Privind dincolo de oameni
Se poate ca tocmai membrii bisericii de care aparții să spună și să facă lucruri care te mâhnesc. Dar mergi înainte, calm și pașnic, încrezându-te pururea în Isus, amintindu-ți că nu ești al tău, că ești proprietatea lui Hristos, răscumpărat cu sângele Fiului iubit al lui Dumnezeu și că ești angajat în lucrarea Lui, căutând să aduci fericire omenirii. Aceasta este o mare lucrare. Nu îngădui ca perversitatea oamenilor să te abată de la încrederea fermă și dăinuitoare a credinței în făgăduințele lui Dumnezeu.
Te rănește când cineva pentru care ai făcut multe lucruri devine vrăjmașul tău, pentru că a fost adus sub o influență care îți este potrivnică. Dar nu faci și tu aproape același lucru față de Isus când te abați de la El? El a fost cel mai bun prieten al tău. El a făcut totul cu putință pentru a-ți câștiga iubirea. El a făcut apel la încrederea ta. El te-a invitat să vii la El cu toate poverile și toate necazurile tale și și-a dat cuvântul că-ți va da odihnă și pace, dacă vei purta jugul Lui și vei duce poverile Lui. El declară că jugul Lui este bun și povara Lui este ușoară. Dovedește că ai încredere în El. Crede-L pe Dumnezeu pe cuvânt. N-ai fi putut sta acolo unde stai acum, purtând răspunderile pe care le-ai purtat, dacă Isus nu ți-ar fi dat un ajutor special. Recunoaște lucrul acesta. Laudă-L pe Dumnezeu pentru că ți-a fost ajutor și încrede-te mai departe în El.
Adu-L pe Hristos în viața ta. Să nu consideri că trebuie să dai socoteală pentru purtarea rea a altora, chiar dacă sunt în biserică. Sunt în biserică persoane necredincioase care Îl tratează pe Isus mult mai rău de cum te tratează pe tine. Dacă El ar fi pe pământ oamenii aceștia L-ar insulta, L-ar batjocori și L-ar ocărî. “Nu se poate să nu vină prilejuri de păcătuire; dar vai de omul acela prin care vine prilejul de păcătuire!” “Ar fi mai de folos să i se atârne de gât o piatră mare de moară, și să fie înecat în adâncul mării!” (Matei 18, 7.6.) Tu porți o povară grea. Doresc ca fiecare să poată simți aceasta așa cum o simt eu. Doresc ca toți frații tăi de credință să fie sinceri și credincioși față de tine, neîmpiedecându-te, dar nici înălțându-te și nici proslăvindu-te, ci privind la tine ca la o persoană pe care Dumnezeu o folosește ca pe un instrument al Lui, pentru a face o anumită lucrare, și amintindu-și că nu trebuie să pună frâne la roți, ci să ajute, nu să împiedice.
-130-
O Povară veșnică de slavă
Iarăși zic: Bucură-te în Domnul. Odihnește-te în El. Ai nevoie de puterea Lui și poți avea puterea aceasta. Mergi înainte hotărât, vitejește, curajos. Poate că vei greși în judecată, dar nu-ți pierde legătura cu Isus. El este înțelepciune, El este lumină, El este putere. El este pentru tine ca o Stâncă într-un ținut obositor. Odihnește-te la umbra Lui. Ai nevoie de înțelepciune, iar Isus ți-o va da. Nu fi necredincios. Cu cât ești mai mult îmbrâncit, greșit înțeles, rău interpretat și fals prezentat, cu atât mai mult ai dovada că faci o lucrare pentru Domnul și cu atât trebuie să te agăți mai tare de Mântuitorul tău. În toate dificultățile tale, fii calm și netulburat, răbdător și îngăduitor, nefăcând rău pentru rău, ci făcând bine pentru rău. Privește la vârful scării. Dumnezeu este deasupra ei. Slava Lui strălucește asupra fiecărui suflet care se înalță spre cer. Isus este scara aceasta. Urcă. Agață-te de El și nu peste multă vreme vei păși de pe scară în veșnica Lui împărăție.
Doresc să ai parte de cer. Nu cunosc pe altcineva care ar aprecia cerul mai mult ca tine, care ai lucrat atât de fără odihnă pentru a alina suferința oamenilor, lipsindu-te de somn, neglijând mâncarea și aducându-ți prea puțină bucurie în viață. Uneori pare să nu fie prea multă lumină pe cărarea ta, ci numai o umbră continuă și îndelungată. Suferințele pe care le vezi, nenorociții muribunzi căutând și dorind ajutor, contactul tău cu ființele omenești corupte și degradate — experiența aceasta nu face decât să-ți submineze credința în oameni.
