Cuvinte de încurajare
Cooranbong, N. S. W.,
12 decembrie 1899
Către Directorul medical al Sanatoriului din Battle Creek
Scumpul meu frate,
Vorbești ca și când n-ai avea prieteni. Dar Dumnezeu este prietenul tău, și sora White este prietenul tău. Te-ai gândit că mi-am pierdut încrederea în tine; dar, scumpul meu frate, după cum ți-am scris mai înainte, știu că Domnul te-a așezat într-un loc de mare răspundere, așa cum te găsești, ca medic căruia Domnul i-a încredințat cunoștință și pricepere, pentru ca să faci ceea ce e drept și cu judecată și să dai pe față un adevărat spirit misionar în instituția înființată, pentru a prezenta adevărul în contrast cu rătăcirea.
Fratele meu, Domnul nu te-a lăsat să mergi la război pe cheltuiala ta. El ți-a dat înțelepciune și bunăvoință înaintea lui Dumnezeu și a oamenilor. El a fost sprijinitorul tău. El te-a ales ca instrument al Lui, pentru a înălța adevărul în sanatoriul din Battle Creek, cum nu este înălțat în instituțiile medicale ale lumii. Planul Lui a fost ca sanatoriul din Battle Creek să fie cunoscut ca o instituție în care Domnul este zilnic recunoscut ca Monarh al universului. “El face ce vrea cu oastea cerurilor și cu locuitorii pământului, și nimeni nu poate să stea împotriva mâniei Lui, nici să-I zică: ‘Ce faci?’” (Daniel 4, 35.) Domnul intenționează ca proclamarea celei de a treia solii îngerești să fie lucrarea cea mai înaltă și mai mare ce se săvârșește acum în lumea noastră. El te-a onorat, așezându-te într-o poziție de foarte mare răspundere în lucrarea Sa. Tu nu trebuia să-ți separi influența de corpul predicatorilor Evangheliei. În toate fazele lucrării tale, tu trebuia să aduci înțelegere și ascultare de adevăr. Locul pe care ți l-a rânduit Dumnezeu a fost sub conducerea Lui, în teocrația divină. Tu trebuia să înveți de la Isus, marele Învățător, plănuind și lucrând în armonie cu exemplul Lui. Tu trebuia să-I dai lui Dumnezeu locul cel dintâi și să asculți totdeauna de Cuvântul Lui. În aceasta ar fi fost tăria ta.
-181-
Tu ar fi trebuit să fii un medic credincios pentru sufletele, ca și pentru trupurile, celor de sub grija ta. Dacă ai fi împlinit însărcinarea aceasta, folosind bine talentele pe care ți le-a dat Dumnezeu, n-ai fi lucrat singur. Ar fi prezidat Cineva care niciodată nu greșește. Numai puterea Duhului Sfânt poate păstra spiritul fermecător și plăcut, blând și smerit, făcându-l pe lucrător în stare să rostească cuvinte potrivite la timpul potrivit.
Tu n-ai fost lipsit de greșeli. Adesea ți-ai pierdut stăpânirea de sine. Atunci cuvintele tale n-au fost așa cum ar fi trebuit să fie. Uneori ai fost arbitrar și pretențios. Dar atunci când te străduiai să-ți stăpânești eul, îngeri de la Dumnezeu conlucrau cu tine, deoarece prin tine Dumnezeu lucra la înălțarea adevărului Său, făcându-l să primească o recunoaștere onorată în lume. Dumnezeu ți-a dat înțelepciune, nu pentru ca numele tău să fie mărit, ci pentru ca aceia care veneau la sanatoriul din Battle Creek să ducă cu ei impresii favorabile cu privire la lucrarea adventiștilor de ziua a șaptea și să respecte principiile care stau la temelia lucrării lor. Tu nu erai onorat pentru că ești mai neprihănit decât toți oamenii, ci pentru că Dumnezeu dorea să te întrebuințeze ca instrument al Său.
