Continuare.
-79-
De asemenea, am fost instruită că, atunci când aceia care au fost bolnavi sunt vindecați în sanatoriile noastre de la țară și se reîntorc în familiile lor, ei vor fi o pildă vie și mulți alții vor fi impresionați în mod favorabil de transformarea care a avut loc în ei. Mulți dintre cei bolnavi și suferinzi se vor întoarce de la orașe la viața de la țară, refuzând să se conformeze deprinderilor, obiceiurilor și modelor vieții de oraș; ei vor căuta să recâștige sănătatea în unul din sanatoriile noastre de la țară. În felul acesta, cu toate că vom fi la treizeci sau patruzeci de kilometri departe de orașe, vom putea să-i influențăm pe oameni, iar aceia care doresc sănătate vor avea prilej să o recâștige în condițiile cele mai favorabile.
Dumnezeu va săvârși minuni pentru noi dacă vom conlucra cu El în credință. Să mergem dar pe o cale înțeleaptă, pentru ca eforturile noastre să poată fi binecuvântate de cer și să fie încoronate cu succes.
Pentru ce nu ar avea tinerii și tinerele care caută să obțină cunoștințele necesare pentru îngrijirea bolnavilor, și aceasta în modul cel mai generos, avantajul resurselor minunate ale naturii? Pentru ce n-ar fi ei învățați în modul cel mai sârguincios să aprecieze și să folosească aceste resurse?
În așezarea sanatoriilor medicii noștri au dat greș. Ei n-au folosit resursele naturii așa cum ar fi trebuit. Dumnezeu dorește ca locurile alese pentru așezarea sanatoriilor să fie frumoase, ca pacienții să fie înconjurați de tot ce încântă privirea. Bunul Dumnezeu să ne ajute să facem cât se poate mai mult ca să folosim puterea dătătoare de viață a soarelui și a aerului proaspăt. Apoi, când, ca popor, vom urmări îndeaproape planul Domnului în lucrarea sanatoriilor noastre, atunci resursele naturii vor fi apreciate.
-80-
Afară din orașe
Aceia care se ocupă cu așezarea sanatoriilor noastre ar trebui să studieze cu multă rugăciune caracterul și scopul lucrării noastre medicale. Ei ar trebui să aibă totdeauna în minte că lucrează pentru refacerea chipului lui Dumnezeu în om. Într-o mână ei trebuie să poarte remediile pentru alinarea suferințelor fizice, iar în cealaltă, Evanghelia pentru alinarea sufletelor împovărate de păcat. În felul acesta, ei trebuie să lucreze ca adevărați misionari medicali. În multe inimi ei trebuie să semene semințele adevărului.
Nici un egoism, nici o ambiție personală nu trebuie îngăduită să pătrundă în lucrarea de selecție a așezării sanatoriilor noastre. Hristos a venit în lumea aceasta pentru a ne arăta cum să trăim și să lucrăm. Să învățăm de la El să nu alegem pentru sanatoriile noastre locurile cele mai plăcute gustului nostru, ci acele locuri care sunt cele mai corespunzătoare lucrării noastre.
Mi-a fost dată lumina că în lucrarea medicală misionară noi am pierdut mari avantaje prin faptul că nu am ajuns să ne dăm seama de nevoia de schimbare în planurile noastre cu privire la așezarea sanatoriilor. E voia lui Dumnezeu ca aceste instituții să fie așezate în afara orașelor. Ele trebuie să fie situate la țară, în mijlocul unor locuri cât mai atrăgătoare cu putință. În natură — grădina lui Dumnezeu — bolnavii vor găsi totdeauna ceva care să le abată atenția de la propria lor persoană și să le îndrepte gândurile la Dumnezeu.
Am fost învățată că bolnavii trebuie să fie îngrijiți departe de îmbulzeala orașelor, departe de zgomotul automobilelor și de huruitul continuu al căruțelor și al camioanelor. Oamenii care vin la sanatoriile noastre din căminurile lor de la țară vor aprecia un loc liniștit, iar în singurătate, pacienții vor fi mai ușor influențați de Duhul lui Dumnezeu.
