Nemulțumiții
“Cuvintele voastre sunt aspre împotriva Mea, zice Domnul. Și mai întrebați: ‘Ce-am spus noi împotriva Ta?’ Ați spus: ‘Degeaba slujim lui Dumnezeu; și ce am câștigat dacă am păzit poruncile Lui, și am umblat triști înaintea Domnului oștirilor? Acum fericim pe cei trufași; da, celor răi le merge bine; da, ei ispitesc pe Dumnezeu și scapă!’” (Ver 13-15.) Aceia care rețin de la Dumnezeu cele ce I se cuvin își arată în felul acesta nemulțumirea. Domnul îi îndeamnă să-L pună la încercare, aducând zecimea lor în casa visteriei și să vadă dacă nu va turna o binecuvântare asupra lor. Dar ei nutresc răzvrătire în inima lor, și sunt nemulțumiți de Dumnezeu; în același timp, ei Îl jefuiesc și își însușesc bunurile Lui. Când li se prezintă păcatul, ei zic: Am avut vremuri grele; recolta a fost slabă, dar nelegiuiților le merge bine. Nu face să ții poruncile Domnului.
Dar Dumnezeu nu dorește ca cineva să umble trist înaintea Lui. Aceia care se plâng în felul acesta de Dumnezeu și-au atras singuri asupra lor greutățile. Ei L-au jefuit pe Dumnezeu, și lucrarea Lui a fost împiedicată din cauză că banii care ar fi trebuit să curgă în tezaurul Lui au fost folosiți pentru scopuri egoiste. Ei și-au dovedit necredincioșia față de Dumnezeu prin neîmplinirea planului prescris de El. Când Dumnezeu le-a dat prosperitate și li s-a cerut să-I dea partea Lui, ei au clătinat din cap și nu puteau să vadă că aceasta era datoria lor. Ei și-au închis ochii înțelegerii, ca să nu poată vedea. Ei au reținut banii Domnului și au împiedicat lucrarea ce El dorea să se facă. Dumnezeu nu a fost onorat prin felul cum au fost întrebuințate bunurile pe care li le-a încredințat. De aceea, El a lăsat să se abată blestemul asupra lor, îngăduind nimicitorului să prăpădească roadele lor și să aducă nenorociri asupra lor.
-390-
“Cei ce se tem de Domnul”
În Maleahi 3, 16, este prezentată o clasă opusă, o categorie de credincioși care se strâng laolaltă, nu pentru a găsi vină la Dumnezeu, ci pentru a vorbi despre slava Lui și a povesti despre îndurările Lui. Aceștia au fost credincioși la datoria lor. Ei au dat Domnului ce era al Lui. Ei fac mărturisiri care fac pe îngerii cerești să cânte și să se bucure. Aceștia nu au a se plânge împotriva lui Dumnezeu. Aceia care umblă în lumină, care sunt sinceri și credincioși în împlinirea datoriei lor, nu sunt auziți plângându-se și găsind greșeli. Ei rostesc cuvinte de curaj, nădejde și credință. Cei care sunt nemulțumiți și se plâng sunt cei care-și servesc lor înșiși, cei care nu-I dau lui Dumnezeu ceea ce I se cuvine.
“Cei ce se tem de Domnul au vorbit adesea unul cu altul; Domnul a luat aminte la lucrul acesta, și a ascultat; și o carte de aducere aminte a fost scrisă înaintea Lui, pentru cei ce se tem de Domnul și cinstesc Numele Lui. Ei vor fi ai Mei, zice Domnul oștirilor, Îmi vor fi o comoară deosebită, în ziua pe care o pregătesc Eu. Voi avea milă de ei, cum are milă un om de fiul său, care-i slujește. Și veți vedea din nou atunci deosebirea dintre cel neprihănit și cel rău, dintre cel ce-I slujește lui Dumnezeu și cel ce nu-I slujește”. (Ver 16-18.)
Răsplătirea unei dărnicii din tot sufletul este ducerea minții și a inimii într-o mai strânsă comuniune cu Spiritul.