Scopul lui Dumnezeu cu prilejul înființării Sanatoriului
A fost scopul lui Dumnezeu ca misionari, profesori și medici să facă cunoștință la sanatoriu cu solia îngerului al treilea, care cuprinde atât de multe. Îngeri de la Dumnezeu aveau să fie tăria ta în lucrarea care trebuia să fie făcută pentru ca sanatoriul din Battle Creek să poată fi cunoscut ca o instituție sub speciala supraveghere a lui Dumnezeu. Sentimentul misionar și simpatia care domneau în instituția aceasta erau rezultatul lucrării ființelor cerești, nevăzute acolo. Dumnezeu a spus: “Am socotit de bine să arăt semne și minuni. În puterea Mea am lucrat la proslăvirea Numelui Meu”. Mulți au plecat de la sanatoriu cu inimi noi. Schimbarea a fost decisivă. Întorcându-se la căminele lor, aceștia au fost ca lumini în lume. Glasul lor s-a auzit zicând: “Veniți, voi toți care vă temeți de Dumnezeu, și am să vă fac cunoscut ce a făcut El pentru sufletul meu. Am văzut mărirea Lui; am gustat bunătatea Lui.”
-182-
O lucrare mondială
Domnul mi-a arătat că, dacă poate să abată lucrarea pe căi rele, prin oricare mijloace, și astfel să împiedice înaintarea ei, vrăjmașul o va face. Mulți dintre membrii noștri au făcut investiții fără a sta să calculeze costul, fără să cerceteze dacă sunt bani destui pentru a duce mai departe lucrarea începută. S-a dat pe față miopie. Oamenii nu au fost în stare să vadă că via Domnului cuprinde lumea.
Venitul sanatoriului înființat nu trebuia să fie cheltuit pentru a susține diferite feluri de lucrare pentru oamenii din clasele de jos, din orașele noastre nelegiuite. Mare parte dintre mijloacele care au fost folosite pentru a susține această mare lucrare, care sporește mereu, ar fi trebuit, așa după cum e rânduit de Domnul, să fi fost folosite pentru a înființa instituții în alte țări, pe unde nu a strălucit lumina reformei sanitare. Sanatorii, mult mai puțin costisitoare decât cele construite în America, ar fi trebuit să fie clădite în multe țări. În felul acesta s-ar fi ridicat instituții care, atunci când s-ar fi întărit, ar fi ajutat la înființarea de instituții în alte locuri.
Domnul nu e părtinitor. Dar El a fost greșit reprezentat de lucrătorii Săi. Ceea ce ar fi trebuit să fie făcut în multe și diferite locuri ale viei Sale a fost mult împiedicat, deoarece oamenii de la conducerea lucrării n-au fost în stare să vadă cum putea să fie făcută să înainteze lucrarea în locurile mai îndepărtate ale viei. În unele părți ale câmpului, lucrarea a fost exagerată. În felul acesta, s-au absorbit bani care ar fi trebuit să fie folosiți pentru a-i face în stare pe lucrătorii din alte părți ale viei să înainteze nestânjeniți în lucrarea de înfigere a stindardului adevărului în locuri noi. Nu trebuie să fie jefuite unele părți ale viei pentru ca mijloacele să poată fi folosite în mod liber în alte părți ale câmpului.
-183-
Omul judecă așa cum îl duce judecata lui mărginită. Dumnezeu privește la caracterul roadelor aduse și apoi judecă pomul. În Numele Domnului, vă invit pe toți să vă gândiți la lucrarea pe care suntem chemați să o facem și cum trebuie să fie susținută lucrarea aceasta. Lumea este via Domnului și trebuie să fie lucrată.
