Lucrarea noastră pentru timpul de față
Ce spune Domnul în capitolul 58 din Isaia? Întregul capitol este de cea mai mare însemnătate. “Iată postul plăcut Mie”, zice Dumnezeu: “Dezleagă lanțurile răutății, deznoadă legăturile robiei, dă drumul celor asupriți și rupe orice fel de jug; împarte-ți pâinea cu cel flămând și adu în casa ta pe nenorociții fără adăpost; dacă vezi pe un om gol, acoperă-l și nu întoarce spatele semenului tău. Atunci lumina ta va răsări ca zorile, și vindecarea ta va încolți repede; neprihănirea ta îți va merge înainte și slava Domnului te va însoți. Atunci tu vei chema, și Domnul va răspunde, vei striga, și El va zice: ‘Iată-Mă!’” “Dacă îți vei opri piciorul în ziua Sabatului, ca să nu-ți faci gusturile tale în ziua Mea cea sfântă; dacă Sabatul va fi desfătarea ta, ca să sfințești pe Domnul, slăvindu-L, și dacă-L vei cinsti, neurmând căile tale, neîndeletnicindu-te cu treburile tale și nededându-te la flecării, atunci te vei putea desfăta în Domnul, și Eu te voi sui pe înălțimile țării, te voi face să te bucuri de moștenirea tatălui tău Iacov; căci gura Domnului a vorbit.” (Isaia 58, 6-9.13.14.)
Aceasta e lucrarea noastră. Lumina pe care o avem cu privire la solia îngerului al treilea este adevărata lumină. Semnul fiarei este exact ceea ce s-a proclamat că este. Această problemă nu a fost înțeleasă și nu va fi înțeleasă până nu se va desfășura sulul; dar trebuie să se facă în lumea noastră o lucrare cât se poate de solemnă. Porunca Domnului pentru slujitorii Săi este: “Strigă în gura mare, nu te opri! Înalță-ți glasul ca o trâmbiță și vestește poporului Meu nelegiuirile lui, casei lui Iacov păcatele ei!” (Isaia 58, 1.) Trebuie să se proclame o solie care să trezească bisericile. Trebuie să se facă orice efort pentru a se da lumina nu numai poporului nostru, ci întregii lumi. Am fost instruită că profețiile lui Daniel și ale Apocalipsei ar trebui să fie tipărite în cărți mici, cu explicațiile necesare, și să fie trimise în toată lumea. Propriul nostru popor are nevoie să i se pună în față lumina în chip mai clar.
-160-
Nici o schimbare în lucrarea lui Dumnezeu
Nu trebuie să fie nici o schimbare în liniile generale ale lucrării lui Dumnezeu. Ea trebuie să se prezinte tot atât de clară și distinctă cât a făcut-o profeția. Noi nu trebuie să intrăm în nici o alianță cu lumea, presupunând că făcând așa vom putea realiza mai mult. Frate, dacă tu stai în cale pentru a împiedica înaintarea lucrării pe liniile rânduite de Dumnezeu, Îi vei displăcea foarte mult. Solia de avertizare trebuie să se vestească și, după ce ți-ai îndeplinit cu credincioșie partea de lucru, nu trebuie să-i împiedici pe alți slujitori ai Domnului să pornească la îndeplinirea lucrării pe care o au ei de îndeplinit. Lucrarea pentru cei degradați și decăzuți nu trebuie să fie lucrarea principală și de cea mai mare importanță. Lucrarea aceasta trebuie să fie combinată cu lucrarea de a instrui comunitățile. Poporul nostru trebuie să fie învățat cum să-i ajute pe cei nevoiași și lepădați de societate.