-131-
Tu trebuie într-adevăr să privești la Isus, păstrându-ți ochii fixați la slava din vârful scării. Numai prin Hristos poți să-ți asiguri cerul, unde totul e curăție, sfințenie, pace și binecuvântare, unde sunt măriri pe care buzele omenești nu le pot descrie. Treapta cea mai apropiată, la care putem ajunge în descrierea răsplătirii care îl așteaptă pe biruitor, este de a spune că ea este o povară mult mai copleșitoare și veșnică de slavă. Va fi o veșnicie de fericire, o fericită veșnicie, dezvăluind noi glorii în decursul veacurilor fără sfârșit.
Tu trebuie să fii acolo. Indiferent ce ai pierde aci, hotărăște-te să-ți asiguri viața veșnică. Nu te lăsa niciodată descurajat. De multe ori am văzut brațele veșnice în jurul tău, atunci când părea că nu înțelegi sau apreciezi marea bunăvoință a cerului. Trăiește pentru Isus. Tu poți lucra mai bine ca medic în sanatoriu, dacă faci din Hristos medicul tău șef. Umblă sârguincios după coroana vieții. Fă-ți din servirea lui Dumnezeu ocupația ta. Vei avea răsplătire nu numai în viața aceasta, dar și în viața viitoare. Am un profund interes atât pentru tine, cât și pentru soția ta, pe care o iubesc în Domnul, așa cum îi iubesc pe propriii mei copii și pe soțiile lor. Doresc ca tu și soția ta să fiți printre cei mântuiți, ca să luați parte la încoronarea lui Hristos. Doresc foarte mult ca tu să ieși mai mult decât biruitor prin Acela care și-a dat viața pentru tine. Din cauza aceasta, scumpul meu frate, ți-am vorbit deslușit. Doresc ca tu să ai o veșnicie de fericire. Poziția ta a fost una dintre cele mai grele. M-am temut că ai să-ți pierzi credința și curajul. Tu trebuie să crești în har și în cunoașterea adevărului. Trebuie să te apropii de frații tăi. Orice ar veni, nu-ți pierde încrederea în ei și în Hristos; și ține-te bine de adevăr.
Extras dintr-o scrisoare scrisă din Adelaide, Australia de Sud, în 1892.
-132-
Iubitul meu frate, vei avea să dai piept cu multe necazuri, dar ține cu tărie la integritatea ta. Nu da pe față niciodată altceva decât un spirit nobil. Universul ceresc supraveghează lupta. Satana pândește, doritor să te surprindă când nu ești atent, doritor să te vadă acționând în mod nechibzuit, ca să poată obține un avantaj asupra ta. Luptă bărbătește lupta Domnului. Procedează exact așa cum ar proceda Hristos, dacă ar fi în locul tău. Să nu fie nici o inconsecvență în credința și trăirea ta. Nu te lăsa ațâțat de necazurile supărătoare, care se ivesc fără încetare. Rămâi calm, gândește-te la Isus, și fă tot ce poți pentru a-I fi pe plac. Harul lui Hristos și Duhul Sfânt sunt darurile lui Dumnezeu pentru tine, pentru ca tu să poți fi întărit cu toată puterea în omul dinlăuntru.
-133-
Prea mare concentrare în Battle Creek
South Lancaster, Mass.,
18 octombrie 1890
Către Administratorii Sanatoriului din Battle Creek
Iubiți frați,
Pe când eram la Petoskey, am avut o convorbire cu medicul vostru șef cu privire la înființarea unui cămin pentru copiii orfani, la Battle Creek. Am spus că aceasta era exact ceea ce era necesar în mijlocul poporului nostru și că, în privința instituțiilor de felul acesta, noi eram mult înapoia altor denominațiuni.
În discuție, mi-am exprimat temerea că la Battle Creek se concentrează prea multe atribuții și sunt încă de aceeași părere. E primejdios să se concentreze atât de multe lucruri într-o singură localitate. Se cheltuiește o prea mare cantitate de mijloace în această unică localitate, în timp ce se neglijează orașe în care va fi din ce în ce mai greu de lucrat.
Am cercetat unele dintre scrierile mele și am găsit că în privința aceasta s-au dat avertizări cu ani de zile mai înainte. E arătat clar că la Battle Creek imobilele nu trebuie să fie mărite, că nu trebuie să se adauge clădire la clădire pentru a spori înlesnirile de acolo. Am fost instruiți să nu îngrămădim interese în acel unic loc, ci să ne lărgim sfera de activitate. A fost primejdia ca Battle Creek să devină ca Ierusalimul din vechime — un centru puternic. Dacă nu luăm seama la avertizările acestea, relele care au dus la ruinarea Ierusalimului vor veni asupra noastră. Mândria, înălțarea de sine, neglijarea celor săraci și părtinirea celor bogați, au fost păcatele Ierusalimului. Astăzi, când interese puternice sunt concentrate într-un singur loc, lucrătorii sunt ispitiți să devină înfumurați datorită egoismului și mândriei. Atunci când cedează la ispitele acestea, ei nu sunt împreună-lucrători cu Dumnezeu. În loc de a căuta să sporim răspunderile noastre în Battle Creek, ar trebui ca, plini de curaj și de bunăvoință, să împărțim răspunderile care sunt deja acolo, distribuindu-le în multe locuri.
