Mărturii pentru Comunitate Vol. 8 pp. 099-108 Ziua 424

Continuare.

-99-

Oamenii pot să înalțe clădiri, construite cu cea mai mare grijă, garantate contra focului, dar o singură atingere a mâinii lui Dumnezeu, o singură scânteie din cer, va face să piară orice adăpost.

Am fost întrebată dacă am vreun sfat de dat. Eu dădusem deja sfatul pe care mi-l dăduse Dumnezeu, nădăjduind să previn căderea săbiei de foc ce atârna peste Battle Creek. Acum a venit ceea ce mă temeam că va veni — vestea arderii clădirii Editurii Review and Herald. Când a sosit, n-am avut nici o surpriză și n-am avut nici un cuvânt de spus. Ceea ce am avut de spus din când în când, ca avertismente, n-a avut efect decât să-i împietrească pe aceia care auzeau; și acum nu pot să spun decât că îmi pare rău, îmi pare foarte rău, că a fost necesar să vină lovitura aceasta. Se dăduse lumină destulă. Dacă s-ar fi lucrat potrivit cu ea, s-ar fi dat și mai multă lumină.

Mi s-a dat sarcina să spun poporului nostru, predicatorilor și membrilor laici: “Căutați pe Domnul câtă vreme se poate găsi; chemați-L, câtă vreme este aproape. Să se lase cel rău de calea lui și omul nelegiuit să se lase de gândurile lui, să se întoarcă la Domnul”, deoarece mulți predicatori și membri umblă pe căi străine, “care va avea milă de el, la Dumnezeul nostru, care nu obosește iertând.” (Isaia 55, 6.7.)

Fiecare suflet să aibă grijă. Vrăjmașul e pe urmele voastre. Fiți vigilenți, veghind sârguincios ca nu cumva vreo cursă ascunsă cu grijă și meșteșugită să vă ia pe neașteptate. Cei fără grijă și nepăsători să fie atenți ca nu cumva ziua Domnului să vină asupra lor ca un hoț, noaptea. Mulți se vor abate de la cărarea smereniei și, lepădând jugul lui Hristos, vor umbla pe cărări străine. Orbiți și zăpăciți, ei vor părăsi calea strâmtă, care duce la cetatea lui Dumnezeu.

-100-

Nimeni nu poate fi un creștin fericit, dacă nu e un creștin care veghează. Cel care biruie trebuie să vegheze; deoarece, prin legături, rătăciri și superstiții lumești, Satana se străduiește să-i smulgă de la Hristos pe urmașii Lui. Nu e de ajuns să evităm primejdiile grozave și mișcările periculoase și nedemne. Trebuie să ne ținem și strâns lângă Hristos, umblând pe cărarea lepădării de sine și a sacrificiului. Ne găsim în țara vrăjmașului. Acela care a fost aruncat din cer s-a coborât cu o mare putere. El caută să folosească orice șiretlic și născocire care se poate închipui pentru a robi suflete. Dacă nu veghem fără încetare, vom cădea ca o pradă ieftină la nenumăratele lui înșelăciuni.

Experiența ucenicilor din grădina Ghetsemani cuprinde o învățătură pentru poporul Domnului de azi. Luându-i cu El pe Petru, Iacov și Ioan, Hristos a mers în Ghetsemani pentru a Se ruga. “El le-a zis: ‘Sufletul Meu este cuprins de o întristare de moarte; rămâneți aci și vegheați!’ Apoi a mers puțin mai înainte, S-a aruncat la pământ și Se ruga ca, dacă este cu putință, să treacă de la El ceasul acela. El zicea: ‘Ava, adică: Tată, Ție toate lucrurile Îți sunt cu putință; depărtează de la Mine paharul acesta! Totuși, facă-se nu ce voiesc Eu, ci ce voiești Tu’. Și a venit la ucenici, pe care i-a găsit dormind. Și a zis lui Petru: ‘Simone tu dormi? Un ceas n-ai fost în stare să veghezi? Vegheați și rugați-vă ca să nu cădeți în ispită.’” (Marcu 14, 34-38.) Citiți cuvintele acestea cu luare aminte. Mulți dorm astăzi ca și ucenicii pe vremuri. Ei nu priveghează și nu se roagă pentru a nu cădea în ispită. Să citim și să studiem acele cuvinte care se referă îndeosebi la zilele de pe urmă, arătând primejdiile care îl amenință pe poporul lui Dumnezeu.

