Mulţi se luptau toată noaptea în rugăciune pentru asigurarea că păcatele le sunt iertate sau pentru convertirea rudelor şi vecinilor lor. Persoane din toate categoriile veneau la adunările adventiste. Bogaţi şi săraci, elită şi plebe, toţi erau, din diverse motive, nerăbdători să asculte doctrina revenirii lui Hristos. Domnul a ţinut în frâu spiritul opoziţiei cât timp slujitorii Săi le-au explicat oamenilor motivele credinţei lor. Uneori, instrumentul uman era slab, dar Duhul lui Dumnezeu dădea putere adevărului Său. Prezenţa îngerilor sfinţi se făcea simţită în aceste adunări şi mulţi se adăugau zilnic la numărul credincioşilor. Când erau prezentate dovezile apropiatei reveniri a lui Hristos, mulţimi imense de oameni ascultau cu respiraţia tăiată cuvintele solemne. Cerul şi pământul păreau că se apropie. Puterea lui Dumnezeu era şi peste bătrâni, şi peste tineri, şi peste cei de vârstă mijlocie. Oamenii se întorceau la casele lor cu laude pe buze şi cântări de bucurie răsunau în aerul liniştit al nopţii. Niciunul dintre cei care au venit la acele adunări nu va putea uita vreodată interesul profund al participanţilor.
Anunţarea unui timp precis pentru venirea lui Hristos a provocat o mare opoziţie din partea multora, începând cu pastorul de la amvon şi până la păcătosul cel mai nesăbuit şi mai sfidător. Se împlineau cuvintele profeţiei: „Înainte de toate, să ştiţi că în zilele din urmă vor veni batjocoritori plini de batjocuri, care vor trăi după poftele lor şi vor zice: «Unde este făgăduinţa venirii Lui? Căci, de când au adormit părinţii noştri, toate rămân aşa cum erau de la începutul zidirii!»” (2 Petru 3:3,4). Mulţi care mărturiseau că-L iubesc pe Mântuitorul declarau că nu se opun doctrinei celei de-a doua veniri, ci obiectau numai împotriva stabilirii unui timp fix. Însă ochiul lui Dumnezeu, care vede tot, le citea inimile. Ei nu doreau să audă că Hristos vine ca să judece lumea după dreptate. Fuseseră servitori necredincioşi, iar faptele lor nu puteau trece de examinarea Dumnezeului care cercetează inimile şi se temeau să se întâlnească cu Domnul lor. Asemenea iudeilor care au trăit când Hristos a venit prima dată, nici ei nu erau pregătiţi să-L întâmpine cu bucurie. Nu numai că refuzau să asculte argumentele clare ale Bibliei, ci îi şi ridiculizau pe cei care-L aşteptau pe Domnul. Satana şi îngerii lui jubilau şi îşi băteau joc de Hristos şi de îngerii cei sfinţi, reamintindu-le că pretinsul popor al lui Iisus Îl iubea atât de puţin, încât nu dorea ca El să revină. Argumentul cel mai des folosit de cei care respingeau credinţa în revenirea Domnului era acela că „nimeni nu cunoaşte nici ziua, nici ceasul”.
