Legea lui Dumnezeu, și descoperă defectele din caracterul lui moral, dar care a plecat și a uitat ce fel de om era. Mintea trebuie ținută trează într-un simțământ de responsabilitate, altfel ea va recădea într-o stare și mai mare de neatenție și neglijență decât înainte de a fi trezită.
Lucrarea ambasadorilor lui Hristos este mult mai mare și are o răspundere mai mare decât își închipuie mulți. Ei nu trebuie să fie mulțumiți de succes până ce, prin muncă serioasă și binecuvântarea lui Dumnezeu, pot să-i prezinte creștini gata pentru servire, care au un simț adevărat al responsabilității și vor să facă lucrare hotărâtă pentru ei. Munca și instruirea propriu-zisă va rezulta în aducerea în stare de activitate a acelor bărbați și femei ale căror caractere sunt puternice și convingerile le sunt atât de ferme, încât nimic din ceea ce aparține unui caracter egoist să nu permită să-i împiedice în lucrarea lor, micșorându-le credința sau abătându-i de la datoria lor. Dacă pastorul i-a instruit cum trebuie pe cei de sub îngrijirea lui, când el pleacă într-un alt câmp de lucru, lucrarea lăsată nu se va destrăma pentru că este așa de ferm întărită, încât este asigurată. Dacă cei care primesc adevărul nu sunt cu totul convertiți și dacă nu există o schimbare radicală în viața și caracterul lor, sufletul nu este consolidat pe Stânca cea veșnică; și după ce lucrarea pastorului încetează și noutatea s-a dus, impresia se șterge în curând, adevărul își pierde puterea de a încânta și ei nu exercită o influență sfântă și nu mai sunt buni pentru mărturisirea lor despre adevăr.
-399-
Eu sunt uimită că, cu exemplele din fața noastră despre ce ar putea fi omul și ce-ar putea face, nu suntem stimulați la un efort mai mare ca să egalăm faptele bune ale celor drepți. Nu toți pot ocupa o poziție înaltă; totuși, toți pot ocupa poziții de folos și de încredere și pot, prin credincioșia lor stăruitoare, să facă mult mai mult bine decât și-au închipuit că pot face. Cei care îmbrățișează adevărul trebuie să caute după o înțelegere clară a Scripturilor și o cunoaștere experimentală a unui Mântuitor. Intelectul trebuie să fie cultivat, memoria încărcată. Orice lenevie intelectuală este păcat și letargia spirituală este moarte.
O, dac-aș dispune de o vorbire destul de puternică să fac impresia pe care doresc s-o fac asupra colaboratorilor mei din lucrarea Evangheliei! Frații mei, voi mânuiți cuvintele vieții, voi aveți de-a face cu minți capabile de cea mai înaltă dezvoltare, dacă sunt îndrumate pe calea cea dreaptă. Dar în cuvântările prezentate se expune prea mult eul. Hristos răstignit, Hristos înălțat la cer, Hristos care vine iarăși trebuie să înduioșeze, să bucure și să umple mintea pastorului Evangheliei, încât să prezinte aceste adevăruri poporului cu iubire și seriozitate profundă. Atunci pastorul se va pierde din vedere și Isus va fi proslăvit. Ascultătorii vor fi atât de impresionați de aceste subiecte întru totul atrăgătoare, încât vor vorbi despre ele și le vor lăuda, în loc să-l laude pe pastor, care nu este decât o simplă unealtă. Dar, dacă poporul, în timp ce îl laudă pe pastor, manifestă puțin interes față de Cuvântul predicat, el poate să știe că adevărul nu sfințește propriul său suflet. El nu le vorbește ascultătorilor lui în așa fel încât Isus să fie onorat și iubirea Lui slăvită.
-400-
Hristos a zis: “Tot așa să lumineze și lumina voastră înaintea oamenilor, ca ei să vadă faptele voastre bune, și să slăvească pe Tatăl vostru, care este în ceruri”. Așa să lumineze lumina voastră, încât slava să-I revină lui Dumnezeu, și nu vouă înșivă. Dacă lauda vă este dată vouă, pe bună dreptate vă poate fi frică și rușine, pentru că obiectivul cel mare este pierdut — nu Dumnezeu, ci servul este slăvit. Tot așa să lumineze și lumina voastră! Fii atent, slujitor al lui Hristos, în ce fel luminează lumina ta! Dacă strălucește spre cer, descoperind desăvârșirea lui Hristos, ea luminează corect. Dacă este îndreptată asupra ta, dacă te prezintă pe tine și atragi poporul să te admire pe tine, ar fi mai bine să taci cu desăvârșire pentru că lumina ta luminează într-o direcție greșită.