Nici o parte a credinței noastre, care a făcut din noi ceea ce suntem, nu trebuie să fie slăbită. Noi avem vechile semne de hotar cu privire la adevăr, la felul de viețuire și la datorie, și trebuie să stăm ferm în apărarea principiilor, în ochii lumii. Cu inima plină de interes și grijă, noi trebuie să le prezentăm invitația celor ce se află la drumuri și la garduri. Lucrarea medicală misionară trebuie să se facă. Dar aceasta este numai o parte din lucrarea care trebuie să se îndeplinească și nu trebuie să fie considerată ca fiind totul în tot. Ea trebuie să fie pentru lucrarea lui Dumnezeu așa cum e mâna pentru corp. S-ar putea ca, în cadrul serviciului pastoral să fie persoane nevrednice, dar, cu toate acestea, nimeni nu poate ignora lucrarea pastorală, fără ca prin aceasta să nu-L ignore pe Dumnezeu.
-161-
Cuvinte de avertizare
Frate al meu, mi-ai fost arătat ca fiind în primejdia de a te ține la o parte de poporul nostru, crezând că îți ești atotsuficient. Dar, dacă te unești cu aceia care sunt de părerea ta, despărțit de biserica Domnului care e trupul lui Hristos, vei alcătui o confederație ce se va sfărâma în bucăți; deoarece nici o unire nu va sta, dacă nu e alcătuită de Dumnezeu. Aceia care primesc educație în cele medicale aud din când în când insinuări defăimătoare la adresa bisericii și a lucrării pastorale. Insinuările acestea sunt semințe care vor răsări și vor aduce roade. Ar fi mai bine ca studenții să fie învățați să-și dea seama că biserica lui Hristos de pe pământ trebuie să fie respectată. Ei au nevoie de o cunoaștere clară a temeiurilor credinței noastre. Trebuie să aibă cunoștința aceasta, pentru ca să-I poată servi în mod acceptabil lui Dumnezeu. Rând după rând, învățătură după învățătură, ei trebuie să primească dovada biblică a adevărului, așa cum este în Isus.
Vă rog nu băgați în mintea studenților idei care îi vor face să-și piardă încrederea în slujitorii rânduiți de Dumnezeu. Dar voi faceți lucrul acesta cu siguranță, fie că vă dați sau nu vă dați seama de el. În providența Sa, Domnul v-a așezat într-o poziție de la care puteți face o lucrare bună pentru El, în unire cu slujitorii Evangheliei, aducând adevărul în fața multora care altminteri nu ar fi făcut cunoștință cu el. Vă va veni ispita să gândiți că pentru a duce mai departe lucrarea misionară medicală trebuie să vă separați de organizația bisericii sau de disciplina bisericească. O astfel de atitudine te va situa pe o poziție nesănătoasă. Lucrarea făcută pentru aceia care vin la voi pentru învățătură nu e completă, decât dacă ei sunt educați să lucreze în unire cu biserica.
Lucrarea misionară medicală nu trebuie să fie făcută totul în toate. În privința aceasta, voi duceți lucrurile la extrem. E de făcut o mare lucrare. Pretutindeni trebuie să fie răspândite publicații care propagă adevărul. Studenții de la medicină nu trebuie să fie încurajați să răspândească numai cărți care tratează despre reforma sanitară. Aveți grijă să nu fiți găsiți realizând propriile voastre planuri, trecând cu vederea planurile lui Dumnezeu.
-162-
Citat dintr-o scrisoare scrisă din Cooranbong, N. S. W., Decembrie, 1898 — Fratele meu, Domnul Dumnezeul lui Israel trebuie să fie sfetnicul tău. Satana s-a coborât cu o mare putere și cu toate înșelăciunile nedreptății. Sprijină-te tare pe Hristos. Ai lucrat sârguincios, ca să obții rezultate bune. Nu face acum greșeli. Niciodată, dar niciodată, nu încerca să muți măcar vreun stâlp de hotar pe care l-a dat Domnul poporului Său. Adevărul stă înfipt tare pe Stânca veșnică — o temelie pe care furtuna și viforul nu o pot clinti.