-391-
Omul care a căzut în nenorocire și a ajuns în datorii nu trebuie să ia partea Domnului pentru a-și achita datoriile sale față de semenii săi. El ar trebui să se gândească la faptul că, în aceste tranzacții, el este pus la probă și că, rezervându-și partea Domnului pentru folosul său personal, el Îl jefuiește pe Dătător. El este dator față de Dumnezeu pentru tot ce are, dar ajunge un îndoit datornic atunci când folosește fondul rezervat lui Dumnezeu pentru a plăti datoriile față de ființele omenești. “Necredincioșie față de Dumnezeu” stă scris în dreptul numelui său în cărțile din cer. El are să dea socoteală lui Dumnezeu pentru faptul că și-a însușit mijloacele Domnului pentru propriul său folos. Și această lipsă de principii, dovedită în însușirea pe nedrept a mijloacelor lui Dumnezeu, se va da pe față în administrarea altor probleme. Aceasta se va vedea în toate lucrurile legate de propriile sale afaceri. Omul care-L jefuiește pe Dumnezeu cultivă trăsături de caracter care-l opresc a fi admis în familia lui Dumnezeu de sus.
O folosire egoistă a bogățiilor îl dovedește pe cel în cauză ca fiind necredincios față de Dumnezeu și-l face pe ispravnicul mijloacelor să fie necorespunzător pentru a i se acorda o mai mare îmbelșugare a cerului.
Pretutindeni sunt căi pe care se pot revărsa faptele de bunăvoință. Mereu apar nevoi, misiunile sunt împiedicate din lipsă de mijloace. Acestea va trebui să fie abandonate, dacă poporul lui Dumnezeu nu se trezește să-și dea seama de adevărata stare a lucrurilor. Nu așteptați până la moarte ca atunci să vă faceți testamentul, ci dispuneți de mijloacele voastre câtă vreme sunteți în viață.
-392-
Hristos în toată Biblia
Puterea lui Hristos, Mântuitorul crucificat, de a da viața veșnică ar trebui să fie prezentată poporului. Noi ar trebui să le arătăm că Vechiul Testament este tot atât de adevărat Evanghelie, în tipuri și umbre, cum Noul Testament este în puterea ei care se desfășoară. Noul Testament nu prezintă o religie nouă; Vechiul Testament nu prezintă o religie care să fie înlocuită de Noul Testament. Noul Testament este numai înaintarea și desfășurarea Vechiului Testament. Abel a fost un credincios în Hristos și a fost tot atât de adevărat salvat de puterea Lui, cum a fost și Petru sau Pavel. Enoh a fost un reprezentant al lui Hristos, tot pe atât de adevărat cum a fost prea iubitul ucenic Ioan. Enoh a umblat cu Dumnezeu și nu s-a mai aflat pentru că a fost luat de Dumnezeu. Lui i-a fost încredințată solia despre a doua venire a lui Hristos. “Și pentru ei a proorocit Enoh, al șaptelea patriarh de la Adam, când a zis: ‘Iată că a venit Domnul cu zecile de mii de sfinți ai Săi’”. (Iuda 14, 15.) Solia predicată de Enoh și înălțarea lui la cer constituiau un argument convingător pentru toți cei care trăiau în timpul său. Lucrurile acestea erau un argument pe care Metusala și Noe puteau să-l folosească cu putere pentru a arăta că cei drepți puteau fi înălțați la cer.
Acel Dumnezeu care a umblat cu Enoh era Domnul și Mântuitorul nostru Isus Hristos. El era Lumina lumii atunci, așa cum este și acum. Cei care trăiau pe atunci nu erau fără învățători, care să le arate cărarea vieții, deoarece Noe și Enoh erau creștini. Evanghelia este dată în precepte în Leviticul. Ascultarea fără rezervă este cerută acum, ca și atunci. Cât de important e ca noi să înțelegem semnificația acestui cuvânt!
Întrebarea se pune: Care este cauza secetei din biserică? Răspunsul este: Noi îngăduim ca mintea să fie abătută de la Cuvânt. Dacă Cuvântul lui Dumnezeu ar fi mâncat ca hrană a sufletului, dacă ar fi tratat cu respect și cuviință, nu ar fi nevoie de multele și repetatele mărturii care sunt prezentate. Simplele declarații ale Scripturii ar fi primite și s-ar lucra potrivit lor.
-393-
Principiile ei vii sunt ca frunzele pomului vieții pentru vindecarea neamurilor.
