Continuare.
-259-
La consfătuiri pentru înaintarea lucrării, nici un om să nu fie o putere care controlează, un glas pentru toți. Metodele și planurile propuse trebuie să fie studiate cu grijă, așa încât toți frații să poată cântări meritele lor relative și să decidă care anume să fie urmat. Studiind câmpurile la care pare că ne cheamă datoria, e bine să luăm în considerație greutățile care vor fi întâmpinate în aceste câmpuri.
Pe cât cu putință, comitetele ar trebui să-i ajute pe membri să înțeleagă planurile lor, pentru ca judecata bisericii să le poată susține eforturile. Mulți dintre membrii comunităților sunt oameni cu judecată și au și alte însușiri excelente ale minții. Interesul lor pentru înaintarea lucrării ar trebui să fie trezit. Mulți pot fi ajutați să aibă o înțelegere mai profundă a lucrării lui Dumnezeu și să ceară înțelepciune de sus pentru a extinde împărăția lui Hristos, salvând suflete care pier din lipsa Cuvântului vieții. Bărbați și femei cu minte nobilă se vor adăuga încă la numărul acelora cu privire la care se spune: “Nu voi M-ați ales pe Mine; ci Eu v-am ales pe voi … să mergeți și să aduceți roadă”. (Ioan 15, 16.)
-260-
Disciplina bisericească
În felul de comportare cu membrii greșiți ai bisericii, poporul lui Dumnezeu trebuie să urmeze cu grijă învățătura dată de Mântuitorul, în capitolul 18 din Matei.
Ființele omenești sunt proprietatea Domnului Hristos, cumpărate de El cu un preț nemărginit, legate de El prin iubirea pe care El și Tatăl Său au manifestat-o față de ei. Cât de atenți ar trebui să fim, deci, în felul cum ne purtăm unii cu alții! Oamenii nu au dreptul să născocească ceva rău cu privire la semenii lor. Membrii bisericii nu au dreptul să urmeze îndemnurile și înclinațiile lor personale în felul de purtare cu ceilalți membri care au greșit. Ei nici n-ar trebui măcar să exprime prejudecățile lor cu privire la cel care a greșit, deoarece în felul acesta așează în mintea altora aluatul răului. Vești defavorabile despre un frate sau o soră din comunitate sunt transmise de la un membru la altul. Se fac greșeli și se săvârșesc nedreptăți datorită lipsei de bunăvoință din partea cuiva de a urma îndrumările date de Domnul Isus.
“Dacă fratele tău a păcătuit împotriva ta”, zice Hristos, “du-te și mustră-l între tine și el singur”. (Matei 18, 15.) Nu povesti altora greșeala. Se spune unei persoane, apoi alteia, și încă uneia: și zvonul crește mereu, răul sporește, până ce întreaga biserică ajunge să sufere. Rezolvă problema “între tine și el singur”. Acesta este planul lui Dumnezeu. “Nu te grăbi să te iei la ceartă, ca nu cumva la urmă să nu știi ce să faci, când te va lua la ocări aproapele tău. Apără-ți pricina împotriva aproapelui tău, dar nu da pe față taina altuia”. (Proverbe 25, 8.9.) Nu îngădui păcatul la fratele tău; dar nu-l face de priveliște, și astfel să sporești greutatea, făcând ca mustrarea să pară o răzbunare. Cercetează-l în modul arătat în Cuvântul lui Dumnezeu.
-261-
Nu îngădui ca resentimentul să degenereze în răutate. Nu îngădui ca rana să se învenineze și să spargă, dând afară cuvinte otrăvite, care mânjesc mintea acelora care le ascultă. Nu îngădui ca gânduri dușmănoase să continue să stăpânească mintea ta și a lui. Mergi la fratele tău și, în umilință și sinceritate, vorbește cu el despre lucrul în cauză.
Oricare ar fi ofensa, aceasta nu schimbă planul pe care l-a făcut Dumnezeu pentru împăcarea neînțelegerilor și a vătămărilor personale. Vorbind singur și în spiritul lui Hristos cu cel greșit, aceasta deseori va îndepărta necazul. Mergi la cel greșit cu o inimă plină de iubirea și simpatia lui Hristos și caută să îndrepți lucrurile. Vorbește cu el în mod calm și liniștit. Nu lăsa să-ți scape de pe buze cuvinte mânioase. Vorbește într-un fel care să facă apel la cea mai bună judecată a lui. Adu-ți aminte de cuvintele: “Cine întoarce pe un păcătos de la rătăcirea căii lui, va mântui un suflet de la moarte și va acoperi o sumedenie de păcate”. (Iacov 5, 20.)
Du fratelui tău leacul care va vindeca boala nemulțumirii. Fă-ți partea pentru a-l ajuta. De dragul păcii și unirii în biserică, socotește că a face aceasta e un privilegiu și o datorie. Dacă te ascultă, l-ai câștigat ca prieten.
