Salutul Domnului Hristos adresat lumii
Predica de pe munte este binecuvântarea cerului pentru lume — un glas de la tronul lui Dumnezeu. Ea a fost dată omenirii ca să fie pentru ei o lege a datoriei și o lumină cerească, nădejdea și mângâierea lor în necaz. Aici, Prințul predicatorilor, Marele Învățător, rostește cuvintele pe care Tatăl I le-a dat să le spună.
-269-
Fericirile sunt salutul lui Hristos nu numai pentru cei care cred, ci pentru întreaga familie omenească. Părea că El a uitat pentru o clipă că e în lume, și nu în cer; și a folosit salutarea obișnuită în lumea luminii. Binecuvântările curg de pe buzele Lui ca o înlesnire a unui curent de viață sigilat multă vreme.
Hristos nu ne lasă în nedumerire cu privire la trăsăturile de caracter pe care El totdeauna le va recunoaște și le va binecuvânta. De la favoriții ambițioși ai acestei lumi, El se îndreaptă către aceia de care ei se leapădă, vestind că sunt fericiți toți aceia care primesc lumina și viața Lui. Celor săraci cu duhul, celor blânzi și smeriți, întristați și disprețuiți, celor persecutați El le deschide brațele ocrotirii Sale, zicând: “Veniți la Mine … și vă voi da odihnă”. (Matei 11, 28.)
Hristos poate privi la mizeria lumii fără nici o umbră de întristare, pentru faptul că El l-a creat pe om. În inima omului El vede ceva mai mult decât păcat și mizerie. În nemărginita Lui înțelepciune și iubire, El vede posibilitățile omului, înălțimea la care poate ajunge. El știe că, chiar dacă ființele omenești au abuzat de îndurările primite și au distrus demnitatea dată lor de Dumnezeu, totuși Creatorul urmează să fie proslăvit prin răscumpărarea lor.
Predica de pe munte este un exemplu de felul cum să dăm învățătura. Cât de mult S-a străduit Hristos să facă misterele să nu mai fie mistere, ci să fie adevăruri clare și simple! În învățătura Lui nu e nimic vag, nimic greu de înțeles.
“Apoi a început să vorbească și să-i învețe”. (Matei 5, 2.) Cuvintele Lui nu erau rostite în tonuri șoptite și nici nu erau aspre sau neplăcute. El vorbea cu claritate și accentuat, cu putere solemnă și convingătoare.
“După ce a sfârșit Isus cuvântările acestea, noroadele au rămas uimite de învățătura Lui; căci El îi învăța ca Unul care avea putere, nu cum îi învățau cărturarii lor”. (Matei 7, 28.29.)
-270-
O cercetare sârguincioasă și cu rugăciune a Predicii de pe munte ne va pregăti să vestim adevărul, să dăm și altora lumina pe care am primit-o. În primul rând noi trebuie să învățăm pentru noi înșine, primind cu inimă smerită principiile adevărului și trăindu-le în deplină ascultare. Aceasta va aduce bucurie și pace. În felul acesta, mâncăm carnea și bem sângele Fiului lui Dumnezeu și ajungem tari în puterea Lui. Viața noastră ajunge să semene cu viața Lui. Spiritul nostru, înclinațiile și deprinderile noastre sunt conforme cu voința Aceluia cu privire la care Dumnezeu a declarat: “Acesta este Fiul Meu prea iubit în care Îmi găsesc plăcerea”. (Matei 3, 17.)
În decursul tuturor timpurilor, cuvintele pe care Hristos le-a rostit pe Muntele Fericirilor își vor păstra puterea. Fiecare propoziție e un giuvaier din comoara adevărului. Principiile enunțate în cuvântarea aceasta sunt pentru toate veacurile și pentru toate clasele de oameni. Cu energie divină, Hristos și-a exprimat credința și nădejdea arătând că fiecare clasă socială este fericită datorită faptului că oamenii și-au format caractere neprihănite. Trăind viața Dătătorului de viață, prin credința în El, oricine poate ajunge la standardul susținut în cuvintele Sale. Nu e oare o astfel de realizare vrednică de eforturi neobosite, de o viață întreagă?