Adu-ți aminte că, îndată ce vei îngădui ca influența ta să te abată de la cărarea cea dreaptă și strâmtă, pe care Domnul a trasat-o pentru poporul Său, prosperitatea ta va înceta, deoarece Dumnezeu nu va fi călăuza ta. De repetate ori, mi-a fost prezentat raportul vieții lui Nebucadnețar, ca să ți-l înfățișez, ca să fii avertizat să nu te încrezi în propria ta înțelepciune sau să faci din carne sprijinul tău. Nu coborî stindardul adevărului și nu îngădui să-ți cadă din mână, pentru a uni cu solia solemnă pentru aceste zile din urmă orice ar tinde să ascundă particularitățile credinței noastre.
-163-
Cuvânt de avertizare
Brisbane, Queensland, Australia,
26 octombrie 1898
Către sfătuitorii studenților la medicină
E o povară pe sufletul meu. Sunt tineri, care sunt încurajați să urmeze un curs de studii în domeniul medical, care ar fi trebuit să se pregătească în modul cel mai hotărât pentru a proclama solia îngerului al treilea. Nu e necesar ca studenții noștri la medicină să-și consume tot timpul la studiile medicale. Lucrarea lor ar trebui să fie combinată în chipul cel mai hotărât cu studierea Cuvântului lui Dumnezeu. Sunt însămânțate idei care nu sunt deloc necesare, iar cele necesare nu primesc o atenție îndestulătoare.
O primejdie față de care să se ia măsuri
În timp ce sunt educați în felul acesta, studenții devin mai puțin capabili să facă o lucrare bine primită pentru Domnul. Oboseala la care sunt supuși pentru a obține cunoștințe vaste în cele medicale îi descalifică să lucreze în domeniul pastoral. Se produce oboseală fizică și mintală, datorită eforturilor peste măsură la studiu și pentru că studenții sunt încurajați să lucreze în chip nepotrivit pentru cei părăsiți și decăzuți. În felul acesta, unii sunt descalificați pentru lucrarea pe care ar fi putut să o facă, dacă ar fi început lucrarea misionară acolo unde ar fi fost necesar, iar latura medicală s-ar fi adăugat ca ceva esențial, unită cu lucrarea slujirii evanghelice ca un tot, așa după cum mâna este unită cu corpul. Viața nu trebuie să fie primejduită în efortul de a obține o educație medicală. În unele cazuri, există primejdia ca studenții să-și ruineze sănătatea și să se descalifice de a face serviciul pe care l-ar fi putut face, dacă n-ar fi fost sfătuiți în chip neînțelept să urmeze un curs medical.
-164-
Adesea, în minte sunt imprimate păreri eronate, iar acestea îndrumă la un fel greșit de purtare. Studenții ar trebui să aibă timp să vorbească cu Dumnezeu, să trăiască în comuniune continuă și conștientă cu principiile adevărului, neprihănirii și harului. În acest timp, este necesară o sinceră cercetare a inimii. Studentul trebuie să se așeze acolo unde poate să scoată din Fântâna puterilor spirituale și intelectuale. El trebuie să ceară ca fiecare cauză care pretinde simpatia și conlucrarea sa să aibă aprobarea rațiunii pe care i-a dat-o Dumnezeu și a conștiinței pe care o controlează Duhul Sfânt. El nu trebuie să întreprindă o acțiune care nu se armonizează cu principiile profunde și sfinte, care aduc lumină sufletului său și vigoare voinței sale. Numai în felul acesta poate face cel mai înalt serviciu lui Dumnezeu. El nu trebuie să fie învățat că lucrarea misionară medicală îl va lega de vreun om anume, care să-i dicteze ce are de făcut.
