Iubite frate P., tu trebuie să fii tot timpul prudent în conversația ta. Nu te-a chemat oare Dumnezeu să fii un reprezentant al lui Hristos pe pământ și să ceri stăruitor păcătoșilor să se împace cu Dumnezeu? Aceasta este o lucrare solemnă și înaltă. Atunci când a încetat predica de la amvon, lucrarea abia a început. Tu nu ești scutit de răspunderi chiar când nu te afli la adunare, și trebuie să-ți menții consacrarea față de lucrarea de câștigare de suflete. Trebuie să fii o epistolă vie, cunoscută și citită de toți oamenii. Comoditatea nu trebuie să fie luată în considerare. Nu trebuie să te gândești la plăceri. Subiectul cel mai important este câștigarea de suflete. Aceasta este lucrarea la care este chemat slujitorul Evangheliei lui Hristos. El trebuie să continue faptele bune și în afara adunării, să-și împodobească mărturisirea cu conversația lui evlavioasă și cu o comportare atentă. Adesea, după ce lucrarea ta de la amvon s-a terminat și iei loc împreună cu o grupă la gura sobei, prin conversația ta neconsacrată, ai subliniat eforturile tale de la amvon. Trebuie să trăiești ceea ce predici ca datorie pentru alții, și să iei asupra ta, cum n-ai mai făcut-o niciodată până acum, povara lucrării și greutatea răspunderii care apasă asupra fiecărui slujitor al lui Hristos. Confirmă lucrarea făcută la amvon, împlinind-o printr-un efort personal. Angajează-te în conversație chibzuită, privind adevărul prezent, stabilind, în mod obiectiv, starea de spirit a celor prezenți, și, în temere de Dumnezeu, fă o aplicare practică a adevărului important la cazurile celor cu care ești asociat. Tu n-ai reușit să fii stăruitor la timp, să mustri, să cerți și să îndemni cu toată îndelunga răbdare și învățătură.
-706-
Ca străjer pe zidurile Sionului, este nevoie de o veghere continuă. Vigilența ta nu trebuie să slăbească. Fă-ți educația, ca să poți fi în stare să prezinți interes familiilor chiar și când te afli la gura sobei. În direcția aceasta, tu poți face mai mult decât numai prin lucrarea ta de la amvon. Veghează asupra sufletelor, ca unul care trebuie să dea socoteală. Nu da ocazie celor necredincioși să te învinuiască de neglijență în această datorie a ta, prin nepăsarea de a apela la ei în mod personal. Vorbește-le precis și roagă-i să accepte adevărul. “În adevăr, noi suntem înaintea lui Dumnezeu, o mireasmă a lui Hristos printre cei ce sunt pe calea mântuirii și printre cei ce sunt pe calea pierzării: pentru aceștia, o mireasmă de moarte spre moarte; pentru aceia, o mireasmă de viață spre viață.” (2 Corinteni 2, 15.16.) Când apostolul vede importanța lucrării și greutatea răspunderii care apasă asupra pastorului, el exclamă: “și cine este de ajuns pentru aceste lucruri? Căci noi nu stricăm Cuvântul lui Dumnezeu, cum fac cei mai mulți; ci vorbim cu inimă curată, din partea lui Dumnezeu, înaintea lui Dumnezeu, în Hristos.” (2 Corinteni 2, 16.17.)
Cei care strică Cuvântul, transmițând grâu și pleavă sau orice, ca ei să poată crede Evanghelia, în timp ce se opun poruncilor lui Dumnezeu, nu pot aprecia simțămintele apostolului când el a tremurat sub greutatea lucrării solemne și a răspunderii lui ca slujitor al Domnului, având destinul sufletelor pentru care a murit Hristos, care apăsa asupra lui. În aprecierea celor care s-au făcut singuri slujitori, se va lua doar puțin din model spre a face tot ce trebuie ca să fie slujitor. Dar apostolul pune mare preț pe calificarea necesară pentru a deveni pastor.
