Marea Luptă – Ziua 106

Share this post:

Capitolul 41 — Devastarea Pământului

Pentru că păcatele ei s-au îngrămădit şi au ajuns până la cer, şi Dumnezeu Şi-a adus aminte de nelegiuirile ei… Turnaţi-i îndoit în potirul în care a amestecat ea! Pe cât s-a slăvit pe sine însăşi şi s-a desfătat în risipă, pe atât daţi-i chin şi tânguire! Pentru că zice în inima ei: «Şed ca împărăteasă, nu sunt văduvă şi nu voi şti ce este tânguirea!» Tocmai pentru aceea, într-o singură zi vor veni urgiile: moartea, tânguirea şi foametea. Şi va fi arsă de tot în foc, pentru că Domnul Dumnezeu care a judecat-o este tare. Şi împăraţii pământului, care au curvit şi s-au dezmierdat în risipă cu ea, când vor vedea fumul arderii ei, o vor plânge şi o vor boci… şi vor zice: «Vai! Vai! Babilonul, cetatea cea mare, cetatea cea tare! Într-o clipă ţi-a venit judecata!»” (Apocalipsa 18:5-10). 

„Negustorii pământului”, care „s-au îmbogăţit prin risipa desfătării ei”, „vor sta departe de ea, de frica chinului ei. Vor plânge, se vor tângui şi vor zice: «Vai! Vai! Cetatea cea mare, care era îmbrăca- tă cu in foarte subţire, cu purpură şi cu stacojiu, care era împodobită cu aur, cu pietre scumpe şi cu mărgăritare! Atâtea bogăţii într-un ceas s-au prăpădit!»” (Apocalipsa 18:11,3,15-17) 

Acestea sunt pedepsele care cad asupra Babilonului în ziua revărsării mâniei lui Dumnezeu. Această cetate a umplut măsura nelegiuirii. I-a sosit ceasul. Este coaptă pentru nimicire. 

Când glasul lui Dumnezeu pune capăt robiei poporului Său, se produce o trezire teribilă a acelora care au pierdut totul în marea luptă a vieţii. Cât a fost timp de har, ei au fost orbiţi de amăgirile lui Satana şi şi-au justificat comportamentul păcătos. Cei bogaţi s-au mândrit cu superioritatea lor faţă de cei mai puţin favorizaţi, deşi bogăţiile şi le-au obţinut prin călcarea Legii lui Dumnezeu. 

-537-

Ei au neglijat să-i hrănească pe cei flămânzi, să-i îmbrace pe cei goi, să facă dreptate şi să iubească mila. Au căutat să se înalţe pe ei înşişi şi să aibă omagiul semenilor lor. Acum sunt privaţi de tot ce îi făcea mari şi au rămas săraci şi fără apărare. Privesc cu groază la distrugerea idolilor pe care i-au preferat mai mult decât pe Creatorul lor. Şi-au vândut sufletele pentru bunuri şi plăceri pământeşti şi nu au încercat să se îmbogăţească în ceea ce-L priveşte pe Dumnezeu. Consecinţa este aceea că viaţa lor este ratată, plăcerile lor sunt transformate acum în amărăciune şi comorile lor, în putreziciune. Câştigul unei vieţi întregi este spulberat într-o clipă. Cei bogaţi jelesc distrugerea caselor lor mari şi risipirea aurului şi argintului lor. Dar lamentările lor sunt aduse la tăcere de teama că ei înşişi trebuie să piară împreună cu idolii lor. 

Cei răi sunt copleşiţi de regrete nu din cauza neglijării în mod vinovat a lui Dumnezeu şi a semenilor lor, ci pentru că Dumnezeu a ieşit învingător. Deplâng situaţia aşa cum este, dar nu se pocăiesc de nelegiuirea lor. Dacă ar putea, n-ar lăsa niciun mijloc neîncercat pentru a-şi asigura victoria. 