Slujitori ai lui Hristos, voi puteți fi în legătură cu Dumnezeu dacă vreți să vegheați și să vă rugați. Faceți ca toate cuvintele voastre să fie drese cu sare și lăsați ca bunăvoința și noblețea creștină să stăpânească purtarea voastră. Dacă pacea lui Dumnezeu stăpânește în ea, puterea ei nu numai că va întări, dar va și muia inimile voastre și voi veți fi reprezentanții vii ai lui Hristos. Poporul care mărturisește adevărul se îndepărtează de Dumnezeu. Isus vine în curând și ei sunt nepregătiți. Pastorul trebuie să ajungă el însuși la un standard mai înalt, o credință marcată de o fermitate mai mare, o experiență vie și însuflețită, nu ștearsă și banală, asemenea aceleia a mărturisitorilor cu numele. Dumnezeu pune în fața voastră o țintă înaltă. Vreți voi, prin efort cu post și rugăciune, să ajungeți la întregirea și stabilitatea caracterului creștin? Trebuie să faceți o cale dreaptă cu picioarele voastre pentru ca cel șchiop să nu fie abătut din cale. O legătură strânsă cu Dumnezeu va aduce pentru tine în lucrarea ta acea putere care trezește conștiința și îl convinge pe păcătos de păcat, făcându-l să strige: “Ce să fac ca să fiu mântuit?”
-401-
Mandatul dat de Hristos ucenicilor Săi chiar înainte de înălțarea Sa la cer a fost: “Duceți-vă și faceți ucenici din toate neamurile, botezându-i în Numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh. Și învățați-i să păzească tot ce v-am poruncit. Și iată că Eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârșitul veacului”. “Și Mă rog nu numai pentru ei, ci și pentru cei ce vor crede în Mine, prin cuvântul lor.” Mandatul ajunge la cei care vor crede în cuvântul Lui prin ucenicii Săi. Și toți cei care sunt chemați de Dumnezeu să stea ca ambasadori pentru El trebuie să ia lecțiile despre evlavia practică date lor de Hristos în Cuvântul Său și să le dea ca învățătură pentru popor.
Hristos a deschis Scripturile pentru ucenicii Săi, începând de la Moise și toți proorocii, i-a învățat în toate lucrurile cu privire la El și le-a explicat profețiile. Apostolii, în propovăduirea lor, au mers înapoi până la vremea lui Adam și i-au adus pe ascultătorii lor, peste secole, prin istoria profetică și au încheiat cu Hristos și El răstignit, chemându-i pe păcătoși la pocăință și să se întoarcă de la păcatele lor la Dumnezeu. Reprezentanții lui Hristos din zilele noastre trebuie să urmeze exemplul lor și în orice cuvântare să proslăvească pe Hristos cel Înălțat ca totul în toți.
Formalitatea nu pune stăpânire numai pe bisericile cu numele, ci ea este în creștere până la o măsură alarmantă printre cei care mărturisesc că păzesc poruncile lui Dumnezeu și așteaptă arătarea pe curând a lui Hristos pe norii cerului. Noi nu trebuie să fim înguști la minte și să ne limităm posibilitățile de a face bine; totuși, când extindem influența noastră și lărgim planurile noastre, când Providența deschide calea, trebuie să fim mai serioși spre a evita idolatria lumii. Când facem eforturi mari spre a mări utilitatea noastră, trebuie să facem eforturi corespunzătoare spre a obține înțelepciune de la Dumnezeu pentru ducerea mai departe a tuturor ramurilor lucrării după porunca Lui, și nu dintr-un punct de vedere lumesc. Noi nu trebuie să ne potrivim obiceiurilor lumii, ci să facem tot ce putem cu posibilitățile puse de Dumnezeu la îndemâna noastră spre a descoperi adevărul înaintea poporului.
