Continuare.
-39-
Domnul Hristos este exemplul, inspirația și răsplata noastră cea peste măsură de mare. “Voi sunteți ogorul lui Dumnezeu, clădirea lui Dumnezeu”. (1 Corinteni 3, 9.) Domnul este Maestrul constructor, dar omul are o parte de săvârșit. El trebuie să conlucreze cu Dumnezeu. “Noi suntem împreună lucrători cu Dumnezeu”. (1 Corinteni 3, 9.) Niciodată să nu uitați cuvintele “împreună cu Dumnezeu”.
Aduceți-vă aminte că a lucra împreună cu Hristos ca Mântuitor al vostru personal, aceasta înseamnă pentru voi tărie și biruință. Aceasta este partea pe care o aveți de făcut. Acelora care fac lucrul acesta li se dă asigurarea: “Tuturor celor ce L-au primit … le-a dat dreptul să se facă copii ai lui Dumnezeu”. (Ioan 1, 12.) Domnul Hristos zice: “Fără de Mine, nu puteți face nimic”. (Ioan 15, 5.) Iar sufletul credincios și smerit răspunde: “Pot totul în Hristos care mă întărește”. (Filipeni 4, 13.)
Domnul Hristos este Mântuitorul plin de simpatie și împreună simțire. El a dat împuternicirea Sa: “Mergeți în toată lumea”. (Marcu 16, 15.) Toți trebuie să audă solia de avertizare. Un premiu de cea mai mare valoare este pus în fața acelora care aleargă în alergarea creștină. Aceia care aleargă cu răbdare vor primi o coroană a vieții care nu se veștejește.
-40-
Nu mai întârziați
Lucrătorii noștri nu înaintează cum ar trebui. Conducătorii noștri nu-și dau seama de lucrarea ce trebuie să fie săvârșită. Când mă gândesc la orașele în care s-a făcut atât de puțin și în care se află atât de multe mii de oameni care ar trebui să fie avertizați cu privire la apropiata venire a Mântuitorului, sunt cuprinsă de o puternică dorință de a vedea bărbați și femei pornind la lucrare în puterea Duhului Sfânt, umpluți de iubirea Domnului Hristos pentru sufletele ce stau să piară.
Cei din orașele noastre — trăind în umbra porților noastre — au fost în mod straniu neglijați. Ar trebui acum să se depună eforturi organizate pentru a le prezenta solia adevărului prezent. O cântare nouă trebuie să fie pusă în gura lor. Ei trebuie să pornească să dea altora, care acum se află în întuneric, lumina întreitei solii îngerești.
Noi trebuie să fim cu toții foarte treji ca, atunci când calea se deschide, să putem duce înainte lucrarea în orașele mari. Noi suntem mult rămași în urmă cu privire la lumina dată de a pătrunde în aceste orașe și a înălța monumente pentru Dumnezeu. Pas cu pas, trebuie să conducem suflete la lumina deplină a adevărului. Iar noi trebuie să continuăm lucrarea până când se organizează o comunitate și se construiește o modestă casă de închinare. Sunt foarte mult încurajată să cred că mulți care nu sunt de credința noastră ne vor ajuta în mod considerabil cu mijloacele lor. Mi s-a descoperit că, în multe locuri, mai ales în marile orașe ale Americii, asemenea persoane ne vor ajuta.
Lucrătorii din orașe ar trebui să citească cu grijă capitolele zece și unsprezece din Epistola către Evrei și să-și însușească învățătura pe care o conțin aceste capitole. Capitolul al unsprezecelea este un raport al experiențelor celor credincioși. Aceia care lucrează pentru Dumnezeu în orașe trebuie să înainteze în credință, făcând tot ce pot mai bine. Atunci când veghează, lucrează și se roagă, Dumnezeu va asculta și va răspunde la cererile lor. Astfel ei vor obține o experiență care va fi de o valoare de neprețuit pentru ei în lucrarea lor viitoare. “Credința este o încredere neclintită în lucrurile nădăjduite, o puternică încredințare despre lucrurile care nu se văd”. (Evrei 11, 1.)
