Mărturii pentru Comunitate Vol. 7 pp. 159-168 Ziua 401

Publicarea de cărți

Să se consacre mai mult timp pentru publicarea și răspândirea de cărți care conțin adevărul prezent. Atrageți atenția la cărțile care se ocupă de credința și evlavia practică și la acelea care se ocupă de cuvântul profetic. Oamenii trebuie să fie educați să citească cuvântul temeinic al profeției în lumina descoperirilor vii. Ei au nevoie să știe că semnele timpului se împlinesc.

Numai Dumnezeu este Acela care poate încununa cu succes pregătirea și răspândirea publicațiilor noastre. Dacă în credință păstrăm principiile Sale, El va conlucra cu noi la plasarea cărților în mâinile acelora cărora le vor fi de folos. Trebuie să ne rugăm pentru Duhul Sfânt, să ne încredem și să credem în El. Rugăciunea umilă și fierbinte va contribui mai mult la promovarea răspândirii cărților noastre decât toată ornamentarea costisitoare din lume.

-159-

Dumnezeu a pus la dispoziția oamenilor resurse mari și grandioase, iar activitatea instrumentelor omenești se va desfășura în modul cel mai simplu. Învățătorul divin zice: “Numai Duhul Meu este competent să învețe și să convingă de păcat. Cele exterioare fac numai o impresie trecătoare asupra minții. Eu voi așeza adevărul în conștiință, iar oamenii trebuie să fie martorii Mei, susținând în toată lumea cerințele Mele asupra timpului, banilor și intelectului omului. Toate acestea le-am cumpărat pe crucea de pe Golgota. Folosiți talanții Mei încredințați pentru a proclama adevărul în simplitatea lui. Evanghelia să fie trimisă în toate părțile lumii, trezind sufletele împovărate să întrebe: ‘Ce să fac pentru a fi mântuit?’”

Prețuri

Revistele noastre au fost oferite pentru un scurt timp cu titlu de încercare la un preț foarte redus; dar lucrul acesta nu a putut realiza obiectivul urmărit, de a asigura mulți abonați permanenți. Eforturile acestea s-au făcut cu cheltuieli considerabile, adesea cu pierdere, și cu cele mai bune motive, dar, dacă nu s-ar fi făcut nici o reducere de preț, s-ar fi obținut un număr mai mare de abonați permanenți.

S-au făcut planuri pentru scăderea prețurilor cărților noastre, fără a face o schimbare corespunzătoare în costul de fabricație. Aceasta este o eroare. Lucrarea ar trebui să fie făcută pe baza rentabilității. Prețul cărților să nu fie scăzut prin daruri speciale, care pot fi numite amăgiri sau mituiri. Dumnezeu nu aprobă metodele acestea.

Există cereri pentru cărți cu preț redus, iar cererile acestea trebuie să fie satisfăcute. Dar planul cel bun este de a scădea costul de fabricație.

-160-

În câmpuri noi, printre popoarele ignorante sau numai în parte civilizate, e mare nevoie de cărți mici, prezentând adevărul într-un limbaj simplu, cu ilustrate din belșug. Cărțile acestea trebuie să fie vândute la un preț redus, iar ilustrațiile trebuie, în mod natural, să fie necostisitoare.

Traduceri

Ar trebui să se facă un efort mult mai mare pentru a extinde circulația literaturii noastre în toate părțile lumii. Avertizarea trebuie să fie dată în toate țările și la toate popoarele. Cărțile noastre trebuie să fie traduse și publicate în multe limbi diferite. Ar trebui să multiplicăm publicațiile asupra credinței noastre în limbile engleză, germană, franceză, daneză, norvegiană, suedeză, spaniolă, italiană, portugheză și în multe alte limbi; și oameni de diferite naționalități ar trebui să fie luminați și educați, ca și ei să se poată atașa la lucrarea aceasta.

Casele noastre de editură să facă tot ce stă în puterea lor pentru a răspândi în lume lumina cerească. Pe toate căile cu putință să se atragă atenția oamenilor din orice națiune și de orice limbă la lucrurile acelea care vor îndruma mintea lor la Cartea Cărților.

Trebuie să se exercite mare grijă la alegerea membrilor comitetului de lectură a cărților. Oamenii care urmează să hotărască asupra cărților oferite spre publicare ar trebui să fie puțini și bine aleși. Numai persoane care au o cunoaștere experimentală a ceea ce înseamnă lucrare de autor sunt calificate să activeze în această lucrare. Ar trebui să fie alese numai persoane a căror inimă este sub controlul Duhului lui Dumnezeu. Ei ar trebui să fie oameni ai rugăciunii, oameni care nu înalță eul, dar care Îl iubesc pe Dumnezeu și se tem de El și care respectă pe frații lor. Numai aceia care, neîncrezându-se în ei înșiși, sunt conduși de înțelepciunea divină sunt competenți să ocupe această importantă poziție.

