Continuare.
-379-
Viața este o sarcină sfântă, pe care numai Dumnezeu ne poate face în stare să o putem păstra și folosi spre slava Sa. Dar Cel care a alcătuit corpul acesta minunat Se va îngriji să-l păstreze în bună rânduială, dacă oamenii nu lucrează cumva în scopuri contrarii cu El. El ne va ajuta să facem să crească orice talent care ne-a fost încredințat și să-l folosim de comun acord cu voința Dătătorului. Zile, luni și ani sunt adăugați la existența noastră, ca să putem prinde ocaziile și avantajele de a lucra la propria noastră mântuire și, ca prin viața noastră neegoistă, să promovăm binele altora. În felul acesta, noi dezvoltăm Împărăția lui Hristos și facem să se manifeste slava lui Dumnezeu.
Lucrarea de evanghelizare și lucrarea misionară medicală trebuie să meargă împreună. Evanghelia trebuie să fie legată de principiile reformei sanitare. Creștinismul trebuie să fie adus în viața practică. Trebuie să se facă o lucrare de reformă sârguincioasă și deplină. Adevărata religie biblică este o revărsare a iubirii lui Dumnezeu pentru omul decăzut. Poporul lui Dumnezeu trebuie să înainteze pe linii directe pentru a impresiona inima acelora care umblă după adevăr, care doresc să-și facă bine partea în această epocă deosebit de intensă. Noi avem de prezentat oamenilor principiile reformei sanitare, făcând tot ce ne stă în putere pentru a-i conduce pe bărbați și pe femei să vadă necesitatea acestor principii și să le practice.
-380-
Importanța cultivării vocii
În întreaga noastră lucrare, ar trebui să se dea mai multă atenție cultivării vocii. S-ar putea să avem cunoștințe, dar, dacă nu știm cum să folosim vocea în mod corect, lucrarea noastră va fi un eșec. Dacă nu putem îmbrăca ideile noastre într-un limbaj corespunzător, la ce ne ajută educația? Cunoștințele ne vor fi de puțin folos, dacă nu cultivăm talentul vorbirii; dar e o putere minunată atunci când combinăm îndemânarea de a rosti cuvinte înțelepte și folositoare cu faptul de a le rosti într-un mod care să impună atenție.
Elevii care intenționează să devină lucrători pentru cauza lui Dumnezeu ar trebui să fie educați să vorbească într-un mod lămurit și direct, dacă nu, ei vor fi lipsiți de jumătate din influența lor spre bine. Îndemânarea de a vorbi clar și lămurit, în tonuri pline și curgătoare, este de mare valoare în orice ramură a lucrării. Calitatea aceasta este indispensabilă pentru aceia care doresc să devină slujitori ai Evangheliei, lucrători biblici sau colportori. Aceia care plănuiesc să se angajeze în ramurile acestea de lucrare ar trebui să fie învățați să-și folosească vocea în așa fel, încât, atunci când vorbesc oamenilor despre adevăr, să facă o impresie hotărâtă spre bine. Adevărul nu trebuie să fie schilodit, comunicându-l printr-un mod defectuos de exprimare.
Colportorul care poate vorbi clar și lămurit, cu privire la meritele cărții pe care dorește să o vândă va vedea că acest lucru este de mare ajutor în lucrarea sa. El poate va avea prilejul să citească un capitol din carte, iar prin muzicalitatea vocii sale și prin accentul pus asupra cuvintelor poate face ca scena prezentată să apară tot atât de clară în mintea ascultătorului, ca și când ar fi văzută în realitate.
Acela care ține lecturi biblice în adunare sau în familie ar trebui să fie în stare să citească într-o cadență plăcută și muzicală ce-i va încânta pe ascultători.
-381-
Slujitorii Evangheliei ar trebui să știe să vorbească cu putere și expresiv, făcând cuvintele vieții veșnice să fie expresive și impresionante, așa încât ascultătorii să simtă în chip hotărât greutatea lor. Mă doare când aud vocile defectuoase ale multora dintre predicatorii noștri. Astfel de predicatori Îl jefuiesc pe Dumnezeu de slava pe care El ar fi putut să o aibă, dacă predicatorul s-ar fi educat să rostească cuvântul cu putere.
Nimeni nu ar trebui să se considere calificat pentru a intra în lucrarea de slujitor al Evangheliei până ce n-a ajuns ca, prin efort stăruitor, să biruiască orice defect de vorbire. Dacă încearcă să vorbească oamenilor fără a ști cum să folosească darul vorbirii, jumătate din influența lui e pierdută, deoarece are puțină putere de a reține atenția unei adunări.