Tot cerul e interesat de întâlnirea dintre cel care a fost vătămat și cel ce a greșit. Când cel greșit primește mustrarea făcută în iubirea lui Hristos și-și recunoaște vina, cerând iertare de la Dumnezeu și de la fratele său, o lumină cerească umple inima. Cearta s-a sfârșit, prietenia și încrederea s-au refăcut. Uleiul iubirii îndepărtează durerea pricinuită de vătămare. Duhul lui Dumnezeu leagă inimă cu inimă; și în cer e muzică datorită unirii ce a avut loc.
-262-
Când cei care s-au unit astfel în comuniune creștină se roagă lui Dumnezeu și-și iau angajamentul să procedeze drept, să iubească mila și să umble smerit înaintea lui Dumnezeu, o mare binecuvântare vine asupra lor. Dacă au vătămat pe alții, ei continuă lucrarea de pocăință, mărturisire și îndreptare, hotărâți pe deplin să-și facă bine unii altora. Aceasta este împlinirea legii lui Hristos.
“Dar, dacă nu te ascultă, mai ia cu tine unul sau doi inși, pentru ca orice vorbă să fie sprijinită pe mărturia a doi sau trei martori”. (Matei 18, 16.) Ia cu tine oameni spirituali și vorbește cu cel vinovat cu privire la greșeală. S-ar putea ca el să cedeze la apelurile unite ale fraților săi. Când vede că și ei sunt de acord în problema aceea, s-ar putea ca mintea lui să fie luminată.
“Dacă nu vrea să asculte de ei”, atunci ce e de făcut? Să ia oare câteva persoane din comitet asupra lor răspunderea de a-l exclude pe cel greșit? “Dacă nu vrea să asculte de ei, spune-l bisericii”. (Matei 18, 17.) Biserica să fie aceea care hotărăște cu privire la membrii ei.
“Și dacă nu vrea să asculte nici de biserică, să fie pentru tine ca un păgân și ca un vameș”. (Matei 18, 17.) Dacă nu vrea să asculte de glasul bisericii, dacă refuză toate străduințele făcute pentru îndreptarea lui, asupra bisericii zace răspunderea de a-l despărți de comunitate. Atunci, numele lui trebuie să fie șters din registre.
Nici un slujbaș al bisericii nu ar trebui să dea sfatul, nici un comitet nu ar trebui să recomande și nici o comunitate nu ar trebui să voteze ca numele vreunui vinovat să fie îndepărtat din registrele bisericii, până nu s-a urmat cu credincioșie învățătura dată de Domnul Hristos. Atunci când s-a urmat această învățătură, biserica e justificată înaintea lui Dumnezeu. Răul trebuie să fie făcut atunci să apară așa cum este și trebuie să fie îndepărtat, pentru ca să nu se tot răspândească. Sănătatea și curăția bisericii trebuie să fie păstrate, pentru ca ea să poată sta înaintea lui Dumnezeu nepătată, îmbrăcată în hainele neprihănirii lui Hristos.
-263-
Dacă cel greșit se pocăiește, îi pare rău de ceea ce a făcut și se supune disciplinei lui Hristos, trebuie să i se dea un nou prilej. Și chiar dacă nu se pocăiește, chiar dacă stă în afara bisericii, slujitorii lui Dumnezeu încă mai au ceva de făcut pentru el. Ei trebuie să caute în mod stăruitor să-l câștige la pocăință. Și, oricât de gravă i-ar fi fost vina, dacă cedează la insistențele Duhului Sfânt, mărturisindu-și și părăsindu-și păcatul, dând dovadă de pocăință, trebuie să fie iertat și primit din nou în staul. Frații lui trebuie să-l încurajeze pe calea cea bună, tratându-l așa cum ar vrea să fie tratați ei dacă ar fi în locul lui, luând seama ca nu cumva să fie ispitiți și ei.
“Adevărat vă spun”, a continuat Hristos, “că orice veți lega pe pământ, va fi legat în cer; și orice veți dezlega pe pământ, va fi dezlegat în cer”. (Matei 18, 18.)
Declarația aceasta își menține valabilitatea în toate veacurile. Bisericii i-a fost încredințată puterea de a lucra în locul lui Hristos. Ea este organismul rânduit de Dumnezeu să păstreze ordinea și disciplina în mijlocul poporului Său. Ei i-a dat Domnul, prin delegație, puterea de a rezolva toate problemele privind prosperitatea, curăția și ordinea în mijlocul ei. Asupra ei stă răspunderea de a-i exclude din părtășia ei pe cei nevrednici, care prin purtarea lor necreștinească aduc dezonoare asupra adevărului. Tot ce face biserica și este în acord cu îndrumările date de Dumnezeu va fi ratificată în cer.