Comportamentul unui pastor în timp ce se află la amvon trebuie să fie înțelept și nu nepăsător. El nu trebuie să fie neglijent în ce privește atitudinea sa. Trebuie să posede ordine și curăție în sensul cel mai înalt. Dumnezeu cere acest lucru de la cel care acceptă o lucrare de o așa răspundere, aceea de a primi cuvinte din gura Lui și de a le spune poporului, avertizând și mustrând, corectând și mângâind, după cum poate cere cazul. Reprezentanții lui Dumnezeu pe pământ trebuie să fie în zilnică comuniune cu El. Cuvintele lor trebuie să fie alese, vorbirea lor sănătoasă. Cuvintele la întâmplare, adesea folosite de slujitorii care nu predică cu sinceritate Evanghelia, trebuie să fie lăsate la o parte pentru totdeauna.
-707-
Mi-a fost arătat, frate P., că, din fire, tu ai fost iritabil, ușor de provocat și că îți lipsea răbdarea și toleranța. Dacă procedeul tău era pus la îndoială sau dacă erai îndemnat să iei poziție pentru adevăr, tu ai socotit că este prea mult, că n-ai să fii grăbit. Tu nu aveai să te grăbești, pentru că alții doreau acest lucru. Aveai ritmul tău. Dacă ascultătorii tăi ar fi mers pe aceeași cale, aveai să-i socotești vrednici de mustrare. Dacă toți ar face cum ai făcut tu, poporul lui Dumnezeu ar cere un mileniu întreg, ca să facă pregătirile necesare pentru judecată. Dumnezeu a suportat îndurător creșterea ta înceată; dar nu este potrivit ca alții să urmeze exemplul tău, pentru că tu ești acum slab și deficient, când ai putea fi tare și bine calificat pentru lucrare.
Fratele R. a putut face prea puțin pentru tine. Străduințele lui au fost direcționate neînțelept. El a greșit, mai ales, atunci când s-a interesat de cei despre care a crezut că trebuie să devină învățători. Dacă nu s-ar fi interesat de cazul unui pastor din Maine și ar fi lucrat în câmpuri noi, unde nu erau adventiști, mulți ar fi cunoscut adevărul. Fratele S. a avansat încet și a ajuns la o poziție mai plăcută lui Dumnezeu, în ceea ce privește răbdarea, toleranța și suportarea; și totuși, mai este încă o mare lucrare de făcut pentru el, mai înainte ca să poată avea o slujire cu succes în cauza și înaintarea lucrării lui Dumnezeu.
Fratele R. s-a interesat serios de cazul tău, dar tu ai refuzat să fii ajutat de el. ți-au fost consacrate timp și putere; și lucrurile au fost potrivite pentru beneficiul tău special spre a îndepărta prejudecata și spre a te ajuta să accepți adevărul, până ce indolența și necredința ta au epuizat răbdarea fratelui R. Atunci caracterul străduințelor lui s-a schimbat, iar el te-a forțat să ajungi la o hotărâre și să mergi după lumina și dovezile primite. Acest efort serios din partea lui l-ai considerat forțat și apăsător. Astfel că temperamentul tău încăpățânat a fost dat pe față; te-ai împotrivit acestui tratament și ai respins eforturile făcute de el, ca să te ajute. Aici ți-ai făcut și ție rău, descurajându-l pe fratele R. și nemulțumindu-L pe Dumnezeu. Simțămintele tale față de fratele R. nu erau creștinești. Tu te-ai mândrit cu împotrivirea față de eforturile lui, făcute în favoarea ta. Dumnezeu a binecuvântat străduințele fratelui R., care a făcut să se nască o grupă în statul Maine. Munca aceasta a fost grea și obositoare, și ți-ai făcut partea ca să fie astfel. Tu nu ți-ai dat seama cât de grea făceai să fie lucrarea pentru cei pe care i-a trimis Dumnezeu să prezinte oamenilor adevărul. Ei și-au epuizat energia spre a aduce oameni până la punctul hotărârii cu privire la adevăr, în timp ce tu și alți pastori le-ați stat în cale. Dumnezeu lucra prin slujitorii Săi, ca să-i atragă la adevăr, iar Satana lucra prin tine și alți pastori, ca să descurajeze și să contracareze lucrarea lor. Tocmai bărbații care mărturiseau a fi străjeri, și care, dacă s-ar fi încadrat în planul lui Dumnezeu, ar fi fost primii care să primească cuvântul de avertizare și să-l prezinte poporului, erau printre ultimii care să accepte adevărul. Poporul se afla înaintea învățătorilor lui. Ei au primit avertizarea chiar înaintea străjerilor, pentru că străjerii au fost necredincioși și dormeau în posturile lor.