Oricare i-ar fi chemarea, fiecare persoană ar trebui să se deprindă să-și controleze vocea, așa că atunci când ceva merge rău, să nu vorbească în tonuri care agită cele mai rele pasiuni ale inimii. Prea adesea vorbitorul și cel căruia i se adresează vorbesc aspru și tăios. Cuvinte tăioase, poruncitoare, rostite în tonuri aspre și grele, au despărțit prieteni și au dus la pierdere de suflete.
Chiar în familie ar trebui să se dea învățătură cu privire la cultivarea vocii. Părinții ar trebui să-i învețe pe copiii lor să vorbească atât de clar, încât cei care ascultă să poată înțelege fiecare cuvânt. Ar trebui să-i învețe să citească Biblia cu exprimări clare și distincte, într-un mod care să aducă onoare lui Dumnezeu. Iar cei care îngenunchează la altarul familial să nu-și pună fața în mâini aproape de scaun atunci când se adresează lui Dumnezeu. Ei să-și înalțe capetele și cu temere sfântă să vorbească Tatălui lor ceresc, rostind cuvintele în tonuri ce se pot auzi.
Părinți, deprindeți-vă să vorbiți într-un chip care va fi o binecuvântare pentru copiii voștri. Femeile au nevoie să-și facă educația în privința aceasta. Chiar și mamele ocupate, dacă vor, pot să cultive talentul vorbirii și să-i învețe pe copiii lor să citească și să vorbească corect. Ele pot face lucrul acesta în timp ce lucrează. Niciodată nu e prea târziu pentru noi să facem îmbunătățiri. Dumnezeu îi invită pe părinți să aducă în cercul familiei toată desăvârșirea cu putință.
-382-
La adunările de experiențe și mulțumiri este o deosebită nevoie de o exprimare clară și lămurită, pentru ca toți să poată auzi mărturiile date și să aibă folos de pe urma lor. Se îndepărtează neînțelegeri și se dă ajutor atunci când, în adunările de experiențe, copiii lui Dumnezeu își povestesc experiențele lor. Dar prea adesea mărturiile aduse sunt prezentate într-o vorbire defectuoasă și lipsită de claritate și e cu neputință să se obțină o idee corectă cu privire la ceea ce este spus. În felul acesta, binecuvântarea este adesea pierdută.
Aceia care se roagă și aceia care vorbesc trebuie să pronunțe cuvintele așa cum se cuvine și să vorbească în tonuri clare, distincte și uniforme. Rugăciunea, dacă e făcută așa cum se cuvine, este o putere spre bine. Ea este unul dintre mijloacele folosite de Domnul pentru a transmite oamenilor comorile prețioase ale adevărului. Dar rugăciunile nu sunt ceea ce ar trebui să fie, datorită vocilor defectuoase ale acelora care le rostesc. Satana se bucură atunci când rugăciunile înălțate către Dumnezeu aproape nici nu se aud. Poporul lui Dumnezeu trebuie să învețe să vorbească și să se roage, așa încât să reprezinte bine marile adevăruri pe care ei le posedă. Mărturiile aduse și rugăciunile oferite să fie clare și lămurite. În felul acesta, Dumnezeu va fi proslăvit.
Toți să scoată tot ce pot mai bine din talantul vorbirii. Dumnezeu cere o slujire cât mai înaltă și mai desăvârșită. El este dezonorat de modul imperfect de exprimare al aceluia care prin efort chinuitor ar putea să devină un acceptabil purtător de cuvânt al Lui. Adevărul este prea adesea schilodit de instrumentul prin care trece.
Domnul îi invită pe toți aceia care sunt legați de lucrarea Lui să ia aminte la cultivarea vocii, pentru ca ei să poată rosti în chip acceptabil marile și solemnele adevăruri pe care El li le-a încredințat. Nimeni să nu schilodească adevărul printr-o exprimare defectuoasă. Aceia care au neglijat să-și cultive talantul vorbirii să nu-și închipuie că sunt calificați pentru lucrarea de slujitor al Evangheliei, deoarece ei mai au încă de câștigat puterea de a comunica.
-383-
Când vorbiți, fiecare cuvânt să fie întreg și bine exprimat, fiecare propoziție să fie clară și lămurită până la cel din urmă cuvânt. Mulți, atunci când se apropie de sfârșitul propoziției, coboară tonul vocii, vorbind atât de nelămurit, încât puterea gândului este nimicită. Cuvinte vrednice de a fi rostite trebuie rostite cu o voce clară, distinctă, cu accent și expresie. Dar niciodată nu umblați după cuvinte care să lase impresia că sunteți om învățat. Cu cât simplitatea voastră este mai mare, cu atât mai bine vă vor fi înțelese cuvintele.
