Credinciosul Avraam
Mintea mea se întoarce la credinciosul Avraam, care, în supunere față de porunca divină ce i-a fost dată într-o viziune de noapte la Beer-șeba, pornește la drum însoțit de Isaac. Vede în fața sa muntele pe care Dumnezeu îi spusese că i-l va indica drept locul hotărât unde trebuia să aducă jertfa. Ia lemnele de pe umerii slujitorului său și le pune asupra lui Isaac, cel care urma să fie jertfit. Își încinge sufletul cu hotărâre și asprime agonizantă, gata pentru lucrarea pe care Dumnezeu i-a cerut s-o înfăptuiască. Cu inima sfâșiată și cu mâna tremurând ia foc, în timp ce Isaac întreabă: “Tată, iată focul și lemnele, dar unde este jertfa?” Însă, ah, Avraam nu-i poate spune acum! Tatăl și fiul zideau altarul și vine momentul îngrozitor ca Avraam să-i spună lui Isaac ceea ce i-a chinuit sufletul toată călătoria, cât a fost de lungă, că Isaac însuși este victima. Isaac nu este un băiețel; este un tânăr în toată puterea cuvântului. Putea să refuze să se supună intenției pe care o avea tatăl său, dacă ar fi vrut. Nu-și acuză tatăl de nebunie și nici măcar nu caută să-l facă să se răzgândească. Se supune. El crede în dragostea tatălui său și că acesta nu ar aduce jertfa îngrozitoare a singurului său fiu dacă nu i-ar fi spus Dumnezeu s-o facă. Isaac este legat de mâinile tremurătoare și iubitoare ale tatălui său, plin de compătimire, pentru că Dumnezeu a spus așa. Fiul se supune jertfirii, căci el crede în integritatea tatălui său. Însă când totul este gata, când credința tatălui și supunerea fiului sunt pe deplin probate, îngerul lui Dumnezeu oprește mâna ridicată a lui Avraam, care este pe punctul să-și înjunghie fiul, și îi spune că este de ajuns. “Știu acum că te temi de Dumnezeu, întrucât n-ai cruțat pe fiul tău, pe singurul tău fiu, pentru Mine”.
Această faptă de credință a lui Avraam este raportată pentru folosul nostru. Ea ne învață marea lecție a încrederii în cerințele lui Dumnezeu, oricât de aprige și dureroase ar putea fi; și îi învață pe copii supunerea desăvârșită față de părinții lor și față de Dumnezeu. Prin ascultarea lui Avraam, suntem învățați că nu avem nimic prea scump pentru a-l da lui Dumnezeu.
-369-
Isaac a fost o reprezentare a Fiului lui Dumnezeu, care a fost adus ca jertfă pentru păcatele lumii. Dumnezeu a vrut să-i întipărească lui Avraam Evanghelia mântuirii pentru om. Pentru a realiza acest lucru și a face ca adevărul să devină ceva real pentru el și de asemenea pentru a-i testa credința, El i-a cerut să-l înjunghie pe scumpul său Isaac. Toată suferința și agonia pe care le-a îndurat Avraam în acea întunecată și înfricoșătoare încercare au avut drept scop ca înțelegerea lui să fie profund impresionată de planul de răscumpărare pentru omul căzut. El a fost determinat să înțeleagă prin propria lui experiență cât de mare era tăgăduirea de sine a Veșnicului Dumnezeu prin actul de a-și da propriul Fiu la moarte pentru salvarea omului de la ruină sigură. Pentru Avraam, nici o tortură psihică nu o putea egala pe aceea pe care a îndurat-o, supunându-se poruncii divine de a-și sacrifica fiul.
Dumnezeu și-a sortit Fiul la o viață de umilință, tăgăduire de sine, sărăcie, trudă, rușine și moarte agonizantă prin răstignire. Însă atunci nu a fost nici un înger care să poarte fericita solie: “De-ajuns; nu este nevoie să mori, preaiubitul Meu Fiu.” Legiuni de îngeri așteptau întristați, sperând că, așa cum a fost și în cazul lui Isaac, în ultimul moment Dumnezeu va împiedica moartea Sa rușinoasă. Însă îngerilor nu li s-a îngăduit să ducă un asemenea mesaj Fiului drag al lui Dumnezeu. Umilirea din sala de judecată și pe drumul Calvarului a continuat. A fost batjocorit, luat în râs și scuipat. El a îndurat batjocura, insultele și sarcasmul celor care-L urau, până când, pe cruce, și-a plecat capul și a murit.