-708-
Frate P., ar fi trebuit să ai simțăminte de simpatie frățească și de iubire pentru fratele R., pentru că el merită aceasta mai degrabă decât un cuvânt de critică. Ar trebui să critici aspru propria ta umblare, pentru că ai fost găsit luptând împotriva lui Dumnezeu. Dar tu te-ai amuzat și i-ai amuzat și pe alții pe socoteala fratelui R., povestind despre eforturile lui pentru tine și despre oponența ta față de lucrarea lui, bucurându-te din toată inima pentru aceasta.
-709-
Fiecărui slujitor al lui Hristos îi stă bine să folosească o vorbire sănătoasă, care să nu poată fi condamnată. Mi s-a arătat că o lucrare solemnă trebuie adusă la îndeplinire pentru slujitorii lui Hristos. Aceasta nu poate fi făcută fără efort din partea lor. Ei trebuie să simtă că au o lucrare de făcut în propriile lor cazuri, pe care nimeni n-o poate face pentru ei. Ei trebuie să caute să câștige calificările necesare pentru a fi în stare să devină slujitori ai lui Hristos, pentru ca în ziua lui Dumnezeu să poată fi absolviți de sângele sufletelor, făcându-și datoria în temere de Dumnezeu. Ca răsplată a lor, subpăstorii vor auzi din partea marelui Păstor: “Bine, rob bun și credincios.” (Matei 25, 23.) Apoi, El va pune coroana slavei pe capul lor și îi va invita să intre în bucuria Domnului lor. Ce înseamnă această bucurie? Ea înseamnă a privi, împreună cu Hristos, la sfinții răscumpărați, revăzând împreună cu El străduințele lor pentru suflete, lepădarea de sine și jertfirea de sine, renunțarea lor la comoditate, la câștig lumesc și la fiecare atracție pământească, și alegând rușinea, suferința, înjosirea, oboseala muncii și chinul sufletesc, când oamenii aveau să se opună planului lui Dumnezeu împotriva propriilor lor suflete; este amintită disciplinarea sufletelor lor înaintea lui Dumnezeu, plânsul lor între pridvor și altar, și ajungerea lor ca priveliște pentru lume, îngeri și oameni. Toate acestea sunt atunci terminate și sunt văzute roadele muncii lor; suflete sunt salvate prin eforturile lor în Hristos. Pastorii care au fost conlucrători cu Hristos intră în bucuria Domnului lor și sunt mulțumiți.
“Să ne uităm țintă la Căpetenia și Desăvârșirea credinței noastre, adică la Isus, care, pentru bucuria care-I era pusă înainte, a suferit crucea, a disprețuit rușinea, și șade la dreapta scaunului de domnie al lui Dumnezeu. Uitați-vă dar cu luare aminte la Cel care a suferit din partea păcătoșilor o împotrivire așa de mare față de Sine, pentru ca nu cumva să vă pierdeți inima, și să cădeți de oboseală în sufletele voastre. Voi nu v-ați împotrivit încă până la sânge, în lupta împotriva păcatului.” (Evrei 12, 2-4.) Pastorii Îl uită prea repede pe Autorul mântuirii lor. Ei cred că îndură mult, când au de purtat și suferă doar puțin. Dumnezeu vrea să lucreze pentru pastori, dacă ei vor să-L lase să lucreze pentru ei. Dar dacă ei socotesc că stau bine în toate privințele și n-au nevoie de o convertire completă, dacă nu vor să se vadă pe ei înșiși și nu se ridică la măsurătoarea lui Dumnezeu, El se va lipsi de lucrarea lor.
