Mărturii pentru Comunitate Vol. 9 pp. 159-168 Ziua 463

“Spre slava lui Dumnezeu”

Noi nu trasăm nici o linie precisă de urmat în dietă; dar spunem că, în țările unde sunt din abundență fructe, cereale, alune și nuci, hrana de carne nu este cel mai bun fel de hrană pentru poporul lui Dumnezeu. Am fost instruită că alimentele de carne au o tendință de a animaliza natura, de a-i jefui pe bărbați și pe femei de acea iubire și simpatie pe care ar trebui să le simtă pentru oricine, și să dea pasiunilor inferioare stăpânire asupra puterilor mai înalte ale ființei. Dacă vreodată consumarea de carne a fost sănătoasă, acum nu este sigură. Cancere, tumori și boli pulmonare, sunt în mare parte cauzate de consumarea de carne.

Noi nu trebuie să facem din folosirea alimentelor din carne o probă în ceea ce privește frăția, dar trebuie să luăm în considerație influența pe care cei ce mărturisesc a fi creștini, dar care folosesc carne în alimentația lor, o au asupra altora. Ca soli ai lui Dumnezeu, n-ar trebui oare să spunem oamenilor: “Fie că mâncați, fie că beți, fie că faceți altceva; să faci totul pentru slava lui Dumnezeu?” (1 Corinteni 10, 31.) N-ar trebui să dăm o mărturie hotărâtă împotriva lăsării în voia apetitului pervertit? Va da cineva dintre cei care sunt slujitori ai Evangheliei, care proclamă cel mai solemn adevăr dat vreodată muritorilor, un exemplu, întorcându-se la oalele cu carne ale Egiptului? Își vor permite aceia care sunt întreținuți din zecimea din tezaurul lui Dumnezeu ca, prin satisfacerea poftelor, să otrăvească curentul dătător de viață, ce curge prin vinele lor? Vor nesocoti ei lumina și avertismentele pe care Dumnezeu li le-a dat? Sănătatea trupului trebuie să fie socotită ca esențială pentru creșterea în har și obținerea unui temperament echilibrat. Dacă stomacul nu e îngrijit cum trebuie, formarea unui caracter drept, moral va fi stânjenită. Creierul și nervii sunt în legătură cu stomacul. Mâncarea și băutura necorespunzătoare rezultă într-o gândire și făptuire greșită.

-160-

Toți sunt acum puși la încercare și probați. Am fost botezați în Hristos, și dacă ne vom face partea ce ne revine, despărțindu-ne de tot ce ne-ar trage în jos și ne-ar face ceea ce nu ar trebui să fim, ni se va da tărie pentru a crește în Hristos, care e Capul nostru cel viu, și vom vedea mântuirea lui Dumnezeu.

Numai când suntem cu pricepere în ceea ce privește principiile viețuirii sănătoase vom fi pe deplin treziți spre a vedea relele care rezultă dintr-o dietă necorespunzătoare. Aceia care, după ce și-au văzut greșelile, au curajul de a-și schimba deprinderile vor vedea că procesul reformator cere luptă și multă stăruință, dar o dată ce s-au format gusturi corecte, ei își vor da seama că hrana pe care o considerau mai înainte nedăunătoare, punea încet, dar sigur, temelia pentru dispepsie și alte boli.

Tați și mame, vegheați în vederea rugăciunii. Stați strict de veghe împotriva necumpătării sub orice formă. Învățați-i pe copiii voștri principiile adevăratei reforme sanitare. Învățați-i ce lucruri să evite pentru a-și păstra sănătatea. Deja mânia lui Dumnezeu a început să-i cerceteze pe fiii neascultării. Ce crime, ce păcate, ce practici nelegiuite se dau pretutindeni pe față! Ca popor, noi trebuie să exercităm multă grijă pentru a-i feri pe copiii noștri de tovarăși stricați.

-161-

Învățarea principiilor sănătății

Trebuie să se depună eforturi mai mari pentru a-i educa pe oameni în ceea ce privește principiile reformei sanitare. Va trebui să se înființeze școli de gătit și să se dea învățătură din casă în casă cu privire la arta de a pregăti o hrană sănătoasă. Bătrâni și tineri ar trebui să învețe cum să gătească mai simplu. Oriunde e prezentat adevărul, oamenii trebuie să fie învățați cum să pregătească hrana într-un chip simplu și totuși apetisant. Ar trebui să li se arate că o dietă hrănitoare poate fi pregătită și fără folosirea cărnii.