Lumea vede cum exact acei oameni pe care i-a luat în râs, i-a ridiculizat şi a vrut să-i distrugă trec neatinşi prin epidemii, furtuni şi cutremure. Cel care este un foc mistuitor pentru călcătorii Legii Sale este un adăpost sigur pentru poporul Său. Preoţii şi pastorii care au sacrificat adevărul pentru a fi pe placul oamenilor îşi dau seama acum de caracterul şi influenţa învăţăturilor lor. Este evident că ochiul atotştiutor i-a urmărit când erau la amvon, când mergeau pe stradă, când se amestecau printre oameni în diferitele împrejurări ale vieţii. Orice sentiment, orice rând scris, orice cuvânt rostit şi orice faptă care i-a determinat pe oameni să stea liniştiţi la adăpostul minciunii au fost seminţe semănate. Acum ei văd recolta în sufletele nenorocite şi pierdute din jurul lor. 

Domnul spune: „Leagă în chip uşuratic rana fiicei poporului Meu, zicând: «Pace! Pace!» Şi totuşi pace nu este.” „Pentru că întristaţi prin minciuni inima celui neprihănit, când Eu Însumi nu l-am întristat, şi pentru că întăriţi mâinile celui rău ca să-l împiedicaţi să se lase de calea lui cea rea, făgăduindu-i viaţa” (Ieremia 8:11; Ezechiel 13:22). 

„Vai de păstorii care nimicesc şi risipesc turma păşunii Mele! (…) Iată că vă voi pedepsi din pricina răutăţii faptelor voastre.” „Gemeţi păstori şi strigaţi! Tăvăliţi-vă în cenuşă, povăţuitori ai turmelor! Căci au venit zilele junghierii voastre… Nu mai este niciun loc de adăpost pentru păstori! Nu mai este nicio scăpare pentru povăţuitorii turmelor!” (Ieremia 23:1,2; 25:34,35). 

-538-

Pastorii, preoţii şi enoriaşii lor înţeleg că n-au întreţinut o adevărată legătură cu Dumnezeu. Ei văd că s-au revoltat împotriva Autorului oricărei legi drepte şi adevărate. Respingerea principiilor divine a făcut să ţâşnească mii de izvoare de răutate, discordie, ură, nelegiuire, până când pământul a devenit un vast câmp de luptă, o cloacă de decadenţă. Aceasta este priveliştea pe care o văd acum cei care au respins adevărul şi au ales să trăiască în eroare. Nicio limbă nu poate exprima dorinţa arzătoare a celor neascultători şi necredincioşi după ceea ce au pierdut pentru totdeauna: viaţa veşnică. Bărbaţi pe care lumea i-a venerat pentru talentele şi elocvenţa lor văd acum aceste lucruri în adevărata lor lumină. Ei îşi dau seama ce au pierdut prin călcarea Legii şi, căzând la picioarele celor a căror credincioşie au dispreţuit-o şi au ridiculizat-o, recunosc faptul că Dumnezeu i-a iubit. 

Oamenii văd că au fost duşi în eroare. Ei se învinuiesc unii pe alţii că au ajuns la dezastru, dar se unesc pentru a-i copleşi cu cele mai înverşunate condamnări pe pastorii şi preoţii lor. Aceştia au profetizat lucruri plăcute la auz şi i-au făcut pe ascultătorii lor să ignore Legea lui Dumnezeu şi să-i persecute pe cei care o păzeau. Acum, în disperare, aceşti pastori şi preoţi mărturisesc înaintea lumii amăgirea la care au recurs. Masele sunt înfuriate. „Suntem pierduţi!”, strigă oamenii, „şi voi sunteţi cauza pieirii noastre.” Se întorc împotriva falşilor păstori. Exact aceia care în trecut erau admiratorii lor cei mai mari vor rosti împotriva lor cele mai îngrozitoare blesteme. Exact mâinile care îi încoronaseră cu lauri se vor ridica să-i distrugă. Armele care erau destinate să-i ucidă pe urmaşii lui Dumnezeu sunt acum folosite pentru a-i distruge pe adversarii lor. Pretutindeni este luptă şi vărsare de sânge. „Vuietul ajunge până la marginea pământului, căci Domnul Se ceartă cu neamurile, intră la judecată împotriva oricărei făpturi şi dă pe cei răi pradă sabiei” (Ieremia 25:31). Tragedia veacurilor a durat 6.000 de ani. Fiul lui Dumnezeu şi mesagerii cereşti s-au luptat cu puterea celui rău pentru a-i avertiza, a-i lumina şi a-i salva pe fiii oamenilor. Acum toţi s-au decis. Cei răi s-au unit în totalitate cu Satana în războiul împotriva lui Dumnezeu. A venit timpul ca Dumnezeu să reinstaureze autoritatea Legii Sale călcate în picioare. 

