Ambasadori ai lui Hristos
Ambasadorii lui Hristos au o lucrare solemnă și importantă, care asupra unora apasă prea ușor. În timp ce Hristos slujește în sanctuarul de sus, El este de asemenea, prin delegații Săi, slujitorul bisericii Sale de pe pământ. El le vorbește oamenilor prin bărbați aleși și duce înainte lucrarea Lui prin ei, așa cum în zilele umilinței Sale a activat vizibil pe pământ. Deși au trecut secole, scurgerea timpului n-a schimbat făgăduința Lui rostită la despărțirea de ucenicii Săi: “Și iată că Eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârșitul veacului”. De la înălțarea lui Hristos până în ziua de astăzi, bărbați rânduiți de Dumnezeu, cu autoritate derivată de la El, au devenit învățători ai credinței. Hristos, Păstorul adevărat, supraveghează lucrarea Sa prin intermediul acestor subpăstori. În felul acesta, poziția celor ce lucrează prin cuvânt și învățătură devine foarte importantă. În locul lui Hristos, ei îi imploră pe oameni să se împace cu Dumnezeu.
Poporul nu trebuie să privească la pastorii lor ca la niște vorbitori și oratori publici, ci ca la ambasadorii lui Hristos, care primesc înțelepciune și putere de la Căpetenia bisericii. A disprețui și a desconsidera Cuvântul vorbit de reprezentantul lui Hristos înseamnă nu numai a arăta dispreț față de om, ci și față de Domnul care l-a trimis. El este în locul lui Hristos, iar prin reprezentanții Săi, trebuie auzit glasul Mântuitorului.
Mulți dintre pastorii noștri au făcut o mare greșeală, ținând cuvântări care erau întru totul argumentative. Sunt suflete care ascultă teoria adevărului și sunt impresionați de dovezile aduse, iar apoi, dacă o parte din cuvântare Îl prezintă pe Hristos ca Mântuitor al lumii, sămânța semănată poate să răsară și să aducă rod spre slava lui Dumnezeu. Dar în multe cuvântări crucea lui Hristos nu este prezentată înaintea poporului. Unii s-ar putea să asculte ultima predică pe care o vor auzi vreodată și unii niciodată nu vor mai fi într-o astfel de situație, încât să poată avea lanțul adevărului prezentat înaintea lor și aplicația practică făcută pentru inimile lor. Acea ocazie de aur este pierdută pentru totdeauna. Dacă în legătură cu teoria adevărului ar fi fost înălțat Hristos și iubirea Sa răscumpărătoare, aceasta ar fi putut înclina balanța de partea Lui.
-394-
Există mai multe suflete decât ne închipuim noi care doresc mult să înțeleagă cum pot veni la Hristos. Mulți ascultă predici populare de la amvon, după care nu sunt mai edificați și nu știu cum să-L găsească pe Isus, pacea și odihna pe care le dorește sufletul lor. Pastorii care propovăduiesc lumii ultima solie de îndurare trebuie să aibă în minte că Hristos trebuie să fie înălțat ca loc de scăpare al păcătoșilor. Mulți pastori cred că nu este necesar să predice pocăința și credința pentru inimi supuse prin iubirea lui Dumnezeu; ei consideră de la sine înțeles că ascultătorii lor sunt întru totul familiarizați cu Evanghelia și că trebuie prezentate probleme de natură diferită pentru a le menține atenția. Dacă ascultătorii sunt interesați, ei iau aceasta ca o dovadă de succes. Poporul este mult mai necunoscător cu privire la planul de mântuire și este necesară mai multă instruire cu privire la acest subiect foarte important decât pentru oricare altul.
Cei care sunt adunați să asculte adevărul se așteaptă să fie folosiți așa cum au făcut Corneliu și prietenii săi: “Acum dar, toți suntem aici înaintea lui Dumnezeu, ca să ascultăm tot ce ți-a poruncit Domnul să ne spui”.
Cuvântările teoretice sunt esențiale ca toți să poată cunoaște forma de învățătură și să vadă lanțul adevărului, verigă cu verigă, care se unesc într-un întreg perfect. Dar nici o cuvântare să nu fie ținută fără prezentarea lui Hristos și El răstignit ca temelie a Evangheliei, făcând o aplicație practică a adevărurilor prezentate și imprimând asupra poporului faptul că învățătura lui Hristos nu este Da și Nu, ci Da și Amin, în Hristos Isus.