-41-
Mintea mea este profund preocupată. În fiecare oraș este o lucrare de făcut. Lucrătorii ar trebui să meargă în marile noastre orașe și să țină adunări în corturi. În adunările acestea trebuie să se folosească cele mai bune talente, pentru ca adevărul să fie vestit cu putere. Bărbați cu talente diferite trebuie să ia parte la lucru. Un om nu are toate darurile ce se cer pentru lucrare. Pentru ca o adunare în tabără să aibă succes, sunt necesari feluriți lucrători. Nici un singur om să nu considere că e prerogativa lui să facă toate lucrările importante.
Când la adunările acestea vorbitorii proclamă adevărul în puterea Duhului, inimile vor fi atinse. Iubirea lui Hristos, primită în inimă, va alunga iubirea de rătăcire.
E nevoie de adunări în tabără, ca acelea din primele timpuri ale lucrării — adunări în tabără separate de adunările administrative ale conferinței. La o adunare în tabără lucrătorii ar trebui să fie liberi pentru a face cunoscut adevărul persoanelor din afară care iau parte.
La adunările noastre în tabără ar trebui să se facă aranjamente ca cei săraci să poată obține hrană sănătoasă și bine pregătită la un preț cât mai ieftin cu putință. De asemenea, ar trebui să fie și un restaurant la care să se pregătească bucate sănătoase și să fie servite într-un chip atrăgător. Aceasta va fi un mijloc de educație pentru cei care nu sunt de credința noastră. Ramura aceasta de lucrare să nu fie socotită ca fiind separată de alte ramuri de lucrare ale adunării în tabără. Fiecare ramură a lucrării lui Dumnezeu este strâns legată cu oricare altă ramură de lucrare și toate trebuie să înainteze în armonie perfectă.
-42-
Închinarea în familie
Dacă a fost vreodată un timp când fiecare casă trebuie să fie o casă de rugăciune, atunci timpul acela este acum. Necredința și scepticismul predomină. Nelegiuirea abundă. Corupția curge prin curenții vitali ai sufletului, iar rebeliunea împotriva lui Dumnezeu izbucnește în viață. Robite de păcat, puterile morale sunt sub tirania lui Satana. Sufletul ajunge jucăria ispitelor lui; și afară de cazul că se întinde un braț puternic care să-l scape, omul merge acolo unde îl mână arhirăsculătorul.
Și cu toate acestea, în acest timp de primejdie îngrozitoare, unii care se pretind că sunt creștini nu țin altarul familial. Ei nu Îl onorează pe Dumnezeu în cămin; ei nu îi învață pe copiii lor să-L iubească și să se teamă de El. Mulți s-au despărțit de El atât de mult, încât se simt osândiți când se apropie de El. Ei nu se pot apropia “cu deplină încredere de scaunul harului”, “înălțând mâini sfinte, fără mânie și fără îndoială”. (Evrei 4, 16; 1 Timotei 2, 8.) Ei n-au o legătură vie cu Dumnezeu. Evlavia lor este doar o formă lipsită de putere.
Ideea că rugăciunea nu este importantă este una dintre înșelăciunile cele mai de succes ale lui Satana pentru a ruina suflete. Rugăciunea este comuniunea cu Dumnezeu, este fântâna înțelepciunii, izvorul puterii, păcii și fericirii. Domnul Isus Se ruga Tatălui “cu strigăte tari și cu lacrimi”, Pavel îi îndeamnă pe credincioși să se roage “fără încetare”, în toate privințele înălțând rugăciuni și cereri, cu mulțumiri făcând cunoscut cererile lor lui Dumnezeu. “Rugați-vă unii pentru alții”, zice Iacov. “Mare putere are rugăciunea fierbinte a celui neprihănit”. (Evrei 5, 7; 1 Tesaloniceni 5, 17; Iacov 5, 16.)
Prin rugăciune sinceră și plină de râvnă, părinții ar trebui să ridice un gard în jurul copiilor lor. Ei ar trebui să se roage cu o credință deplină, ca Dumnezeu să rămână cu ei și ca îngerii sfinți să-i ocrotească, pe ei și pe copiii lor, de cruda putere a lui Satana.
-43-
În fiecare familie ar trebui să fie un timp fixat pentru altarul de dimineața și cel de seara. Cât de bine este ca părinții să-și adune copiii în jurul lor înaintea mesei de dimineață, să mulțumească Tatălui ceresc pentru protecția Sa din timpul nopții și să-I ceară ajutor, călăuzire și protecție pentru timpul zilei! Cât de potrivit este, de asemenea, ca, atunci când vine seara, părinții și copiii să se adune încă o dată în fața Lui și să-I mulțumească pentru binecuvântările zilei trecute!
