Călătoria în Sabat
Dacă dorim binecuvântarea făgăduită celui ascultător, trebuie să ținem Sabatul în mod mult mai strict. Mă tem că noi călătorim în ziua aceasta, când de fapt lucrul acesta s-ar putea evita. În armonie cu lumina pe care a dat-o Domnul cu privire la ținerea Sabatului, noi ar trebui să fim mai atenți cu privire la călătoria cu vaporul sau mașina în ziua aceasta. În privința aceasta, ar trebui să dăm un bun exemplu copiilor și tinerilor noștri. Pentru a ajunge la comunitățile care au nevoie de ajutorul nostru și pentru a le prezenta solia pe care Dumnezeu dorește ca ei să o audă, poate că va fi necesar să călătorim în Sabat; dar, pe cât este cu putință noi ar trebui să ne procurăm biletele și să facem toate aranjamentele necesare în altă zi. Când pornim la un drum, ar trebui să facem toate eforturile cu putință și să plănuim în așa fel, încât să evităm ajungerea noastră la destinație în ziua Sabatului.
-360-
Când suntem constrânși să călătorim în Sabat, ar trebui să evităm tovărășia acelora care ne-ar atrage atenția la lucruri lumești. Noi ar trebui să ne păstrăm mintea ațintită la Dumnezeu și să avem comuniune cu El. Ori de câte ori este cu putință, ar trebui să vorbim altora despre adevăr. Ar trebui să fim totdeauna gata să alinăm suferințele și să-i ajutăm pe cei în nevoie. În asemenea cazuri, Dumnezeu dorește ca înțelepciunea și cunoștința pe care El ni le-a dat să fie puse la lucru. Dar nu ar trebui să vorbim despre probleme de afaceri sau ne angajăm în convorbiri obișnuite și lumești. Totdeauna și în tot locul, Dumnezeu dorește ca noi să dovedim loialitate față de El, onorând Sabatul.
Adunările în Sabat
Hristos a spus: “Acolo unde sunt doi sau trei adunați în Numele Meu, sunt și Eu în mijlocul lor”. (Matei 18, 20.) Ori unde sunt doi sau trei credincioși, să se strângă laolaltă în Sabat și să ceară făgăduința Domnului.
Micile grupe, adunate pentru a se închina lui Dumnezeu în ziua Lui cea sfântă, au dreptul de a cere bogata binecuvântare a lui Iehova. Ei trebuie să creadă că Domnul Isus este un oaspete onorat în adunările lor. Fiecare adevărat închinător care sfințește Sabatul ar trebui să ceară împlinirea făgăduinței: “Și va cunoaște că Eu sunt Domnul care vă sfințesc”. (Exod 31, 13.)
-361-
În general, predica la adunările noastre din Sabat ar trebui să fie scurtă. Ar trebui să se dea ocazie celor care-L iubesc pe Dumnezeu să-și arate recunoștința și adorarea.
Când comunitatea este fără predicator, cineva să fie rânduit drept conducător al adunării, dar nu este necesar ca el să țină o predică sau să ocupe o mare parte din timpul adunării. Adesea o scurtă lectură biblică va fi de mai mare folos ca o predică. Iar aceasta poate fi urmată de o adunare de rugăciuni și de mărturisiri.
Aceia care ocupă un loc de conducere în comunitate nu ar trebui să-și istovească puterile fizice și mintale în cursul săptămânii, în așa fel încât în Sabat să nu poată fi în stare să aducă în adunare influența înviorătoare a Evangheliei lui Hristos. Faceți mai puțină muncă trecătoare de fiecare zi, dar nu jefuiți pe Dumnezeu, aducându-I în Sabat o slujire pe care El nu o poate primi. Voi nu trebuie să fiți ca oamenii care nu au nici o viață spirituală. Oamenii au nevoie de ajutorul vostru în Sabat. Dați-le hrană din Cuvânt. Aduceți lui Dumnezeu cele mai alese daruri ale voastre, în ziua Lui cea sfântă. Viața cea prețioasă a sufleului să-I fie dată Lui într-o slujire consacrată.
Nimeni să nu vină la locul de închinare ca să ațipească. În casa lui Dumnezeu nu trebuie să doarmă nimeni. Voi nu picați de somn când sunteți prinși de lucrările voastre pământești, pentru că aveți un interes în lucrarea voastră. Să îngăduim noi oare ca slujba de care sunt legate interese veșnice să fie pusă pe o treaptă mai jos ca treburile trecătoare ale vieții?
