Umilința lui Hristos
Nu a umblat Exemplul nostru pentru noi pe cărarea grea a tăgăduirii și jertfirii de sine și a umilinței pentru a ne salva? El a întâmpinat dificultăți, a trecut prin dezamăgiri și a răbdat batjocura și suferința în lucrarea Sa de a ne mântui. Și noi să refuzăm să mergem pe cărarea deschisă de Împăratul slavei? Să ne plângem de greutăți și încercări întâmpinate în lucrarea de a birui fiecare pentru propria persoană, când ne amintim de suferințele pe care le-a avut Răscumpărătorul nostru în pustia ispitei, în grădina Ghetsemani și pe Calvar? A suferit toate acestea pentru a ne arăta calea și pentru a ne aduce ajutorul divin, pe care trebuie să-l primim sau să pierim. Dacă tinerii doresc să dobândească viața veșnică, să nu se aștepte că își pot urma propriile înclinații. Premiul îi va costa ceva, chiar totul. Îl pot avea acum pe Isus sau lumea. Dragi tineri, cât de mulți sunt aceia care acceptă să suporte privațiunile, oboseala, truda și neliniștile pentru a se sluji pe ei înșiși și a câștiga un anumit lucru în această viață! Ei nici nu se gândesc să se plângă de greutățile și dificultățile pe care le întâlnesc pentru a-și sluji propriului interes. Și atunci de ce să refuze conflictul, tăgăduirea de sine sau orice sacrificiu pentru a obține viața veșnică?
Hristos a venit din curțile slavei în această lume poluată de păcat și S-a umilit, luând asupra-I natura omenească. El S-a identificat cu slăbiciunile noastre și a fost ispitit în toate lucrurile asemenea nouă. Hristos și-a desăvârșit un caracter drept aici pe pământ, nu pentru Sine Însuși, căci caracterul Său era curat și fără pată, ci pentru omul căzut. El oferă omului caracterul Său, dacă acesta îl acceptă. Păcătosului, prin pocăință de păcatele lui, credința în Hristos și supunerea față de Legea desăvârșită a lui Dumnezeu, i se atribuie neprihănirea lui Hristos; aceasta devine neprihănirea lui, iar numele său este înregistrat în cartea vieții Mielului. El devine un copil al lui Dumnezeu, un membru al familiei regale.
-372-
Isus a plătit un preț infinit pentru răscumpărarea lumii, iar neamul omenesc a fost dat în mâinile Sale; a devenit proprietatea Sa. El și-a jertfit onoarea, bogățiile și căminul slăvit din curțile regale și a devenit fiul lui Iosif și al Mariei. Iosif era unul dintre cei mai umili lucrători cu ziua. Isus, de asemenea, muncea; El a dus o viață de trudă și greutăți. Când și-a început lucrarea, după botezul Său, El a îndurat un post agonizant de aproape șase săptămâni. Nu doar durerile sfâșietoare ale foamei Îi făceau suferințele nespus de mari, ci și vina păcatelor lumii, care apăsau atât de tare asupra Lui. El, care nu a cunoscut păcatul, a fost făcut păcat pentru noi. Având această oribilă greutate a vinei asupra Sa, datorată păcatelor noastre, El a trecut cu bine îngrozitorul test al înfrânării poftei, al iubirii de lume și al gloriei obținute ușor, precum și cel al orgoliului etalării ostentative, care duce la încumetare. Hristos a îndurat aceste trei mari ispite de căpetenie și a biruit în contul omului, împlinind pentru acesta un caracter neprihănit, pentru că știa că omul nu putea face aceasta singur. El știa că în aceste trei puncte avea să asalteze Satana neamul omenesc. Diavolul îl biruise pe Adam și intenționa să-și continue lucrarea până la ruina completă a omului. Hristos a intrat în locul omului pe teritoriul lui Satana pentru a-l birui, întrucât a văzut că omul nu poate birui pentru el însuși. Hristos a pregătit calea pentru răscumpărarea omului prin propria Sa viață de suferință, de tăgăduire și sacrificiu de sine, prin umilința și, în final, moartea Sa. Hristos a adus omului ajutor, pentru ca acesta, urmând exemplul Lui, să poată birui pentru el însuși,așa cum Hristos a biruit pentru el.
