Marea Luptă – Ziua 102

Share this post:

Naţiunea faţă de care El are îndelungă răbdare şi pe care nu o va lovi până când nu va fi umplută cupa nelegiuirii în ochii lui Dumnezeu, acea naţiune va bea în cele din urmă cupa mâniei neamestecate cu milă. Când Domnul Hristos Îşi va înceta mijlocirea în Sanctuar, atunci va fi vărsată mânia neamestecată cu milă cu care au fost ameninţaţi cei care se închină fiarei şi icoanei ei şi care primesc semnul ei (Apocalipsa 14:9,10). Calamităţile cu care a fost lovit Egiptul, când Dumnezeu era pe punctul să-l elibereze pe Israel, au fost de aceeaşi natură cu pedepsele mai cumplite ce vor cădea pe o arie mai largă asupra lumii cu puţin înainte de eliberarea finală a poporului lui Dumnezeu. Descriind acele plăgi înspăimântătoare, profetul spune: „O rană rea şi dureroasă i-a lovit pe oamenii care aveau semnul fiarei şi care se închinau icoanei ei… Marea s-a făcut sânge, ca sângele unui om mort. Şi a murit orice făptură vie, chiar şi tot ce era în mare… Râurile şi izvoarele apelor… s-au făcut sânge.” Oricât ar fi de teribile aceste suferinţe, dreptatea lui Dumnezeu este pe deplin justificată. Îngerul lui Dumnezeu declară: „Drept eşti Tu, Doamne, (…) pentru că ai judecat în felul acesta. Fiindcă aceştia au vărsat sângele sfinţilor şi al prorocilor, le-ai dat şi Tu să bea sânge. Şi sunt vrednici” (Apocalipsa 16:2-6). Condamnându-i pe copiii lui Dumnezeu la moarte, ei s-au făcut vinovaţi de sângele lor ca şi când ar fi fost vărsat de mâinile lor. În acelaşi fel i-a declarat Hristos vinovaţi pe iudeii din timpul Său de tot sângele sfinţilor care fusese vărsat din zilele lui Abel, deoarece erau stăpâniţi de acelaşi spirit şi căutau să facă acelaşi lucru ca ucigaşii profeţilor. În plaga următoare, soarelui i se dă puterea „să dogorească pe oameni cu focul lui. Şi oamenii au fost dogoriţi de o arşiţă mare” (Apocalipsa 16:8,9). Iată cum au descris profeţii starea pământului în acea perioadă catastrofală: „Pământul este întristat…, căci bucatele de pe câmp sunt pierdute…, toţi pomii de pe câmp s-au uscat… şi s-a dus bucuria de la copiii oamenilor!” „S-au uscat seminţele sub bulgări; grânarele stau goale… Cum gem vitele! Cirezile de boi umblă buimace, căci nu mai au păşune…, căci au secat pâraiele şi a mâncat focul islazurile pustiei.” „În ziua aceea, cântecele Templului se vor preface în gemete, zice Domnul Dumnezeu; pretutindeni vor arunca în tăcere o mulţime de trupuri moarte” (Ioel 1:17-20; Ioel 1:10-12; Amos 8:3). 

Aceste calamităţi nu au o răspândire generală, altfel locuitorii pământului ar fi decimaţi. Totuşi vor fi cele mai îngrozitoare catastrofe cunoscute vreodată de muritori. Toate pedepsele care au venit peste oameni până la încheierea timpului de har fuseseră amestecate cu milă.

-517-

 Sângele mijlocitor al lui Hristos îl ferise pe păcătos să nu primească măsura deplină pentru vinovăţia lui, dar, la pedeapsa finală, mânia este vărsată neamestecată cu îndurare. 

În ziua aceea, oamenii vor dori adăpostul harului lui Dumnezeu, pe care l-au dispreţuit timp îndelungat. „Iată, vin zile, zice Domnul Dumnezeu, când voi trimite foamete în ţară, nu foamete de pâine, nici sete de apă, ci foame şi sete după auzirea cuvintelor Domnului. Vor pribegi atunci de la o mare la alta, de la miazănoapte la răsărit, vor umbla istoviţi încoace şi încolo, ca să caute Cuvântul Domnului, şi tot nu-l vor găsi” (Amos 8:11,12). 