-305-
Scriptura spune: „Despre ziua aceea şi despre ceasul acela nu ştie nimeni: nici îngerii din ceruri, nici Fiul, ci numai Tatăl” (Matei 24:36). Cei care Îl aşteptau pe Hristos au oferit o explicaţie clară şi armonioasă a acestui text şi au demonstrat că adversarii lor îl interpretau greşit. Cuvintele acestea au fost spuse de Hristos în convorbirea memorabilă pe care a avut-o cu ucenicii Săi pe Muntele Măslinilor, după ce a părăsit Templul pentru ultima dată. Ucenicii Îi puseseră întrebarea: „Care va fi semnul venirii Tale şi al sfârşitului veacului acestuia?” Iisus le-a descris semnele, apoi le-a zis: „Când veţi vedea toate aceste lucruri, să ştiţi că Fiul omului este aproape, este chiar la uşi” (Matei 24:3,33). Nicio afirmaţie a Mântuitorului nu trebuie să fie folosită pentru a desfiinţa altă afirmaţie. Deşi niciun om nu cunoaşte nici ziua, nici ceasul venirii Sale, ni se spune şi ni se cere să ştim când timpul este aproape. În plus, suntem atenţionaţi că, dacă vom desconsidera avertizările Sale, dacă vom refuza sau vom neglija să ştim când se apropie venirea Sa, acest lucru ne va fi la fel de fatal cum şi celor care au trăit în zilele lui Noe le-a fost faptul că nu au ştiut când a venit potopul. Parabola din acelaşi capitol, care îl pune în contrast pe servitorul credincios cu cel necredincios şi prezintă sfârşitul aceluia care zice în inima sa: „Stăpânul meu zăboveşte să vină”, arată cum îi va privi şi îi va răsplăti Hristos pe cei pe care-i va găsi veghind şi predicând venirea Sa, precum şi pe cei care o neagă. „Vegheaţi dar”, spune El. „Ferice de robul acela pe care stăpânul său, la venirea lui, îl va găsi făcând aşa!” (Matei 24:42,46). „Dacă nu veghezi, voi veni ca un hoţ şi nu vei şti în care ceas voi veni peste tine” (Apocalipsa 3:3).
Pavel vorbeşte despre o categorie de oameni care vor fi luaţi prin surprindere de venirea Domnului. „Ziua Domnului va veni ca un hoţ noaptea. Când vor zice: «Pace şi linişte!», atunci o prăpădenie neaşteptată va veni peste ei… şi nu va fi chip de scăpare.” Dar el adaugă, pentru cei care au luat în serios avertizarea Mântuitorului: „Voi, fraţilor, nu sunteţi în întuneric, pentru ca ziua aceea să vă prindă ca un hoţ. Voi toţi sunteţi fii ai luminii şi fii ai zilei. Noi nu suntem ai nopţii, nici ai întunericului” (1 Tesaloniceni 5:2-5).
Astfel, cei care predicau revenirea lui Hristos au arătat că Scriptura nu-i îndreptăţeşte pe oameni să rămână în ignoranţă cu privire la apropierea acestui eveniment. Însă cei care căutau numai un pretext pentru a respinge adevărul şi-au astupat urechile la această explicaţie, iar cuvintele „Nimeni nu cunoaşte nici ziua, nici ceasul” au continuat să fie repetate de batjocoritori impertinenţi şi chiar de pretinşi slujitori ai lui Hristos.
-306-
Când oamenii s-au trezit din indiferenţă şi au început să caute calea mântuirii, liderii religioşi s-au interpus între ei şi adevăr, căutând să le liniştească temerile printr-o falsă interpretare a Cuvântului lui Dumnezeu. Străjerii necredincioşi s-au unit cu marele amăgitor, strigând: „Pace, pace!”, când Dumnezeu nu vorbise de pace. Ca şi fariseii din timpul lui Hristos, mulţi au refuzat să intre în Împărăţia cerurilor şi i-au împiedicat şi pe cei care voiau să intre. Sângele acelor suflete va fi cerut din mâna lor. Persoanele cele mai umile şi cele mai evlavioase din biserici erau de obicei primele care acceptau mesajul. Cei care studiau singuri Biblia nu puteau să nu vadă caracterul nebiblic al concepţiilor populare cu privire la profeţie. Acolo unde oamenii nu erau sub influenţa clerului şi cercetau Cuvântul lui Dumnezeu în mod personal, nu trebuiau decât să compare doctrina revenirii lui Hristos cu Scriptura pentru a-i stabili autoritatea divină.
Mulţi au fost persecutaţi de fraţii lor care nu credeau. Unii, pentru a-şi păstra poziţia în biserică, au preferat să păstreze tăcerea în legătură cu speranţa lor, dar alţii au considerat că loialitatea faţă de Dumnezeu le interzice să ascundă adevărurile pe care El li le-a încredinţat. Nu puţini au fost excluşi din bisericile lor pentru simplul fapt că şi-au exprimat credinţa în venirea lui Hristos. Pentru cei a căror credinţă era încercată în felul acesta, erau deosebit de preţioase cuvintele profetului: „Iată ce zic fraţii voştri, care vă urăsc şi vă izgonesc din pricina Numelui Meu: «Să-Şi arate Domnul slava, ca să vă vedem bucuria!» Dar ei vor rămâne de ruşine!” (Isaia 66:5).