-101-

Avem nevoie de o putere de pricepere ageră și sfințită. Puterea aceasta de pricepere nu trebuie să fie folosită în a ne critica și condamna unii pe alții, ci pentru a deosebi semnele timpului. Trebuie să ne strunim inima cu toată sârguința, pentru ca să nu suferim cumva spargerea de vas a credinței. Mulți dintre cei care pe vremuri erau credincioși tari ai adevărului au ajuns nepăsători cu privire la bunul lor mers spiritual și cedează, fără cea mai slabă împotrivire, la uneltirile dibace ale lui Satana. E timpul ca poporul nostru să-și scoată familiile de prin orașele mari și să le ducă în localități mai retrase, căci altminteri mulți dintre cei tineri și mulți dintre cei mai vârstnici vor fi prinși în cursă și luați de vrăjmașul.

7 ianuarie 1903

Noi toți am fost foarte mult întristați de vestea teribilei pierderi care a venit asupra lucrării, în urma arderii sediului Review and Herald. Într-un singur an au fost distruse prin foc două dintre cele mai mari instituții ale noastre. Vestea recentei nenorociri ne-a făcut să ne îndurerăm adânc, dar a fost îngăduit de Domnul ca ea să vină asupra noastră și noi n-ar trebui să ne plângem, ci să învățăm lecția pe care Domnul vrea să ne-o dea.

Distrugerea clădirii Editurii Review and Herald n-ar trebui să fie trecută cu vederea, ca fiind ceva ce n-are nici o însemnătate. Toți aceia care sunt în legătură cu instituția ar trebui să se întrebe: “Din cauza cărui lucru merit lecția aceasta? În ce privință am umblat contrariu unui ‘Așa zice Domnul’, încât a trebuit ca El să-mi dea această lecție? Am luat eu seama la avertismentele și la mustrările pe care le-a trimis? Sau am urmat propria mea cale?”

Cel rătăcit să se lase mustrat de Dumnezeu, care cercetează inimile, și fiecare să se plece înaintea Lui cu smerenie și zdrobire de inimă, lepădând îndreptățirea de sine și vanitatea, mărturisind și părăsind fiecare păcat și cerându-I lui Dumnezeu, în Numele Mântuitorului, iertare de păcate. Dumnezeu spune: “Pe cel ce vine la Mine, cu nici un chip nu-l voi da afară” (Ioan 6, 37); iar aceia care se prezintă înaintea Lui în sinceritate vor fi iertați și îndreptățiți și vor primi putere să se facă copii ai lui Dumnezeu.

-102-

Mă rog ca aceia care s-au împotrivit, refuzând să asculte de avertizările lui Dumnezeu, să vadă în distrugerea sediului Review and Herald un apel ca ei să se întoarcă la Dumnezeu cu toată inima. Nu-și vor da ei seama că Dumnezeu le vorbește serios? El nu caută să distrugă viața, ci să o salveze. În distrugerea recentă, viața lucrătorilor a fost cruțată în chip milostiv, pentru ca toți să poată avea prilejul să vadă că Dumnezeu îi mustra printr-o solie, venind nu dintr-un izvor omenesc, ci de sus. Poporul lui Dumnezeu s-a depărtat de El; ei n-au urmat învățătura Lui, iar El S-a apropiat de ei cu o corecție; dar nu a adus pierderea vieții. Nici un singur suflet nu a murit. Toți au fost lăsați să trăiască, pentru ca să recunoască Puterea pe care nimeni nu o poate contrazice.