Învățați-i pe oameni că este mai bine să știe cum să se păstreze sănătoși, decât cum să vindece boala. Medicii noștri ar trebui să fie educatori înțelepți, avertizându-i pe toți contra lăsării în voia poftelor, arătându-le că abținerea de la toate lucrurile pe care Dumnezeu le-a oprit, este singura cale de a preveni ruina corpului și a minții.

Trebuie să se folosească mult tact și multă chibzuință în pregătirea unor alimente hrănitoare pentru a le înlocui pe acelea care mai înainte constituiau dieta celor care învață pentru a fi reformatori în ale sănătății. Se cere credință în Dumnezeu, râvnă în intenție și bunăvoința de ajutorare reciprocă. O dietă lipsită de elemente nutritive aduce ocară asupra cauzei reformei sanitare. Noi suntem muritori, și trebuie să consumăm alimente care vor da corpului hrana cuvenită.

Extreme în dietă

Unii dintre oamenii noștri, în timp ce se abțin în mod conștiincios de la consumarea de hrană necorespunzătoare, neglijează să se hrănească cu elementele necesare pentru întreținerea corpului. Aceia care își însușesc vederi extremiste în ceea ce privește reforma sanitară sunt în primejdia de a pregăti feluri de mâncare fără nici un gust, făcându-le atât de insipide, încât nu sunt satisfăcătoare. Hrana ar trebui să fie în așa fel pregătită, încât să fie și apetisantă, și hrănitoare. Ea nu trebuie să fie lipsită de ceea ce are organismul nevoie. Eu folosesc puțină sare, și totdeauna am folosit, deoarece sarea, în loc de a fi dăunătoare este faptic esențială pentru sânge. Zarzavaturile ar trebui să fie făcute gustoase cu puțin lapte sau puțină smântână, sau ceva echivalent.

-162-

În timp ce s-au dat avertizări cu privire la primejdiile de îmbolnăvire datorită untului, și răul ce vine din folosirea fără restricție a ouălor de către copiii mici, totuși nu ar trebui să socotim aceasta o călcarea de principiu de a folosi ouă de la găini bine îngrijite și corespunzător hrănite. Ouăle conțin proprietăți care sunt mijloace vindecătoare pentru combaterea anumitor otrăvuri.

Unii, abținându-se de la lapte, ouă și unt, au neglijat să dea organismului hrana corespunzătoare și ca rezultat, au devenit slabi și neînstare de a lucra. În felul acesta, reforma sanitară este defăimată. Lucrarea pe care noi ne-am străduit să o dezvoltăm, în mod puternic, este confuză prin lucruri ciudate, pe care Dumnezeu nu le-a cerut, și energiile bisericii sunt astfel paralizate. Dar Dumnezeu va interveni pentru a preveni rezultatele acestor idei prea zeloase. Evanghelia trebuie să armonizeze neamul omenesc păcătos. Ea trebuie să aducă și pe bogat și pe sărac la picioarele lui Isus.

Va veni timpul când s-ar putea să fie nevoie să renunțăm la unele articole de dietă pe care le folosim acum, ca de pildă laptele, smântâna și ouăle; dar nu e cazul să aducem asupra noastră îngrijorări prin restricții premature și extreme. Așteptați până când împrejurările vor impune acest lucru și Domnul pregătește calea pentru aceasta.

Aceia care vor să aibă succes în proclamarea principiilor reformei sanitare trebuie să facă din Cuvântul lui Dumnezeu călăuza, și sfetnicul lor. Numai când învățătorii principiilor de reformă sanitară fac lucrul acesta, pot sta pe un teren avantajos. Niciodată să nu aducem o mărturie împotriva reformei sanitare prin neglijarea de a folosi alimente sănătoase și gustoase în locul articolelor de dietă dăunătoare, la care am renunțat. Nu încurajați în nici un fel o poftă după stimulenți. Mâncați numai alimente fără combinații grele, simple, sănătoase și mulțumiți lui Dumnezeu fără încetare pentru principiile reformei sanitare. În toate lucrurile, fiți sinceri și cinstiți și veți câștiga biruințe valoroase.