Dumnezeu nu cere un număr mare de instituții, clădiri mari și lucruri făcute de paradă, ci acțiunea armonioasă a unui popor deosebit, un popor ales de Dumnezeu și scump, credincioși uniți unii cu alții, viața lor fiind ascunsă cu Hristos în Dumnezeu. Fiecare om trebuie să rămână în partea sa și la locul său, exercitând o influență bună în gândire, cuvânt și fapte. Doar când toți lucrătorii lui Dumnezeu vor face lucrul acesta, și nu mai devreme de atunci, lucrarea Lui va fi un tot complet și echilibrat.
Un cuvânt de îndemnare
Dumnezeu dorește ca instituțiile Sale și copiii Săi aleși, adoptați, să-L onoreze, dând pe față atributele caracterului creștin. Lucrarea pe care Evanghelia o îmbrățișează ca lucrare misionară este o lucrare ce merge drept înainte, o lucrare importantă, care va străluci tot mai puternic până la miezul zilei. Dumnezeu nu dorește ca credința poporului Său să ia caracterul sau înfățișarea lucrării umanitare, numite acum lucrare misionară medicală. Mijloacele și talentele poporului Său nu trebuie să fie îngropate în mahalalele din New-York sau Chicago. Lucrarea lui Dumnezeu trebuie să fie făcută pe direcțiile cele bune.
Trebuie să se dea pe față lepădare de sine și jertfire de sine. Trebuie să lucrăm așa cum a lucrat Hristos, în simplitate și modestie, în smerenie și consacrare. În felul acesta vom fi făcuți în stare să săvârșim o lucrare deosebită de alte lucrări misionare din lumea noastră.
-184-
Sunt mulți cei despre care se presupune că au fost scoși din groapa în care căzuseră, cărora nu li se poate acorda încrederea de sfetnici, nici nu sunt considerați vrednici de încredere, spre a fi angajați în lucrarea din aceste zile de pe urmă. Vrăjmașul e hotărât să amestece eroarea cu adevărul. Pentru a face aceasta, el folosește prilejul ce i se dă prin clasa celor decăzuți, pentru care se lucrează atât de mult și se cheltuiește atât de mult, clasa celor al căror apetit a fost stricat prin îngăduință, al căror suflet a fost ticăloșit, al căror caracter a fost rău format și schilodit, ale căror obiceiuri și dorințe sunt scârboase, care gândesc în mod obișnuit numai la rău. Caracterele unora ca aceștia pot fi transformate; dar cât de puțini sunt aceia pentru care lucrarea este deplină și dăinuitoare!
Unii vor fi sfințiți prin adevăr; dar mulți fac o schimbare superficială în obiceiurile și practicile lor și apoi își închipuie că sunt creștini. Sunt primiți în cercul bisericii, dar ei sunt un mare necaz și o mare grijă. Prin ei, Satana caută să semene în biserică semințele geloziei, necinstei, criticii și învinuirii. În felul acesta, caută să-i strice pe ceilalți membri ai bisericii. Înclinația care i-a stăpânit din copilărie, care i-a făcut să o rupă cu orice restricție și i-a degradat, încă îi mai stăpânește. Se spune despre ei că sunt salvați, dar prea adesea timpul arată că lucrarea făcută pentru ei nu i-a făcut copii supuși ai lui Dumnezeu. La orice presupusă lipsă de respect, se trezesc sentimente de ură. Ei cultivă vrăjmășia, mânia, răutatea. Prin cuvintele și spiritul lor, arată că n-au fost născuți din nou. Tendințele lor trag tot în jos, spre cele senzuale. Ei sunt nevrednici de încredere, nerecunoscători, nesfinți. Așa stau lucrurile cu toți aceia ce n-au fost temeinic convertiți. Fiecare dintre caracterele acestea schilodite, netransformate, devine un capabil lucrător al lui Satana, dând naștere la dezbinare și ceartă.