Cuvântul viului Dumnezeu nu este numai scris, ci și vorbit. Biblia este glasul lui Dumnezeu, care ne vorbește tot atât de sigur ca și când l-am auzi cu urechile noastre. Dacă ne-am da seama de lucrul acesta, cu ce temere am deschide Cuvântul lui Dumnezeu și cu ce sârguință am cerceta preceptele lui! Citirea și contemplarea Scripturilor ar fi considerată ca o audiență la Cel Veșnic.
Atunci când Satana caută să-și impună ideile asupra minții noastre, dacă se cultivă un: “Așa zice Domnul”, noi putem să fim atrași în cortul cel tainic al Celui Prea Înalt.
Mulți dau greș în a imita sfântul nostru Model, deoarece ei studiază atât de puțin trăsăturile precise ale acestui caracter. Atât de mulți sunt plini de planuri încărcate de activități, având totdeauna de lucru, încât nu mai rămâne nici timp, nici loc, pentru ca scumpul Isus să fie un tovarăș apropiat și prețios. Ei nu-și îndreaptă fiecare gând și faptă spre El, punând întrebarea: “Este aceasta calea Domnului?” Dacă ar face astfel, ei ar umbla cu Dumnezeu, așa cum a umblat Enoh.
-394-
Atitudinea noastră față de autoritățile civile
Multe lucruri s-au scris și s-au spus de către unii dintre frații noștri și sunt interpretate ca exprimând împotrivire față de cârmuire și lege. E o greșeală a ne expune în felul acesta unei înțelegeri greșite. Nu este înțelept să găsim mereu greșeli la ceea ce fac conducătorii guvernamentali. Nu e lucrarea noastră aceea de a ataca persoane sau instituții. Trebuie să manifestăm multă grijă, ca nu cumva să fim înțeleși, ca așezându-ne în opoziție cu autoritățile civile. E adevărat că lupta noastră e agresivă, dar armele noastre trebuie să se găsească într-un lămurit: “Așa zice Domnul”. Lucrarea noastră este aceea de a pregăti un popor care să poată sta în ziua cea mare a lui Dumnezeu. Noi nu trebuie să fim abătuți pe căi care vor încuraja controversa sau vor trezi împotrivire în cei care nu sunt de credința noastră.
Noi nu ar trebui să lucrăm într-un mod în care să fim categorisiți că apărăm trădarea. Noi trebuie să îndepărtăm din toate scrierile și vorbirea noastră expresiile care, luate aparte, ar putea să fie în mod greșit interpretate, făcându-le să apară potrivnice legii și ordinei. Totul trebuie să fie cercetat cu grijă, ca nu cumva noi să fim trecuți în rândul celor care încurajează necredința față de țara noastră și față de legile ei. Nouă nu ni se cere să sfidăm autoritățile. Va veni un timp când, datorită faptului că susținem adevărul biblic, vom fi tratați ca trădători; dar timpul acela să nu fie grăbit datorită gesturilor neînțelepte care trezesc vrăjmășie și ceartă.
Va veni timpul când expresii neatente, cu caracter învinuitor, care au fost rostite sau scrise cu nebăgare de seamă de frații noștri, vor fi folosite de vrăjmașii noștri spre a ne osândi. Acestea vor fi folosite nu doar pentru a-i condamna pe aceia care au rostit astfel de cuvinte, ci vor fi puse în seama întregii organizații a adventiștilor. Acuzatorii noștri vor spune că, în ziua cutare, unul dintre bărbații noștri cu răspundere a spus așa și așa împotriva legilor acestei cârmuiri. Mulți vor fi uimiți să vadă cât de multe lucruri au fost cultivate și ținute minte și care vor da tărie argumentelor vrăjmașilor noștri. Mulți vor fi surprinși să audă propriile lor cuvinte sucite ca să li se dea un sens pe care ei nu au avut intenția ca ele să-l aibă. De aceea, lucrătorii noștri să fie atenți spre a vorbi totdeauna și în toate împrejurările cu băgare de seamă. Toți să se păzească ca nu cumva prin expresii pripite să aducă un timp de necaz — înainte de criza cea mare care trebuie să pună la încercare sufletele oamenilor.
-395-
Cu cât aducem mai puțin învinuiri directe autorităților și puterilor statului, cu atât mai mare va fi lucrarea ce vom fi în stare să o facem, atât în America, cât și în țările străine. Națiunile străine vor urma pilda Statelor Unite. Deși ea stă în frunte, ca exemplu, totuși aceeași criză va veni asupra poporului nostru din toate părțile lumii.