-163-

Dietă în diferite țări

În timp ce lucrăm împotriva lăcomiei și necumpătării, trebuie să recunoaștem starea la care e supusă familia omenească. Dumnezeu a luat măsuri de prevedere pentru cei care trăiesc în diferite țări ale lumii. Aceia care doresc să fie împreună lucrători cu Dumnezeu trebuie să cântărească bine lucrurile înainte de a hotărî exact ce alimente ar trebui și ce alimente nu ar trebui să consume. Trebuie să fim aduși în legătură cu masele. Dacă s-ar învăța reforma sanitară în cea mai strictă formă a ei pe cei ale căror condiții îi împiedică adoptarea ei, s-ar face mai mult rău decât bine. Întrucât predic Evanghelia săracilor, sunt instruită să le spun să consume mâncarea cea mai hrănitoare. Nu le pot spune: “Să nu mâncați ouă, sau lapte, sau smântână. Să nu folosiți unt la pregătirea hranei voastre”. Evanghelia trebuie să fie predicată la săraci, dar încă n-a venit timpul pentru a prescrie dieta cea mai strictă.

Un cuvânt pentru cei care se clatină

Acei slujitori care se simt liberi să se lase în voia apetitului rămân mult mai pe jos de nivelul cerut. Dumnezeu cere ca ei să fie reformatori în ale sănătății. El le cere să trăiască pe măsura luminii ce le-a fost dată cu privire la subiectul acesta. Sunt întristată când îi văd pe aceia care ar trebui să fie zeloși pentru principiile sănătății, că sunt încă neconvertiți la felul cel bun de viețuire. Mă rog ca Domnul să le impresioneze mintea, ca ei să nu sufere o mare pierdere. Dacă lucrurile ar fi așa cum ar trebui să fie în familiile care alcătuiesc comunitățile noastre, am putea face o lucrare îndoită pentru Domnul.

-164-

Condiții ale rugăciunii la care se dă răspuns

Pentru a fi curățiți și pentru a rămâne curați, adventiștii de ziua a șaptea trebuie să aibă Duhul Sfânt în inimile lor și în căminele lor. Domnul mi-a dat lumină că atunci când Israelul de azi se smerește înaintea Lui și curăță templul sufletului de orice mânjitură, El va asculta rugăciunile lor în favoarea celor bolnavi, și va binecuvânta leacurile Sale pentru boli. Când în credință instrumentul omenesc face tot ce poate pentru a combate boala, folosind metodele simple de tratament, pe care le-a prevăzut Dumnezeu, eforturile lui vor fi binecuvântate de Dumnezeu.

Dacă, după ce s-a dat atât de multă lumină, poporul lui Dumnezeu va cultiva deprinderi rele, lăsându-se în voia poftelor sale și refuzând să aplice reforma, el va suferi consecințele sigure ale abaterii. Dacă sunt hotărâți să-și mulțumească apetitul cu orice preț, Dumnezeu nu-i va salva în mod miraculos de la urmările împlinirii poftelor lor. Ei vor “zace în dureri”. (Isaia 50, 11.)

Aceia care aleg să se încumete, zicând: “Domnul m-a vindecat, și n-am nevoie să-mi restrâng dieta; pot să mănânc și să beau cum îmi place”, nu după multă vreme vor avea nevoie, la trup și la suflet, de puterea vindecătoare a lui Dumnezeu. Pentru că, în mod milostiv, Domnul v-a vindecat, nu trebuie să gândiți că vă puteți atașa de practicile lumii de împlinirea poftelor. Faceți așa cum a poruncit Hristos după lucrarea Sa de vindecare, — “du-te, și să nu mai păcătuiești”. (Ioan 8, 11.) Apetitul nu trebuie să fie dumnezeul nostru.