Lucrarea misionară medicală nu trebuie să fie trasă la o parte și despărțită de organizația bisericii. Studenții la medicină nu trebuie să primească ideea că trebuie să se considere supuși numai conducătorilor din lucrarea medicală. Ei trebuie să fie lăsați liberi să primească sfat numai de la Dumnezeu. Ei nu trebuie să se oblige — nici pe ei, nici viitorul lor — la ceva ce ființe omenești, supuse greșelii, le-ar putea trasa. Nici un fir de egoism nu trebuie să fie prins în țesătură; nu trebuie să fie făcut nici un plan care are în el o părticică de nedreptate. Egoismul nu trebuie să controleze nici o ramură a lucrării. Să ne amintim că noi lucrăm individual în ochii universului ceresc.
Un standard înalt
“Să iubești pe Domnul, Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău, cu toată puterea ta, și cu tot cugetul tău; și pe aproapele tău ca pe tine însuți.” (Luca 10, 27.) Chiar înainte de a se întoarce la cer, Hristos a declarat: “Vă dau o poruncă nouă. Să vă iubiți unii pe alții; cum v-am iubit Eu, așa să vă iubiți și voi unii pe alții”. Aici vedem că nivelul este pus mereu tot mai sus. “Prin aceasta vor cunoaște toți că sunteți ucenicii Mei, dacă veți avea dragoste unii pentru alții.” (Ioan 13, 34.35.) Ucenicii nu puteau să priceapă atunci cuvintele lui Hristos; dar, după răstignire, înviere și înălțare, ei au înțeles iubirea Lui ca niciodată mai înainte. Ei au văzut-o exprimată în suferința Lui în grădină, în sala de judecată și în moartea Lui, pe crucea de pe Golgota.
-165-
Învățând și vindecând
Poporul lui Dumnezeu trebuie să fie un tot unit. Nici un fel de separare nu trebuie să existe în lucrarea Lui. Hristos i-a trimis pe cei doisprezece apostoli și apoi pe cei șaptezeci de ucenici, ca să predice Evanghelia și să-i vindece pe cei bolnavi. “Pe drum”, zicea El, “propovăduiți și ziceți: ‘Împărăția cerurilor este aproape!’ Vindecați pe bolnavi, înviați pe morți, curățiți pe leproși, scoateți afară dracii. Fără plată ați primit, fără plată să dați.” (Matei 10, 7.8.) Iar când ei au mers, predicând Împărăția lui Dumnezeu, li s-a dat putere să-i vindece pe bolnavi și să scoată afară duhurile rele. În lucrarea lui Dumnezeu, învățarea și vindecarea nu trebuie să fie separate. Poporul Lui, păstrător al poruncilor, trebuie să fie un singur tot. Satana va născoci fel de fel de planuri pentru a-i separa pe aceia pe care Dumnezeu caută să-i unească. Dar Domnul Se va descoperi ca un Dumnezeu al judecății. Noi lucrăm sub privirea oștilor cerului. Printre noi este un Străjer divin, cercetând tot ce se plănuiește și se execută.
-166-
Susțineți lucrarea medicală
Cooranbong, N. S. W.,
1 februarie 1899
Mă adresez celor cu poziții de răspundere la Conferința Generală și celor care lucrează în domeniul misionar medical. Sunt de asemenea însărcinată să vorbesc comunității din Battle Creek, cum și tuturor celorlalte comunități ale noastre.
Am fost însărcinată să spun, în legătură cu lucrarea misionară medicală, că există primejdia de a dezvolta lucrurile prea mult într-o singură direcție. Dar nu trebuie să se înțeleagă că ceea ce spun cu privire la lucrul acesta i-ar îndreptăți în vreun fel oarecare pe cei care se țin departe de lucrarea misionară medicală. Sunt mulți aceia care n-au avut simpatie față de lucrarea aceasta. Ei trebuie să fie cu băgare de seamă cum vorbesc acum despre ea, deoarece ei nu se pricep la subiectul acesta, pentru că n-au umblat în lumină. Oricare le-ar fi poziția în lucrarea lui Dumnezeu, ei trebuie să aibă grijă să nu exprime sentimente care ar împiedica sau descuraja conferințele noastre să facă lucrarea aceasta. Poziția pe care au luat-o unii cu privire la lucrarea misionară medicală face cu neputință ca argumentele lor cu privire la subiectul acesta să aibă vreo greutate. Ei nu sunt clar-văzători; judecata lor este părtinitoare.
