Psalmii 106 — Un imn al captivității
Lăudați pe Domnul!
Lăudați pe Domnul, căci este bun Căci îndurarea Lui ține în veci! Cine va putea spune isprăvile mărețe ale Domnului? Cine va putea vesti toată lauda Lui? Ferice de cei ce păzesc Legea. De cei ce înfăptuiesc dreptatea în orice vreme! Adu-ți aminte de mine, Doamne, în bunăvoința Ta pentru poporul Tău. Adu-ți aminte de mine, și dă-i ajutorul Tău, Ca să văd fericirea aleșilor Tăi, Să mă bucur de bucuria poporului Tău, și să mă laud cu moștenirea Ta!
I
Noi am păcătuit ca și părinții noștri, Am săvârșit nelegiuire, am făcut rău. Părinții noștri în Egipt n-au luat aminte la minunile Tale, Nu și-au adus aminte de mulțimea îndurărilor Tale și au fost neascultători la mare, la Marea Roșie. Dar El i-a scăpat din pricina Numelui Lui, Ca să-și arate puterea. A mustrat Marea Roșie, și ea s-a uscat; și i-a trecut prin adâncuri ca printr-un pustiu. I-a scăpat din mâna celui ce-i ura, și i-a izbăvit din mâna vrăjmașului. Apele au acoperit pe protivnicii lor. N-a rămas unul măcar din ei. Atunci ei au crezut în cuvintele Lui și au cântat laudele Lui.
-110-
II
Dar au uitat curând lucrările Lui, și n-au așteptat împlinirea planurilor Lui. Ci i-a apucat pofta în pustie, și au ispitit pe Dumnezeu în pustietate. El le-a dat ce cereau; Dar a trimes o molimă printre ei. În tabără au fost geloși pe Moise, și pe Aaron, sfântul Domnului. Atunci s-a deschis pământul și a înghițit pe Datan, și s-a închis deasupra cetei lui Abiram. Focul le-a aprins ceata, și flacăra a mistuit pe cei răi. Au făcut un vițel în Horeb. S-au închinat înaintea unui chip turnat, și au schimbat slava lor Pe chipul unui bou, care mănâncă iarbă.
Au uitat pe Dumnezeu, Mântuitorul lor, Care făcuse lucruri mari în Egipt, Minuni în țara lui Ham, Semne minunate la marea Roșie. și El a vorbit să-i nimicească; Dar Moise, alesul Său, a stătut la mijloc înaintea Lui, Ca să-L abată de la mânia Lui și să-L oprească să-i nimicească.
III
Ei au nesocotit țara desfătărilor; N-au crezut în Cuvântul Domnului. Ci au cârtit în corturile lor, și n-au ascultat de glasul Lui. Atunci El a ridicat mâna și a jurat Că-i va face să cadă în pustie, Că le va doborî sămânța printre neamuri, și-i va împrăștia în mijlocul țărilor. Ei s-au alipit de Baal-Peor, și au mâncat vite jertfite morților. Au mâniat astfel pe Domnul prin faptele lor, și o urgie a izbucnit între ei.
-111-
Dar Fineas s-a sculat și a făcut judecată, și astfel urgia s-a oprit. Lucrul acesta i-a fost socotit ca o stare de neprihănire, Din neam în neam, pe vecie.
IV
Ei au mâniat pe Domnul la apele Meriba; și Moise a fost pedepsit din pricina lor. Căci s-au răzvrătit împotriva Duhului Lui, și Moise a vorbit în chip ușuratic cu buzele. Ei n-au nimicit popoarele Pe care le poruncise Domnul să le nimicească. Ci s-au amestecat cu neamurile, și au învățat faptele lor, Au slujit idolilor lor, Care au fost o cursă pentru ei. și-au jertfit fiii și fiicele la idoli, Au vărsat sânge nevinovat, sângele fiilor și fiicelor lor, Pe care i-au jertfit idolilor din Canaan, și țara a fost spurcată astfel prin omoruri. S-au spurcat prin faptele lor, Au desfrânat prin faptele lor.
Atunci Domnul S-a aprins de mânie împotriva poporului Său, și a urât moștenirea Lui. I-a dat în mâinile neamurilor, Cei ce îi urau au stăpânit peste ei, Vrăjmașii lor i-au asuprit, și au fost smeriți sub puterea lor. El de mai multe ori i-a izbăvit, Dar ei s-au arătat neascultători în planurile lor, și au ajuns nenorociți prin nelegiuirea lor. Dar El le-a văzut strâmtorarea, Când le-a auzit strigătele. și-a adus aminte de Legământul Său, și a avut milă de ei, după bunătatea Lui cea mare: A stârnit pentru ei mila Tuturor celor ce-i țineau prinși de război.