-165-

Domnul și-a dat Cuvântul vechiului Israel că, dacă ei se alipesc strâns de El și împlinesc toate cererile Lui, El îi va feri de toate bolile de felul celor pe care le adusese asupra egiptenilor; dar făgăduința aceasta era dată cu condiția ascultării. Dacă israeliții ar fi ascultat instrucțiunea primită și ar fi profitat de avantajele lor, ei ar fi fost un exemplu intuitiv al lumii în ceea ce privește sănătatea și prosperitatea. Israeliții n-au ajuns să împlinească intenția lui Dumnezeu, și în felul acesta n-au ajuns să primească binecuvântările care ar fi putut să fie ale lor. Dar în Iosif și Daniel, în Moise și Ilie și mulți alții, avem exemple nobile de roadele adevăratului plan de viețuire. Astăzi, o credincioșie asemănătoare, va produce rezultate semănătoare. Nouă ne este scris: “Voi însă sunteți o seminție aleasă, o preoție împărătească, un neam sfânt, un popor pe care Dumnezeu și l-a câștigat, ca să fie al Lui, ca să vestiți puterile minunate ale Celui ca v-a chemat din întuneric la lumina Sa minunată”. (1 Petru 2, 9.)

Predare de sine și odihnă

O, cât de mulți pierd bogatele binecuvântări pe care Dumnezeu le are păstrate pentru ei în sănătate și înzestrare spirituală. Sunt multe suflete care se zbat pentru a câștiga biruințe speciale și binecuvântări deosebite, ca să poată face un lucru mare. În scopul acesta, ei sunt mereu stăpâniți de gândul că trebuie să dea o luptă pe viață și pe moarte în rugăciune și cu lacrimi. Când aceste persoane cercetează Scripturile cu rugăciune pentru a cunoaște voia exprimată a lui Dumnezeu și apoi fac voia Lui din inimă, fără nici o rezervă sau satisfacerea de plăceri personale, vor găsi odihnă. Nici tot chinul de moarte, nici toate lacrimile și luptele nu le vor aduce binecuvântarea pe care o doresc. Eul trebuie supus cu totul. Ei trebuie să facă lucrarea ce li se prezintă, însușindu-și belșugul de har de la Dumnezeu, făgăduit tuturor celor care îl cer în credință.

“Dacă voiește cineva să vină după Mine”, spune Isus, “să se lepede de sine, să-și ia crucea în fiecare zi, și să Mă urmeze”. (Luca 9, 23.) Să urmăm pe Mântuitorul în simplitatea și tăgăduirea Lui de Sine. Să înălțăm pe Omul Golgotei prin cuvânt și prin viețuire sfântă. Mântuitorul vine foarte aproape de cei care se consacră lui Dumnezeu. Dacă a fost cândva un timp când am avut nevoie de lucrarea Duhului lui Dumnezeu asupra inimii și vieții noastre, timpul acela este acum. Să ne însușim dar această putere divină pentru a avea tărie să trăim o viață de sfințenie și de lepădare de sine.

-166-

Cuvântul lui Dumnezeu trebuie să fie manualul nostru de școală. Domnul este ajutorul nostru și Dumnezeul nostru. Să privim la El pentru a deschide calea pentru împlinirea planurilor noastre.

Un apel pentru evangheliști misionari medicali

Trăim în zilele din urmă. Sfârșitul tuturor lucrurilor s-a apropiat. Semnele prezise de Hristos se împlinesc cu grăbire. În fața noastră sunt vremuri furtunoase, dar să nu rostim nici un cuvânt de necredință sau de descurajare. Acela care înțelege nevoile situației aranjează ca avantajele să fie aduse lucrătorilor din diferite locuri, pentru a face cu putință să trezească mai deplin atenția oamenilor. El cunoaște nevoile și trebuințele chiar și ale celui mai slab din turma Sa și trimite propria Sa solie la drumuri și la garduri. El ne iubește cu o iubire veșnică. Să ținem minte că purtăm o solie de vindecare a unei lumi pline de suflete bolnave de păcat. Fie ca Domnul să ne sporească credința și să ne ajute să vedem că El dorește ca noi să facem cunoștință cu lucrarea Lui de vindecare și cu tronul milei. El dorește ca lumina harului Său să strălucească din multe locuri.

Sanatorii ca agenții misionare

Sunt în multe locuri suflete care nu au auzit încă solia. De aici înainte lucrarea misionară medicală urmează să fie făcută mai departe cu un zel cu care ea încă nu a fost făcută. Lucrarea aceasta este ușa prin care adevărul urmează să afle altă intrare în orașele mari, și sanatorii trebuie să fie înființate în multe locuri.