Tinerilor și tinerelor, a pus Dumnezeu în inima voastră o dorință de a-L servi? Atunci cultivați prin toate mijloacele vocea voastră cât puteți mai bine, așa ca să puteți explica altora adevărurile cele prețioase. Să nu cădeți în deprinderea de a vă ruga atât de neînțeles și cu glas atât de coborât, încât rugăciunile voastre să aibă nevoie de un traducător. Rugați-vă simplu, dar clar și lămurit. Nu e dovadă de umilință, dacă lăsați glasul să coboare atât de mult, încât să nu mai fie auzit.
Acelora care plănuiesc să intre în lucrarea lui Dumnezeu ca predicatori, vreau să le spun: Străduiți-vă cu hotărâre să fiți desăvârșiți în vorbire. Rugați pe Dumnezeu să vă ajute să realizați această mare țintă. Atunci când în mijlocul adunării înălțați rugăciunea, aduceți-vă aminte că vă adresați lui Dumnezeu și că El dorește ca voi să vorbiți în așa fel, încât toți cei prezenți să poată auzi și să poată uni rugăciunea lor cu a voastră. O rugăciune rostită atât de grăbit, încât cuvintele se amestecă fără rost între ele, nu este o onoare pentru Dumnezeu și nu face ascultătorilor nici un bine. Predicatorii și toți cei care înalță rugăciuni în public să învețe să se roage în așa fel, încât Dumnezeu să fie glorificat, iar ascultătorii binecuvântați. Ei să vorbească fără grabă, în mod clar și destul de tare, încât să fie auziți de toți, pentru ca poporul să se poată uni atunci când zic: Amin!
-384-
A da lui Dumnezeu ce este al Lui
Domnul a dat poporului Său o solie pentru timpul acesta. Ea este prezentată în capitolul al treilea al cărții lui Maleahi. Cum putea Domnul să prezinte cerințele Sale într-un chip mai clar și mai cu putere de cum a făcut-o în capitolul acesta?
Toți ar trebui să-și aducă aminte că cerințele lui Dumnezeu vin înaintea oricărei alte cerințe. El ne dă cu îmbelșugare și contractul pe care l-a făcut cu omul este ca a zecea parte din averile sale să le înapoieze lui Dumnezeu. Domnul, plin de îndurare, încredințează servilor Săi comorile Sale, dar cu privire la zecime El zice: Aceasta este a Mea. Exact în măsura aceea în care Dumnezeu a dat omului proprietatea Sa, omul trebuie să-I înapoieze lui Dumnezeu cu credincioșie o zecime din tot avutul său. Acest deosebit aranjament a fost făcut chiar de Hristos.
Lucrarea aceasta cuprinde în sine rezultate solemne și veșnice și este prea sfântă spre a fi lăsată pe seama impulsului omenesc. Noi nu trebuie să ne simțim liberi de a trata problema aceasta așa cum alegem noi. Ca răspuns la cerințele lui Dumnezeu, trebuie să fie puse deoparte, în mod regulat, rezerve considerate sfinte pentru lucrarea Lui.
Primele roade
În afară de zecime, Domnul cere primele roade din toate veniturile noastre. Pe acestea El le-a rezervat, pentru ca lucrarea Lui de pe pământ să fie în mod larg susținută. Slujitorii lui Dumnezeu nu trebuie să fie mărginiți la fonduri restrânse. Solii Săi nu trebuie să fie împiedicați în lucrarea lor de a ține sus cuvântul vieții. În timp ce propovăduiesc adevărul, ei ar trebui să aibă mijloace spre a investi la înaintarea lucrării care trebuie făcute la timpul potrivit, pentru a avea cea mai bună și cea mai salvatoare influență. Trebuie să se facă fapte de milostenie; săracii și suferinzii trebuie să fie ajutați. Ar trebui să se dea daruri și să se facă sacrificii în scopul acesta. Ar trebui să se facă lucrare îndeosebi în câmpurile noi, unde stindardul adevărului nu a fost niciodată înfipt. Dacă toți aceia care mărturisesc a fi poporul lui Dumnezeu — atât bătrâni, cât și tineri — și-ar face datoria, n-ar fi lipsă în tezaur. Dacă toți și-ar aduce în mod credincios zecimea și ar consacra Domnului primele roade ale venitului lor, ar fi fonduri îndestulătoare pentru lucrarea Lui. Dar legea lui Dumnezeu nu e respectată și ascultată, și aceasta a adus după sine apăsarea lipsei.