Îngerii lui Dumnezeu aşteptau cu cel mai profund interes să vadă care va fi rezultatul avertizării. Când bisericile respingeau total acest mesaj, îngerii le părăseau cu tristeţe. Însă erau mulţi care nu fuseseră încă puşi la probă cu privire la adevărul advent. Mulţi fuseseră induşi în eroare de soţi, soţii, părinţi sau copii şi făcuţi să creadă că era păcat chiar să asculte ereziile predicate de adventişti. Îngerilor li s-a poruncit să păzească aceste suflete, deoarece asupra lor urma să strălucească o altă lumină de la tronul lui Dumnezeu.
Cei care acceptaseră mesajul au aşteptat cu o dorinţă de nedescris venirea Mântuitorului lor. Momentul în care urmau să-L întâlnească era aproape. Se apropiau de clipa aceea cu o solemnitate calmă. Aveau o comuniune plăcută cu Dumnezeu, anticipând pacea pe care urmau să o guste în viitorul strălucit. Niciunul dintre cei care au trăit această speranţă şi încredere nu poate uita acele preţioase ore de aşteptare.
-307-
Cu câteva săptămâni înainte, afacerile pământeşti au fost în cea mai mare parte abandonate. Credincioşii, sinceri, îşi cercetau cu atenţie orice gând şi sentiment, ca şi când ar fi fost pe patul de moarte şi ar mai fi avut doar câteva ore până să închidă ochii. Nu au fost făcute „haine pentru înălţare” (vezi Apendicele), ci toţi simţeau nevoia unei dovezi interioare că sunt pregătiţi să-L întâmpine pe Mântuitorul. Hainele lor albe erau puritatea sufletului – caracterele curăţate de păcat prin sângele ispăşitor al lui Hristos. Ce bine ar fi dacă printre cei ce se declară copii ai lui Dumnezeu ar exista acelaşi spirit de cercetare a inimii, aceeaşi credinţă serioasă şi hotărâtă! Dacă ar fi continuat să se umilească astfel înaintea Domnului şi să-şi înalţe cererile la scaunul harului, atunci ar fi avut o experienţă mult mai bogată decât au în prezent. Există prea puţină rugăciune, prea puţină conştientizare a stării noastre păcătoase, iar lipsa unei credinţe vii face ca mulţi să nu primească harul oferit într-o măsură atât de bogată de Răscumpărătorul nostru.
Dumnezeu plănuise să-Şi testeze poporul. Mâna Lui a acoperit o greşeală în calcularea perioadelor profetice. Eroarea n-a fost descoperită nici de adventişti, nici de cei mai erudiţi dintre adversarii lor. Aceştia din urmă spuneau: „Calculul vostru cu privire la perioadele profetice este corect. Un mare eveniment urmează să aibă loc, dar nu ceea ce prezice domnul Miller. Nu e vorba despre a doua venire a lui Hristos, ci despre convertirea lumii.” (Vezi Apendicele.)
Momentul aşteptat a trecut, iar Hristos nu S-a arătat pentru a-Şi elibera poporul. Cei care L-au aşteptat pe Mântuitorul cu credinţă şi iubire sinceră au avut parte de o dezamăgire amară. Totuşi planurile lui Dumnezeu s-au împlinit. El a pus la încercare inimile celor care mărturiseau că aşteaptă venirea Sa. Printre ei, erau mulţi care nu fuseseră impulsionaţi de altceva decât de teamă. Credinţa pe care susţineau că o au nu le schimbase nici inima, nici viaţa. Când evenimentul aşteptat n-a avut loc, aceste persoane au declarat că n-au fost dezamăgite, deoarece nu crezuseră niciodată că Hristos va veni, şi au fost printre primele care au ridiculizat mâhnirea adevăraţilor credincioşi. Iisus şi îngerii din ceruri au privit însă cu iubire şi compasiune la cei care fuseseră încercaţi şi care rămăseseră loiali, chiar dacă avuseseră parte de dezamăgire. Dacă s-ar fi putut da la o parte vălul care desparte lumea văzută de cea nevăzută, îngeri ar fi fost văzuţi apropiindu-se de aceste suflete credincioase şi ocrotindu-le de săgeţile lui Satana.