-112-
Scapă-ne, Doamne, Dumnezeul nostru, și strânge-ne din mijlocul neamurilor Ca să lăudăm Numele Tău cel sfânt, și să ne fălim cu lauda Ta!
Binecuvântat să fie Domnul, Dumnezeul lui Israel, Din veșnicie în veșnicie! Și tot poporul să zică: “Amin! Lăudați pe Domnul!”
Psalmii 107 — Cântarea celor răscumpărați
“Lăudați pe Domnul, căci este bun; Căci în veac ține îndurarea Lui!” Așa să zică cei răscumpărați de Domnul, Pe care i-a izbăvit El din mâna vrăjmașului, și pe care i-a strâns din toate țările: De la răsărit și de la apus, De la miazănoapte și de la mare.
I
Ei pribegeau prin pustie, umblau pe căi neumblate, și nu găseau nici o cetate unde să poată locui. Sufereau de foame și de sete; Le tânjea sufletul în ei. Atunci, în strâmtorarea lor, au strigat către Domnul, și El i-a izbăvit din necazurile lor; I-a călăuzit pe drumul cel drept, Ca să ajungă într-o cetate de locuit. O, de ar lăuda oamenii pe Domnul pentru bunătatea Lui și pentru minunile Lui față de fiii oamenilor! Căci El a potolit setea sufletului însetat, și a umplut de bunătăți sufletul flămând.
Cei ce ședeau în întuneric și umbra morții, Trăiau legați în ticăloșie și în fiare, Pentru că se răzvrătiseră împotriva cuvintelor lui Dumnezeu. Pentru că nesocotiseră sfatul Celui Prea Înalt. El le-a smerit inima prin suferință; Au căzut, și nimeni nu i-a ajutat. Atunci, în strâmtorarea lor, au strigat către Domnul și El i-a izbăvit din necazurile lor. I-a scos din întuneric și din umbra morții, și le-a rupt legăturile. O, de ar lăuda oamenii pe Domnul pentru bunătatea Lui, și pentru minunile Lui față de fiii oamenilor! Căci El a sfărâmat porți de aramă, și a rupt zăvoare de fier.
-113-
II
El preface râurile în pustiu, și izvoarele de apă în pământ uscat, țara roditoare în țară sărată, Din pricina răutății locuitorilor ei. Tot El preface pustiul în iaz, și pământul uscat în izvoare de ape. Așează acolo pe cei flămânzi, și ei întemeiază o cetate ca să locuiască în ea; Însămânțează ogoare, sădesc vii și-i culeg roadele El îi binecuvântează și se înmulțesc nespus și nu le împuținează vitele.
Dacă sunt împuținați și apăsați prin asuprire, Nenorocire și suferință, El varsă disprețul peste cei mari, și-i face să pribegească prin pustiuri fără drum, Dar ridică pe cel lipsit, izbăvește pe cel nevoiaș și înmulțește familiile ca pe niște turme. Oamenii fără prihană văd lucrul acesta și se bucură. și orice nelegiuire își închide gura!
“Cine este înțelept să ia seama la aceste lucruri, și să fie cu luare aminte la bunătățile Domnului.”
“Adu-ți aminte de zilele de mai înainte”
Pentru ce uita așa de repede vechiul Israel felul de purtare al lui Dumnezeu? Poporul nu păstra în minte faptele Lui pline de măreție și de putere, și nici cuvintele Lui de avertizare. Dacă și-ar fi adus aminte de minunatele Lui purtări față de ei, nu li s-ar fi făcut mustrarea:
-114-
“Cine ești tu, ca să te temi de omul cel muritor, și de fiul omului, care trece ca iarba, și să uiți pe Domnul care te-a făcut, Care a întins cerurile și a întemeiat pământul? De ce să tremuri necontenit toată ziua, Înaintea mâniei asupritorului, Când umblă să te nimicească? Unde este mânia asupritorului?”
-1-
(Isaia 51, 12.13.)
Dar copiii lui Israel L-au uitat pe Dumnezeu, căruia Îi aparțineau prin creațiune și prin mântuire. După ce au văzut toate lucrările Lui minunate, L-au ispitit.