Să-L lăudăm pe Domnul pentru faptul că viața copiilor Săi a fost atât de scumpă înaintea Lui. El i-ar fi putut nimici pe lucrători în nesocotința și îngâmfarea lor. Dar nu! El zice: “Să li se mai dea o ocazie. Voi lăsa focul să le vorbească și voi vedea dacă ei se împotrivesc lucrării providenței Mele. Îi voi încerca prin foc, să văd dacă vor învăța lecția pe care vreau să le-o dau.”

Când a fost distrus Sanatoriul Battle Creek, Hristos S-a dat pe Sine pentru a apăra viața bărbaților și a femeilor. În nimicirea aceasta, Dumnezeu apela la poporul Său să se întoarcă la El. Iar prin nimicirea sediului Review and Herald și prin salvarea vieților, El face un al doilea apel la ei. El dorește ca ei să vadă că puterea lucrătoare de minuni a Celui Veșnic a fost exercitată pentru a salva viața, pentru ca fiecare lucrător să poată avea prilej să se pocăiască și să se îndrepte. Dumnezeu zice: “Dacă se întorc la Mine, le voi reda bucuria mântuirii Mele. Dar, dacă vor umbla mai departe pe căile lor, Mă voi purta și mai aspru; și vor veni suferințe peste familiile care pretind a crede adevărul, dar care nu practică adevărul, care nu fac din Domnul Dumnezeul lui Israel teama și groaza lor.”

-103-

Fiecare să se cerceteze pe sine, spre a vedea dacă este în credință. Poporul lui Dumnezeu să se pocăiască și să se convertească, pentru ca păcatele sale să poată fi șterse când vor veni vremile de înviorare de la fața Domnului. Fiecare să caute să-și dea seama în ce privință nu a ajuns să umble pe calea pe care a trasat-o Dumnezeu, în ce privință nu a ajuns să-și curețe sufletul, luând seama la sfaturile Lui.

-104-

Ce ar fi putut să fie

St. Helena, California,

5 ianuarie 1903

Către Comunitatea din Battle Creek

Într-o zi, la amiază, scriam cu privire la lucrarea ce s-ar fi putut face la ultima Conferință Generală, dacă oamenii din locuri de răspundere ar fi urmat voia și calea lui Dumnezeu. Aceia care au avut o mare lumină n-au mers în lumină. Adunarea s-a încheiat și ruptura nu s-a făcut. Oamenii nu s-au smerit înaintea Domnului, așa cum ar fi trebuit să o facă, și Duhul Sfânt nu a fost revărsat.

Scrisesem până aici când mi-am pierdut cunoștința și se făcea ca și cum aș fi fost martoră la o scenă ce se petrecea în Battle Creek.

Eram adunați în auditoriul Tabernacolului. S-a înălțat o rugăciune, s-a cântat un imn, și din nou s-a înălțat o rugăciune. Se adresa lui Dumnezeu cea mai călduroasă cerere. Adunarea se caracteriza prin prezența Duhului Sfânt. Lucrul se adâncea tot mai mult și unii dintre cei prezenți plângeau în hohote.

Cineva s-a ridicat din locul unde era plecat și a spus că înainte avusese neînțelegeri cu anumite persoane și că nu simțise iubire pentru ele, dar că acum se vedea așa cum era. Cu multă solemnitate, el a repetat solia către biserica din Laodicea: “Pentru că zici: ‘Sunt bogat, m-am îmbogățit și nu duc lipsă de nimic.’ În îngâmfarea mea mă simțeam chiar așa, a spus el. ‘Și nu știi că ești ticălos, nenorocit, sărac orb și gol.’ Acum văd că aceasta este starea mea. Ochii mei sunt deschiși. Duhul meu a fost aspru și nedrept. M-am socotit neprihănit, dar inima mea este zdrobită și simt nevoia sfatului prețios al Aceluia care m-a cercetat până în străfundurile inimii mele. O, cât de îndurătoare, miloase și iubitoare sunt cuvintele acestea: ‘Te sfătuiesc să cumperi de la Mine aur curățit prin foc, ca să te îmbogățești și haine albe, ca să te îmbraci cu ele, și să nu ți se vadă rușinea goliciunii tale; și doftorie pentru ochi, ca să-ți ungi ochii și să vezi’.” (Apocalipsa 3, 17.18.) Vorbitorul s-a întors către cei care se rugaseră și a spus: “Avem ceva de făcut. Trebuie să ne mărturisim păcatele și să ne umilim inima înaintea lui Dumnezeu.” El a făcut mărturisiri dintr-o inimă zdrobită și apoi a pășit spre diferiți frați, unul după altul, și le-a întins mâna, cerându-le iertare. Aceia cărora li se adresa se ridicau repede în picioare, mărturisindu-și greșelile și cerând iertare, și cădeau unul pe gâtul celuilalt, plângând. Spiritul mărturisirii se întindea prin toată adunarea. Era ca în Ziua Cincizecimii. Se cântau laude lui Dumnezeu și lucrarea aceasta s-a făcut până târziu în noapte, până spre dimineață.