Priveliștea
Ne apropiem de încheierea istoriei acestui pământ. Avem în fața noastră o mare lucrare — lucrarea de încheiere a vestirii ultimei solii de avertizare pentru o lume păcătoasă. Există oameni care vor fi luați de la plug, de la vie, de la diferite alte ramuri de activitate și vor fi trimiși de Domnul să prezinte lumii această solie.
-271-
Lumea și-a ieșit din făgaș. Priveliștea e descurajatoare. Dar Hristos salută cu asigurări pline de nădejde chiar pe bărbații și femeile care ne pricinuiesc descurajare. În ei, El vede însușiri care-i va face în stare să ocupe un loc în via Lui. Dacă vor fi pururea învățăcei, în providența Lui îi va face bărbați și femei pregătiți să săvârșească o lucrare peste capacitatea lor; prin părtășia Duhului Sfânt, El le va da putere de exprimare.
În multe câmpuri pustii și nelucrate trebuie să intre începătorii. Strălucirea modului în care Mântuitorul vede lumea va insufla încredere multor lucrători, care, dacă încep cu modestie și își pun inima la lucru, se vor dovedi a fi oameni potriviți pentru timpul și locul acela. Domnul Hristos vede toată mizeria și toată disperarea lumii, priveliște care i-ar copleși pe unii dintre lucrătorii noștri de valoare cu o povară de descurajare atât de mare, încât nu ar ști nici măcar cum să înceapă să conducă pe bărbați și femei să urce prima treaptă a scării. Metodele lor precise sunt de mică valoare. Ei ar sta deasupra treptelor de jos ale scării, spunând: “Suiți-vă unde suntem noi”. Dar bietele suflete nu știu unde să-și pună picioarele.
Inima Domnului Hristos e încurajată văzându-i pe cei săraci în toate sensurile cuvântului, încurajată de felul cum vede El persoanele modeste rău folosite, încurajată de foamea după neprihănire ce pare că nu e satisfăcută, de incapacitatea multora de a începe. El spune un bun venit, s-ar părea, chiar stărilor acelea de lucruri care i-ar descuraja pe mulți deservenți cultici. El corectează evlavia noastră greșită, încredințând povara lucrării pentru săraci și nevoiași în locurile nedezvoltate ale pământului, bărbaților și femeilor care au inimi ce pot simți cu cei neștiutori și cu cei izolați. Domnul îi învață pe acești lucrători cum să-i întâmpine pe aceia pe care El dorește ca ei să-i ajute. Ei vor fi încurajați văzând porți deschizându-se ca să pătrundă în locuri unde pot face lucrare misionară medicală. Având puțină încredere în sine, ei Îi dau lui Dumnezeu toată slava. Mâinile lor poate că sunt stângace și neiscusite, dar inima poate să fie plină de milă; ei sunt stăpâniți de un dor fierbinte de a face ceva pentru a alina durerea atât de răspândită; iar Domnul Hristos e prezent pentru a-i ajuta. El lucrează prin aceia care descoperă mila în mizerie și câștigul în pierderea tuturor lucrurilor. Când Lumina lumii trece pe alături, privilegii se ivesc în toate greutățile, ordine se vede în confuzie, succesul și înțelepciunea lui Dumnezeu se văd în ceea ce părea că e o înfrângere.
-272-
Fraților și surorilor, în lucrarea voastră, apropiați-vă de oameni. Ridicați-i pe cei căzuți la pământ. Ocupați-vă de nenorociri ca fiind binecuvântări ascunse, de dureri ca fiind îndurări. Lucrați într-un mod în care va face să răsară nădejde în locul disperării.
Oameni obișnuiți trebuie să-și ia locul ca lucrători. Împărtășind întristările semenilor lor așa cum Mântuitorul a împărtășit întristările omenirii, ei Îl vor vedea prin credință cum lucrează împreună cu ei.
“Ziua cea mare a Domnului este aproape, este aproape și vine în graba mare!” (Țefania 1, 14.) Vreau să spun fiecărui lucrător: Mergeți înainte în credință umilă și Domnul va merge cu voi. Dar vegheați în vederea rugăciunii. Aceasta este știința ostenelilor voastre. Puterea este a lui Dumnezeu. Lucrați în dependență de El, aducându-vă aminte că sunteți împreună lucrători cu El. El este Sprijinitorul vostru. Tăria voastră e de la El. El va fi înțelepciunea voastră, neprihănirea voastră, sfințirea voastră și răscumpărarea voastră. Purtați jugul lui Hristos, învățând de la El zilnic blândețea și umilința Lui. El va fi Mângâierea voastră, Odihna voastră.