Domnul ne-a trasat metodele de lucru. Ca popor, noi nu trebuie să extindem și să copiem metodele Armatei Salvării. Nu aceasta e lucrarea pe care ne-a dat-o Domnul. Tot așa, nu e lucrarea noastră de a-i osândi și de a rosti cuvinte aspre împotriva lor. În Armata Salvării sunt suflete scumpe, pline de jertfire de sine. Trebuie să-i tratăm cu bunătate. În Armata Salvării sunt suflete cinstite, care Îl servesc pe Domnul cu sinceritate și care vor vedea mai multă lumină, înaintând spre primirea întregului adevăr. Lucrătorii din Armata Salvării încearcă să-i salveze pe cei trecuți cu vederea și călcați în picioare. Nu-i descurajați. Lăsați ca ei să facă felul acela de lucrare, cu propriile lor metode și în felul lor. Dar Domnul a arătat lămurit lucrarea pe care trebuie să o facă adventiștii de ziua a șaptea. Trebuie să se țină adunări în tabără și în corturi. Trebuie să se proclame adevărul prezent. Trebuie să se aducă o mărturie precisă. Iar cuvântările trebuie să fie atât de simple, încât și copiii să le poată înțelege.
-185-
Ajutându-L sau împiedicându-L pe Domnul
Sunt persoane care intră în lucrarea misionară medicală și care sunt în primejdia de a aduce în ea sentimente rele din cele primite în educația lor de mai înainte. Ele trebuie să practice principiile trasate în Cuvântul lui Dumnezeu, altminteri lucrarea va fi desfigurată de ideile lor preconcepute. Atunci când lucrăm cu toată iscusința sfințită pe care ne-a dat-o Dumnezeu, atunci când dăm la o parte voința noastră, pentru a primi voința lui Dumnezeu, când eul este zilnic crucificat, atunci se văd rezultate bune. Mergem înainte în credință, știind că Domnul a făgăduit să-și asume lucrarea încredințată Lui și că El o va realiza; deoarece El nu face niciodată nici o greșeală și niciodată nu e înfrânt.
Servii Domnului sunt simpli administratori. Domnul va lucra prin ei atunci când ei I se predau pentru a fi călăuziți de Duhul Sfânt. Atunci când prin credință oamenii se așează în mâinile Domnului, zicând: “Iată-mă, trimite-mă”, El îi primește pentru slujire. Dar oamenii nu trebuie să pună piedici planurilor Sale, prin născociri ambițioase. De ani de zile, Domnul are o ceartă cu copiii poporului Său, deoarece ei au urmat propria lor judecată și nu s-au sprijinit pe înțelepciunea dumnezeiască. Lucrătorii să ia seama ca nu cumva să se așeze în calea Domnului, împiedicând înaintarea lucrării Lui, crezând că înțelepciunea lor e îndestulătoare pentru plănuirea și executarea cu succes a lucrării Sale. Dacă fac lucrul acesta, Domnul va corecta greșeala lor. El îi luminează și îi formează pe lucrătorii Săi prin Spiritul Său divin. El potrivește propriile Sale intervenții providențiale, pentru a săvârși lucrarea Sa, potrivit cu gândul și voia Sa.
-186-
Scopul lui Dumnezeu cu lucrătorii Săi
Dacă oamenii se vor smeri înaintea lui Dumnezeu, dacă nu-și vor înălța propria lor judecată la rangul de putere atotstăpânitoare, dacă vor face loc pentru ca Domnul să plănuiască și să lucreze, El va folosi însușirile pe care li le-a dat, pe o cale ce va glorifica Numele Său. El îi va curăța pe lucrătorii Săi de orice egoism, îndepărtând lăstarii care ar împleti împrejur scopuri ce nu sunt de dorit, tăind vița, așa ca ea să aducă roade. Dumnezeu este Marele Vier. El va face ca tot ce ține de viața celor împreună lucrători cu Hristos să servească marelui Său scop de creștere și de rodire. E planul Lui ca, aducându-i zilnic pe servii Săi să semene la chip cu Hristos și făcându-i părtași de natură dumnezeiască, să-i facă să aducă rod îmbelșugat. El dorește ca poporul Său, trecând faptic prin experiența adevărului Evangheliei, să devină un popor de misionari sinceri, puternici, vrednici de încredere, practici. El ar vrea ca ei să aducă rezultate mult mai valoroase, mai sfinte și mai precise decât s-au dat pe față până în zilele noastre.