-105-

Cuvintele următoare erau deseori repetate, cu claritate: “Eu mustru și pedepsesc pe toți aceia pe care-i iubesc. Fii plin de râvnă dar, și pocăiește-te! Iată Eu stau la ușă și bat. Dacă aude cineva glasul Meu și deschide ușa, voi intra la El, voi cina cu el, și el cu Mine.” (Apocalipsa 3, 19.20.) Nimeni nu părea că e prea mândru pentru a face mărturisiri cu o inimă zdrobită, iar cei care stăteau în fruntea acestei lucrări erau cei cu influență, dar care mai înainte nu avuseseră curaj să-și mărturisească păcatele.

Era o bucurie ce nu se mai simțise niciodată în Tabernacol. Apoi, m-am trezit din starea mea de inconștiență și, pentru un timp, nu am putut să-mi dau seama unde mă aflam. Încă aveam tocul în mână. Mi se spuneau cuvintele: “Așa ar fi putut să fie. Domnul aștepta să facă toate acestea pentru poporul Său. Tot cerul aștepta să-și reverse îndurarea”. M-am gândit ce ar fi putut să fie, dacă la ultima adunare a Conferinței Generale s-ar fi făcut o lucrare deplină; și asupra mea s-a abătut o agonie a dezamăgirii când mi-am dat seama că scena la care fusesem martoră nu era reală.

-106-

Calea lui Dumnezeu este totdeauna calea cea dreaptă și înțeleaptă. Ea aduce totdeauna onoare Numelui Lui. Unica siguranță a omului împotriva unor procedee aspre și ambițioase este de a-și păstra inima în armonie cu Isus Hristos. Înțelepciunea omului nu e vrednică de a i se acorda încredere. Omul este capricios, plin de apreciere de sine, de mândrie și de egoism. Lucrătorii care fac slujba lui Dumnezeu trebuie să se încreadă cu totul în Domnul. Atunci conducătorii vor arăta că sunt dispuși să fie conduși nu de înțelepciunea omenească, care este tot atât de nevrednică de a te încrede în ea cum e o trestie frântă, ci de înțelepciunea Domnului, care a zis: “Dacă vreunuia dintre voi îi lipsește înțelepciunea s-o ceară de la Dumnezeu, care dă tuturor cu mână largă și fără mustrare, și ea îi va fi dată. Dar s-o ceară cu credință, fără să se îndoiască deloc.” (Iacov 1, 5.6.)

-107-

Uitarea

Pe toți aceia care spun că sunt copii ai lui Dumnezeu, i-aș invita să cerceteze istoria izraeliților, așa cum este raportată în Psalmii 105, 106 și 107. Studiind cu grijă pasajele acestea, vom putea să apreciem mai deplin bunătatea, mila și iubirea lui Dumnezeu.

Psalmii 105 — Un imn despre țara Făgăduită

Lăudați pe Domnul, chemați Numele Lui! Faceți cunoscut printre popoare isprăvile Lui! Cântați, cântați în cinstea Lui! Vorbiți despre toate minunile Lui! Făliți-vă cu Numele Lui cel sfânt! Să se bucure inima celor ce caută pe Domnul! Alergați la Domnul și la sprijinul Lui. Căutați necurmat Fața Lui!