Izraeliților le-au fost încredințate cuvintele sfinte. Dar Cuvântul revelat al lui Dumnezeu a fost interpretat și aplicat greșit. Poporul a disprețuit Cuvântul Sfântului lui Israel.
“Via Domnului oștirilor este casa lui Israel, și bărbații lui Iuda sunt vița pe care o iubea. El se aștepta la judecată și, când colo, iată sânge vărsat! Se aștepta la dreptate și, când colo, iată strigăte de apăsare!
Vai de cei Ce nu iau seama la lucrarea Domnului, și nu văd lucrul mâinilor Lui! De aceea poporul Meu va fi dus pe neașteptate în robie
Vai de cei Ce numesc răul bine, și binele rău, Care spun că întunericul este lumină și lumina întuneric, Care dau amărăciune în loc de dulceață și dulceață în loc de amărăciune!
Vai de cei Ce se socot înțelepți, și se cred pricepuți! De aceea, cum mistuie o limbă de foc miriștea, și cum arde flacăra iarba uscată, Tot așa: ca putregaiul le va fi rădăcina lor, și floarea li se va risipi în vânt ca țărâna. Căci au nesocotit Legea Domnului oștirilor, și au disprețuit Cuvântul Sfântului lui Israel.”
-1-
Isaia 5, 7.11-13.20.21.24.
-115-
“Scrise pentru învățătura noastră”
“Aceste lucruri au fost scrise pentru învățătura noastră, peste care au venit sfârșiturile veacurilor.” (1 Corinteni 10, 11.) Avertizarea ni se transmite din generație în generație și a ajuns în zilele noastre:
“Luați seama dar, fraților, ca nici unul dintre voi să n-aibă o inimă rea și necredincioasă, care să vă despartă de Dumnezeul cel viu. Ci îndemnați-vă unii pe alții în fiecare zi, câtă vreme se zice: Astăzi, dacă auziți glasul Lui, Nu vă împietriți inimile, ca în ziua răzvrătirii. Cine au fost, în adevăr, cei ce s-au răzvrătit după ce auziseră? N-au fost toți aceia care ieșiseră din Egipt prin Moise?” (Evrei 3, 12-16.)
Nu putem noi, cei care trăim în timpul sfârșitului, să ne dăm seama de importanța cuvintelor apostolului: “Luați seama dar, fraților, ca nici unul dintre voi să n-aibă o inimă rea și necredincioasă, care să vă despartă de Dumnezeul cel viu”? (Evrei 3, 12.)
Asupra noastră strălucește lumina acumulată a vremurilor trecute. Raportul despre uitarea neglijentă a lui Israel a fost păstrat pentru luminarea noastră. În zilele noastre, Dumnezeu și-a întins mâna pentru a aduna la Sine un popor din fiecare neam, seminție și limbă. În mișcarea adventă, El a lucrat pentru moștenirea Sa, așa cum a lucrat pentru izraeliți atunci când i-a scos din Egipt. În marea dezamăgire de la 1844, credința poporului Său a fost pusă la încercare, așa cum a fost pusă la încercare credința evreilor la Marea Roșie. Dacă ar fi continuat să se încreadă în Mâna călăuzitoare, care îi însoțise în experiența lor trecută, adventiștii din primele zile ar fi putut să vadă mântuirea lui Dumnezeu. Dacă toți aceia care activau uniți în lucrarea de la 1844 ar fi primit solia îngerului al treilea și ar fi proclamat-o în puterea Duhului Sfânt, Domnul ar fi lucrat cu putere împreună cu eforturile lor. Un potop de lumină s-ar fi revărsat asupra lumii. Cu ani de zile mai înainte, locuitorii pământului ar fi fost avertizați, lucrarea de încheiere ar fi fost dusă la capăt și Hristos ar fi venit pentru a-și răscumpăra poporul.
-116-
Solia pentru zilele noastre
Am fost instruită să adresez cuvinte de avertizare pentru frații și surorile noastre care sunt în primejdia de a pierde din vedere lucrarea specială pentru timpul prezent. Domnul ne-a făcut depozitari ai adevărului sacru. Noi trebuie să ne ridicăm și să luminăm. În fiecare țară, trebuie să vestim a doua venire a lui Hristos, în graiul descoperitorului care proclamă: “Iată că El vine pe nori. Și orice ochi Îl va vedea; și cei ce L-au străpuns. Și toate semințiile pământului se vor boci din pricina Lui!” (Apocalipsa 1, 7.)