Lucrarea noastră este aceea de a înălța Legea lui Dumnezeu. Adevărul Cuvântului cel sfânt al lui Dumnezeu trebuie să fie făcut cunoscut. Noi trebuie să ținem sus Scripturile, ca fiind regula vieții. În toată modestia, în spiritul harului și cu iubire de la Dumnezeu, noi trebuie să atragem atenția oamenilor la faptul că Domnul Dumnezeu este Creatorul cerurilor și al pământului și că ziua a șaptea este Sabatul Domnului.
În Numele Domnului, noi trebuie să mergem mai departe, desfășurând steagul Lui, apărând Cuvântul Lui. Când autoritățile ne poruncesc să nu facem lucrul acesta; când ne interzic să vestim poruncile lui Dumnezeu și credința lui Isus, atunci este de datoria noastră să spunem așa cum au spus apostolii: “Judecați voi dacă este drept să ascultăm mai mult de voi decât de Dumnezeu; căci noi nu putem să nu vorbim despre ce am văzut și am auzit”. (Faptele Apostolilor 4, 19-20.)
-396-
Adevărul trebuie să fie prezentat în puterea Duhului Sfânt. Numai acesta poate face cuvintele noastre să aibă efect. Numai prin puterea Duhului Sfânt se va câștiga și menține biruința. Instrumentul omenesc trebuie să fie condus de Duhul lui Dumnezeu. Lucrătorii trebuie să fie ținuți de puterea lui Dumnezeu prin credință spre mântuire. Ei trebuie să aibă înțelepciune divină, pentru ca nimic să nu se rostească ce i-ar stârni pe oameni să ne închidă calea. Prin însămânțarea adevărului spiritual, noi trebuie să pregătim un popor care să fie în stare ca, în smerenie și teamă, să arate temeiul credinței lor înaintea celor mai înalte autorități ale lumii.
Noi trebuie să prezentăm adevărul în simplitatea lui, să susținem evlavia practică, și lucrul acesta trebuie să-l facem în spiritul lui Hristos. Manifestarea unui astfel de spirit va avea cea mai bună influență asupra propriilor noastre suflete și va avea o putere de convingere asupra altora. Dați prilej lui Dumnezeu să lucreze prin propriile Sale instrumente. Să nu vă închipuiți că va fi cu putință ca voi să faceți planuri pentru viitor; Dumnezeu să fie recunoscut ca stând la cârmă în toate timpurile și în toate împrejurările. El va lucra prin mijloace corespunzătoare și va menține, dezvolta și întări propriul Său popor.
Instrumentele Domnului ar trebui să aibă un zel sfințit, un zel care este cu totul sub controlul Lui. Timpuri furtunoase se vor abate destul de curând asupra noastră, și noi nu ar trebui să pornim pe o cale care le va zori. Vor veni necazuri de așa natură că vor îndrepta spre Dumnezeu pe toți aceia care vor să fie ai Săi și numai ai Săi. Până nu suntem puși la probă în cuptorul încercării, noi nu ne cunoaștem pe noi înșine și nu se cuvine ca noi să măsurăm caracterul altora și să-i osândim pe aceia care încă nu au avut lumina întreitei solii îngerești.
Dacă dorim ca oamenii să fie convinși că adevărul pe care noi îl credem sfințește sufletul și transformă caracterul, să nu-i tot învinuim cu acuzații vehemente. În felul acesta, i-am forța să tragă concluzia că doctrina pe care noi o susținem nu poate fi o doctrină creștină, întrucât nu ne face să fim buni, curtenitori și respectuoși. Creștinismul nu se dă pe față în acuzații și condamnări pugilistice.
-397-
Mulți din poporul nostru sunt în primejdia de a încerca să exercite o putere controlatoare asupra altora și să aducă apăsare asupra semenilor lor. Există primejdia ca aceia cărora li s-au încredințat răspunderi să nu recunoască decât o singură putere — puterea unei voințe nesfințite. Unii au folosit fără scrupule puterea aceasta și au dat naștere la multe încurcături pentru aceia pe care Domnul îi folosește. Unul dintre cele mai mari blesteme din lumea noastră (și el se vede atât în comunitate, cât și pretutindeni în societate), este iubirea, dorința după supremație. Oamenii ajung să fie absorbiți de umblarea după putere și popularitate. Spiritul acesta s-a manifestat în rândurile celor care țin Sabatul, spre durerea și rușinea noastră. Dar succes spiritual obțin numai aceia care au învățat blândețea și smerenia în școala lui Hristos.