Lucrarea în sanatorii este unul din mijloacele cele mai cu succes de a ajunge la toate clasele de oameni. Sanatoriile noastre sunt mâna dreaptă a Evangheliei, deschizând căi prin care omenirea suferindă să poată fi influențată de vestea bună a vindecării prin Hristos. În instituțiile acestea, bolnavii pot fi învățați să-și predea cazul Marelui Medic care va conlucra cu eforturile lor zeloase de a-și recâștiga sănătatea, aducându-le atât vindecarea sufletului, cât și vindecarea trupului.

-168-

Hristos nu mai e în lumea acesta în persoană, pentru a merge prin orașele, târgurile și satele noastre, vindecând pe bolnavi; dar El ne-a însărcinat pe noi să ducem mai departe lucrarea misionară medicală, pe care El a început-o. În lucrarea aceasta, trebuie să facem tot ce putem mai bine. Trebuie să se înființeze instituții pentru îngrijirea bolnavilor, unde bărbați și femei suferinde de boală să poată fi puși sub îngrijirea unor medici și a unor infirmiere cu temere de Dumnezeu, și să fie tratați fără medicamente (droguri).

Am fost instruită că nu trebuie să amânăm lucrarea ce trebuie făcută în domeniul reformei sanitare. Prin lucrarea aceasta, urmează să ajungem la oameni, la drumuri și la garduri. Mi s-a dat lumină specială că în sanatoriile noastre multe suflete vor primi și vor asculta de adevărul prezent. În instituțiile acestea, bărbați și femei urmează să fie învățați cum să se îngrijească de propriile lor trupuri și, în același timp, cum să ajungă sănătoși în credință. Ei trebuie să fie învățați ce se înțelege prin a mânca trupul și a bea sângele Fiului lui Dumnezeu. Hristos spunea: “Cuvintele pe care vi le-am spus Eu sunt duh și viață”. (Ioan 6, 63.)

Sanatoriile noastre urmează să fie școli în care se va face instruire în domeniul misionar medical. Ele urmează să aducă sufletelor bolnave de păcat frunzele pomului vieții, care le vor readuce pacea, nădejdea și credința în Hristos Isus.

Lucrarea Domnului trebuie să meargă înainte. Lucrarea misionară medicală și educațională trebuie, de asemenea, să meargă înainte. Sunt sigură că aceasta este marea noastră lipsă, de lucrători zeloși, devotați, inteligenți și capabili. În fiecare oraș mare, ar trebui să fie o prezentare a adevăratei lucrări misionare medicale. Mulți se întreabă acum: “Doamne, ce vrei să fac?” (Faptele Apostolilor 9, 6.) Este intenția Domnului ca metoda Lui de vindecare fără medicamente (droguri) să fie evidențiată în fiecare oraș mare prin instituțiile noastre medicale. Dumnezeu îmbracă cu demnitate sfântă pe cei care merg mai departe și tot mai departe, în orice loc unde e cu putință de a obține intrare. Satana le va face lucrarea cât mai grea cu putință, dar puterea divină îi va însoți pe toți lucrătorii cu inimă sinceră. Călăuziți de mâna Părintelui nostru ceresc, să mergem înainte, folosind orice ocazie pentru a extinde lucrarea lui Dumnezeu.

-169-

Domnul vorbește tuturor misionarilor medicali, zicând: Mergeți lucrați azi în via Mea pentru salvarea de suflete. Dumnezeu ascultă rugăciunile tuturor acelora care Îl caută în adevăr. El are puterea de care noi toți avem nevoie. El umple inima cu iubire, bucurie, pace și sfințenie. Caracterul se dezvoltă continuu. Nu ne putem îngădui să cheltuim timp lucrând contra planurilor lui Dumnezeu.

Sunt medici care, din cauza legăturii lor anterioare cu sanatoriile noastre, găsesc că e de preferat să se instaleze aproape de aceste instituții; și ei își închid ochii față de câmpul cel mare, neglijat și nelucrat, unde o muncă neegoistă ar fi o binecuvântare pentru mulți. Medici misionari pot să exercite o influență înălțătoare, înnobilatoare, sfințitoare. Medicii care nu fac lucrul acesta, abuzează de puterea lor și fac o lucrare pe care Domnul o respinge.

Posted in

Redeșteptare

Leave a Comment