Tatăl, și în lipsa lui mama, să conducă rugăciunea, alegând câteva texte din Scriptură care să fie interesante și ușor de înțeles. Serviciul să fie scurt. Dacă se citește un capitol lung și se rostește o rugăciune lungă, serviciul devine obositor și la sfârșitul lui se pare că s-a scăpat de o povară. Dumnezeu este dezonorat când minutele de închinare devin seci și neplăcute, când sunt plictisitoare și atât de lipsite de interes, încât copiii se tem de acest serviciu.
Taților și mamelor, faceți clipele de rugăciune cât se poate mai interesante. Nu există motiv pentru care momentele acelea să nu fie cele mai plăcute și cele mai de dorit din zi. Puțină meditație folosită la pregătirea lui vă va ajuta să le faceți pline de interes și de folos. Din timp în timp, mai faceți o schimbare în acest serviciu divin. Se pot pune întrebări pe marginea celor citite din Scriptură și se pot face câteva observații potrivite și la timp. Se poate cânta o cântare de laudă. Rugăciunea rostită să fie scurtă și la obiect. În cuvinte simple și călduroase, acela care înalță rugăciunea să aducă laudă lui Dumnezeu pentru bunătatea Lui și să ceară ajutor. Dacă împrejurările îngăduie, ar fi bine să ia și copiii parte la citit și la rugăciune.
-44-
Numai veșnicia va da pe față binele cu care au fost încărcate aceste ocazii de rugăciune.
Viața lui Avraam, prietenul lui Dumnezeu, a fost o viață de rugăciune. Oriunde își așeza cortul, aproape de el era construit și un altar, pe care se aduceau jertfele de dimineața și de seara. Când își muta cortul, altarul rămânea. Iar canaanitul nomad, când ajungea la altarul acela, știa cine fusese acolo. După ce își întindea cortul, repara altarul și se închina Dumnezeului celui viu.
Tot la fel, căminurile creștinilor ar trebui să fie lumini în lume. Din ele, dimineața și seara ar trebui să se înalțe rugăciuni la Dumnezeu ca o mireasmă plăcută. Și, ca roua de dimineață, îndurările și binecuvântările Lui vor coborî asupra celor plecați la rugăciune.
Taților și mamelor, în fiecare dimineață și în fiecare seară adunați-vă copiii în jurul vostru și, în smerită cerere, înălțați-vă inima la Dumnezeu după ajutor. Cei scumpi ai voștri sunt expuși ispitei. Hărțuieli zilnice asaltează cărarea celor tineri și a celor bătrâni. Aceia care doresc să ducă o viață plină de răbdare, iubire și voie bună trebuie să se roage. Numai primind ajutor neîntrerupt de la Dumnezeu putem obține biruință asupra eului.
În fiecare dimineață consacrați-vă, voi și copiii voștri, lui Dumnezeu pentru ziua aceea. Nu faceți socoteli pentru luni și ani; acestea nu sunt ale voastre. Vouă vi se dă o zi scurtă. Ca și cum aceasta ar fi ultima voastră zi pe pământ, lucrați în cursul orelor ei pentru Domnul. Puneți toate planurile voastre în fața lui Dumnezeu pentru a fi aduse la îndeplinire sau părăsite așa cum va arăta providența Lui. Primiți planurile Lui în locul planurilor voastre, chiar dacă primirea lor cere părăsirea celor mai dragi proiecte ale voastre. În felul acesta, viața va fi modelată tot mai mult după exemplul divin; și “pacea lui Dumnezeu, care întrece orice pricepere, vă va păzi inimile și gândurile în Hristos Isus”. (Filipeni 4, 7.)
-45-
Obligații ale vieții de căsătorie
Iubite frate și iubită soră,
Voi v-ați unit într-un legământ pentru o viață întreagă. Educația voastră în viața de căsătorie a început. Primul an al vieții de căsătorie este un an de experiență, un an în care soțul și soția învață fiecare diferitele trăsături de caracter ale celuilalt, după cum un copil învață lecțiile la școală. În acest prim an al vieții voastre de căsătorie, căutați să nu fie capitole care să mânjească viitoarea voastră fericire.