Olarul ia lutul în mâinile sale și-l modelează și îl fasonează după voia lui. El îl frământă și-l lucrează. El îl rupe în bucăți și apoi îl strânge laolaltă. Îl umezește și apoi îl usucă. Îl lasă un timp să zacă fără să-l atingă. Când e perfect flexibil, continuă lucrarea de a face din el un vas. Îi dă formă, îl potrivește și îl netezește pe roată. Îl usucă la soare și îl coace în cuptor. În felul acesta, devine un vas bun de a fi folosit. La fel dorește Marele Lucrător să ne modeleze și să ne fasoneze și pe noi. Așa cum e lutul în mâinile olarului, așa trebuie să fim noi în mâinile Sale. Noi nu trebuie să încercăm să facem lucrarea olarului. Partea noastră este de a ne supune la lucrarea de modelare pe care o face Marele Lucrător.
-187-
Nevoia de sfetnici înțelepți
Domnul a rânduit ca medicii din sanatoriu să stea ca santinele credincioase. Prin ei, Dumnezeu dorea să facă lucrarea care trebuie să fie făcută în instituție. Ei trebuia să fie ajutoarele tale. Prin ei, trebuia să se dea idei cu privire la lucrarea de a ajuta omenirea suferindă.
Dar tu ai avut nevoie de sfatul altora în afară de al colaboratorilor tăi. În sfatul vostru era nevoie de idei proaspete, noi, deoarece nu toate planurile tale purtau autorizația divină. Tu ai agitat mintea conlucrătorilor tăi în privința lucrării misionare medicale în așa măsură, încât ei au ajuns ca niște oameni pierduți în ceața nesiguranței.
Am fost instruită de Domnul că ispita ta va fi de a face lucrarea ta misionară medicală să stea independentă de conferință. Dar planul acesta n-a fost drept. Am văzut că tu nu puteai să plănuiești așa cum făceai, nici să-ți realizezi ideile, fără pagubă pentru tine și pentru cauza lui Dumnezeu.
Un ajutor divin
Frate, fiind chirurg, ai avut de tratat cele mai critice cazuri și uneori te-a apucat spaima. Pentru a îndeplini aceste datorii dificile, știai că lucrul trebuie să se facă rapid și că nu trebuia să se facă mișcări greșite. De repetate ori trebuia să treci repede de la o datorie la alta. Cine a fost alături de tine când săvârșeai aceste operații critice? Cine te-a ținut calm și stăpân pe tine în crizele acelea, dându-ți discernământ viu și rapid, vedere ageră, nervi liniștiți, îndemânare și precizie? Domnul Isus l-a trimis pe îngerul Său pentru a-ți spune ce să faci. O mână a fost pusă pe mâna ta. Isus, și nu tu, a călăuzit mișcările instrumentului tău. Uneori ți-ai dat seama de aceasta și o calmitate minunată a venit asupra ta. Nu îndrăzneai să te grăbești, și totuși ai lucrat rapid, știind că nu era nici un moment de pierdut.
