Păcatul unui singur om a zdrobit întreaga oștire a lui Israel. O cale greșită, urmată de cineva față de fratele lui, va îndepărta lumina lui Dumnezeu de la poporul Său până când nedreptatea este cercetată și cauza celui oprimat apărată. Dumnezeu cere de la cei din poporul Său să aibă gingășie în sentimentele și judecata lor și, în timp ce inimile lor ar trebui să se lărgească, și simțămintele ar trebui să fie largi și profunde, nu înguste, egoiste și sărace. Este nevoie de simpatie nobilă, larghețe sufletească și dărnicie dezinteresată. Atunci poate triumfa biserica în Dumnezeu. Însă atâta vreme cât biserica îngăduie egoismului să sece compasiunea plină de bunătate și iubirea gingașă, atentă, față de frații lor, orice virtute va fi dezintegrată. Ar trebui studiat postul lui Isaia și efectuată o atentă cercetare de sine, în spiritul de a descoperi dacă există în dânșii principiile pe care trebuie să le aibă poporul lui Dumnezeu pentru a putea primi binecuvântările bogate făgăduite.
Dumnezeu pretinde ca poporul Său să nu îngăduie oprimarea celor săraci și celor năpăstuiți. Dacă vor rupe orice jug și vor da drumul celor apăsați și vor fi atenți cu altruism și bunătate față de cei nevoiași, atunci binecuvântările promise vor fi ale lor. Dacă în comunitate există din cei care îi fac pe orbi să se poticnească, ar trebui să fie aduși înaintea judecății; căci Dumnezeu ne-a pus veghetori peste cei orbi, cei năpăstuiți, peste văduve și orfani. Piatra de poticnire la care se face referință în Cuvântul lui Dumnezeu nu înseamnă un butuc pus înaintea picioarelor celor orbi pentru a-i face să se poticnească; înseamnă mult mai mult decât aceasta. Înseamnă orice cale care ar putea fi urmată pentru a prejudicia influența fratelui lor orb, înseamnă a lucra împotriva interesului său ori a-i împiedica prosperitatea.
Un frate care este orb, sărac și bolnav și care face orice efort pentru a se ajuta singur, ca să nu fie dependent de nimeni, ar trebui încurajat de frații lui în orice mod posibil. Însă aceia care mărturisesc că-i sunt frați, care se bucură de toate facultățile fizice, care nu depind de nimeni, dar care au uitat până acum datoria față de cel orb, astfel încât l-au încurcat, l-au chinuit și i-au blocat drumul, fac o lucrare ce va necesita pocăință și reparații înainte ca Dumnezeu să accepte rugăciunile lor. Iar comunitatea lui Dumnezeu care a permis ca fratele lor nenorocit să fie nedreptățit va fi vinovată de păcat până când vor face tot ce le stă în putere pentru a îndrepta răul.
-520-
Fără nici o îndoială, toți cunosc cazul lui Acan. Acesta este înregistrat în istoria sacră pentru toate generațiile, dar mai cu seamă pentru cei pentru care a venit vremea sfârșitului lumii. Gemând, Iosua s-a culcat pe fața sa înaintea lui Dumnezeu, din pricină că poporul fusese obligat să execute o retragere dezonorantă din fața inamicilor lor. Domnul i-a poruncit lui Iosua să se ridice: “Scoală-te! Pentru ce stai culcat astfel pe fața ta?” Am smerit Eu fără motiv prin faptul că Mi-am întors fața de la tine? Își părăsește Dumnezeu poporul fără pricină? Nu; Dânsul îi spune lui Iosua că are o lucrare de făcut înainte să-i poată răspunde la rugăciune. “Israel a păcătuit; au călcat legământul Meu pe care li l-am poruncit, au luat din lucrurile date spre nimicire, le-au furat și au mințit și le-au ascuns printre lucrurile lor.” El declară: “Eu nu voi mai fi cu voi dacă nu nimiciți lucrurile blestemate din mijlocul vostru.” [Iosua 7, 10.11.12.]
Aici, în acest exemplu, ne facem o oarecare idee despre responsabilitatea care-i incumbă bisericii și despre lucrarea pe care i-o cere Dumnezeu pentru ca aceasta să aibă din nou prezența Sa. Este un păcat în orice biserică să nu se cerceteze cauza întunecimii și a nenorocirilor care au fost în mijlocul lor. Biserica din _____ nu poate fi o comunitate vie, prosperă, până când nu vor fi mai treji la nedreptățile din mijlocul lor, care împiedică binecuvântările lui Dumnezeu să vină asupra lor. Biserica nu ar trebui să îngăduie ca frații lor năpăstuiți să fie nedreptățiți. Ei sunt chiar aceia care ar trebui să trezească simpatia tuturor inimilor și să cheme la acțiune sentimente nobile, generoase din partea tuturor urmașilor lui Hristos. Adevărații ucenici ai lui Hristos vor lucra în armonie cu Dânsul și, urmându-I exemplul, îi vor ajuta pe aceia care au nevoie de ajutor. Orbirea fratelui E este o boală îngrozitoare; și toți ar trebui să caute să fie ei înșiși ochi pentru fratele orb, făcându-l astfel să-și simtă pierderea cât mai mică posibil. Sunt unii care-și folosesc ochii pentru a pândi ocazii în care să lucreze în avantajul lor pentru a obține un câștig; însă Dumnezeu poate aduce încurcături asupra lor într-un mod la care ei nu se așteaptă.
-521-
Dacă în mila Sa Dumnezeu a dat celui orb înzestrări ale inventivității pe care acesta să le poată folosi pentru binele său, ferească Dumnezeu ca vreunul să-i invidieze acest privilegiu și să-l jefuiască de folosul pe care l-ar trage din darul lui Dumnezeu către el. Cel orb are de întâmpinat dezavantaje din toate părțile din pricina pierderii vederii. Acea inimă în care mila și compasiunea nu sunt provocate la vederea unui om orb care bâjbâie în calea sa, într-o lume înveșmântată în întuneric, acea inimă este cu adevărat împietrită și trebuie înmuiată prin harul lui Dumnezeu. Cel orb nu poate privi nici o față și citi pe ea compasiune și bunăvoință adevărată. Nu poate privi frumusețile naturii și descoperi urma degetului lui Dumnezeu în lucrările Sale create. Voioșia vie a creației nu-i vorbește acestuia pentru a-l mângâia și binecuvânta atunci când disperarea îl acoperă. Cât de degrabă ar schimba el orbirea și orice binecuvântare vremelnică pentru binecuvântarea vederii. Însă el este închis într-o lume a întunericului, iar drepturile date de Dumnezeu i-au fost călcate în picioare pentru ca alții să obțină câștiguri.