-81-
Grădina Edenului, căminul primilor noștri părinți, era nespus de frumoasă. Arbuști plini de grație și flori delicate mângâiau privirea ori încotro se întorcea. În grădină erau arbori de tot felul, iar printre ei, pomi încărcați cu fructe parfumate și delicioase. Pe ramurile lor, păsările ciripeau cântecele lor de laudă. Adam și Eva, în puritatea lor, se delectau cu priveliștile și sunetele Edenului. Iar astăzi, cu toate că păcatul și-a azvârlit umbra peste pământ, Dumnezeu dorește ca ei, copiii Săi, să găsească plăcere în lucrările mâinilor Sale. A așeza sanatoriile în mijlocul scenelor naturii înseamnă a urma planul lui Dumnezeu; și cu cât se urmează planul acesta mai de aproape, cu atât mai minunat va lucra El ca să refacă neamul omenesc suferind. Pentru instituțiile noastre de educație și medicale, ar trebui să se aleagă locuri unde, departe de norii întunecați ai păcatului care atârnă peste orașele mari, Soarele neprihănirii să poată răsări, “cu vindecarea sub aripile Sale”. (Maleahi 4, 2.)
Conducătorii lucrării noastre trebuie să-i învețe pe membri că sanatoriile trebuie să fie așezate în mijlocul unor locuri cât mai plăcute, în locuri care nu sunt tulburate de frământarea orașului — locuri în care prin îndrumări înțelepte cugetele pacienților să poată fi unite cu ale lui Dumnezeu. Fără încetare am descris asemenea locuri, dar se pare că n-au fost urechi să audă. De curând, mi-a fost prezentat, în chipul cel mai clar și mai convingător cu putință, avantajul așezării instituțiilor noastre, îndeosebi a sanatoriilor și școlilor noastre, în afara orașelor.
Pentru ce medicii noștri sunt atât de dornici ca sanatoriile să fie așezate în orașe? Însăși atmosfera orașelor este poluată. În ele, pacienții care au de biruit pofte nenaturale nu pot fi bine apărați. Pentru pacienții care sunt victime ale băuturilor tari, cârciumile unui oraș sunt o continuă ispită. A așeza sanatoriile noastre acolo unde sunt înconjurate de nelegiuire înseamnă a lucra împotriva eforturilor făcute pentru a reface sănătatea pacienților.
-82-
În viitor, starea de lucruri în orașe va deveni tot mai neplăcută și influența împrejurimilor din oraș va fi recunoscută ca fiind nefavorabilă lucrării pe care o au de făcut sanatoriile noastre.
Din punct de vedere al sănătății, fumul și praful din orașe sunt foarte dăunătoare. Iar pacienții care pentru o mare parte a timpului sunt închiși între patru pereți, adesea au sentimentul că sunt deținuți în camerele lor. Când privesc pe fereastră, ei nu văd altceva decât case, case și iar case. Aceia care sunt legați în felul acesta de camerele lor sunt pedepsiți să se ocupe întruna de suferința și întristarea lor. Uneori bolnavul e otrăvit de propria sa respirație.
Multe alte rele vin de pe urma așezării marilor instituții medicale în orașele mari.
Pentru ce să fie lipsiți pacienții de binecuvântările refacerii sănătății ce se află în viețuirea în aer liber? Am fost învățată că, atunci când bolnavii sunt încurajați să iasă din camere și să petreacă timpul în aer liber, cultivând flori sau făcând o altă lucrare ușoară și plăcută, mintea lor va fi distrasă de la propria lor persoană la ceva mai dătător de sănătate. Mișcarea în aer liber ar trebui să fie prescrisă ca o necesitate binefăcătoare, dătătoare de sănătate. Cu cât vor putea fi ținuți pacienții mai mult în aer liber, cu atât mai puțină îngrijire vor cere. Cu cât lucrurile în mijlocul cărora se află vor fi mai vesele, cu atât mai plini de nădejde vor fi ei. Înconjurați-i cu lucrurile frumoase ale naturii; așezați-i acolo unde pot să vadă florile care cresc și să audă păsările care cântă și inima lor va izbucni într-o cântare în armonie cu cântecul păsărilor. Închideți-i în camere și, oricât de elegantă ar fi mobila din aceste camere, ei vor deveni nervoși și triști. Dați-le binecuvântările vieții în aer liber; în felul acesta sufletul lor se va înălța. Mintea și corpul vor primi ajutor.