Poporul lui Dumnezeu nu va fi scutit de suferinţă. Dar, când va fi persecutat şi chinuit, când va îndura privaţiuni şi va suferi de foame, nu va fi lăsat să piară. Dumnezeul care a avut grijă de Ilie nu va trece pe lângă niciunul dintre copiii Săi care se sacrifică. Cel care le numără „perii din cap” (Luca 12:7) va avea grijă de ei şi, pe timp de foamete, vor fi săturaţi. Pe măsură ce nelegiuiţii mor de foame şi de epidemii, îngerii îi vor ocroti pe cei drepţi şi le vor împlini nevoile. Pentru „cel ce umblă în neprihănire” promisiunea este: „I se va da pâine şi apa nu-i va lipsi.” „Cei nenorociţi şi cei lipsiţi caută apă şi nu este; li se usucă limba de sete. Eu, Domnul, îi voi asculta; Eu, Dumnezeul lui Israel, nu-i voi părăsi” (Isaia 33:15,16; 41:17). 

„Căci chiar dacă smochinul nu va înflori, viţa nu va da niciun rod, rodul măslinului va lipsi şi câmpiile nu vor da hrană, oile vor pieri din staule şi nu vor mai fi boi în grajduri, eu tot mă voi bucura în Domnul, mă voi bucura în Dumnezeul mântuirii mele!” (Habacuc 3:17,18). 

„Domnul este Păzitorul tău, Domnul este umbra ta pe mâna ta cea dreaptă. De aceea nu te va bate soarele ziua, nici luna noptea. Domnul te va păzi de orice rău, îţi va păzi sufletul.” „Da, El te scapă de laţul vânătorului, de ciumă şi de pustiirile ei. El te va acoperi cu penele Lui şi te va ascunde sub aripile Lui. Căci scut şi pavăză este credincioşia Lui! Nu trebuie să te temi nici de groaza din timpul nopţii, nici de săgeata care zboară ziua, nici de ciuma care umblă în întuneric, nici de molima care bântuie ziua în amiaza mare. O mie să cadă alături de tine şi zece mii la dreapta ta, dar de tine nu se va apropia. Doar vei privi cu ochii şi vei vedea răsplătirea celor răi. Pentru că zici: «Domnul este locul meu de adăpost!» şi faci din Cel Preaînalt turnul tău de scăpare, de aceea nicio nenorocire nu te va ajunge, nicio urgie nu se va apropia de cortul tău” (Psalmii 121:5-7; 91:3-10). 

-518-

Din punct de vedere omenesc, se va părea că cei din poporul lui Dumnezeu vor fi nevoiţi în scurt timp să-şi sigileze mărturia cu sânge, aşa cum au făcut martirii dinaintea lor. Ei înşişi vor începe să se teamă că Domnul i-a lăsat să cadă în mâna duşmanilor lor. Va fi o perioadă de cutremurătoare agonie. Zi şi noapte ei strigă către Dumnezeu pentru eliberare. Cei răi jubilează şi se aude strigătul batjocoritor: „Unde este acum credinţa voastră? De ce nu vă salvează Dumnezeu din mâinile noastre, dacă sunteţi, într-adevăr, poporul Său?” Dar cei care aşteaptă îşi amintesc de Iisus murind pe crucea de pe Calvar, de mai-marii preoţilor şi de conducători strigând în bătaie de joc: „Pe alţii i-a mântuit, iar pe Sine nu Se poate mântui! Dacă este El Împăratul lui Israel, să Se pogoare acum de pe cruce şi vom crede în El!” (Matei 27:42). Toţi se luptă cu Dumnezeu, asemenea lui Iacov. Înfăţişarea lor exprimă lupta pe care o duc în ei înşişi. Paloarea se poate observa pe toate feţele. Dar ei nu încetează să se roage fierbinte. 

Dacă ar putea privi cu ochi cereşti, oamenii ar observa grupuri de îngeri care excelează în putere stând în jurul acelora care au păzit cuvântul răbdării lui Hristos. Cu o grijă plină de compasiune, aceşti îngeri au fost martorii chinului lor şi le-au auzit rugăciunile. Acum aşteaptă cuvântul Comandantului lor ca să-i smulgă pe cei credincioşi din mijlocul pericolului. Dar trebuie să mai aştepte puţin. Poporul lui Dumnezeu trebuie să bea paharul şi să fie botezat cu botezul. Această amânare, în sine atât de dureroasă pentru ei, este cel mai bun răspuns la cererile lor. În timp ce fac eforturi să aştepte cu încredere ca Domnul să intervină, ei sunt făcuţi să-şi manifeste credinţa, speranţa şi răbdarea, pe care le-au exercitat prea puţin în timpul experienţei lor religioase. Totuşi, datorită celor aleşi, perioada aceea de criză – „vremea de strâmtorare” – va fi scurtată. „Şi Dumnezeu nu va face dreptate aleşilor Lui, care strigă zi şi noapte către El?… Vă spun că le va face dreptate în curând” (Luca 18:7,8). Sfârşitul va veni mai repede decât se aşteaptă oamenii. Grâul va fi adunat şi legat în snopi pentru grânarul lui Dumnezeu, iar neghina va fi legată în snopi pentru focul distrugerii. Gărzile cereşti, devotate misiunii lor, continuă să fie vigilente. Deşi o lege generală a stabilit data când păzitorii poruncilor lui Dumnezeu vor fi omorâţi, inamicii lor vor devansa ultimatumul şi vor încerca să le ia viaţa înainte de data fixată. Dar nimeni nu va putea să treacă de gărzile puternice cantonate în jurul fiecărui suflet credincios. Unii vor fi atacaţi în timpul fugii lor din oraşe şi sate, dar armele ridicate împotriva lor se vor frânge şi vor cădea neputincioase, ca paiele. 