-539-

Acum, lupta nu este numai cu Satana, ci şi cu oamenii. „Domnul Se luptă cu popoarele.” „El va da sabiei pe cei nelegiuiţi.” 

Semnul eliberării a fost pus pe cei „care suspină şi gem din cauza tuturor urâciunilor care se săvârşesc”. Acum iese îngerul morţii, reprezentat în viziunea lui Ezechiel prin bărbaţi cu arme de distrugere cărora le este dată porunca: „Ucideţi şi nimiciţi pe bătrâni, pe tineri, pe fecioare, pe copii şi pe femei, dar să nu vă atingeţi de niciunul dintre cei ce au semnul pe frunte! Începeţi însă cu locaşul Meu cel sfânt!” Profetul spune: „Ei au început cu bătrânii care erau înaintea Templului” (Ezechiel 9:4-6). Acţiunea de distrugere începe cu cei care au pretins că sunt protectorii spirituali ai poporului. Străjerii falşi sunt primii care cad. Nu există nimeni care să aibă milă sau să cruţe. Bărbaţi, femei, fete şi copii pier împreună. „Căci iată, Domnul iese din locuinţa Lui să pedepsească nelegiuirile locuitorilor pământului, şi pământul va da sângele pe faţă şi nu va mai acoperi uciderile” (Isaia 26:21). „Dar iată urgia cu care va lovi Domnul pe toate popoarele care vor lupta împotriva Ierusalimului. Le va putrezi carnea stând încă în picioare, le vor putrezi ochii în găurile lor şi le va putrezi limba în gură. În ziua aceea, Domnul va trimite o mare învălmăşeală în ei. Unul va apuca mâna altuia şi vor ridica mâna unii asupra altora” (Zaharia 14:12,13). În convulsia turbată a patimilor lor violente şi prin revărsarea teribilă a mâniei neamestecate cu milă a lui Dumnezeu, locuitorii nelegiuiţi ai pământului sunt decimaţi – preoţi, conducători şi oameni de rând, bogat şi sărac, de sus şi de jos. „Cei pe care-i va ucide Domnul în ziua aceea vor fi întinşi de la un capăt al pământului până la celălalt; nu vor fi nici jeliţi, nici adunaţi, nici îngropaţi” (Ieremia 25:33). 

La venirea Domnului Hristos, cei răi sunt exterminaţi de pe faţa planetei Pământ – mistuiţi de suflarea gurii Sale şi distruşi de strălucirea slavei Sale. Hristos Îşi duce poporul în Cetatea lui Dumnezeu şi pământul rămâne gol, nelocuit. „Iată, Domnul deşartă ţara şi o pustieşte, îi răstoarnă faţa şi risipeşte locuitorii.” „Ţara este pustiită de tot şi prădată, căci Domnul a hotărât aşa… Ei călcau legile, nu ţineau poruncile şi rupeau legământul cel veşnic. De aceea mănâncă blestemul ţara şi suferă locuitorii ei pedeapsa nelegiuirilor lor; de aceea sunt prăpădiţi locuitorii ţării” (Isaia 24:1,3,5,6). 

Întregul pământ pare un pustiu jalnic. Ruinele oraşelor şi satelor distruse de cutremur, copacii dezrădăcinaţi, stâncile colţuroase aruncate de mare sau smulse din pământ sunt răspândite pe suprafaţa lui, în timp ce gropi uriaşe marchează locul de unde au fost smulşi munţii din temeliile lor. 