Pentru a câștiga o cunoaștere corespunzătoare a vieții de căsătorie, este nevoie de lucrarea unei vieți întregi. Aceia care se căsătoresc intră într-o școală pe care nu o absolvă în viața aceasta.
Iubitul meu frate, timpul, puterea și fericirea soției tale sunt legate acum de ale tale. Influența ta asupra ei poate fi o mireasmă de viață spre viață sau de moarte spre moarte. Ai grijă să nu-i ruinezi viața.
Iubita mea soră, acum tu urmează să înveți primele lecții practice cu privire la răspunderile vieții de căsătorie. Ai grijă să înveți cu luare aminte lecțiile acestea în fiecare zi. Nu da loc nemulțumirii sau capriciilor. Să nu dorești după o viață de tihnă și de nelucrare. Ferește-te să dai loc egoismului.
În unirea voastră pe viață, afecțiunea voastră trebuie să lucreze fericirea voastră reciprocă. Fiecare trebuie să lucreze la fericirea celuilalt. Aceasta este voia lui Dumnezeu cu privire la voi. Dar deși voi trebuie să vă contopiți într-unul, nici unul dintre voi nu trebuie să-și piardă individualitatea în a celuilalt. Dumnezeu e proprietarul individualității voastre. Pe El trebuie să-L întrebați: Ce e bine? Ce e rău? Cum pot împlini mai bine scopul pentru care am fost creat? “Voi nu sunteți ai voștri căci ați fost cumpărați cu un preț; proslăviți dar pe Dumnezeu în trupurile și în duhul vostru, care sunt ale lui Dumnezeu” (1 Corinteni 6, 19.20.) Iubirea voastră pentru ceea ce este omenesc trebuie să fie pe locul doi după iubirea de Dumnezeu. Bogăția afecțiunii voastre trebuie să se reverse față de Acela care și-a dat viața pentru voi. Trăind pentru Dumnezeu, sufletul îndreaptă către El simțămintele lui cele mai bune și cele mai înalte. Este oare revărsarea cea mai mare a iubirii voastre îndreptată către Acela care a murit pentru noi? Dacă lucrurile stau astfel, iubirea noastră, a unuia față de celălalt, va fi după planul ceresc.
-46-
Afecțiunea poate fi tot așa de limpede ca și cristalul și frumoasă în curățenia ei și totuși poate fi superficială, pentru că n-a fost pusă la probă și încercată. Faceți pe Domnul Hristos cel dintâi, cel din urmă și cel mai de seamă în toate. Priviți la El fără încetare și iubirea voastră pentru El va deveni zilnic tot mai profundă și mai puternică, pe măsură ce este supusă încercării. Și pe măsură ce iubirea voastră pentru El sporește, iubirea voastră, a unuia față de celălalt, va deveni tot mai puternică și tot mai puternică. “Noi toți privim cu fața descoperită, ca într-o oglindă, slava Domnului și suntem schimbați în același chip al Lui, din slavă în slavă”. (2 Corinteni 3, 18.)
Acum aveți de îndeplinit datorii pe care nu le aveați înainte de căsătoria voastră. “Astfel dar … îmbrăcați-vă cu … îndurare, cu bunătate, cu smerenie, cu blândețe, cu îndelungă răbdare”. “Trăiți în dragoste, după cum și Hristos ne-a iubit.” Studiați cu luare aminte învățătura următoare: “Nevestelor, fiți supuse bărbaților voștri ca Domnului; căci bărbatul este capul nevestei, după cum și Hristos este Capul Bisericii…. Și după cum Biserica este supusă lui Hristos, tot așa și nevestele să fie supuse bărbaților lor în toate lucrurile. Bărbaților, iubiți-vă nevestele, cum a iubit Hristos Biserica și S-a dat pe Sine pentru ea”. (Coloseni 3, 12; Efeseni 5, 2.22-25.)
Căsătoria, o unire pe viață, este un simbol al unirii între Hristos și biserica Sa. Spiritul pe care-l manifestă Hristos față de Biserică este spiritul pe care soțul și soția trebuie să-l manifeste unul față de altul.
-47-
Nici soțul, nici soția nu trebuie să pretindă să stăpânească. Domnul a trasat principiul care trebuie să călăuzească în această problemă. Soțul trebuie să-și îngrijească cu drag soția, după cum Domnul Hristos îngrijește cu drag biserica. Iar soția trebuie să-și respecte soțul și să-l iubească. Amândoi trebuie să cultive spiritul de bunătate, fiind hotărâți ca niciodată să nu se întristeze și să nu se jignească unul pe altul.