-519-

Alţii vor fi apăraţi de îngeri cu înfăţişare de soldaţi. De-a lungul istoriei, Dumnezeu a intervenit prin îngeri pentru ajutorarea şi eliberarea poporului Său. Fiinţe cereşti au luat parte activă la problemele oamenilor. Au apărut îmbrăcate în haine strălucitoare ca fulgerul; au venit în haine de călători. Îngerii au apărut în formă umană înaintea oamenilor lui Dumnezeu. Ei s-au odihnit, ca şi cum ar fi fost obosiţi, sub stejari, la amiază. Au acceptat găzduire în case. Le-au servit drept călăuze unor călători pe care noaptea i-a prins pe drum. Au aprins cu mâinile lor focul pe altare. Au deschis uşile închisorilor şi i-au eliberat pe slujitorii Domnului. Îmbrăcaţi cu armura cerului, au venit să îndepărteze piatra de pe mormântul Mântuitorului.Îngeri cu aspect de oameni sunt adesea prezenţi când se întâlnesc cei drepţi. Ei vizitează şi adunările celor răi, aşa cum a fost la Sodoma, pentru a întocmi un raport despre faptele lor, pentru a stabili dacă au întrecut limita răbdării lui Dumnezeu. Domnului Îi place îndurarea şi, datorită câtorva care Îi slujesc cu adevărat, El ţine în frâu calamităţile şi prelungeşte liniştea maselor. Cei care păcătuiesc împotriva lui Dumnezeu nu-şi dau seama că îşi datorează viaţa puţinilor credincioşi pe care le face plăcere să-i ridiculizeze şi să-i chinuie. 

Deşi conducătorii lumii acesteia nu ştiu, adesea în consiliile lor îngerii au fost purtători de cuvânt. Ochi omeneşti i-au văzut, urechi omeneşti le-au ascultat apelurile, buze omeneşti s-au opus propunerilor lor şi le-au ridiculizat sfaturile, mâini omeneşti i-au întâmpinat cu insulte şi abuzuri. În sălile de întruniri şi în tribunale, aceşti mesageri cereşti au demonstrat o cunoaştere detaliată a istoriei umane, dovedindu-se mai capabili să apere cauza celor apăsaţi decât ar fi fost cei mai competenţi şi mai elocvenţi apărători ai lor. Au dejucat planuri şi au stopat rele care ar fi întârziat mult lucrarea lui Dumnezeu şi ar fi provocat mari suferinţe poporului Său. În ceasul primejdiei şi al necazului, „îngerul Domnului tabără în jurul celor ce se tem de El şi-i scapă din primejdie” (Psalmii 34:7). 

Poporul lui Dumnezeu aşteaptă cu o dorinţă arzătoare semnele venirii Împăratului său. Când străjerii sunt întrebaţi: „Cât mai este din noapte?”, este dat răspunsul ferm: „Vine dimineaţa şi este tot noapte” (Isaia 21:11,12). Lumina licăreşte în norii de deasupra vârfurilor munţilor. Slava Sa se va descoperi curând. Soarele Neprihănirii este gata să răsară. Atât dimineaţa, cât şi noaptea sunt aproape – începutul unei zile fără sfârşit pentru cei drepţi şi căderea unei nopţi veşnice peste cei nelegiuiţi. 

-520-

În timp ce aceia care se luptă îşi trimit cererile înaintea lui Dumnezeu, vălul care îi desparte de lumea nevăzută pare aproape tras la o parte. Cerurile strălucesc de zorii zilei eterne şi, asemenea armoniei imnurilor îngereşti, în urechi le răsună cuvintele: „Rămâneţi fermi în loialitatea voastră! Vine ajutorul!” Hristos, Biruitorul atotputernic, le oferă luptătorilor Săi obosiţi o coroană de glorie eternă. Vocea Lui se aude prin porţile întredeschise: „Iată, Eu sunt cu voi. Nu vă temeţi! Ştiu toate durerile voastre. Am purtat suferinţele voastre. Nu luptaţi împotriva unor duşmani neîncercaţi. Dar Eu am dus lupta în favoarea voastră şi, în numele Meu, sunteţi mai mult decât biruitori.” 