-83-
“Afară din orașe”, aceasta e solia mea. Medicii noștri ar fi trebuit să fie atenți la aceasta cu mult mai înainte. Nădăjduiesc, mă rog și cred că acum ei se vor trezi, dându-și seama de importanța ieșirii din oraș și mergerii la țară.
S-a apropiat timpul când orașele vor fi lovite de judecățile lui Dumnezeu. Peste puțin timp, orașele acestea vor fi zguduite în chip îngrozitor. Indiferent cât de mari și cât de tari ar fi aceste clădiri, indiferent câte măsuri s-au luat împotriva focului, să se atingă numai Dumnezeu de aceste clădiri și în câteva minute sau în câteva ore ele ar fi în ruină.
Nelegiuitele orașe ale lumii noastre vor fi măturate de mătura nimicirii. În nenorocirile care se abat acum asupra unor clădiri mari sau asupra unor mari părți de oraș, Dumnezeu ne arată ce se va întâmpla cu întregul pământ. El ne-a spus: “De la smochin învățați pilda lui. Când îi frăgezește și înfrunzește mlădița, știți că vara este aproape. Tot așa, și voi, când veți vedea toate aceste lucruri, să știți că Fiul omului este aproape, este chiar la uși”. (Matei 24, 32.33.)
Construcțiile de cărămidă și de piatră nu sunt cele mai de dorit pentru un sanatoriu, deoarece acestea de obicei sunt reci și umede. Se poate spune că o clădire de cărămidă prezintă o înfățișare mai atrăgătoare și că trebuie să fie atrăgătoare. Dar avem nevoie de clădiri spațioase; și dacă cărămida este prea scumpă, trebuie să construim din lemn. Economia trebuie să fie grija noastră. Aceasta este o necesitate, datorită mărimii lucrării ce trebuie făcută în multe ramuri ale viei morale a lui Dumnezeu.
-84-
S-a dat ideea că pacienții nu s-ar simți apărați de foc într-o construcție de lemn. Dar dacă suntem la țară, și nu în orașe, unde clădirile sunt îngrămădite, un foc ar izbucni dinăuntru, nu din afară, deci cărămida nu ar fi o apărare. Trebuie să se arate pacienților că, pentru sănătate, o clădire din lemn e mai de preferat decât una de cărămidă.
De ani de zile mi s-a dat o lumină specială cu privire la faptul că nu trebuie să ne concentrăm lucrarea în orașe. Agitația și zăpăceala de care sunt pline orașele acestea, stările de lucruri aduse de uniunile muncitorești și de greve, se dovedesc a fi o mare piedică pentru lucrarea noastră. Oamenii caută să aducă pe aceia care sunt angajați în diferite meserii sub robia unor anumite uniuni. Nu este planul lui Dumnezeu acesta, ci planul unei puteri pe care noi în nici un caz nu ar trebui să o recunoaștem. Cuvântul lui Dumnezeu se împlinește; nelegiuiții se leagă în mănunchiuri gata să fie arse.
Noi trebuie să folosim acum toate puterile cu care am fost înzestrați pentru a face cunoscută lumii ultima solie de avertizare. În lucrarea aceasta noi trebuie să ne păstrăm individualitatea. Nu trebuie să ne unim cu societăți secrete sau cu uniuni muncitorești. Noi trebuie să fim liberi în Dumnezeu, privind pururea la Hristos pentru a primi învățătură. Toate mișcările noastre trebuie făcute cu înțelegerea însemnătății lucrării ce trebuie făcută pentru Dumnezeu.
Mi-a fost dată lumină cu privire la faptul că orașele vor fi pline de tulburări, violențe și crime, iar lucrurile acestea se vor înmulți până la sfârșitul istoriei pământului.