-273-
Putere de sus
După cum, pe vremuri, ucenicii au primit puterea Duhului Sfânt, o vor primi și astăzi toți aceia care o caută așa cum trebuie. Numai puterea aceasta ne poate face înțelepți spre mântuire și ne poate pregăti pentru curțile de sus. Domnul Hristos dorește să ne dea o binecuvântare care ne va face sfinți. “V-am spus aceste lucruri”, zice El, “pentru ca bucuria Mea să rămână în voi, și bucuria voastră să fie deplină”. (Ioan 15, 11.) Bucuria în Duhul Sfânt este bucurie dătătoare de sănătate, bucurie dătătoare de viață. Dându-ne Duhul Său, Dumnezeu ni Se dă pe Sine, făcându-Se un izvor de influențe dumnezeiești, pentru a da lumii viață și sănătate.
Când Dumnezeu revarsă atât de îmbelșugat darurile Sale asupra voastră, aduceți-vă aminte că aceasta are loc pentru ca voi să le înapoiați Dătătorului, înmulțite prin împărțirea lor cu alții. Aduceți în viața altora lumină, bucurie și pace. Avem nevoie zilnic de disciplina umilirii de sine, pentru a fi pregătiți să primim darul ceresc, nu pentru a-l păstra cu lăcomie, nu pentru a-i jefui pe copiii lui Dumnezeu de binecuvântarea Lui, ci pentru a-l da altora în toată plinătatea bogăției lui. Când vom avea noi o nevoie mai mare ca acum de o inimă deschisă pentru a primi, având dorința de a da mai departe?
Avem obligația să scoatem cu îmbelșugare din tezaurul cunoașterii divine. Dumnezeu dorește să primim mult, pentru ca să putem dărui mult. El dorește ca noi să fim canale prin care El să poată da lumii harul Său din belșug.
Stăruiți ca sinceritatea și credința să caracterizeze rugăciunile voastre. Domnul vrea să facă pentru noi “nespus mai mult decât credem sau gândim noi”. (Efeseni 3, 20.) Vorbiți despre aceasta, rugați-vă despre aceasta. Nu exprimați necredință. Nu ne putem îngădui ca Satana să vadă că are putere să ne întunece fața și să ne întristeze viața.
-274-
Rugați-vă în credință. Și stăruiți să aducă viața voastră în armonie cu cererile voastre, pentru ca să puteți primi binecuvântările pentru care vă rugați. Nu lăsați să vi se slăbească credința; deoarece binecuvântările primite sunt în proporție cu credința exercitată. “Facă-vi-se după credința voastră”. “Tot ce veți cere cu credință, prin rugăciune, veți primi”. (Matei 9, 29; 21, 22.) Rugați-vă, credeți, bucurați-vă. Cântați laude lui Dumnezeu pentru că a răspuns la rugăciunile voastre. Credeți-L pe cuvânt. “Căci credincios este Cel ce a făcut făgăduința”. (Evrei 10, 23.) Nici o cerere sinceră nu se pierde. Canalul e liber; curentul curge. El aduce cu sine însușirile lui vindecătoare, revărsând un curent vindecător de viață, sănătate și mântuire.
Fiecărui profesor îi este dat privilegiul sfânt de a-L reprezenta pe Hristos. Și când profesorii se străduiesc să facă lucrul acesta, ei pot cultiva convingerea asigurătoare că Mântuitorul e chiar lângă ei, dându-le cuvinte pe care să le rostească pentru El, arătându-le căi prin care ei pot demonstra măiestria Lui.