-134-
Noi suntem “o priveliște pentru lume, pentru îngeri și pentru oameni”. (1 Corinteni 4, 9.) Misiunea noastră este aceeași cu aceea pe care a anunțat-o Hristos la începutul lucrării Sale. “Duhul Domnului este peste Mine”, spunea El, “pentru că M-a uns să vestesc săracilor Evanghelia; M-a trimes să tămăduiesc pe cei cu inima zdrobită, să propovăduiesc robilor de război slobozirea, și orbilor căpătarea vederii; să dau drumul celor apăsați, să vestesc anul de îndurare al Domnului.” (Luca 4, 18.19.)
Noi trebuie să ducem mai departe lucrarea ce ne-a fost încredințată de Domnul. El zice: “Dacă vei da mâncarea ta celui flămând, dacă vei sătura sufletul lipsit, atunci lumina ta va răsări peste întunecime, și întunericul tău va fi ca ziua, namiaza mare! Domnul te va călăuzi neîncetat, îți va sătura sufletul chiar în locuri fără apă și va da din nou putere mădularelor tale; vei fi ca o grădină bine udată, ca un izvor ale cărui ape nu seacă”. “Totdeauna vor fi săraci în țară; de aceea îți dau porunca aceasta: ‘Să-ți deschizi mâna față de fratele tău, față de sărac și față de cel lipsit din țara ta’.” “Tot ce voiți să vă facă vouă oamenii, faceți-le și voi la fel.” (Isaia 58, 10.11; Deuteronom 15, 11; Matei 7, 12.)
Vom fi ispitiți să fim lacomi, să fim avari, să cultivăm o dorință nepotolită după mai mult. Dacă cedăm, ispita aceasta va aduce asupra noastră aceleași primejdii care s-au abătut asupra Ierusalimului. Nu vom fi în stare să-L cunoaștem pe Dumnezeu și să-L reprezentăm în caracter. Avem nevoie să veghem de aproape asupra noastră înșine, ca nu cumva să cădem din cauza necredinței, cum au făcut iudeii. Trebuie să lucrăm fără egoism. Trebuie să simțim un interes profund față de înființarea și dezvoltarea altor instituții, în afară de acelea pe care le administrăm. Doresc în mod sincer ca sanatoriul să fie la multe mile depărtare de Battle Creek. Din lumina dată mie de Dumnezeu, știu că așa ar fi mai bine pentru spiritualitatea și eficacitatea lui. Colegiul din apropiere de Lincoln, Nebraska, îi va primi pe mulți din Battle Creek, iar aceasta e așa cum ar trebui să fie. Lumina ar trebui să strălucească și din alte locuri, ca și din Battle Creek. Dumnezeu vrea ca lumina să strălucească din diferite orașe și din diverse localități.
-135-
E o greșeală să concentrăm atât de multe într-un singur loc — miroase a egoism. Battle Creek primește mai multe avantaje decât i se cuvin. Dacă interesele importante, concentrate acolo, ar fi împărțite și subîmpărțite, s-ar da tărie altor comunități. Noi trebuie să lucrăm neegoist în marea vie a Domnului, împărțind timpul, banii, interesele educaționale și instituțiile pastorale în așa fel, încât un număr cât mai mare să poată culege foloasele. Ambiția care îi determină pe oameni să concentreze atât de multe înlesniri în Battle Creek ar trebui să fie restrânsă, așa încât alte locuri să poată fi binecuvântate cu foloasele pe care unii au plănuit să le concentreze aici. Concentrând atât de multe într-un singur loc, i se dă poporului o rea educație.
A plănui mai mult pentru Battle Creek nu e un lucru înțelept. Lumea este câmpul nostru de lucru, iar banii cheltuiți în acest unic loc ar contribui mult mai bine la executarea cu succes a unei lucrări active în alte locuri. Sunt multe orașe în care poporul are nevoie de solia Evangheliei. În loc să fie concentrați în Battle Creek atât de mulți lucrători talentați, ar trebui ca oamenii cu daruri sfințite să fie puși să lucreze în diferite localități. Bărbații aceștia ar trebui să aibă un viu interes față de multe locuri, căutând căi și mijloace prin care să facă să înainteze lucrarea. Ei nu trebuie să acționeze după propria lor judecată, ci trebuie să se contopească în marea lucrare. An după an, în timp ce lucrarea se întărește acolo unde lucrează, ei trebuie să crească și să formeze lucrători și să-i trimită în alte locuri.