Probleme de importanță gravă se ivesc spre a fi tratate de biserică. Slujitorii lui Dumnezeu, rânduiți de El pentru a fi călăuză poporului Său, după ce și-au făcut partea, trebuie să supună bisericii întreaga problemă pentru ca să fie unitate în hotărârea luată.
-264-
Domnul dorește ca urmașii Săi să dea pe față multă grijă cu privire la felul cum se poartă unii față de alții. Ei trebuie să ridice, să refacă, să vindece. Dar nu trebuie să se dea pe față neglijență în ceea ce privește disciplina cuvenită în biserică. Membrii trebuie să se considere ca elevi într-o școală, învățând cum să-și formeze caractere vrednice de înalta lor chemare. În biserica de aici, de jos, copiii lui Dumnezeu trebuie să fie pregătiți pentru marea întâlnire a bisericii de sus. Aceia care trăiesc aici în armonie cu Hristos pot aștepta o viață nesfârșită în familia celor răscumpărați.
Iubirea lui Dumnezeu pentru neamul omenesc decăzut este o manifestare aparte a iubirii — o iubire născută din îndurare; deoarece ființele omenești sunt toate nevrednice. Îndurarea implică nedesăvârșirea obiectului față de care aceasta se manifestă. Din cauza păcatului a fost nevoie ca îndurarea să se exercite activ.
S-ar putea să fie nevoie să se lucreze mult la construirea caracterului vostru; s-ar putea să fiți o piatră necioplită care are nevoie să i se dea o formă și să fie lustruită mai înainte de a-și putea ocupa locul în templul lui Dumnezeu. Nu e nevoie să fiți surprinși dacă, cu ciocanul și cu dalta, Dumnezeu taie și îndepărtează colțurile ascuțite ale caracterului vostru, până sunteți pregătiți să ocupați locul pe care Dumnezeu îl are pentru voi. Nici o ființă omenească nu poate face lucrarea aceasta. Ea poate fi făcută numai de Dumnezeu. Și să fiți siguri că El nu va da nici o lovitură zadarnică. Fiecare lovitură a Lui e dată din iubire, pentru fericirea voastră veșnică. El vă cunoaște slăbiciunile și lucrează pentru a reface, nu pentru a nimici.
-265-
“Stimați-vă unii pe alții”
Adesea, veți întâlni suflete care sunt sub povara ispitei. Nu cunoașteți cât de dârz se luptă Satana cu ei. Feriți-vă ca nu cumva să descurajați astfel de suflete și în felul acesta să oferiți un avantaj ispititorului.
Ori de câte ori vedeți sau auziți ceva ce trebuie să fie corectat, cereți de la Domnul înțelepciune și har, pentru ca, încercând să fiți credincioși, să nu fiți aspri.
E totdeauna umilitor să i se arate cuiva greșeala. Nu faceți experiența mai amară printr-o mustrare fără rost. Criticarea lipsită de bunătate aduce descurajare, făcând viața întunecoasă și nefericită.
Frații mei, biruiți mai degrabă prin iubire decât prin asprime. Când un vinovat ajunge să-și dea seama de greșeala sa, aveți grijă să nu distrugeți respectul de sine. Nu căutați să zdrobiți sau să răniți, ci mai degrabă să legați și să vindecați.
Nici o ființă omenească nu are o sensibilitate atât de delicată sau o natură atât de curată ca Mântuitorul. Și ce răbdare manifestă El față de noi! An după an suportă slăbiciunile și nepriceperea noastră, precum și nerecunoștința și rătăcirile noastre. În ciuda abaterilor noastre, a asprimii inimii noastre, a neglijării din partea noastră a sfintelor Sale cuvinte, mâna Lui e totuși întinsă. Și El ne îndeamnă: “Să vă iubiți unii pe alții așa cum v-am iubit Eu”. (Ioan 13, 34.)
Fraților, socotiți-vă misionari, nu printre păgâni, ci printre conlucrătorii voștri. Se cere mult timp și multă muncă pentru a convinge un suflet cu privire la adevărurile speciale pentru acest timp. Și când suflete se întorc de la păcat la neprihănire, e bucurie înaintea îngerilor. Oare credeți voi că duhurile slujitoare care veghează asupra acestor suflete au plăcere să vadă cât de nepăsător sunt tratate de mulți care se pretind a fi creștini? Domnește preferința omenească. Se dă pe față părtinire. Unul e favorizat, în timp ce altul e tratat cu asprime.
-266-
Îngerii privesc cu respect și uimire la misiunea Domnului Hristos în lume. Ei se minunează de iubirea care L-a îndemnat să Se dea ca jertfă pentru păcatele oamenilor. Dar cu câtă ușurătate privesc ființele omenești ceea ce a răscumpărat El cu sângele Său!