-85-
La țară
În august 1901, pe când participam la o adunare în tabără, la Los Angeles, am fost luată în viziune de noapte, într-o ședință de comitet. Problema ce se examina era înființarea unui sanatoriu în California de Sud. Unii susțineau că sanatoriul acesta trebuia să fie construit în orașul Los Angeles și erau prezentate obiecțiunile împotriva stabilirii lui afară din oraș. Alții vorbeau despre avantajele unei așezări la țară.
Era între noi Cineva care prezenta problema aceasta foarte clar și cu cea mai mare simplitate. El ne-a spus că ar fi o greșeală să se înființeze un sanatoriu în interiorul orașului. Un sanatoriu ar trebui să aibă avantajul unui teren întins, așa încât bolnavii să poată lucra în aer liber. Pentru bolnavii nervoși, triști, slabi, munca în aer liber este de neprețuit. Ei ar trebui să aibă straturi de flori de care să se îngrijească. În folosirea greblei, sapei și cazmalei, vor afla ușurare de multe din bolile lor. Nelucrarea este cauza multor boli.
Viețuirea în aer liber este bună și pentru corp, și pentru minte. Ea este medicamentul lui Dumnezeu pentru refacerea sănătății. Aerul curat, apa bună, lumina soarelui, locurile frumoase din natură, toate acestea sunt mijloacele Lui pentru refacerea sănătății bolnavilor pe căi naturale. Pentru bolnav este mai de preț decât mult aur sau mult argint să stea la lumina soarelui sau la umbra pomilor.
La țară, sanatoriile noastre pot fi înconjurate cu flori și cu pomi, cu livezi și vii. Aici este ușor pentru medici și pentru infirmieri să scoată din natură învățături care vorbesc despre Dumnezeu. Ei trebuie să-i îndrepte pe pacienți la Acela ale Cărui mâini au făcut arborii cei falnici, iarba ce răsare și florile frumoase, încurajându-i să vadă în mugurele ce se desface și bobocul ce înflorește o expresie a iubirii Lui pentru copiii Săi.
-86-
E voința expresă a lui Dumnezeu ca sanatoriile noastre să fie stabilite atât de departe de orașe cât se consideră că e bine. Pe cât este cu putință, instituțiile acestea să fie așezate în locuri liniștite, izolate, unde se va oferi pacienților ocazia de primă învățătură cu privire la iubirea lui Dumnezeu și cu privire la căminul edenic al primilor noștri părinți, care urmează să fie pus din nou la îndemâna omului, prin jertfa Domnului Hristos.
În străduința de a le reda sănătatea celor bolnavi, trebuie să se facă uz de lucrurile frumoase ale creațiunii lui Dumnezeu. Privirea florilor, culesul fructelor coapte, ascultarea cântecului fericit al păsărelelor, toate au un efect deosebit, înveselitor, asupra sistemului nervos. De la viața în aer liber, bărbații, femeile și copiii câștigă dorința de a fi curați și fără ascunzișuri. Prin influența însușirilor înviorătoare, însuflețitoare, dătătoare de viață ale marilor resurse medicinale ale naturii, funcțiile corpului sunt întărite, intelectul e trezit, imaginația înviorată, duhul întărit, iar mintea e pregătită să aprecieze frumusețea Cuvântului lui Dumnezeu.
Sub influențele acestea, combinate cu influența unui tratament atent și a unor alimente sănătoase, bolnavul află sănătate. Pasul slab își regăsește elasticitatea. Ochiul își recapătă strălucirea. Cel deznădăjduit ajunge plin de nădejde. Figura care pe vremuri era tristă poartă o expresie de voie bună. Sunetele plângărețe ale vocii fac loc unor sunete de mulțumire. Cuvintele exprimă credința: “Dumnezeu este adăpostul și sprijinul nostru, un ajutor care nu lipsește niciodată în nevoi”. (Psalmii 46, 1.) Nădejdea umbrită a creștinului este luminată. Credința se reîntoarce. Se aude cuvântul: “Chiar dacă ar fi să umblu prin valea umbrei morții, nu mă tem de nici un rău, căci Tu ești cu mine. Toiagul și nuiaua Ta mă mângâie”. (Psalmii 23, 4.) “Sufletul meu mărește pe Domnul și mi se bucură duhul în Dumnezeu, Mântuitorul meu”, “El dă tărie celui obosit, și mărește puterea celui ce cade în leșin”. (Psalmii 23, 4; Luca 1, 46.47; Isaia 40, 29.) Recunoașterea bunătății lui Dumnezeu în procurarea acestor binecuvântări dă vigoare minții. Dumnezeu e foarte aproape și Îi face plăcere să vadă că darurile Lui sunt apreciate.