Profesorii dau piept cu multe încercări. Descurajările îi apasă când văd că străduințele lor nu sunt totdeauna apreciate de elevii lor. Satana se străduiește să-i chinuiască cu suferințe trupești, nădăjduind să-i facă să murmure împotriva lui Dumnezeu, să piardă din vedere bunătatea, îndurarea și, iubirea Lui și covârșitoarea povară de slavă care îl așteaptă pe biruitor. Ei să-și aducă aminte că prin încercări Dumnezeu îi conduce la o încredere mai desăvârșită în El. Ochiul Lui este pururea asupra lor și, dacă în nedumerirea lor privesc cu credință la El, El îi va scoate din cuptor curățiți și purificați ca aurul încercat în foc. El îngăduie să vină peste ei încercări pentru a-i atrage mai lângă Sine; dar El nu pune asupra lor vreo povară pe care n-ar fi în stare să o ducă. Și El le spune: “Nicidecum n-am să te las, cu nici un chip nu te voi părăsi”. (Evrei 13, 5.) El e totdeauna gata să-i libereze pe aceia care se încred în El. Profesorul greu apăsat și aspru încercat să spună: “Chiar dacă mă va ucide, mă voi încrede în El.” “Chiar dacă smochinul nu va înflori, vița nu va da nici un rod, rodul măslinului va lipsi, și câmpiile nu vor da hrană, oile vor pieri din staule și nu vor mai fi boi în grajduri, eu tot mă voi bucura în Domnul, mă voi bucura în Dumnezeul mântuirii mele”. (Ioan 13, 15; Habacuc 3, 17.18.)
-275-
Elevilor, conlucrați cu profesorii voștri. Făcând aceasta, le dați nădejde și curaj. Îi ajutați pe ei și în același timp vă ajutați pe voi să înaintați. Aduceți-vă aminte că în mare măsură depinde de voi dacă profesorii voștri sunt într-o poziție avantajoasă, dacă lucrarea lor este un succes recunoscut.
În sensul cel mai înalt voi trebuie să fiți învățăcei, văzându-L pe Dumnezeu în spatele profesorilor lor, iar pe profesor conlucrând cu El.
Ocaziile voastre de a lucra trec repede. Voi nu aveți timp de cheltuit în plăceri personale. Numai când vă străduiți cu râvnă să aveți succes veți obține adevărata fericire. Prețioase sunt ocaziile ce vi se oferă cât timp sunteți la școală. Faceți cât mai desăvârșită viața voastră de elev (student). Pe calea aceasta veți trece o singură dată. Și depinde de voi dacă lucrarea voastră va însemna succes sau înfrângere. Dacă izbutiți să obțineți cunoștințe din Biblie, vă adunați comori pentru a fi împărțite altora.
Dacă aveți un coleg greoi la învățătură, explicați-i lecția pe care nu o înțelege. Aceasta va ajuta propria voastră putere de înțelegere. Folosiți cuvinte simple; expuneți-vă ideile într-o vorbire clară și ușor de înțeles.
Ajutându-i pe colegii voștri, vă ajutați profesorii. Și adesea, elevul a cărui minte e aparent greoaie va prinde mai repede ideile de la un coleg decât de la profesor.
-276-
Aceasta e conlucrarea pe care o recomandă Domnul Hristos. Marele Învățător stă alături de voi, ajutându-vă să-L ajutați pe cel greoi la minte.
În viața voastră școlară, poate veți avea ocazie să vorbiți celui sărac și necunoscător despre minunatele adevăruri ale Cuvântului lui Dumnezeu. Folosiți bine orice ocazie. Domnul va binecuvânta orice clipă folosită în felul acesta.
Trăim într-un timp când Satana lucrează cu toată puterea sa pentru a descuraja și înfrânge pe aceia care lucrează în slujba lui Dumnezeu. Dar noi nu trebuie să ne lăsăm și nici să ne descurajăm. Trebuie să exercităm mai multă credință în Dumnezeu. Trebuie să ne încredem în Cuvântul Lui viu. Dacă nu avem un sprijin mai puternic de sus, nu vom fi în stare să ne măsurăm cu puterile întunericului care vor fi văzute și se vor face simțite în toate ramurile lucrării.
Rezervoarele pământești vor fi goale adesea, iazurile lui se vor usca; dar în Hristos este un izvor viu din care putem scoate fără încetare. Oricât de mult am lua și am da altora, va mai rămâne din belșug. Nu există primejdia de a secătui proviziile, deoarece Hristos este un izvor inepuizabil de adevăr.