-188-
Domnul te-a binecuvântat. Tu ai fost sub călăuzirea divină. Alții, care nu știau nimic despre Prezența stăpânitoare care lucrează cu tine, ți-au dat ție toată gloria. Medici eminenți au fost de față la operațiile tale și ți-au lăudat îndemânarea. Lucrul acesta este plăcut pentru tine. Tu ai fost foarte mult onorat de Dumnezeu, pentru ca Numele Lui să fie preamărit, și nu al tău; dar tu nu ai fost totdeauna în stare să suferi vederea Celui Nevăzut. Tu ai avut plăcerea de a te distinge și nu ai depins totdeauna de Dumnezeu. N-ai fost dispus să iei seama la sfatul servilor Domnului. Ai plănuit multe lucruri în propria ta înțelepciune. Domnul vrea ca tu să-i respecți pe predicatorii Evangheliei. Chiar atunci când aveai mai mare nevoie de discernământ, ca să poți vedea nu numai o singură latură a lucrării, ci toate laturile, ai ales ca sfetnici oameni care se găseau sub mustrarea lui Dumnezeu. Erai dispus să te legi cu ei, dacă erau gata să-ți urmeze planurile.
Prin rugăciune și consacrare, căutându-L pe Domnul pentru înțelepciune și supunându-te călăuzirii Lui, ai fi fost împiedicat să începi multe acțiuni care s-au născut nu din voia lui Dumnezeu, ci din voia omului. Ție ți s-a dat o anumită lucrare. Dar tu ai neglijat lucruri de mare însemnătate pentru a te apuca, într-un spirit impulsiv, nesfătuit de Domnul sau de frații tăi, de lucruri de mai mică însemnătate. Frații tăi ți-ar fi putut da sfat, dar tu ai disprețuit orice cuvânt care s-ar fi pus în calea planurilor tale. Aceasta te-a pus într-o poziție grea. Dacă ai fi rămas la lucrul care ți s-a încredințat, Dumnezeu ar fi făcut din tine un conlucrător al Său cu un succes din ce în ce mai mare.
-189-
Domnul dorește ca mintea ta să se contopească cu mintea altor oameni. Uneori, când servii Lui au avut altă părere decât a ta, aceasta era exact ceea ce Dumnezeu cerea de la tine să faci. Dar tu ai tratat sfatul lor în așa fel, încât după aceea ei au tăcut, când ar fi trebuit să vorbească. Dumnezeu dorește ca cei pe care El i-a așezat în poziții de încredere să facă dreptate și judecată cu toată înțelepciunea.
Poveri pe care Dumnezeu nu le-a dat
Dumnezeu ți-a dat lucrul tău nu pentru a fi făcut în grabă, ci într-un chip liniștit și cumpănit. Domnul nu constrânge la mișcări grăbite și complicate. Dar tu ți-ai adunat răspunderi pe care Domnul, Părintele îndurat, nu le așează asupra ta. Obligații pe care El niciodată nu le-a poruncit se fugăresc unele pe altele cu sălbăticie. Niciodată servii Săi nu trebuie să părăsească o datorie rău împlinită sau incompletă, ca să se apuce de alta. Acela care lucrează cu calm, în temere de Dumnezeu, nu va lucra la întâmplare, de teamă că ceva va împiedica un plan urmărit mai dinainte.
Nu toate poverile pe care le-ai purtat au fost puse asupra ta de Domnul. Rezultatul faptului că tu porți aceste poveri suplimentare se simte în tot câmpul. Dacă te-ai fi ținut de lucrul încredințat, lucrând, prin mijlocirea sanatoriului, pentru categoria de oameni pe care o dorea Domnul, spre a le face cunoscut adevărul prezent, solia pe care Dumnezeu a dat-o poporului Său spre a o duce lumii s-ar fi realizat mult mai mult în prezentarea poporului lui Dumnezeu înaintea oamenilor cu mare vază. S-ar fi făcut mult mai mult pentru a înfățișa căile, lucrările și puterea lui Dumnezeu. Sanatoriul trebuia să fie martorul Său în favoarea adevărului, a adevărului înălțător și sfințitor. Domnul a făcut din tine, frate, instrumentul Său onorat. El n-a cerut niciodată de la tine o datorie care să copleșească lucrarea ta în legătură cu instituția care trebuia să ia poziție pentru adevăr, spre a face o anumită lucrare pentru Dumnezeu, revărsând lumină pe cărarea a mii de oameni.
Va continua.