Iubite frate și iubită soră, amândoi aveți o voință tare. Voi puteți face din puterea aceasta o mare binecuvântare sau un mare blestem pentru voi și pentru aceia cu care veniți în contact. Nu încercați să vă constrângeți unul pe altul pentru a face ce vreți. Nu puteți face lucrul acesta și totuși să vă mai iubiți unul pe altul. Manifestările de încăpățânare distrug pacea și fericirea căminului. Nu lăsați ca viața voastră de căsătorie să fie o viață de ceartă. Dacă îngăduiți lucrul acesta, amândoi veți fi nefericiți. Fiți amabili în vorbire, delicați în purtare, renunțând la dorințele voastre personale. Vegheați cu grijă la cuvintele voastre, deoarece au o puternică influență spre bine sau spre rău. Nu îngăduiți ca vreun strigăt să stăpânească glasul vostru. Aduceți în viața voastră unită parfumul asemănării cu Hristos.
Înainte ca un bărbat să intre într-o unire atât de strânsă cum este aceea a legăturii de căsătorie, el ar trebui să învețe să se stăpânească și să știe cum să se poarte cu alții.
În educarea copilului, sunt situații când voința matură, fermă, a mamei se ciocnește cu voința necugetată și nedisciplinată a copilului. În asemenea împrejurări, e nevoie de multă înțelepciune din partea mamei. Printr-un procedeu neînțelept, printr-o aspră constrângere, se poate provoca un mare rău copilului.
Ori de câte ori este cu putință, criza aceasta trebuie să fie evitată, deoarece ea înseamnă o luptă aspră atât pentru mamă, cât și pentru copil. Dar, o dată ce s-a intrat într-o astfel de criză, copilul trebuie să fie făcut să se supună voinței mai înțelepte a părintelui.
-48-
Mama trebuie să se păstreze într-o perfectă stăpânire de sine, nefăcând nimic ce ar trezi în copil un spirit de sfidare. Ea nu trebuie să dea porunci strigând. Ea va câștiga mai mult dacă-și va păstra vocea coborâtă și calmă. Ea trebuie să se poarte cu copilul într-un mod care-l va atrage la Isus. Ea trebuie să-și dea seama că ajutorul ei este Dumnezeu, că iubirea e puterea ei. Dacă este o creștină înțeleaptă, nu va încerca să-l forțeze pe copil să se supună. Ea se roagă cu râvnă ca vrăjmașul să nu câștige biruința, iar atunci când se roagă, simte o înviorare a vieții spirituale. Ea vede că aceeași putere care lucrează în ea lucrează și în copil. El ajunge să fie mai blând, mai supus. Lupta a fost câștigată. Răbdarea și bunătatea ei, cuvintele ei de înțeleaptă opreliște și-au făcut lucrarea. E pace după furtună, ca și soarele ce strălucește după ploaie. Iar îngerii care au urmărit scena izbucnesc în cântări de bucurie.
De asemenea, aceste crize vin și în viața soțului și a soției, care, dacă nu sunt stăpâniți de Duhul lui Dumnezeu, vor manifesta, în asemenea împrejurări, spiritul necugetat și impulsiv atât de des manifestat de copii. Ca și cremenea care lovește cremenea, așa va fi ciocnirea unei voințe de o altă voință.
Iubite frate, fii blând, răbdător și îngăduitor. Adu-ți aminte că soția ta te-a acceptat ca soț al ei nu pentru ca tu să stăpânești peste ea, ci pentru ca să fii sprijinul ei. Nu fi niciodată pretențios și poruncitor. Nu folosi voința ta puternică pentru a-ți constrânge soția să facă așa cum vrei tu. Adu-ți aminte că și ea are o voință și că ar putea dori să se facă și voia ei, tot așa după cum tu ai voi să se facă voia ta. Mai adu-ți aminte că tu ai avantajul unei experiențe mai bogate. Fii prudent și curtenitor. “Înțelepciunea care vine de sus, este, întâi curată, apoi pașnică, blândă, ușor de înduplecat, plină de îndurare și de roade bune, fără părtinire, nefățarnică”. (Iacov 3, 17.)
Va continua.