Scumpul nostru Salvator va trimite ajutor chiar atunci când vom avea nevoie de el. Calea spre cer este sfinţită de urmele Sale. Orice spin care ne răneşte picioarele le-a rănit şi pe ale Sale. Orice cruce pe care suntem chemaţi să o purtăm, El a purtat-o înaintea noastră. Domnul permite să trecem prin conflicte ca să ne pregătească sufletul pentru pace. Cumplita criză finală va fi o încercare teribilă pentru poporul lui Dumnezeu, dar va fi şi ocazia ca fiecare credincios autentic să privească în sus şi, prin credinţă, să se vadă învăluit în curcubeul făgăduinţei. „Astfel, cei răscumpăraţi de Domnul se vor întoarce, vor veni în Sion cu cântări de biruinţă şi o bucurie veşnică le va încununa capul; îi va apuca veselia şi bucuria, iar durerea şi gemetele vor fugi. Eu, Eu vă mângâi. Dar cine eşti tu ca să te temi de omul cel muritor şi de fiul omului, care trece ca iarba, şi să uiţi pe Domnul, care te-a făcut? (…) De ce să tremuri necontenit toată ziua, înaintea mâniei asupritorului, când umblă să te nimicească? Unde este mânia asupritorului? În curând cel încovoiat sub fiare va fi dezlegat; nu va muri în groapă şi nu va duce lipsă de pâine. Eu sunt Domnul Dumnezeul tău, care stârnesc marea şi fac să-i urle valurile şi al cărui Nume este Domnul oştirilor. Eu pun cuvintele Mele în gura ta şi te acopăr cu umbra mâinii Mele” (Isaia 51:11-16). 

„De aceea, nenorocitule, beat ce eşti, dar nu de vin, ascultă: «Aşa vorbeşte Domnul tău, Domnul Dumnezeul tău, care apără pe poporul Lui: Iată că îţi iau din mână potirul ameţelii, potirul mâniei Mele, ca să nu mai bei din el! Şi îl voi pune în mâna asupritorilor tăi, care îţi ziceau: ’Îndoaie-te, ca să trecem peste tine!’ Îţi făceai atunci spinarea ca un pământ şi ca o uliţă pentru trecători»” (Isaia 51:21-23). 

-521-

Ochiul lui Dumnezeu, privind de-a lungul secolelor, s-a oprit asupra crizei cu care se va confrunta poporul Său, când puterile pământeşti se vor alinia să lupte împotriva lui. Ca şi robii din exil, ei se vor teme de moartea prin înfometare sau prin violenţă. Dar Cel Sfânt, care a despărţit Marea Roşie înaintea lui Israel, Îşi va manifesta puterea cea mare şi va pune capăt robiei lor. „Ei vor fi ai Mei, zice Domnul oştirilor, Îmi vor fi o comoară deosebită în ziua pe care o pregătesc Eu. Voi avea milă de ei cum are milă un om de fiul său, care-i slujeşte” (Maleahi 3:17). Dacă sângele martorilor credincioşi ai lui Hristos ar fi vărsat acum, în această perioadă, n-ar mai fi ca sângele martirilor – o sămânţă care să aducă o recoltă pentru Dumnezeu. Loialitatea lor n-ar mai fi o dovadă pentru a-i convinge pe alţii de adevăr, deoarece inima împietrită a respins valurile îndurării până când acestea nu se mai întorc. Dacă cei drepţi ar fi lăsaţi acum să cadă în mâna duşmanilor lor, aceasta ar însemna un triumf pentru prinţul întunericului. Psalmistul spune: „Căci El mă va ocroti în coliba Lui, în ziua necazului, mă va ascunde sub acoperişul cortului Lui” (Psalmii 27:5). Hristos a spus: „Du-te, poporul Meu, intră în odaia ta şi încuie uşa după tine; ascunde-te câteva clipe până va trece mânia! Căci iată, Domnul iese din locuinţa Lui să pedepsească nelegiuirile locuitorilor pământului” (Isaia 26:20,21). Glorioasă va fi eliberarea celor care I-au aşteptat cu răbdare venirea şi ale căror nume sunt scrise în cartea vieţii! 

Share this post:

Posted in

Redeșteptare

Leave a Comment