Când facem lucrul acesta, ne lipsim de binecuvântarea pe care Domnul vrea să o avem. Sabatul nu trebuie să fie o zi de lenevie nefolositoare. Atât acasă, cât și în comunitate Trebuie să se dea pe față un spirit de slujire. Acela care ne-a dat șase zile pentru munca noastră vremelnică a binecuvântat și a sfințit ziua a șaptea și a pus-o deoparte pentru Sine. În ziua aceasta, El vrea să binecuvânteze în mod deosebit pe toți aceia care se consacră slujirii Lui.
-362-
Tot cerul ține Sabatul, dar nu prin lenevie și nelucrare. În ziua aceasta, fiecare energie a sufletului ar trebuii să fie trează, deoarece noi trebuie să ne întâlnim cu Dumnezeu și Domnul Hristos, Mântuitorul nostru. Noi Îl putem privi prin credință. El dorește să învioreze și să binecuvânteze fiecare suflet.
Fiecare trebuie să-și dea seama că are ceva de făcut pentru a face ca adunările din Sabat să fie interesante. Voi nu trebuie să vă strângeți pentru a îndeplini numai o formalitate, ci pentru a face un schimb de gânduri, pentru a povesti experiențele voastre zilnice, pentru a exprima mulțumiri, pentru a rosti sincera voastră dorință după iluminare divină; pentru a-l cunoaște pe Dumnezeu și pe Isus Hristos, pe care El L-a trimis. Discuțiile purtate cu privire la Hristos vor întării sufletul pentru încercările și luptele vieții. Să nu credeți că puteți fi creștini, și totuși să vă închideți în voi înșivă. Fiecare este o parte din marea pânză a omenirii și experiența fiecăruia va fi determinată, în mare măsură, de experiența tovarășilor săi.
Noi nu obținem nici a suta parte din binecuvântarea pe care ar trebui să o căpătăm de la strângerea noastră laolaltă pentru a ne închina lui Dumnezeu. Puterile noastre de percepere au nevoie de a fi ascuțite. Comuniunea unuia cu celălalt ar trebui să ne facă să fim voioși. Cu o nădejde ca aceasta pe care o avem, pentru ce nu ard inimile noastre de iubire pentru Dumnezeu?
Noi trebuie să aducem la fiecare adunare religioasă o convingere spirituală vie, că Dumnezeu și îngerii Lui sunt acolo, conlucrând cu toți adevărații închinători. Când intrați în locașul de închinare, rugați pe Domnul să îndepărteze ori ce rău din inima voastră. Aduceți în locașul Lui numai ce El poate să binecuvânteze. Îngenunchiați înainte lui Dumnezeu în Templul Lui, și consacrații ceea ce este a Lui, ceea ce a cumpărat cu sângele lui Hristos. Rugați-vă pentru vorbitor sau pentru conducătorul adunării. Rugați-vă ca o mare binecuvântare să vină peste acela care urmează să țină sus Cuvântul vieții. Străduiți-vă să apucați voi înșivă o binecuvântare.
-363-
Dumnezeu va binecuvânta pe toți aceia care se pregătesc în felul acesta pentru a participa la serviciul Său divin. Ei vor înțelege ce înseamnă a avea asigurarea Duhului Sfânt, pentru că au primit pe Hristos prin credință.
Locașul de închinare s-ar putea să fie foarte umil, dar pentru aceasta nu este mai puțin recunoscut de Dumnezeu. Pentru cei care I se închină lui Dumnezeu în duh și în adevăr și în frumusețea sfințeniei, el va fi ca și poarta cerului. Grupa credincioșilor s-ar putea să fie mică la număr, dar înaintea lui Dumnezeu ei sunt foarte prețioși. Prin pana adevărului ei au fost desprinși ca pietre luate din cariera lumii și au fost aduși în atelierul lui Dumnezeu pentru a fi ciopliți și formați. Dar chiar și în stare lor brută ei sunt scumpi înaintea lui Dumnezeu. Toporul, ciocanul și dalta încercărilor sunt în mâna Unuia plin de iscusință, ele sunt folosite nu pentru a nimici, ci pentru a se realiza o desăvârșire a fiecărui suflet. Ca pietre prețioase, lustruite în modul cuvenit pentru un palat, Dumnezeu intenționează ca noi să avem un loc în templul ceresc.