-385-
Amintiți-vă de săraci
Orice extravaganță trebuie să fie îndepărtată din viața noastră, deoarece timpul pe care-l avem pentru lucrare este scurt. De jur împrejurul nostru vedem lipsă și suferință. Familii duc lipsă de hrană; copilașii strigă după pâine. Casele săracilor duc lipsă de mobilier și așternutul necesar pentru pat. Mulți trăiesc aproape în niște gropi, lipsiți aproape cu totul de cele necesare. Strigătele săracilor ajung până la cer. Dumnezeu vede; Dumnezeu aude. Dar mulți se proslăvesc pe ei înșiși, în timp ce semenii lor săraci și flămânzi, suferind din lipsă de hrană, cheltuiesc mult pentru mesele lor și mănâncă mult mai mult decât este necesar. Ce socoteală vor avea să dea în curând oamenii pentru egoista folosire a banilor lui Dumnezeu! Aceia care trec cu vederea măsura luată de Dumnezeu pentru săraci vor descoperi că ei L-au jefuit pe Dumnezeu și au risipit bunurile Lui.
Toate aparțin lui Dumnezeu
Toate lucrurile de care se bucură omul sunt datorită îndurării lui Dumnezeu. El este marele și bunul Dăruitor. Iubirea Lui se dă pe față înaintea tuturor în bogăția măsurilor luate pentru om. El ne-a dat timpul de probă, în care să ne formăm caracterul pentru curțile cerești. Și nu pentru că are nevoie de ceva care ne cere să rezervăm o parte din bunurile noastre pentru El.
-386-
Orice pom din Eden Domnul l-a creat plăcut la vedere și bun la mâncare și i-a îndemnat pe Adam și Eva să se bucure din plin de bunătățile Lui. Dar a făcut o excepție. Din pomul cunoștinței binelui și răului ei nu trebuia să mănânce. Pomul acesta Dumnezeu l-a rezervat ca un continuu amintitor al faptului că El era stăpân peste toate. În felul acesta, El le-a dat ocazia să-și demonstreze credința și încrederea în El, prin perfecta lor ascultare de cerințele Lui.
Așa stau lucrurile cu cerințele lui Dumnezeu față de noi. El pune comorile Sale în mâinile oamenilor, dar cere ca zecimea să fie pusă cu credincioșie deoparte pentru lucrarea Lui. El cere ca partea aceasta să fie pusă în tezaurul Lui. Ea trebuie să-I fie dată, ca aparținându-I; ea este sfântă și trebuie să fie folosită pentru scopuri sfinte, pentru susținerea acelora care duc solia mântuirii în toate părțile lumii. El rezervă partea aceasta, pentru ca fără încetare să curgă mijloace în casa tezaurului Său, pentru ca lumina adevărului să poată fi dusă celor de aproape și celor de departe. Ascultând cu credincioșie de cerința aceasta, noi recunoaștem că totul aparține lui Dumnezeu.
Și nu are Domnul dreptul să ceară acest lucru de la noi? Nu a dat El pe Singurul Său Fiu, pentru că ne iubea și dorea să ne salveze de la moarte? Și nu ar trebui ca darurile noastre de recunoștință să se reverse în tezaurul Său, pentru a fi scoase de acolo în vederea înaintării Împărăției Sale pe pământ? Întrucât Dumnezeu este stăpânul tuturor bunurilor noastre, n-ar trebui ca recunoștința față de El să ne îndemne să aducem daruri de mulțumire, recunoscând astfel dreptul Lui de proprietate asupra sufletului, trupului, spiritului și a tot ceea ce avem? Dacă ar fi fost urmat planul lui Dumnezeu, acum ar curge mijloace în tezaurul Său; și ar fi din abundență fonduri care să-i facă în stare pe slujitorii lui Dumnezeu să intre în câmpuri noi, și lucrători ar trebui să se unească cu predicatori pentru a înălța stindardul adevărului în locurile întunecoase ale pământului.
-387-
Fără scuze
Este un plan rânduit de cer ca oamenii să înapoieze Domnului ce este al Lui; iar lucrul acesta este arătat atât de lămurit, încât bărbații și femeile să nu aibă nici o scuză pentru o greșită înțelegere sau fugă de datoriile și răspunderile pe care Dumnezeu le-a pus asupra lor. Aceia care pretind că ei nu pot înțelege aceasta, ca fiind datoria lor, descoperă universului ceresc, bisericii și lumii faptul că ei nu pot să vadă această cerință atât de lămurit arătată. Ei gândesc că, dacă urmează planul Domnului, își vor împuțina propriile lor averi. În lăcomia sufletelor lor egoiste, ei doresc să aibă întregul capital, atât capitalul inițial, cât și dobânzile, pentru ca să le întrebuințeze în folosul lor.