Nu e nevoie să începem prin a încerca să ne iubim unii pe alții. Ceea ce ne trebuie este iubirea lui Hristos în inimă. Când eul este cufundat în Hristos, adevărata iubire răsare în chip spontan.
Biruim printr-o îngăduință răbdătoare. Răbdarea în slujire este ceea ce aduce odihnă sufletului. Buna stare a lui Israel se obține prin truditori credincioși, sârguincioși și smeriți. Un cuvânt de iubire și încurajare va face mai mult pentru a domoli o fire iute și o pornire încăpățânată decât toate găsirile de greșeli și mustrările pe care le puteți îngrămădi asupra celui vinovat.
Solia Domnului trebuie să fie proclamată în spiritul Domnului. Unica noastră siguranță e în păstrarea gândurilor și impulsurilor noastre sub controlul Marelui Învățător. Îngerii lui Dumnezeu vor da fiecărui lucrător sincer o bogată experiență când fac lucrul acesta. Harul umilinței va modela cuvintele noastre în expresii pline de duioșie creștinească.
-267-
Profesorilor din școlile noastre
Iubiții mei frați și surori,
Domnul va lucra în favoarea tuturor acelora care vor umbla smerit împreună cu El. El v-a așezat într-un post de încredere. Umblați cu băgare de seamă în fața Lui. Mâna lui Dumnezeu e la cârmă. El va pilota corabia printre stânci și o va duce la liman. El va lua cele slabe ale lumii acesteia pentru a face de rușine pe cele puternice.
Mă rog ca voi să-L faceți pe Dumnezeu Sfătuitorul vostru. Voi nu sunteți răspunzători față de nici un om, ci sunteți sub îndrumarea lui Dumnezeu. Țineți-vă strâns legat de El. Nu luați ideile lumești drept criteriul vostru. Nu lăsați să aibă loc o abatere de la metodele de lucru ale Domnului. Nu folosiți foc profan, ci foc sacru, aprins de Domnul.
Fiți plini de curaj în lucrul vostru. Timp de mulți ani, am prezentat poporului nostru necesitatea ca în lucrarea de educație a tineretului nostru să fie egal puse la lucru atât forțele fizice, cât și cele mintale. Dar pentru aceia care niciodată n-au probat valoarea învățăturii date, de a combina educația manuală cu studiul cărților, e greu să înțelegem și să aducem la îndeplinire îndrumările date.
Faceți tot ce puteți mai bine pentru a împărtăși elevilor voștri binecuvântările pe care vi le-a dat Dumnezeu. Cu o dorință profundă și fierbinte de a le fi de ajutor, purtați-i pe terenul cunoașterii. Apropiați-vă intim de ei. Dacă în inima profesorilor nu abundă iubirea și blândețea Domnului Hristos, ei vor manifesta mult prea mult un spirit de dascăl aspru și poruncitor.
Domnul dorește ca voi să învățați cum să folosiți plasa Evangheliei. Pentru ca să puteți izbuti în lucrul vostru, e nevoie ca ochiurile plasei voastre să fie strânse. Învățăturile din Scripturi trebuie să fie aplicate în așa fel, încât să poată fi ușor înțelese, apoi aveți grijă cum trageți plasa. Veniți drept la subiect. Oricât de mare ar fi cunoștința cuiva, ea nu e de nici un folos dacă el nu e în stare să o comunice altora. Faceți ca patosul vocii voastre, bogăția ei de sentimente, să impresioneze inimile. Stăruiți de elevii voștri să se predea lui Dumnezeu. “Țineți-vă în dragostea lui Dumnezeu, și așteptați îndurarea Domnului nostru Isus Hristos pentru viața veșnică. Mustrați-i pe cei ce se despart de voi; căutați să mântuiți pe unii, smulgându-i din foc; de alții fie-vă milă cu frică, urând până și cămașa mânjită de carne”. (Iuda 21-23.) Urmând pilda lui Hristos, veți avea răsplata prețioasă de a vedea pe elevii voștri câștigați de partea Lui.
-268-
Efort agresiv
Domnul Dumnezeul lui Israel este înfometat după roade. El îi invită pe lucrătorii Săi să facă mai mult decât fac. El dorește ca ei să lucreze în lume, și nu numai pentru comunități. Apostolul Pavel mergea din loc în loc, predicând adevărul celor din întunericul rătăcirii. A lucrat timp de un an și șase luni la Corint și a dovedit caracterul divin al misiunii sale, înființând o comunitate înfloritoare, compusă din iudei și neamuri. Domnul Hristos nu și-a restrâns niciodată lucrarea la o singură localitate. Orașele și cetățile Palestinei răsunau de adevărurile ce veneau de pe buzele Lui.