Cele rânduite și acordate nouă de Dumnezeu sunt fără limită. Tronul harului este el însuși cea mai înaltă atracție, deoarece este ocupat de Cineva care ne îngăduie să-L numim Tată. Dar Dumnezeu nu a socotit principiul mântuirii ca fiind îndestulător, câtă vreme era investit numai cu propria Sa iubire. Prin hotărârea Sa, a pus la altarul Său un Apărător îmbrăcat cu natura noastră. Ca Mijlocitor al nostru, lucrarea Sa este aceea de a ne prezenta lui Dumnezeu ca fii și fiice ale Sale. Hristos mijlocește în favoarea acelora care L-au primit. Lor le dă putere, în virtutea propriilor Sale merite, de a devenii membrii ai familiei imperiale, copii ai Împăratului ceresc. Iar Tatăl demonstrează nemărginita Lui iubire pentru Hristos care a plătit răscumpărarea noastră cu sângele Său, primind și spunând un bun venit prietenilor lui Hristos, ca și prietenilor Săi. El e mulțumit cu ispășirea făcută. El este proslăvit prin întruparea, viața, moartea și mijlocirea Fiului Său.
-364-
De îndată ce copilul lui Dumnezeu se apropie de tronul harului, el și devine clientul marelui Avocat. La cea dintâi rostire a părerii lui de rău și a cererii lui de iertare, Hristos îmbrățișează cauza lui și o face a lui proprie, prezentând rugămintea înaintea Tatălui ca pe propria Lui cerere.
Când Hristos mijlocește în favoarea noastră, Tatăl deschide comorile harului Său, pentru ca noi să ni le putem însuși, să ne bucurăm de ele și să dăm din ele și altora. “Cereți în numele Meu”, zice Hristos, “și nu vă zic că voi ruga pe Tatăl pentru voi. Căci Tatăl însuși vă iubește, pentru că M-ați iubit”. Folosiți-vă de Numele Meu. Aceasta va da izbândă rugăciunilor voastre, iar Tatăl vă va da bogățiile harului Său: “cereți și veți căpăta, pentru ca bucuria voastră să fie deplină”. (Ioan 16, 24.)
Dumnezeu dorește ca toți copii Lui ascultători să-I ceară binecuvântarea și să vină înaintea lui cu laudă și mulțumire. El poate face pustia un ogor roditor pentru aceia care țin poruncile Sale, deoarece aceasta este spre slava Numelui Său. El a făcut pentru poporul său ales lucruri care ar fi trebuit să inspire fiecare inimă cu recunoștință și Îl doare faptul că i se aduce atât de puțină laudă. El dorește ca să primească o mărturisire mai puternică din partea poporului Său, arătând că ei știu că au motiv de bucurie și de veselie.
Modul cum se poartă Dumnezeu cu poporul Său ar trebui să fie adesea repetat. Cât de des erau arătate indicatoarele așezate de Domnul în felul Său de purtare cu vechiul Israel! Pentru ca nu cumva să uite istoria trecutului, El i-a poruncit lui Moise să pună evenimentele acestea în cântec, iar părinții să le dea copiilor lor ca învățătură. Ei trebuiau să strângă amintirile și să le facă cunoscute. Trebuia să se depună eforturi deosebite pentru a le păstra, pentru ca, atunci când copii ar fi întrebat cu privire la aceste lucruri, întreaga istorie să poată fi repetată. În felul acesta, se păstrau în minte puterea providențială și deosebita bunătate și îndurare a lui Dumnezeu în purtarea Lui de grijă și în liberarea poporului Său. Noi suntem îndemnați să ne aducem “aminte de zilele de la început, când după ce ați fost luminați, ați dus o mare luptă de suferințe”. (Evrei 10, 23.) Pentru poporul Său din generația aceasta Domnul a lucrat ca un Dumnezeu făcător de minuni. Istoria trecută a cauzei lui Dumnezeu ar trebui să fie adesea adusă aminte poporului — tineri și bătrâni. Noi avem nevoie să repetăm deseori bunătatea lui Dumnezeu și să-L lăudăm pentru faptele Lui minunate.