Dumnezeu așează mâna Sa asupra tuturor averilor omului zicând: Eu sunt proprietarul întregului Univers, și toate bunurile acestea sunt ale Mele. Zecimea pe care voi ați reținut-o, Eu am rezervat-o pentru susținerea slujitorilor Mei în lucrarea lor de a deschide Scripturile înaintea celor care sunt în ținuturile întunericului, care nu înțeleg Legea Mea. Folosind fondul Meu de rezervă pentru a satisface propriile voastre plăceri, voi ați jefuit sufletele de lumina pe care Eu luasem măsura ca ei să o primească. Voi ați avut prilejul de a vă dovedi credincioșia față de Mine și ați furat fondul meu de rezervă. “Sunteți blestemați cu blestem”. (Maleahi 3, 9.)
O nouă ocazie
Domnul este îndelung răbdător și plin de milă, iar celor care au făcut nelegiuirea aceasta El le dă o nouă ocazie: “Întoarceți-vă la Mine”, zice El, “și Mă voi întoarce la voi!” Dar ei zic: “În ce trebuie să ne întoarcem?” (Maleahi 3, 9.7.) Mijloacele lor au fost îndreptate pe căile servirii și proslăvirii de sine, ca și cum bunurilor lor ar fi fost ale lor, iar nu tezaure date lor cu împrumut. Conștiințele lor pervertite s-au înăsprit atât de mult și au ajuns atât de nesimțitoare, încât ei nu văd marea nelegiuire pe care au săvârșit-o, barând calea în așa fel, încât lucrarea adevărului nu poate să înainteze.
-388-
Omul, ființă mărginită, deși folosește pentru sine talanții pe care Dumnezeu i-a rezervat pentru proclamarea mântuirii, pentru a duce vestea cea bună cu privire la iubirea Mântuitorului sufletelor ce pier, deși barează drumul prin egoismul său, întreabă: “Cu ce Te-am înșelat?” Dumnezeu răspunde: “Cu zeciuielile și darurile de mâncare. Sunteți blestemați, câtă vreme căutați să Mă înșelați tot poporul în întregime”. Toată lumea este angajată în jefuirea lui Dumnezeu. Cu banii pe care El i-a împrumutat, oamenii se dedau la risipă, amuzamente, beții, ospețe și satisfacții rușinoase. Dar Dumnezeu spune: “Mă voi apropia de voi pentru judecată”. (Ver 8.9.5.) Întreaga lume va avea de dat socoteală în ziua cea mare, când fiecare va primi osânda potrivit cu faptele sale.
Binecuvântarea
Dumnezeu Se obligă să-i binecuvânteze pe aceia care ascultă de poruncile Sale. “Aduceți însă la casa vistieriei toate zeciuielile, ca să fie hrană în Casa Mea; puneți-Mă astfel la încercare, zice Domnul oștirilor, și veți vedea dacă nu vă voi deschide zăgazurile cerurilor, și dacă nu voi turna peste voi belșug de binecuvântare…. Și voi mustra pentru voi pe cel ce mănâncă (lăcusta), și nu vă va nimici roadele pământului, și vița nu va fi neroditoare în câmpiile voastre, zice Domnul oștirilor”. (Ver 10.11.)
Având aceste cuvinte de lumină și de adevăr înaintea lor, cum îndrăznesc oamenii să neglijeze o datorie atât de clară? Cum îndrăznesc ei să fie neascultători de Dumnezeu, când ascultarea de cerințele Lui înseamnă binecuvântarea Lui atât în cele materiale, cât și în cele spirituale, și neascultarea înseamnă blestemul lui Dumnezeu? Satana este distrugătorul. Dumnezeu nu poate să-i binecuvânteze pe aceia care refuză să fie ispravnici credincioși. Tot ce poate face este să-i îngăduie lui Satana să facă lucrarea lui nimicitoare. Vedem nenorociri de tot felul și de toate gradele, abătându-se asupra pământului; și pentru ce? Puterea înfrânătoare a Domnului nu este exercitată. Lumea a trecut cu vederea Cuvântul lui Dumnezeu. Lumea trăiește ca și cum nu ar exista Dumnezeu. Ca și locuitorii lumii de pe timpul lui Noe, ei refuză să gândească la Dumnezeu. Nelegiuirea predomină într-o măsură alarmantă, iar pământul este copt pentru seceriș.