-540-

Acum are loc evenimentul prefigurat în ultimul serviciu solemn din cadrul Zilei Ispăşirii. Când ceremonia din Locul Preasfânt se încheia şi păcatele lui Israel erau îndepărtate din Sanctuar în virtutea sângelui jertfei pentru păcat, atunci era adus viu înaintea Domnului ţapul ispăşitor. Marele-preot mărturisea asupra lui, în faţa adunării, „toate nelegiuirile copiilor lui Israel şi toate călcările lor de lege cu care au păcătuit ei, să le pună pe capul ţapului” (Leviticul 16:21). În acelaşi fel, după ce se va încheia ispăşirea din Sanctuarul ceresc, în prezenţa lui Dumnezeu, a îngerilor cereşti şi a mulţimii celor răscumpăraţi, păcatele copiilor lui Dumnezeu vor fi puse asupra lui Satana; el va fi declarat vinovat de toate păcatele pe care i-a provocat să le comită. După cum ţapul era trimis departe, într-un ţinut nelocuit, la fel şi Satana va fi exilat pe pământul devastat, o pustietate nelocuită şi dezolantă. Profetul prevesteşte exilarea lui Satana şi starea de haos şi ruină în care va fi adus pământul şi declară că această stare va dura 1.000 de ani. După prezentarea scenelor celei de a doua veniri a Domnului şi a distrugerii celor nelegiuiţi, profeţia continuă: „Apoi, am văzut pogorându-se din cer un înger, care ţinea în mână cheia Adâncului şi un lanţ mare. El a pus mâna pe balaur, pe şarpele cel vechi, care este Diavolul şi Satana, şi l-a legat pentru o mie de ani. L-a aruncat în Adânc, l-a închis acolo şi a pecetluit intrarea deasupra lui ca să nu mai înşele neamurile până se vor împlini cei o mie de ani. După aceea, trebuie să fie dezlegat pentru puţină vreme” (Apocalipsa 20:1-3). 

Cuvântul „Adânc” reprezintă pământul într-o stare de dezordine şi întuneric, după cum reiese din alte texte biblice. Cu privire la starea pământului de „la început”, raportul Bibliei spune că „era pustiu şi gol, şi peste faţa adâncului… era întuneric” (Geneza 1:2). Profeţia ne arată că pământul va fi readus, cel puţin parţial, în aceeaşi stare. Privind în viitor către ziua cea mare a Domnului, profetul Ieremia declară: „Mă uit la pământ şi iată că este pustiu şi gol; mă uit la ceruri şi lumina lor a pierit! Mă uit la munţi, şi iată că sunt zguduiţi; şi toate dealurile se clatină! Mă uit şi iată că nu este niciun om; şi toate păsările cerurilor au fugit! Mă uit şi iată, locul roditor este un pustiu şi toate cetăţile sale sunt nimicite” (Ieremia 4:23-26). 

Aici urmează să fie locuinţa lui Satana şi a îngerilor răi timp de 1.000 de ani. Limitat la planeta Pământ, el nu va avea acces la alte lumi, pentru a-i ispiti şi a-i tulbura pe cei care n-au căzut niciodată. 

-541-

În acest sens este el „legat”. Nu mai există nimeni asupra căruia să-şi exercite puterea. Este oprit cu totul din lucrarea de amăgire şi ruină, care a fost singura lui plăcere vreme de atâtea secole. 

Profetul Isaia, privind în viitor la timpul anihilării lui Satana, exclamă: „Cum ai căzut din cer, Luceafăr strălucitor, fiu al zorilor! Cum ai fost doborât la pământ tu, biruitorul neamurilor! Tu ziceai în inima ta: «Mă voi sui în cer, îmi voi ridica scaunul de domnie mai presus de stelele lui Dumnezeu… voi fi ca Cel Preaînalt.» Dar ai fost aruncat în Locuinţa morţilor, în adâncimile mormântului! Cei ce te văd se uită ţintă miraţi la tine, te privesc cu luare-aminte şi zic: «Acesta este omul care făcea să se cutremure pământul şi zguduia împărăţiile, care prefăcea lumea în pustie, nimicea cetăţile şi nu dădea drumul prinşilor săi de război?»” (Isaia 14:12-17). 

Timp de 6.000 de ani, revolta lui Satana a făcut „pământul să se cutremure”. El „prefăcea lumea în pustie, nimicea cetăţile şi nu dădea drumul prinşilor săi de război”. Timp de 6.000 de ani, temniţa lui a ţinut captiv poporul lui Dumnezeu şi l-ar fi ţinut acolo pentru totdeauna, dar Hristos i-a dezlegat lanţurile şi i-a eliberat pe întemniţaţi. Chiar şi cei răi sunt acum în afara puterii lui Satana, iar el, numai cu îngerii răi, rămâne să-şi dea seama de efectele blestemului pe care l-a adus păcatul. „Toţi împăraţii neamurilor, da, toţi se odihnesc cu cinste, fiecare în mormântul lui. Dar tu ai fost aruncat departe de mormântul tău, ca o ramură dispreţuită… Tu nu eşti unit cu ei în mormânt, căci ţi-ai nimicit ţara şi ţi-ai prăpădit poporul” (Isaia 14:18-20). 