Lucrarea comercială

Domnul a dat instrucțiuni ca editurile noastre să fie înființate pentru a face cunoscut adevărul prezent și pentru încheierea de tranzacții de diferite feluri în cadrul lucrării acesteia. În același timp, ele trebuie să se păstreze în legătură cu lumea, pentru ca adevărul să poată fi ca o lumânare așezată în sfeșnic, pentru a da lumină tuturor celor din casă. În providența lui Dumnezeu, Daniel și tovarășii lui au fost puși în legătură cu oamenii cei mari ai Babilonului, pentru ca oamenii aceștia să poată face cunoștință cu religia evreilor și să știe că Dumnezeu stăpânește peste toate împărățiile. În Babilon, Daniel a fost așezat în poziția cea mai încercată; dar în timp ce-și îndeplinea cu credincioșie obligațiile ca bărbat de stat, a refuzat hotărât să se angajeze în orice lucrare care ar fi militat împotriva lui Dumnezeu. Purtarea aceasta a provocat discuție și în felul acesta Domnul a adus credința lui Daniel în atenția împăratului Babilonului. Dumnezeu avea lumină pentru Nebucadnețar și prin Daniel au fost prezentate împăratului cele proorocite în profețiile cu privire la Babilon și la alte împărății. Prin interpretarea visului lui Nebucadnețar, Iehova a fost înălțat ca fiind mai puternic decât cârmuitorii pământești. În felul acesta, prin credincioșia lui Daniel, Dumnezeu a fost onorat. În același fel Domnul dorește ca editurile noastre să mărturisească pentru El.

-161-

Ocazii în lucrarea comercială

Unul dintre mijloacele prin care instituțiile acestea sunt aduse în contact cu lumea se află în lucrarea comercială. În felul acesta se deschide o ușă pentru a face cunoscută lumina adevărului.

Lucrătorii pot gândi că fac doar niște treburi lumești, când de fapt sunt angajați chiar în lucrarea aceea care va ridica întrebări cu privire la credința și principiile pe care ei le susțin. Dacă au spiritul cuvenit, vor fi în stare să spună cuvinte la timp potrivit. Dacă lumina adevărului și iubirii cerești este în ei, ea nu va face decât să lumineze în afară. Însuși felul în care ei conduc afacerile va da pe față că sunt la lucru principii divine. Cu privire la lucrători, la meseriașii noștri, se poate spune ca și cu privire la cineva de pe vremuri: “L-am umplut cu Duhul lui Dumnezeu, i-am dat un duh de înțelepciune, pricepere și știință pentru tot felul de lucrări”. (Exod 31, 3.)

-162-

Să nu ocupe primul loc

În nici un caz instituțiile tipografice să nu se dedice în principal lucrării comerciale. Când lucrării acesteia i se dă locul cel dintâi, cei ce sunt în legătură cu casele noastre de editură pierd din vedere scopul pentru care ele au fost înființate și lucrul lor scade în valoare.

E primejdios ca administratorii a căror putere de înțelegere spirituală este pervertită să se lege prin contracte ca să publice materiale îndoielnice numai de dragul câștigului. Ca rezultat al contractării unei astfel de lucrări, se pierde din vedere scopul înființării lucrării de tipărire, iar instituțiile sunt privite așa cum ar fi oricare altă întreprindere comercială. În felul acesta, Dumnezeu e dezonorat.

În unele din casele noastre de editură, activitatea aceasta comercială necesită o continuă sporire a mașinilor și a altor facilități. Cheltuiala care se cere în felul acesta aduce o grea povară asupra veniturilor instituției, iar o dată cu marea cantitate de lucru se cere nu numai sporirea uneltelor, dar și a numărului de lucrători care nu vor putea fi conduși cum se cuvine.

Se pretinde că activitatea comercială este un beneficiu financiar pentru instituție. Dar Cineva cu autoritate a făcut o estimare corectă a costului acestui fel de lucru la principalele noastre case de editură. El a prezentat bilanțul adevărat, arătând că pierderea întrece profitul. El a arătat că lucrul acesta face ca lucrătorii să fie într-o neîncetată goană. În atmosfera de grabă, zgomot și atitudine lumească, adevărata evlavie și pietate se sting.

-163-

Nu e necesar ca activitatea comercială să înceteze cu totul la casele noastre de editură, deoarece aceasta ar închide ușa față de razele de lumină care s-ar putea transmite lumii. Iar legătura cu alte întreprinderi din afară nu trebuie să fie mai dăunătoare pentru lucrători de cum a fost lucrarea lui Daniel, ca bărbat de stat, care nu l-a îndepărtat de credința și principiile lui. Dar ori de câte ori se constată că împiedică spiritualitatea instituției, lucrul cu cei din afară să fie exclus. Întăriți lucrarea care reprezintă adevărul. Aceasta să fie totdeauna pe locul dintâi, iar activitatea comercială pe locul al doilea. Misiunea noastră este de a da lumii o solie de avertizare și de har.