Aduceți-vă aminte de semnele minunate pe care le-a făcut, De minunile și de judecățile rostite de gura Lui, Sămânță a robului Său Avraam, Copii ai lui Iacov, aleșii Săi! Domnul este Dumnezeul nostru: Judecățile Lui se aduc la îndeplinire pe tot pământul. El Își aduce aminte totdeauna de legământul Lui, De făgăduințele Lui făcute pentru o mie de neamuri de om, De legământul pe care l-a încheiat cu Avraam, și de jurământul pe care l-a făcut lui Isaac; El l-a făcut lege pentru Iacov, Legământ veșnic pentru Israel, Zicând: “Ție îți voi da țara Canaanului ca moștenire,” Care v-a căzut la sorț. Pe atunci ei erau puțini la număr, Foarte puțini la număr, și străini în țară; Mergeau de la un neam la altul, și de la o împărăție la un alt popor; Dar n-a dat voie nimănui să-i asuprească, și a pedepsit împărați din pricina lor. “Nu vă atingeți de unșii Mei — a zis El și nu faceți rău proorocilor Mei!” A chemat foametea asupra țării, și a tăiat orice mijloc de trai. Le-a trimes înainte pe un om; Iosif a fost vândut ca rob. I-au strâns picioarele în lanțuri, L-au pus în fiare, Până la vremea când s-a întâmplat ce vestise el, și până l-a încercat Cuvântul Domnului. Atunci împăratul a trimes să-i scoată lanțurile, și stăpânitorul popoarelor l-a izbăvit. L-a pus domn peste casa lui, și dregătorul tuturor averilor lui, Ca să lege după plac pe domnitorii lui și să învețe pe bătrânii lui înțelepciunea. Atunci Israel a venit în Egipt, și Iacov a locuit în țara lui Ham. Domnul a înmulțit poporul Său foarte mult, și l-a făcut mai puternic decât protivnicii lui.

-108-

Acestora le-a schimbat inima până acolo că au urât pe poporul Lui, și s-au purtat mișelește cu robii Săi. A trimes pe robul Său Moise, și pe Aaron pe care-l alesese. Prin puterea Lui, ei au făcut semne minunate în mijlocul lor. Au făcut minuni în țara lui Ham. A trimes întuneric și a adus negura. Ca să nu fie neascultători la Cuvântul Lui. Le-a prefăcut apele în sânge, și a făcut să le piară toți peștii. Țara lor a forfotit de broaște Până în odăile împăraților lor. El a zis, și au venit muște otrăvitoare, Păduchi pe tot ținutul lor. În loc de ploaie le-a dat grindină și flăcări de foc în țara lor. Le-a bătut viile și smochinii, și a sfărâmat copacii din ținutul lor. El a zis, și au venit lăcuste, Lăcuste fără număr, Care au mâncat toată iarba din țară și au mistuit roadele de pe câmpiile lor. A lovit pe toți întâii născuți din țara lor, Toată pârga puterii lor.

A scos pe poporul Său cu argint și cu aur, și nici unul n-a șovăit dintre semințiile Lui. Egiptenii s-au bucurat de plecarea lor, Căci îi apucase groaza de ei. A întins un nor, ca să-i acopere. și focul ca să lumineze noaptea. La cererea lor, a trimis prepelițe, și i-a săturat cu pâine din cer. A deschis stânca, și au curs ape, Care s-au vărsat ca un râu în locurile uscate.

-109-

Căci și-a adus aminte de Cuvântul Lui cel sfânt, și de robul Său Avraam. A scos pe poporul Său cu veselie, Pe aleșii Săi în mijlocul strigătelor de bucurie. Le-a dat pământurile neamurilor, și au pus stăpânire pe rodul muncii popoarelor, Ca să păzească poruncile Lui, și să țină legile Lui. Lăudați pe Domnul