“Nu știți că trupul vostru este Templul Duhului Sfânt, care locuiește în voi și pe care L-ați primit de la Dumnezeu? Și că voi nu sunteți ai voștri? Căci ați fost cumpărați cu un preț. Proslăviți dar pe Dumnezeu în trupul și în duhul vostru, care sunt ale lui Dumnezeu.” “Nu știți că voi sunteți Templul lui Dumnezeu și că Duhul lui Dumnezeu locuiește în voi? Dacă nimicește cineva templul lui Dumnezeu, pe acela îl va nimici Dumnezeu; căci templul lui Dumnezeu este sfânt și așa sunteți și voi”. “Nu vă înjugați la un jug nepotrivit cu cei necredincioși. Căci ce legătură este între neprihănire și fărădelege? Sau cum poate sta împreună lumina cu întunericul? Ce înțelegere poate fi între Hristos și Belial? Sau ce legătură are cel credincios cu cel necredincios? Cum se împacă Templul lui Dumnezeu cu idolii? Căci noi suntem Templul Dumnezeului celui viu, cum a zis Dumnezeu: ‘Eu voi locui și voi umbla în mijlocul lor; Eu voi fi Dumnezeul lor și ei vor fi poporul Meu’. De aceea: ‘Ieșiți din mijlocul lor și despărțiți-vă de ei’, zice Domnul; ‘nu vă atingeți de ce este necurat și vă voi primi. Eu vă voi fi Tată și voi Îmi veți fi fii și fiice, zice Domnul cel Atotputernic’.”
-373-
Cu câtă îndurare și blândețe se poartă Tatăl nostru ceresc cu copiii Săi! El îi păzește de o mie de pericole nevăzute pentru ei și îi apără de șireteniile ingenioase ale lui Satana, pentru a nu fi nimiciți. Pentru că nu putem observa grija protectoare a lui Dumnezeu prin îngerii Săi cu vederea noastră slabă, noi nu încercăm să contemplăm și să apreciem interesul arătat prin atenția necurmată pe care o are milostivul și binevoitorul Creator față de lucrarea mâinilor Sale și nu suntem recunoscători pentru mulțimea îndurărilor pe care le revarsă zilnic asupra noastră.
Cei tineri nu realizează la cât de multe primejdii sunt expuși zilnic. Nu le vor putea cunoaște niciodată deplin pe toate; dacă însă vor fi atenți și se vor ruga, Dumnezeu va menține sensibilitatea conștiințelor lor și ne va ține simțurile treze, pentru a putea sesiza lucrările vrăjmașului și a fi întăriți împotriva atacurilor lui. Însă mulți tineri și-au urmat atâta timp propriile înclinații, încât “datorie” este pentru ei un cuvânt fără sens. Ei nu-și dau seama de datoriile înalte și sfinte pe care le-ar putea avea de împlinit pentru folosul altora și pentru slava lui Dumnezeu; și neglijează total îndeplinirea lor.
Dacă ar putea tinerii să se trezească și să simtă că într-adevăr au nevoie de tărie de la Dumnezeu pentru a rezista ispitelor lui Satana, atunci ar câștiga biruințe prețioase și ar obține o experiență valoroasă în lupta creștină. Cât de puțini tineri se gândesc la îndemnul inspiratului apostol Petru: “Fiți treji și vegheați. Pentru că potrivnicul vostru, diavolul, dă târcoale ca un leu care răcnește și caută pe cine să înghită. Împotriviți-vă lui tari în credință!” În viziunea care i-a fost dată, Ioan a văzut puterea lui Satana asupra oamenilor și a exclamat: “Vai de voi, pământ și mare! Căci diavolul s-a coborât la voi cuprins de o mânie mare, fiindcă știe că are puțină vreme.”