Ce facem noi? Vestim noi solia îngerului al treilea? “Apoi (după primul înger și al doilea), a urmat un alt înger, al treilea, și a zis cu glas tare: ‘Dacă se închină cineva fiarei și icoanei ei, și primește semnul ei pe frunte sau pe mână, va bea și el din vinul mâniei lui Dumnezeu, turnat neamestecat în paharul mâniei Lui; și va fi chinuit în foc și pucioasă, înaintea sfinților îngeri și înaintea Mielului. Și fumul chinului lor se suie în vecii vecilor. Și nici ziua, nici noaptea n-au odihnă cei ce se închină fiarei și icoanei ei, și oricine primește semnul numelui ei! Aici este răbdarea sfinților, care păzesc poruncile lui Dumnezeu și credința lui Isus’.” (Apocalipsa 14, 9-12.) Poruncile lui Dumnezeu și mărturia lui Isus sunt unite. Ele trebuie să fie arătate clar lumii.
-117-
Împotrivirea vrăjmașului
În Cuvântul lui Dumnezeu, ne sunt arătate consecințele proclamării soliei îngerului al treilea. “Și balaurul, mâniat pe femeie, s-a dus să facă război cu rămășița seminței ei, care păzesc poruncile lui Dumnezeu, și țin mărturia lui Isus Hristos.” (Apocalipsa 12, 17.) Refuzul de a asculta de poruncile lui Dumnezeu și hotărârea de a cultiva ura împotriva celor care proclamă poruncile conduc la cel mai îndârjit război din partea balaurului, ale cărui puteri sunt îndreptate împotriva poporului lui Dumnezeu, păstrător al poruncilor. “A făcut ca toți: mici și mari, bogați și săraci, slobozi și robi, să primească un semn pe mâna dreaptă sau pe frunte, și nimeni să nu poată cumpăra sau vinde, fără să aibă semnul acesta, adică numele fiarei, sau numărul numelui ei.” (Apocalipsa 13, 16.17.) Semnul sau sigiliul lui Dumnezeu este descoperit în ținerea Sabatului zilei a șaptea, monumentul Domnului în amintirea creațiunii. “Domnul a vorbit lui Moise, și a zis: ‘Vorbește copiilor lui Israel și spune-le: Să nu care cumva să nu țineți Sabatele Mele, căci acesta va fi între Mine și voi, și urmașii voștri, un semn după care se va cunoaște că Eu sunt Domnul, care vă sfințesc.’” (Exod 31, 12.13.) Aici, Sabatul este prezentat clar ca un semn între Dumnezeu și poporul Său.
Semnul fiarei este opusul acestuia — ținerea zilei întâi a săptămânii. Semnul acesta îi deosebește pe aceia care recunosc supremația autorității papale, de aceia care recunosc doar autoritatea lui Dumnezeu.
-118-
Marea strigare
Așa după cum e profetizat în capitolul optsprezece din Apocalips, solia îngerului al treilea trebuie să fie proclamată cu mare putere de aceia care dau avertizarea finală cu privire la fiară și la chipul ei: “Am văzut pogorându-se din cer un alt înger, care avea o mare putere; și pământul s-a luminat de slava lui. El a strigat cu glas tare și a zis: ‘A căzut, a căzut, Babilonul cel mare! A ajuns un locaș al dracilor, o închisoare a oricărui duh necurat, o închisoare a oricărei păsări necurate și urâte; pentru că toate neamurile au băut din vinul mâniei curviei ei, și împărații pământului au curvit cu ea și negustorii pământului s-au îmbogățit prin risipa desfătării ei.’ Apoi am auzit din cer un alt glas, care zicea: ‘Ieșiți din mijlocul ei, poporul Meu, ca să nu fiți părtași la păcatele ei, și să nu fiți loviți cu urgiile ei! Pentru că păcatele ei s-au îngrămădit și au ajuns până la cer; și Dumnezeu și-a adus aminte de nelegiuirile ei. Răsplătiți-i cum v-a răsplătit ea, și întoarceți-i de două ori cât faptele ei. Turnați-i îndoit în potirul în care a amestecat ea!’” Aceasta e solia dată de Dumnezeu pentru a fi vestită în strigarea cea tare a îngerului al treilea.
Aceia, a căror credință și al căror zel sunt proporționale cu cunoașterea adevărului pe care o au, își vor da pe față loialitatea față de Dumnezeu, făcându-le cunoscut celor dimprejurul lor adevărul, în toată puterea lui salvatoare și sfințitoare. Viața lor, de slujire sfântă și neegoistă, va fi în conformitate cu principiile vitale ale Împărăției cerului.