O slujire neegoistă
Trebuie să se pună capăt dezvoltării instituțiilor noastre din Battle Creek. Câmpul este lumea, iar Dumnezeu are un interes față de alte părți ale viei Sale celei mari. Sunt comunități și instituții care întind de fiecare nerv, ca să se poată ține pe picioare și să poată ființa. Instituțiile noastre mai prospere trebuie să caute să întărească lucrurile care mai rămân, dar care sunt gata să piară. Cât de ușor ar putea marea noastră comunitate din Battle Creek să acorde parte din mijloacele ei pentru ajutorarea comunităților mai sărace, care sunt aproape zdrobite sub povara datoriilor! Pentru ce aceste comunități surori să fie lăsate an după an să se lupte cu sărăcia și datoriile? Egoismul aduce moarte spirituală. Ce mare bine ar putea să realizeze comunitățile noastre mai puternice, dacă și-ar ajuta comunitățile surori, aducându-le la o stare de prosperitate!
-136-
Ajutorarea celor care au nevoie de ajutor
Ca instrumente ale lui Dumnezeu, noi trebuie să avem inimi de carne, pline de iubirea care ne îndeamnă să le fim de ajutor celor care sunt în mai mare nevoie ca noi. Dacă îi vedem pe frații și pe surorile noastre că se luptă sub povara sărăciei și a datoriilor, dacă vedem comunități care au nevoie de ajutor spiritual, ar trebui să manifestăm un interes neegoist față de ele și să le ajutăm în măsura în care Dumnezeu ne-a dat prosperitate. Dacă voi, care aveți răspunderea unei instituții, vedeți alte instituții luptându-se cu curaj pentru a se ține pe picioare, așa ca să poată face o lucrare asemănătoare cu lucrarea instituțiilor în care lucrați, nu fiți geloși.
Nu căutați să duceți la desființare o forță lucrătoare și să vă înălțați pe voi în conștientă superioritate. Mai bine reduceți unele dintre planurile voastre mari și ajutați-i pe cei care se luptă cu greutățile. Ajutați-le în realizarea unora dintre planurile lor de dezvoltare a facilităților. Nu folosiți fiecare ban pentru a vă dezvolta înlesnirile și a vă spori răspunderile. Rezervați parte din mijloacele voastre pentru înființarea, în alte locuri, atât a instituțiilor sanitare, cât și a școlilor. Veți avea nevoie de multă înțelepciune pentru a ști exact unde să plasați aceste instituții, în așa fel încât oamenii să poată avea folosul cel mai mare. Toate lucrurile acestea trebuie să fie cercetate cu imparțialitate.
-137-
Cei care sunt în poziții de răspundere vor avea nevoie de înțelepciune de sus pentru a proceda drept, a iubi mila și a da pe față milă, nu numai față de câțiva, ci față de toți cei cu care vin în contact. Hristos Își identifică interesele cu cele ale poporului Său, indiferent cât de săraci și nevoiași ar fi oamenii. Trebuie să se înființeze misiuni pentru oamenii de culoare și fiecare trebuie să caute să facă ceva și să facă acum.
E nevoie să se înființeze instituții în diferite locuri, pentru ca bărbați și femei să poată fi puși să lucreze cu cele mai bune puteri în temere de Dumnezeu. Nimeni nu trebuie să-și piardă din vedere misiunea și lucrarea. Fiecare ar trebui să țintească să ducă lucrarea încredințată în mâinile lui spre un rezultat plin de succes. Toate instituțiile noastre ar trebui să păstreze lucrul acesta în minte și să se străduiască să ajungă la succes; dar, în același timp, să-și aducă aminte că succesul va spori în măsura în care dau pe față o dărnicie dezinteresată, împărțindu-și belșugul cu instituțiile care se luptă să-și păstreze poziția. Instituțiile noastre prospere ar trebui să ajute acele instituții despre care Dumnezeu a spus că ar trebui să trăiască și să prospere, dar care încă mai au de dus lupte ca să poată exista. Printre noi se dă pe față prea puțină iubire adevărată și neegoistă. Domnul spune: “Oricine iubește este născut din Dumnezeu și cunoaște pe Dumnezeu. Cine nu iubește n-a cunoscut pe Dumnezeu; pentru că Dumnezeu este dragoste.” “Dacă ne iubim unii pe alții, Dumnezeu rămâne în noi, și dragostea Lui a ajuns desăvârșită în noi.” (1 Ioan 4, 7.8.12.) Nu-I este plăcut lui Dumnezeu să vadă că omul se uită numai la ale sale, închizându-și ochii față de interesele altora.