Trebuie să ne aducem aminte că lumea ne va judeca după ceea ce părem că suntem. Aceia care caută să-L reprezinte pe Hristos, să aibă grijă să nu dea pe față trăsături nepotrivite de caracter mai înainte de a ieși cu totul în față, să căutăm ca Duhul Sfânt să fie revărsat asupra noastră. Când lucrul acesta se va întâmpla, noi vom da o solie hotărâtă, dar va avea un caracter mult mai puțin osânditor decât acela pe care unii l-au dat, și toți cei care cred vor fi mult mai zeloși pentru mântuirea împotrivitorilor noștri. Să lăsăm ca Dumnezeu să aibă în propria Sa grijă problema condamnării autorităților și a cârmuirilor. Cu blândețe și iubire, noi, ca sentinele credincioase, trebuie să apărăm principiile adevărului așa cum este el în Isus.
-398-
Iubire între frați
Caracteristicile cele mai necesare, pentru a fi cultivate de poporul care ține poruncile lui Dumnezeu, sunt: răbdarea și îndelunga îndurare, pacea și iubirea. Când lipsește iubirea, are loc o pierdere de neînlocuit, deoarece atunci sufletele sunt îndepărtate de la adevăr, chiar după ce au fost legate de lucrarea lui Dumnezeu. Frații noștri din locuri de răspundere, care au puterea influenței, ar trebui să-și aducă aminte de cuvintele apostolului Pavel, rostite prin Duhul Sfânt: “Noi, care suntem tari, suntem datori să răbdăm slăbiciunile celor slabi și să nu ne plăcem nouă înșine. Fiecare dintre noi să placă aproapelui în ce este bine, în vederea zidirii altora. Căci și Hristos nu și-a plăcut Lui Însuși, ci, după cum este scris: ‘Ocările celor ce Te ocărăsc pe Tine au căzut peste Mine’”. (Romani 15, 1-3.) “Iarăși zice: Fraților, chiar dacă un om ar cădea deodată în vreo greșeală, voi, care sunteți duhovnicești, să-l ridicați cu duhul blândeții. și ia seama la tine însuți, ca să nu fii ispitit și tu. Purtați-vă sarcinile unii altora, și veți împlini astfel legea lui Hristos”. (Galateni 6, 1.2.)
Să nu uităm că lucrarea de refacere trebuie să fie sarcina noastră. Lucrarea aceasta nu trebuie să fie făcută cu îngâmfare, în mod oficial, stăpânitor. Nu spuneți prin felul vostru de purtare: “Am puterea și o voi folosi” și nu aruncați acuzații asupra celui greșit. Lucrarea de îndreptare faceți-o “în spiritul blândeții; luând seama la tine însuți, ca nu cumva și tu să fii ispitit”. Lucrarea pusă înaintea noastră, ca să o facem pentru frații noștri, nu este aceea de a-i da la o parte, de a-i împinge la descurajare sau disperare, spunându-le: “M-ați dezamăgit, și nu am să mai încerc să vă ajut”. Acela care-și dă aere de om plin de înțelepciune și putere, și calcă în picioare pe cel apăsat și tulburat, și care tânjește după ajutor, manifestă spiritul fariseului și se înfășoară în mantia propriei sale demnități, fabricate de el însuși. În spiritul său el Îi mulțumește lui Dumnezeu pentru faptul că nu este ca alți oameni, presupunând că purtarea sa este vrednică de cinste și că el este prea tare pentru a fi ispitit. Dar, “dacă vreunul crede că este ceva, măcar că nu este nimic, se înșeală singur”. (Galateni 6, 3.) El însuși este într-o continuă primejdie. Acela care nu vrea să știe de marea nevoie a fratelui său, prin providența lui Dumnezeu, va fi trecut prin aceleași împrejurări prin care a trecut fratele său în încercări și necazuri, și printr-o experiență amară i se va dovedi că e tot atât de fără putere și de nevoiaș cum a fost suferindul pe care el l-a respins. “Nu vă înșelați; Dumnezeu nu Se lasă să fie batjocorit. Ce seamănă omul, aceea va și secera”. (Galateni 6, 7.)
Va continua.