-164-

Literatură demoralizatoare

Când editurile noastre au o cantitate mare de activitate comercială, există o mare primejdie ca să se tipărească o anume categorie nedorită de literatură. Odată, când mi-au fost aduse în atenție lucrurile acestea, Călăuza mea a întrebat pe cineva care ocupa un loc de răspundere la una din instituțiile noastre de editură: “Cât primiți ca plată pentru această lucrare?” Cifrele au fost puse înaintea Lui. El a zis: “Suma aceasta e prea mică. Dacă faceți mai departe afaceri în felul acesta, veți avea pierderi. Dar chiar dacă primiți o sumă mult mai mare, categoria aceasta de literatură nu poate fi tipărită decât cu o mare pagubă. Influența asupra lucrătorilor este demoralizatoare. Toate soliile pe care li le va trimite Dumnezeu, prezentându-le sfințenia lucrării, sunt neutralizate de acțiunea voastră, consimțind să tipărească un astfel de material”.

Lumea este inundată de cărți care mai bine ar fi arse decât răspândite. Cărți despre luptele cu pieile roșii și despre subiecte asemănătoare, publicate și răspândite cu scopul de a face bani, mai bine nu ar fi citite. În cărți de felul acesta este o fascinație satanică. Relatarea deprimantă a crimelor și atrocităților are o putere de vrajă asupra multor tineri, trezind în ei dorința de a ajunge să fie cunoscuți prin cele mai nelegiuite fapte. Sunt multe lucrări cu caracter strict istoric, a căror influență e numai cu puțin mai bună. Enormitățile, cruzimile, practicile desfrânate, zugrăvite în scrierile acestea, au acționat ca fermenți în multe minți, ducând la comiterea unor acte similare. Cărți care descriu practicile satanice ale ființelor omenești fac publicitate faptelor rele. Nu este necesar ca amănuntele oribile ale crimelor și mizeriei să fie retrăite și nimeni din cei care cred adevărul pentru timpul acesta nu ar trebui să participe la perpetuarea amintirii lor.

-165-

Povestirile amoroase și istorisirile frivole și excitante alcătuiesc o altă categorie de cărți care sunt un blestem pentru oricare cititor. Autorul poate adăuga o bună moralitate și poate infiltra prin toată lucrarea sentimente religioase; dar în cele mai multe cazuri Satana e doar îmbrăcat în veșminte îngerești, ca să înșele și să zăpăcească mai cu succes. Cititorii de povestiri excitante și frivole devin nedestoinici pentru datoriile care le stau în față. Ei trăiesc o viață ireală și n-au nici o dorință de a cerceta Scripturile și de a se hrăni cu mana cerească. Mintea este debilitată și își pierde puterea de a contempla marile probleme ale datoriei și ale destinului.

Am fost instruită că tineretul este expus la cea mai mare primejdie de pe urma lecturii necorespunzătoare. Satana îi conduce fără încetare atât pe tineri, cât și pe cei maturi, fermecându-i cu povestiri fără valoare. Dacă s-ar putea ca o mare parte din cărțile publicate să fie arse, s-ar opri pe loc o plagă care face o îngrozitoare lucrare, debilitând mintea și corupând inima. Nimeni nu e atât de întărit în principiile drepte, încât să nu se teamă de ispită. Tot acest gunoi ar trebui în mod hotărât lepădat.

-166-

Noi nu avem îngăduința de la Domnul să ne angajăm nici în tipărirea și nici în vânzarea unor astfel de publicații, deoarece ele sunt mijlocul prin care sunt distruse multe suflete. Știu despre ce scriu, deoarece lucrul aceasta mi-a fost descoperit. Aceia care cred solia pentru acest timp să nu se angajeze într-o astfel de lucrare, cu gândul să facă bani. Domnul va lovi cu uscăciune mijloacele obținute în felul acesta. El va risipi mai mult decât s-a adunat.

Mai este o categorie de literatură, mai stricătoare ca lepra, mai omorâtoare ca plăgile Egiptului, față de care editurile noastre trebuie să se ferească fără încetare. Acceptând activitatea comercială, să se ferească de a fi cumva admise în instituțiile noastre materiale care prezintă însăși știința lui Satana. Lucrări care prezintă teoriile distrugătoare de suflet ale hipnotismului, spiritismului și ale romanismului (catolicismului) sau ale altor taine ale nelegiuirii să nu găsească loc în casele noastre de editură.