Etica propovăduită de Evanghelie nu recunoaște alt standard decât perfecțiunea gândului lui Dumnezeu, voința lui Dumnezeu. Toate atributele meritorii de caracter sălășluiesc în Dumnezeu ca un tot perfect și armonios. Oricine Îl primește pe Hristos ca Mântuitor al său personal are privilegiul de a poseda aceste atribute. Aceasta e știința sfințeniei.
-277-
Considerație pentru cei care se luptă cu greutăți
De ani de zile s-a dat pe față lipsă de înțelepciune în tratarea acelora care au început și au dezvoltat lucrarea Domnului în locuri grele. Adesea, oamenii aceștia se ostenesc mult peste puterile lor. Au puțini bani de investit pentru înaintarea lucrării și sunt obligați să facă sacrificii pentru avansarea lucrării. Ei lucrează pentru salarii mici și practică cea mai strictă economie. Ei fac apel la credincioși pentru mijloace și ei înșiși dau pildă de dărnicie. Ei Îl laudă pe Dumnezeu pentru ceea ce s-a făcut, dându-și seama că El este autorul și desăvârșitorul credinței lor și că prin puterea Lui ei pot să progreseze.
Uneori, după ce acești lucrători au suportat povara și arșița zilei și, prin eforturi răbdătoare și stăruitoare, au înființat o școală sau un sanatoriu sau vreun alt obiectiv de interes pentru înaintarea lucrării, frații lor hotărăsc că un alt frate ar face lucrurile mai bine și că deci acesta va lua răspunderea lucrării pe care au făcut-o ei. În unele cazuri, hotărârea se ia fără a da cuvenita considerare și îndreptățitul credit celor care au suportat partea neplăcută a lucrării, care au muncit, s-au rugat, s-au străduit, punând în strădania lor toate puterile și toată energia lor.
Dumnezeu nu e mulțumit cu acest fel de comportare față de lucrătorii Săi. El invită poporul Său să susțină mâinile acelora care dezvoltă lucrarea în locuri noi și grele, adresându-le cuvinte de îmbărbătare și încurajare.
-278-
În înflăcărarea și râvna lor pentru înaintarea lucrării, lucrătorii aceștia s-ar putea să facă greșeli. S-ar putea ca, în dorința lor de a obține mijloace pentru susținerea vreunei instituții în nevoie, să se apuce de executarea unor planuri care nu sunt spre binele suprem al lucrării. Domnul, văzând că planurile acestea i-ar abate de la ceea ce El dorește ca ei să facă, îngăduie ca asupra lor să se abată descurajare, sfărâmându-le nădejdile. Se jertfesc bani, și aceasta este o mare durere pentru aceia care au dorit cu atâta devotament să câștige mijloace pentru susținerea lucrării.
În timp ce lucrătorii își încordau fiecare nerv pentru a aduna mijloace ca să poată face față unui caz de forță majoră, unii din frații lor stăteau la o parte, criticând, bănuind numai lucruri rele și dând un sens dăunător motivelor lucrătorilor greu împovărați, astfel făcând și mai grea lucrarea lor. Orbiți de egoism, acești căutători de greșeli nu vedeau că frații lor erau destul de necăjiți și fără critica unor oameni care n-au purtat poveri și răspunderi grele. Descurajarea este o încercare grea, dar iubirea creștină poate transforma înfrângerea în biruință. Înfrângerile ne învață să fim precauți. Învățăm din cele ce suferim. În felul acesta câștigăm experiență.
Să se dea pe față grijă și înțelepciune în tratarea lucrătorilor care, deși au făcut greșeli, au dovedit un interes viu, plin de sacrificiu de sine față de lucrare. Frații lor să zică: “Nu vom face lucrurile mai rele punând pe altcineva în locul tău, fără a-ți da ocazia să îndrepți greșelile și să stai într-o poziție avantajoasă, liber de povara criticilor nedrepte”. Să li se dea timp de îndreptare, de biruire a greutăților care-i înconjoară și de a sta în fața îngerilor și a oamenilor ca lucrători valoroși. Ei au făcut greșeli, dar oare aceia care au exprimat bănuieli și au criticat au procedat mai bine? Domnul Hristos le spunea fariseilor învinuitori: “Cine dintre voi este fără păcat, să arunce cel dintâi cu piatra”. (Ioan 8, 7.)
Va continua.