Timp de 1.000 de ani, Satana va rătăci încoace şi încolo pe pământul devastat pentru a vedea rezultatele revoltei lui împotriva Legii lui Dumnezeu. În acest răstimp, suferinţele lui vor fi mari. După cădere, viaţa lui de activitate neîntreruptă nu i-a dat răgaz să reflecteze. Acum este lipsit de putere şi lăsat să se gândească la rolul pe care l-a jucat de când s-a răzvrătit prima dată împotriva guvernării divine, să privească înainte cu groază şi fiori spre viitorul înspăimântător, când va trebui să sufere pentru tot răul pe care l-a făcut şi să fie pedepsit pentru păcatele pe care i-a provocat pe alţii să le comită. Captivitatea lui Satana îi va produce poporului lui Dumnezeu bucurie şi încântare. Profetul spune: „Iar când îţi va da Domnul odihnă după ostenelile şi frământările tale şi după aspra robie care a fost pusă peste tine, atunci vei cânta cântarea aceasta asupra împăratului Babilonului [reprezentându-l aici pe Satana] şi vei zice: «Iată, asupritorul nu mai este, asuprirea a încetat, Domnul a frânt toiagul celor răi, nuiaua stăpânitorilor. 

-542-

Cel ce, în urgia lui, lovea popoarele, cu lovituri fără răgaz, cel ce, în mânia lui, supunea neamurile, este prigonit fără cruţare»” (Isaia 14:3-6). 

În timpul celor 1.000 de ani dintre prima şi a doua înviere, are loc judecarea celor răi. Apostolul Pavel arată că această judecată este un proces care urmează după a doua venire. „De aceea să nu judecaţi nimic înainte de vreme, până va veni Domnul, care va scoate la lumină lucrurile ascunse în întuneric şi va descoperi gândurile inimilor” (1 Corinteni 4:5). Daniel declară că, atunci când a venit Cel Îmbătrânit de zile, „judecata a fost dată sfinţilor Celui Preaînalt” (Daniel 7:22). În timpul acesta, cei neprihăniţi domnesc în calitate de regi şi preoţi ai lui Dumnezeu. Ioan spune în Apocalipsa: „Şi am văzut nişte scaune de domnie; şi celor ce au şezut pe ele li s-a dat judecata.” „Ei vor fi preoţi ai lui Dumnezeu şi ai lui Hristos şi vor împărăţi cu El o mie de ani” (Apocalipsa 20:4,6). Aceasta este perioada în care, după cum a prezis apostolul Pavel, „sfinţii vor judeca lumea” (1 Corinteni 6:2). Împreună cu Hristos, ei îi judecă pe cei răi, raportând faptele lor la codul de legi, Biblia, şi hotărând în dreptul fiecărui caz în funcţie de faptele făcute în timpul vieţii. Pedeapsa pe care cei nelegiuiţi trebuie să o suporte este măsurată după faptele lor şi este scrisă în dreptul numelui lor în cartea morţii. Satana şi îngerii lui sunt, de asemenea, judecaţi de Hristos şi de poporul Său. Pavel spune: „Nu ştiţi că noi vom judeca pe îngeri?” (1 Corinteni 6:3). Şi Iuda declară: „El a păstrat pentru judecata zilei celei mari, puşi în lanţuri veşnice, în întuneric, pe îngerii care nu şi-au păstrat vrednicia, ci şi-au părăsit locuinţa” (Iuda versetul 6). 

La finalul celor 1.000 de ani, va avea loc a doua înviere. Atunci, cei răi se vor trezi dintre cei morţi şi se vor prezenta înaintea lui Dumnezeu pentru executarea sentinţei scrise. Astfel, după ce descrie învierea celor drepţi, profetul spune: „Ceilalţi morţi n-au înviat până nu s-au sfârşit cei o mie de ani” (Apocalipsa 20:5). La rândul lui, Isaia declară cu privire la cei nelegiuiţi: „Aceştia vor fi strânşi ca prinşi de război şi puşi într-o temniţă, vor fi închişi în gherle şi, după un mare număr de zile, vor fi pedepsiţi” (Isaia 24:22) 

Share this post:

Posted in

Redeșteptare

Leave a Comment