-395-
După ce a fost prezentată teoria adevărului, urmează partea grea a lucrării. Poporul nu trebuie lăsat fără instrucțiunea adevărurilor practice care au legătură cu viața de fiecare zi. Ei trebuie să vadă și să simtă că sunt păcătoși și trebuie să fie convertiți la Dumnezeu. Ceea ce a spus Hristos, ceea ce a făcut El și ceea ce a învățat El trebuie să le fie prezentat în mărimea cea mai impresionantă.
Lucrarea pastorului este de-abia la început atunci când este prezentat adevărul spre înțelegerea poporului. Hristos este Mijlocitorul nostru și Marele Preot care slujește în prezența Tatălui. El a fost arătat lui Ioan ca un Miel care a fost înjunghiat și și-a vărsat sângele în favoarea păcătosului. Când Legea lui Dumnezeu este pusă în fața păcătosului, care îi arată profunzimea păcatelor lui, el trebuie să fie îndreptat atunci spre Mielul lui Dumnezeu, care ridică păcatul lumii. El trebuie să fie învățat pocăința față de Dumnezeu și credința față de Domnul Isus Hristos. În felul acesta, lucrarea reprezentanților lui Hristos va fi în armonie cu lucrarea Lui din Sanctuarul ceresc.
Pastorii ar ajunge la mult mai multe inimi dacă ar stărui mai mult asupra evlaviei practice. Adesea, când se fac eforturi de prezentare a adevărului în câmpuri noi, lucrarea este aproape în întregime teoretică. Poporul este nedecis. Ei văd forța adevărului și sunt doritori să obțină o temelie sigură. Când simțămintele lor sunt înduioșate, este timpul, mai presus de orice altceva, să stărui asupra religiei lui Hristos pe care s-o imprimi asupra conștiinței lor; dar prea adesea cursul lecturilor a fost lăsat să se încheie fără să fie făcută lucrarea de care oamenii aveau nevoie. Acel efort s-a asemănat cu jertfa lui Cain, care nu vărsase sânge, astfel ca Dumnezeu să o accepte. Cain a făcut bine aducând o jertfă, dar el a lăsat afară tot ceea ce o făcea să aibă vreo valoare — sângele ispășitor.
Este un fapt trist că motivul pentru care mulți stăruie atât de mult asupra teoriei și atât de puțin asupra evlaviei practice este că Hristos nu locuiește în inimile lor. Ei n-au o legătură vie cu Dumnezeu. Multe suflete se hotărăsc în favoarea adevărului pentru greutatea dovezilor, fără să fie convertiți. N-au fost prezentate cuvântări practice în legătură cu doctrina, încât ascultătorii să vadă frumosul lanț al adevărului și să poată să se îndrăgostească de Autorul lui și să fie sfințiți prin ascultare. Lucrarea pastorului nu este făcută până când nu s-a imprimat asupra ascultătorilor necesitatea unei schimbări a caracterului în concordanță cu principiile curate ale adevărului pe care l-au primit.
-396-
O religie de formă trebuie să fie de temut, pentru că în ea nu este nici un Mântuitor. Hristos a prezentat cuvântări practice lămurite, amănunțite și cercetătoare. Trimișii Lui trebuie să urmeze exemplul Său în orice cuvântare. Hristos și Tatăl Său erau una; Hristos a fost cu bucurie de acord cu toate cerințele Tatălui Său. El avea gândul lui Dumnezeu. Răscumpărătorul era Modelul desăvârșit. Iehova era manifestat în El. Cerul a fost încorporat în natură omenească și natura omenească a fost înglobată în inima Iubirii nemărginite. Dacă pastorii vor să se așeze în smerenie la picioarele lui Isus, curând vor putea obține o vedere corectă a caracterului lui Dumnezeu și vor fi, de asemenea, în stare să învețe și pe alții. Unii intră în lucrarea de slujire fără o profundă iubire față de Dumnezeu și față de semenii lor. În viața unora ca aceștia se va manifesta egoism și satisfacere de plăceri și, în timp ce acești străjeri neconsacrați și necredincioși se slujesc pe ei înșiși, în loc să hrănească turma și să se îngrijească de îndatoririle lor pastorale, poporul piere din lipsă de instruire potrivită.