-710-
Dumnezeu cere ca pastorii să se ridice până la Model, să se dovedească ca fiind aprobați de Dumnezeu, să fie muncitori care n-au de ce să le fie rușine. Dacă refuză această disciplină strictă, Dumnezeu îi va scuti de angajament și va alege bărbați care nu se vor odihni până nu vor fi complet înzestrați pentru orice lucrare bună. Inima noastră este din fire păcătoasă și leneșă în slujba lui Hristos; de aceea trebuie să fim continuu de veghe, altfel nu vom reuși să îndurăm asprimea ca buni ostași ai lui Hristos; și nu vom simți nevoia să dăm lovituri viguroase împotriva păcatelor care ne asaltează, ci vom fi gata să cedăm sugestiilor lui Satana și să înălțăm mai degrabă un steag al nostru decât să acceptăm steagul pe care l-a înălțat Dumnezeu pentru noi.
Am văzut că pastorii păzitori ai Sabatului, din Maine, n-au ajuns să devină cercetători ai Bibliei. Ei n-au simțit nevoia să studieze cu sârguință Cuvântul lui Dumnezeu pentru ei înșiși, ca să poată fi cu totul destoinici pentru orice lucrare bună; și n-au simțit nici necesitatea de a-i îndemna pe ascultătorii lor la o atentă cercetarea a Scripturilor. Dacă n-ar fi fost un pastor adventist de ziua a șaptea în Maine, care să se opună planului lui Dumnezeu, tot ceea ce s-a adus la îndeplinire putea fi făcut cu jumătate de efort decât a fost făcut, iar oamenii ar fi putut fi scoși din starea lor de tulburare și confuzie, aduși la rânduială, ca să fie acum destul de tari spre a se împotrivi influenței ostile. Multe câmpuri neîncepute până acum ar fi fost vizitate, s-ar fi lucrat cu succes, și mulți ar fi fost aduși la cunoștința adevărului.
-711-
O mare parte din lucrarea care a fost făcută în Maine a fost pentru pastorii adventiști de ziua a șaptea spre a-i aduce la poziția cea corectă. A fost nevoie de o muncă grea pentru a contracara influența exercitată în timpul opunerii față de planul lui Dumnezeu împotriva propriilor lor suflete și a așezării ei în calea păcătoșilor. Ei înșiși n-aveau să intre, și pe cei care voiau să intre, i-au împiedicat prin învățătură și exemplu. S-a făcut o greșeală prin intrarea în câmpuri unde sunt adventiști care, în general, nu simt nevoia să fie ajutați, ci cred că ei înșiși sunt într-o stare bună și în măsură să-i învețe pe alții. Lucrători sunt puțini, iar puterea lor trebuie cheltuită pentru cel mai mare avantaj posibil. Mult mai mult se poate face în statul Maine; în general, acolo unde nu există nici un adventist. Trebuie să se intre în câmpuri noi, iar timpul care a fost folosit până acum în muncă obositoare, pentru adventiștii care n-au nici o dorință să învețe, trebuie să fie devotat pentru aceste câmpuri noi, să se iasă la drumuri noi și la garduri și să se lucreze pentru convertirea necredincioșilor. Dacă adventiștii vin să asculte, lăsați-i să vină. Lăsați calea deschisă pentru ei, dacă aleg.
Date ale primei publicări
Toate “Mărturiile pentru Comunitate” din acest volum au fost publicate pentru prima dată în Battle Creek, apărând în următorii ani: Nr.15 — 1868; Nr.16 — 1868; Nr.17 — 1869; Nr.18 — 1870; Nr.19 — 1870; Nr.20 — 1871.