-87-
Când a fost creat, pământul era sfânt și frumos. Dumnezeu a declarat că e foarte bun. Fiecare floare, fiecare arbust, fiecare pom, răspundea scopului Creatorului lui. Toate cele asupra cărora se opreau privirile erau plăcute și umpleau mintea cu gânduri despre iubirea lui Dumnezeu. Prin ispitirea omului la păcat, Satana nădăjduia să împiedice ca valul iubirii divine să se reverse către neamul omenesc; dar, în loc să se întâmple așa, lucrarea lui a avut ca rezultat atragerea la acțiune a unor noi și mai profunde manifestări ale îndurării și bunătății lui Dumnezeu.
N-a fost planul lui Dumnezeu ca poporul Lui să fie îngrămădit în orașe, ca oamenii să fie aruncați claie peste grămadă în etaje și apartamente. La început, El i-a așezat pe primii noștri părinți într-o grădină, în mijlocul priveliștilor frumoase și sunetelor atrăgătoare ale naturii, și El dorește ca oamenii să se bucure și astăzi de aceste priveliști și de aceste sunete. Cu cât ajungem mai aproape, mai în armonie cu planul original al lui Dumnezeu, cu atât mai favorabilă va fi poziția noastră față de vindecare și păstrarea sănătății.
-88-
Nu printre bogați
Poate că ni s-ar părea că ar fi cel mai bine să alegem pentru sanatoriile noastre locuri printre cei bogați; că lucrul acesta ar da prestigiu lucrării noastre și ar asigura un sprijin pentru instituțiile noastre. Dar în părerea aceasta nu e lumină. “Domnul nu se uită la ce se uită omul”. (1 Samuel 16, 7.) Omul se uită la înfățișarea exterioară; Dumnezeu Se uită la inimă. Cu cât sunt mai puține clădirile grandioase din jurul instituțiilor noastre, cu atât vom fi mai puțin tulburați. Mulți dintre bogații posesori de proprietăți sunt nereligioși și necuviincioși. Mintea lor e plină de gânduri lumești. Timpul le este ocupat cu distracții, petreceri și veselie lumească. Mijloacele lor sunt absorbite de extravaganță în îmbrăcăminte și trai luxos. Solii cerești nu sunt bineveniți în căminul lor. Ei doresc ca Dumnezeu să fie cât mai departe. Umilința este o lecție greu de învățat pentru natura omenească și e deosebit de dificilă pentru cei bogați și care caută să-și împlinească poftele. Aceia care nu socotesc că au să dea socoteală lui Dumnezeu pentru tot ceea ce posedă sunt ispitiți să înalțe eul, ca și cum bogățiile formate din pământuri și depozite la bancă i-ar face independenți de Dumnezeu. Plini de mândrie și prețuire de sine, ei își dau importanță pe măsura averii lor.
Sunt mulți bogați care înaintea lui Dumnezeu sunt văzuți ca administratori necredincioși. În felul în care și-au adunat și folosit averea, El vede jefuire. Ei au trecut cu vederea pe Marele Proprietar al tuturor lucrurilor și nu au folosit bunurile care le-au fost încredințate pentru a ușura greutățile celor suferinzi și apăsați. Ei au îngrămădit pentru ei o comoară de mânie pentru ziua mâniei; deoarece Dumnezeu va răsplăti pe fiecare om după faptele lui. Oamenii aceștia nu se închină lui Dumnezeu; eul este idolul lor. Ei îndepărtează din minte dreptatea și mila, înlocuindu-le cu zgârcenia și cearta. Dumnezeu zice: “Să nu-i pedepsesc Eu pentru aceste lucruri?” (Ieremia 9, 9.)
Va continua.