Personalul să nu umble cu nimic ce ar putea semăna chiar și numai o sămânță de îndoială cu privire la autoritatea sau puritatea Scripturilor. Sub nici un motiv să nu fie prezentate tineretului, a cărui minte este ageră în a prinde tot ce e nou, sentimente de necredință. Chiar dacă s-ar plăti prețurile cele mai mari, astfel de lucrări ar fi publicate numai cu pierderi.

A îngădui ca materiale de soiul acesta să treacă prin instituțiile noastre înseamnă a pune în mâna angajaților și a prezenta lumii roadele pomului oprit. Înseamnă a-l invita pe Satana să intre, cu știința lui vrăjitorească, să-și infiltreze principiile chiar în instituțiile care sunt rânduite pentru înaintarea sfintei lucrări a lui Dumnezeu. A publica materiale de un astfel de caracter ar însemna să încărcăm armele vrăjmașului, să i le punem în mână, ca să fie folosite împotriva adevărului.

-167-

Credeți voi că Isus ar sta în editură pentru a lucra prin minți omenești cu ajutorul îngerilor Săi slujitori; credeți voi că El va face adevărul care vine de la mașinile de tipărit o putere pentru a avertiza lumea, dacă i se îngăduie lui Satana să pervertească mintea lucrătorilor chiar din cadrul instituției? Poate însoți binecuvântarea lui Dumnezeu publicațiile care ies de la mașinile de tipărit, când de la aceleași mașini pornește erezia și înșelăciunea satanică? “Oare din aceeași vână a izvorului țâșnește și apă dulce și apă amară?” Iacov 3, 11.

Administratorii instituțiilor noastre trebuie să-și dea seama că, acceptând locul pe care-l ocupă, ei devin răspunzători de hrana mintală dată lucrătorilor în timp ce sunt în instituție. Ei sunt răspunzători de caracterul materialului care pleacă din tiparnițele noastre. Ei vor avea să dea socoteală de influența exercitată de introducerea unor materiale care întinează instituția, îmbolnăvește pe lucrători sau duc lumea în rătăcire.

Dacă unor astfel de materiale li se îngăduie un loc în instituțiile noastre, se va vedea că puterea subtilă a ideilor satanice nu e îndepărtată ușor. Dacă i se îngăduie ispititorului să-și semene semințele sale rele, acestea vor încolți și vor rodi. Va fi o recoltă pe care el o va strânge chiar în instituțiile înființate cu fondurile poporului lui Dumnezeu pentru înaintarea lucrării Lui. Și în loc să trimită în lume lucrători creștini, se va trimite o grupă de necredincioși îndoctrinați.

În privința aceasta, nu numai administratorii sunt răspunzători, ci și personalul. Am un cuvânt de spus lucrătorilor din oricare editură înființată în mijlocul nostru: Dacă Îl iubiți pe Dumnezeu și vă temeți de El, refuzați să aveți de-a face cu acea știință împotriva căreia Dumnezeu l-a avertizat pe Adam. Zețarii să refuze să culeagă chiar și numai un rând de felul acesta. Corectorii să refuze să citească, mașiniștii să tipărească și legătorii să le lege. Dacă sunteți invitați să manipulați astfel de materiale, convocați o adunare a lucrătorilor din instituție, pentru a se clarifica ce înseamnă astfel de lucruri. Cei de la conducerea instituției poate vor spune că voi nu purtați răspunderea, că administratorii trebuie să se ocupe de lucrurile acestea. Dar și voi purtați răspunderea — răspundere pentru folosirea ochilor voștri, a mâinilor voastre, a minții voastre. Acestea v-au fost încredințate de Dumnezeu spre a fi folosite pentru El, nu pentru a fi puse în slujba lui Satana.

-168-

Când în casele noastre de editură se tipăresc materiale care conțin erori împotriva lucrării lui Dumnezeu, Dumnezeu îi consideră răspunzători nu numai pe aceia care îngăduie ca Satana să întindă o cursă pentru suflete, dar și pe aceia care dau ajutor în lucrarea de ispitire.

Frații mei din locuri de răspundere, feriți-vă de a înhăma pe lucrătorii voștri la carul superstiției și al ereziei. Instituțiile rânduite de Dumnezeu pentru a răspândi adevărul dătător de viață să nu fie făcute o agenție pentru difuzarea erorilor distrugătoare de suflet.

Casele noastre de editură, de la cea mai mică până la cea mai mare, să refuze să tipărească chiar și un rând din acest material extrem de dăunător. Să fie înțeles de toți aceia cu care avem de a face că este exclusă din toate instituțiile noastre literatura care conține știința lui Satana.

Noi nu suntem aduși în legătură cu lumea ca să fim influențați de falsitățile lumii, ci pentru ca, în calitate de instrumente ale lui Dumnezeu, să influențăm lumea cu adevărurile Lui.

Posted in

Redeșteptare

Leave a Comment