-402-
Când lucrările noastre ca popor corespund cu mărturisirea noastră de credință, vom vedea adus la îndeplinire mult mai mult decât acum. Când avem bărbați tot așa de consacrați ca Ilie, posedând credința pe care a posedat-o el, vom vedea că Dumnezeu ni Se va descoperi și nouă așa cum S-a descoperit bărbaților din vechime. Când avem oameni care, în timp ce își recunosc lipsurile, se vor ruga stăruitor la Dumnezeu cum a făcut Iacov, vom vedea aceleași rezultate. Omul va primi putere de la Dumnezeu ca răspuns la rugăciunea credinței. În lume există puțină credință. Sunt puțini cei care trăiesc aproape de Dumnezeu. Și cum putem să ne așteptăm la putere mai multă și ca Dumnezeu să Se descopere oamenilor, când Cuvântul Lui este tratat cu neglijență și când inimile nu sunt sfințite prin adevăr? Oameni care nu sunt nici pe jumătate convertiți, care sunt încrezuți și îngâmfați în caracter, predică altora adevărul. Dar Dumnezeu nu lucrează cu ei, pentru că nu sunt sfințiți în inimă și viață. Ei nu umblă smeriți cu Dumnezeu. Noi trebuie să avem un corp de pastori convertiți și atunci vom vedea lumina lui Dumnezeu și puterea Lui care ajută tuturor eforturilor noastre.
Străjerii din vechime puși pe zidurile Ierusalimului și ale altor orașe ocupau o poziție de cea mai mare răspundere. Siguranța tuturor celor din interiorul orașelor depindea de credincioșia lor. Când se așteptau la primejdie, ei nu trebuia să stea liniștiți nici zi, nici noapte. La fiecare câteva momente, trebuia să se strige unul pe altul, spre a vedea dacă erau treji și că nu se întâmplase nimic rău. Santinelele erau postate pe o înălțime de unde vedeau pozițiile importante care trebuia păzite și de acolo sunau strigătul de avertizare sau de încurajare. Acesta era dus de la unul la altul, fiecare repetând cuvintele, până ce înconjura cetatea întreagă.
Acești străjeri reprezintă corpul pastoral, de credincioșia căruia depinde mântuirea sufletelor. Ispravnicii tainelor lui Dumnezeu trebuie să vegheze pe zidurile Sionului, și dacă văd sabia venind, trebuie să sune semnalul de alarmă. Dacă sunt santinele adormite și simțurile lor spirituale sunt atât de amorțite, încât nu văd și nu-și dau seama de primejdie, și poporul piere, Dumnezeu va cere sângele lor din mâinile străjerilor.
-403-
“Acum, fiul omului, te-am pus străjer peste casa lui Israel. Tu trebuie să asculți Cuvântul care iese din gura Mea și să-i înștiințezi din partea Mea.” Străjerii trebuie să trăiască foarte aproape de Dumnezeu, ca să audă Cuvântul și să li se imprime Duhul Lui, pentru ca poporul să nu privească la ei în zadar. “Când zic celui rău: ‘Răule, vei muri negreșit!’ Și tu nu-i spui ca să-l întorci de la calea lui cea rea, răul acela va muri în nelegiuirea lui, dar sângele lui îl voi cere din mâna ta. Dar dacă vei înștiința pe cel rău, ca să se întoarcă de la calea lui, și el nu se va întoarce, va muri în nelegiuirea lui, dar tu îți vei mântui sufletul.” Ambasadorii lui Hristos trebuie să ia seama ca, prin necredincioșia lor, să nu-și piardă propriul lor suflet și sufletele celor care îi ascultă.
Mi-au fost arătate comunitățile din diferite state care mărturisesc a păzi poruncile lui Dumnezeu și așteaptă a doua venire a lui Hristos. Printre ei există multă nepăsare, mândrie, iubire de lume și o formalitate rece. Și acesta este poporul care ajunge repede să se asemene cu vechiul Israel în ce privește lipsa evlaviei. Mulți fac mare caz de evlavie și totuși sunt lipsiți de stăpânire de sine. Apetitul și patima domină, egoismului i se dă importanță. Mulți sunt arbitrari, dictatoriali, îngâmfați, lăudăroși, mândri și neconsacrați. Și totuși, unele dintre aceste persoane sunt pastori, care se ocupă cu adevăruri sacre. Dacă nu se pocăiesc, sfeșnicul va fi mutat din locul lui. Blestemul Mântuitorului pronunțat asupra smochinului fără rod este o predică pentru toți formaliștii și ipocriții lăudăroși, care se prezintă în fața lumii cu frunziș pretențios, dar lipsit de rod. Ce mustrare pentru cei ce au o formă de evlavie, în timp ce prin viața lor necreștină ei neagă puterea acesteia! Cel care a tratat cu delicatețe chiar pe căpetenia păcătoșilor, Cel care niciodată n-a disprețuit blândețea și adevărata pocăință, oricât de mare era vinovăția, a mustrat cu denunțări usturătoare pe cei care fac mari mărturisiri de evlavie, dar care prin fapte își tăgăduiesc credința.