Ne putea Dumnezeu da vreo dovadă mai mare a iubirii Sale decât lăsând astfel ca Fiul Său să treacă prin această scenă a suferinței? Și, după cum darul lui Dumnezeu către om a fost fără plată, dragostea Sa infinită, tot astfel pretențiile Sale asupra încrederii și supunerii noastre, asupra întregii inimi și a tezaurului afecțiunii noastre sunt infinite. El cere tot ceea ce omului îi este cu putință să dea. Supunerea noastră trebuie să fie proporțională cu darul lui Dumnezeu; trebuie să fie deplină și să nu lase de dorit în nimic. Îi suntem cu toții datori lui Dumnezeu. El are pretenții asupra noastră, pe care nu le putem satisface fără a ne da pe noi înșine ca jertfă deplină și de bună voie. Pretinde supunere promptă și fără rezerve și nu va accepta nimic mai puțin decât acest lucru. Avem acum ocazia de a dobândi dragostea și bunăvoința lui Dumnezeu. Acest an poate fi ultimul din viața unora care citesc aceste rânduri. Există cineva dintre tinerii care citesc acest apel care ar alege mai degrabă plăcerile lumii decât acea pace pe care o dă Hristos cercetătorului sincer și împlinitorului voios al voinței Lui?
-370-
Dumnezeu cântărește caracterele, comportamentul și motivațiile noastre cu cumpăna Sanctuarului. Va fi un lucru înfricoșător să fii declarat prea ușor în iubire și supunere de către Răscumpărătorul nostru, care a murit pe cruce pentru a atrage inima noastră la El. Dumnezeu a revărsat asupra noastră daruri mari și prețioase. El ne-a dat lumină și cunoașterea voinței Sale, astfel încât să nu fim nevoiți să greșim sau să umblăm în întuneric. Faptul de a fi cântărit în cumpănă și a fi găsit ușor în ziua răsplătirii finale va fi un lucru înfricoșător, în urma unei greșeli îngrozitoare care nu va putea fi îndreptată niciodată. Tineri prieteni, vor fi căutate în van numele voastre în cartea lui Dumnezeu?
Dumnezeu v-a dat de făcut o lucrare pentru El care vă va transforma în împreună lucrători cu El. Pretutindeni în jurul vostru există suflete de salvat. Sunt cei pe care îi puteți încuraja și binecuvânta prin eforturile voastre susținute. Puteți întoarce suflete de la păcat la neprihănire. Când vă dați seama de faptul că aveți de dat socoteală lui Dumnezeu, veți simți nevoia credincioșiei în rugăciune și în vegherea împotriva ispitelor lui Satana. Dacă sunteți cu adevărat creștini, veți simți mai degrabă nevoia de a deplânge întunecimea morală din lume decât de a vă complace în frivolitate și orgoliu pentru îmbrăcăminte. Veți fi printre cei care suspină și plâng din pricina urâciunilor care se înfăptuiesc în țară. Veți ține piept ispitelor lui Satana, acelea de a vă îngădui deșertăciunea, gătelile și podoabele în scopul etalării. Mintea care poate fi satisfăcută cu aceste lucruri frivole cu prețul neglijării înaltelor responsabilități este îngustată, iar intelectul se pipernicește.
Tinerii din zilele noastre pot fi împreună lucrători cu Hristos dacă vor și, lucrând, credința li se va întări, iar cunoștința în ce privește voința divină va spori. Fiecare țel nobil și fiecare faptă bună va fi înregistrată în cartea vieții. Îmi doresc să pot trezi tineretul pentru a putea vedea și simți păcătoșenia faptului de a trăi pentru satisfacerea poftelor lor și de a-și micșora intelectul cu lucrurile ieftine, deșarte ale acestei vieți. Dacă vor binevoi să-și înalțe gândurile și cuvintele deasupra atracțiilor frivole ale aceste lumi și să-și propună ca țel slăvirea lui Dumnezeu, atunci pacea Sa, care întrece orice pricepere, va fi a lor.