-374-
Vegherea neîntreruptă și rugăciunea umilă reprezintă unica siguranță pentru cei tineri. Să nu-și facă iluzii că pot fi creștini fără acestea. Satana își ascunde ispitele și tertipurile sub un veșmânt de lumină, ca atunci când s-a apropiat de Hristos în pustie. Avea atunci înfățișarea îngerilor cerești. Vrăjmașul sufletelor se va apropia de noi în chip de oaspete ceresc; iar apostolul ne recomandă să fim treji și să veghem, căci numai așa putem fi în siguranță. Tinerii care își îngăduie nepăsarea și frivolitatea și care neglijează îndatoririle creștine cad mereu în ispitele vrăjmașului, în loc să biruie așa cum a biruit Hristos.
Pentru sufletul consacrat pe deplin, a-I sluji lui Hristos nu este o corvoadă. Supunerea față de Mântuitorul nostru nu ne răpește din fericirea și adevărata plăcere a acestei vieți, ci are o putere de a ne înălța și rafina caracterele. Studiul zilnic al prețioaselor cuvinte ale vieții, pe care le găsim în Biblie întărește intelectul și oferă o cunoaștere a marilor și slăvitelor lucrări ale lui Dumnezeu în natură. Prin studiul Scripturilor, obținem o cunoaștere corectă a modului în care să trăim pentru a ne bucura în cea mai mare măsură de o fericire desăvârșită. Cel ce studiază Biblia este de asemenea înarmat cu argumente din Scriptură, încât să poată veni în întâmpinarea îndoielilor necredincioșilor și să le îndepărteze prin lumina clară a adevărului. Cei care au cercetat Scripturile pot fi întotdeauna întăriți împotriva ispitelor lui Satana: ei pot fi pregătiți pe deplin pentru orice faptă bună fiind gata să răspundă oricui le cere socoteală de nădejdea care este în ei.
Prea adesea se lasă asupra minții impresia că religia degradează și că este un act de bunăvoință din partea păcătoșilor dacă acceptă standardul biblic ca regulă de viață. Ei cred că cerințele ei sunt grosolane, că, acceptându-le, trebuie să renunțe la toate gusturile lor — și la bucuria pe care le-o dă — pentru ceea ce este frumos și că trebuie să primească în schimb umilința și degradarea. Satana nu încătușează niciodată mintea cu o amăgire mai mare decât aceasta. Religia curată a lui Isus cere de la cei care o îmbrățișează simplitatea frumuseții naturale și strălucirea rafinamentului natural și a purității elevate mai degrabă decât artificialul și falsul.
-375-
În timp ce religia curată este considerată exigentă datorită cerințelor ei mai cu seamă de către cei tineri, ea este comparată nefavorabil cu strălucirea falsă și amăgitoare a lumii, iar exigențele Bibliei sunt privite ca niște teste umilitoare de tăgăduire de sine, care le răpesc bucuria vieții. Însă, dacă urmașii declarați ai lui Hristos ar fi împlinit în viețile lor principiile religiei curate, religia lui Hristos ar fi primită de mai multe minți rafinate. Religia biblică nu are în ea nimic care să deranjeze simțămintele cele mai delicate. Ea este, prin toate preceptele și cerințele ei, la fel de curată ca și caracterul lui Dumnezeu și la fel de înălțată ca tronul Său.
Răscumpărătorul lumii ne-a avertizat împotriva mândriei vieții, nu împotriva grației și frumuseții ei natale. El a îndreptat atenția asupra frumuseții strălucitoare a florilor câmpului și asupra nufărului, care se odihnește în puritatea lui desăvârșită în sânul iazului, și a spus: “Uitați-vă cu atenție cum cresc crinii de pe câmp: ei nici nu torc, nici nu țes; totuși vă spun că nici chiar Solomon, în toată slava lui, nu s-a îmbrăcat ca unul dintre aceștia.” Aici El arată că, deși unele persoane pot manifesta multă grijă și pot trudi din greu pentru a se transforma în obiect de admirație prin podoabe exterioare, toate ornamentele lor artificiale, pe care pun un preț atât de mare, nu se pot compara cu frumusețea naturală a florilor simple de pe câmp. Chiar aceste flori simple, purtând podoaba dată de Dumnezeu, vor întrece în frumusețe veșmintele splendide ale lui Solomon. “Nici chiar Solomon, în toată slava lui, nu s-a îmbrăcat ca unul dintre aceștia.”