În fiecare cuvântare trebuie făcute apeluri fierbinți poporului ca să renunțe la păcatele lor și să se întoarcă la Hristos. Păcatele și satisfacerea plăcerilor populare din zilele noastre trebuie să fie condamnate și să fie aplicată evlavia practică. Pastorul însuși să fie foarte serios, simțind din inimă cuvintele pe care le rostește și nefiind în stare să înăbușe simțământul de îngrijorare pentru sufletele bărbaților și femeilor pentru care a murit Hristos. Despre Domnul s-a spus: “Căci râvna casei Tale mă mănâncă”. Aceeași râvnă trebuie să fie simțită și de reprezentanții Săi.
Pentru om a fost făcut un sacrificiu nemărginit și făcut în zadar pentru fiecare suflet care nu vrea să accepte mântuirea. Deci, cât este de important ca cel care prezintă adevărul să facă aceasta cu simțul deplinei responsabilități care apasă asupra lui. Cât de afectuoasă, miloasă și curtenitoare trebuie să fie toată purtarea lui în lucrarea cu sufletele oamenilor, când Răscumpărătorul lumii a arătat că El le prețuiește atât de mult! Întrebarea pusă de Hristos este: “Care este deci robul credincios și înțelept pe care l-a pus stăpânul său peste ceata slugilor sale?” Isus întreabă: Cine? Și fiecare slujitor al Evangheliei trebuie să repete întrebarea pentru propria sa inimă. Când el examinează adevărurile și mintea lui reține tabloul schițat de ispravnicul credincios și înțelept, sufletul lui va fi răscolit până în străfunduri.
-397-
Fiecărui om îi este dată lucrarea lui; nici unul nu este scutit. Fiecare are o parte de făcut după capacitatea lui și cel care prezintă adevărul are sarcina să afle, cu atenție și cu rugăciune, îndemânarea tuturor celor care acceptă adevărul, apoi să-i instruiască și să-i conducă pas cu pas, făcându-i să-și dea seama de răspunderea pe care o au de a face lucrarea pe care le-a încredințat-o Dumnezeu. Acestora trebuie să li se spună mereu că nimeni nu va fi în stare să reziste ispitei, să corespundă scopului lui Dumnezeu și să trăiască viața unui creștin dacă nu-și va lua lucrarea sa, mare sau mică și să o îndeplinească în mod conștiincios. Fiecare are ceva de făcut în afară de a merge la biserică și a asculta Cuvântul lui Dumnezeu. Ei trebuie să pună în practică adevărul auzit, aducând principiile lui în viața de fiecare zi. Ei trebuie să facă lucrare pentru Hristos în mod constant, nu din motive egoiste, ci numai în scopul de a-L slăvi pe El, care a făcut orice sacrificiu spre a-i salva de la ruină.
Pastorii să întipărească asupra minții celor care acceptă adevărul că ei trebuie să-L aibă pe Hristos în căminul lor, că au nevoie de har și înțelepciune de la El pentru a-i călăuzi și stăpâni pe copiii lor. O parte din lucrarea pe care le-a lăsat-o Dumnezeu să o facă este de a-i educa și instrui pe acești copii, aducându-i la supunere. Amabilitatea și bunăvoința pastorului să fie vizibile în modul în care îi tratează pe copii. El totdeauna trebuie să-și aducă aminte că ei sunt bărbați și femei în miniatură, membri mai tineri ai familiei Domnului. Aceștia pot fi foarte apropiați și scumpi pentru Domnul, iar dacă sunt educați și instruiți cum trebuie, vor face lucrare pentru El chiar în tinerețea lor. Hristos este întristat de orice cuvânt aspru, sever și nesocotit rostit către copii. Drepturile lor nu sunt respectate totdeauna și adesea sunt tratați ca și când n-ar avea o personalitate proprie care are nevoie să fie dezvoltată cum trebuie, astfel încât să nu poată fi înăbușită și scopul lui Dumnezeu în viața lor să se dovedească un eșec.