Fiecare ramură a lucrării este necesară, dar fiecare ramură trebuie să fie sub supravegherea lui Dumnezeu. Lucrarea misionară medicală trebuie să fie față de cauza lui Dumnezeu ca mâna dreaptă față de corp. N-ar fi drept ca toate forțele corpului să meargă la mâna dreaptă și tot așa n-ar fi drept ca toate forțele cauzei lui Dumnezeu să fie folosite numai în lucrarea medicală misionară. Lucrarea de predicare a Cuvântului trebuie să fie susținută, iar în lucrarea lui Dumnezeu trebuie să fie unitate, perfectă unitate. Aceia care n-au simțit nici un interes față de lucrarea misionară medicală tratează fără respect mâna dreaptă a cauzei lui Dumnezeu. Toți trebuie să-și schimbe atitudinea față de lucrarea aceasta. Să vorbească cât se poate mai puțin, până nu ajung să stea într-o poziție bună. Tăcerea este elocvență atunci când mintea nu este sfințită, și deci nu poate discerne cele spirituale.
-167-
Nevoia avertizării
În timpul de față e nevoie de multă băgare de seamă. “Orice om să fie grabnic la ascultare, încet la vorbire, zăbavnic la mânie.” (Iacov 1, 19.) Să luăm seama la îndemnul: “Vă îndemn, fraților, să vă feriți de cei ce fac dezbinări și tulburare împotriva învățăturii pe care ați primit-o. Depărtați-vă de ei. Căci astfel de oameni nu slujesc lui Hristos, Domnul nostru și, prin vorbiri dulci și amăgitoare, ei înșeală inimile celor lesne crezători. Cât despre voi, ascultarea voastră este cunoscută de toți. Mă bucur dar de voi, și doresc să fiți înțelepți în ce privește binele, și proști în ce privește răul.” (Romani 16, 17-19.) “Vă îndemn, fraților, pentru Numele Domnului nostru Isus Hristos, să aveți toți același fel de vorbire, să n-aveți dezbinări între voi, ci să fiți uniți în chip desăvârșit într-un gând și o simțire.” (1 Corinteni 1, 10.) Aceasta este voia lui Dumnezeu. Vom asculta de ea? “Fiindcă propovăduirea crucii este o nebunie pentru cei ce sunt pe calea pierzării: dar pentru noi, care suntem pe calea mântuirii, este puterea lui Dumnezeu. Căci este scris: ‘Voi prăpădi înțelepciunea celor înțelepți, și voi nimici priceperea celor pricepuți.’ Unde este înțeleptul? Unde este cărturarul? Unde este vorbărețul veacului acestuia? Căci, întrucât lumea cu înțelepciunea ei, n-a cunoscut pe Dumnezeu în înțelepciunea lui Dumnezeu, Dumnezeu a găsit cu cale să mântuiască pe credincioși prin nebunia propovăduirii crucii. Iudeii, într-adevăr, cer minuni și grecii caută înțelepciune; dar noi propovăduim pe Hristos cel răstignit, care pentru iudei este o pricină de poticnire, și pentru neamuri o nebunie; dar pentru cei chemați, fie iudei, fie greci, este puterea și înțelepciunea lui Dumnezeu.” (1 Corinteni 1, 18-24.)
-168-
Ce schimbare s-ar vedea dacă toți cei care sunt în poziții de răspundere și-ar da seama că lucrează sub ochii unui Dumnezeu Atotvăzător! Ceea ce trebuie acum este lucrarea nestânjenită a Spiritului Sfânt asupra minții și a inimii. Fără aceasta, străduințele noastre vor fi neroditoare. Atunci când Spiritul ne modelează și ne fasonează, cuvintele noastre vor da pe față o recunoștință pornită din inimă.