Este prea adesea întâlnit cazul în care cei convertiți de curând, dacă nu se veghează asupra lor, vor acorda afecțiunea mai mult pastorului decât Răscumpărătorului. Ei socotesc că au beneficiat foarte mult prin lucrarea pastorului lor. Își închipuie că el are darurile cele mai înalte și că nimeni altul nu poate lucra așa de bine ca el, de aceea dau o importanță necuvenită omului și lucrării lui. Aceasta este o încredere care îi predispune să idolatrizeze pe om și să privească la el mai mult decât la Dumnezeu; și făcând acest lucru, nu sunt plăcuți lui Dumnezeu și nici nu cresc în har. Ei fac pastorului un mare rău, mai ales dacă este tânăr și se dezvoltă ca un promițător lucrător evanghelic.
Învățătorii aceștia, dacă sunt într-adevăr oameni ai lui Dumnezeu, primesc cuvintele lor de la Dumnezeu. Felul lor de a se adresa poate să fie cu greșeli și necesită multe îmbunătățiri; totuși, dacă Dumnezeu exprimă prin ei cuvintele inspirației, puterea nu este a omului, ci a lui Dumnezeu. Dătătorului trebuie să-I aparțină slava și afecțiunile inimii lui, în timp ce pastorul trebuie să fie stimat, iubit și respectat de dragul lucrării lui, pentru că el este slujitorul lui Dumnezeu spre a duce solia îndurării celor păcătoși. Fiul lui Dumnezeu este adesea eclipsat de către omul care stă între El și popor. Omul este lăudat, răsfățat și poporul abia că aruncă o privire fugară spre Isus, care, prin prețioasele raze de lumină reflectate de la El, trebuie să fie mai presus de orice.
Slujitorul lui Hristos care este umplut cu Duhul și iubirea Domnului său va lucra în așa fel, încât caracterul lui Dumnezeu și al scumpului Său Fiu să poată fi manifestat în felul cel mai deplin și clar. El se va strădui ca ascultătorii lui să fie lămuriți în conștiința lor cu privire la caracterul lui Dumnezeu, astfel ca slava Lui să poată fi recunoscută pe pământ. Un om nu este mai degrabă convertit decât atunci când în inima lui s-a născut dorința de a face cunoscut altora ce prieten prețios a găsit în Isus; adevărul mântuitor și sfințitor nu poate fi închis în inima lui. Duhul lui Hristos care luminează sufletul este reprezentat prin lumina care risipește tot întunericul; este comparat cu sarea, din cauza calităților ei de conservare, și cu aluatul, care își exercită tainic puterea transformatoare.
-319-
Cei pe care Hristos i-a unit cu Sine, atât cât depinde de ei, vor lucra cu hărnicie și stăruință în așa fel cum a lucrat El, ca să salveze sufletele care pier în jurul lor. Ei vor ajunge la oameni prin rugăciune, prin serioasă și fierbinte rugăciune, și prin efort personal. Este imposibil pentru cei care sunt pe deplin convertiți la Dumnezeu, care se bucură de părtășie cu El, să fie neglijenți față de interesele vitale ale celor care pier străini de Hristos.
Pastorul nu trebuie să facă el toată lucrarea, ci trebuie să unească cu sine pe cei care se țin de adevăr. Îi va învăța astfel pe alții să lucreze după ce va pleca el. O comunitate lucrătoare va fi totdeauna o comunitate în creștere. Ei vor afla mereu un stimulent și un tonic în încercarea de a ajuta pe alții, și făcând acest lucru, ei vor fi întăriți și încurajați.
Am citit despre un om care călătorea într-o zi de iarnă prin zăpada troienită și a amorțit de frig, fapt care, aproape pe nesimțite, i-a luat puterea de viață. Și când a fost aproape să moară de frig, în gerul atotputernic, și aproape să renunțe la lupta pentru viață, el a auzit gemetele unui tovarăș de drum care pierea de frig, după cum era gata să piară și el. Omenia lui a fost trezită să-l salveze. I-a frecat membrele acoperite cu gheață ale nefericitului om și, după un efort considerabil, l-a ridicat în picioare. Deoarece nu putea să stea în picioare, l-a purtat în brațele lui compătimitoare tocmai prin troienele pe care el nu crezuse că le va putea trece singur. Și după ce l-a dus pe tovarășul lui de călătorie la un loc sigur, și-a dat seama că, salvându-l pe semenul său, se salvase pe sine. Eforturile lui serioase de a salva pe altul a înviorat sângele care-i îngheța în vene și a dat naștere la o căldură sănătoasă la extremitățile corpului.
-320-
Lecțiile acestea trebuie aduse înaintea celor tineri în credință în mod continuu, nu numai prin învățătură, ci și prin exemplu, ca în experiența lor creștină să poată realiza rezultate asemănătoare. Cei descurajați, cei care sunt înclinați să creadă că viața este grea și dificilă, să meargă să lucreze și să caute să-i ajute pe alții. În astfel de eforturi, amestecate cu rugăciune pentru lumină divină, propriile lor inimi vor bate puternic sub influența înviorătoare a harului lui Dumnezeu; propriile lor afecțiuni vor arde cu mai multă înflăcărare și întreaga lor viață creștină va fi mai reală, mai serioasă și mai evlavioasă.
Slujitorul lui Hristos trebuie să fie un om al rugăciunii, un om al evlaviei; vesel, dar niciodată aspru și nemanierat, glumeț sau frivol. Spiritul frivolității poate fi potrivit clovnilor de profesie și actorilor de teatru, dar este întru totul sub demnitatea unui om ales să stea între vii și morți pentru a fi portavocea lui Dumnezeu.
Lucrarea fiecărei zile este înregistrată cu credincioșie în cărțile lui Dumnezeu. Ca bărbați care pretindeți iluminarea spirituală, veți da o înfățișare morală caracterului tuturor celor cu care veniți în contact. Ca pastori credincioși ai Evangheliei, trebuie să vă concentrați toate energiile minții și toate ocaziile vieții voastre spre a vă face lucrarea cu succes deplin și a prezenta pe fiecare om desăvârșit în Isus Hristos. Pentru ca să puteți face acest lucru, trebuie să vă rugați serios. Slujitorii Evangheliei trebuie să aibă acea putere care a făcut astfel de minuni pentru umilii pescari din Galilea.
Este nevoie de putere morală și intelectuală pentru a vă achita cu credincioșie de îndatoririle importante care vă revin; dar pe acestea le puteți avea și totuși să fie o mare lipsă de evlavie. Înzestrarea Duhului Sfânt este absolut necesară pentru a avea succes în lucrarea voastră cea mare. Hristos a spus: “Despărțiți de Mine nu puteți face nimic”. Dar prin Hristos, care vă întărește, puteți face toate lucrurile.