-365-
Deși suntem îndemnați să nu pierdem din vedere strângerea noastră laolaltă, adunările acestea nu trebuie să fie numai pentru propria noastră reînviorare. Noi trebuie să fim inspirați cu un zel mai mare de a da altora din mângâierea cu care noi înșine am fost mângâiați. Este de datoria noastră să fim foarte geloși pentru slava lui Dumnezeu și să nu aducem rapoarte rele, nici chiar prin tristețea feței sau prin cuvinte neînțelepte, ca și cum cerințele lui Dumnezeu ar fi o restrângere a libertății noastre. Chiar și în lumea aceasta a întristării, dezamăgirii și păcatului, Domnul dorește ca noi să fim plini de voioșie și puternici în tăria Lui. Întreaga persoană are privilegiul de a da o mărturie hotărâtă în toate privințele. În trăsăturile feței, în dispoziția sufletească; în cuvinte și în caracter, noi trebuie să mărturisim că slujirea lui Dumnezeu este bună. În felul acesta, noi proclamăm că: “Legea Domnului este desăvârșită și înviorează sufletul”. (Psalmii 19, 7.)
Partea strălucitoare și plăcută a religiei noastre va fi reprezentată de toți aceia care sunt zilnic consacrați lui Dumnezeu. Noi nu ar trebui să-L dezonorăm pe Dumnezeu prin întristătoarea povestire a necazurilor care sunt dureroase. Toate necazurile care sunt primite ca învățături vor produce bucurie. Întreaga viață religioasă va fi înălțătoare, plină de măreție, înobilatoare, parfumată cu cuvinte și fapte bune. Vrășmașului îi face mare plăcere ca sufletele să fie deprimate, amărâte, plângând și chinuindu-se; el dorește ca astfel de impresii să se facă cu privire la efectele credinței noastre. Dar Dumnezeu dorește ca mintea să nu ia o poziție înjositoare. El dorește ca fiecare suflet să triumfe în puterea susținătoare a Răscumpărătorului. Psalmistul spune: “Fii lui Dumnezeu, dați Domnului, dați Domnului slavă și cinste! Dați Domnului, slava cuvenită Numelui Lui! Închinați-vă înaintea Domnului îmbrăcați cu podoabe sfinte”. “Te înalț, Doamne, căci m-ai ridicat, și n-ai lăsat pe vrășmașii mei să se bucure de mine. Doamne, Dumnezeule, eu am strigat către Tine, și Tu m-ai vindecat…. Cântați Domnului, voi cei iubiți de El, măriți prin laudele voastre Numele lui cel sfânt!” (Psalmii 29, 1-2; 30,1-4.)
-366-
Biserica lui Dumnezeu de jos este una cu biserica lui Dumnezeu de sus. Credincioșii de pe pământ și ființele din cer, care nu au căzut nici o dată, constituie o biserică. Fiecare ființă cerească este interesată de adunările sfințiilor care se adună pe pământ ca să I se închine lui Dumnezeu. În curțile lăuntrice ale cerului, ei ascultă mărturia celor care mărturisesc despre Hristos din cartea din afară, de pe pământ, lauda și mulțumirea închinătorilor de jos este preluată în cântecul ceresc, iar lauda și bucuria răsună în curțile cerești, deoarece Hristos n-a murit în zadar pentru fiii căzuți ai lui Adam. În timp ce îngerii beau de la izvor, sfinții de pe pământ beau din apele curate care se revarsă de la tron, ape care înveselesc cetatea lui Dumnezeu. O, dacă ne-am putea da seama de apropierea cerului de pământ! Când copiii născuți pe pământ nu știu lucrul acesta, ei au îngeri de lumină ca însoțitori ai lor. Un martor tăcut păzește fiecare suflet care trăiește căutând să atragă acel suflet la Hristos. Atâta vreme cât este nădejde, câtă vreme oamenii nu se împotrivesc Duhului Sfânt, spre propria lor ruină veșnică, ei sunt apărați de ființele cerești. Să nu uităm că în fiecare adunare a sfinților de jos sunt îngeri ai lui Dumnezeu, care ascultă la mărturiile, cântările și rugăciunile lor. Să ne aducem aminte că laudele noastre sunt întregite de corurile oștilor cerești de sus.
-367-
De aceea, atunci când vă adunați în fiecare Sabat, cântați laudă Aceluia care ne-a chemat din întuneric la lumina Lui minunată. “Acela care ne-a iubit, și ne-a spălat de păcatele noastre în sângele Său” să I se aducă închinarea inimii noastre. Iubirea lui Hristos să fie povara cuvintelor vorbitorului. Ea să fie exprimată în limbaj simplu, în fiecare cântare de laudă. Atunci când Cuvântul vieții se rostește, răspunsul nostru din inimă să mărturisească despre faptul că voi primiți solia ca venind din cer. Lucrul acesta este de modă foarte veche, știu aceasta, dar va fi o jertfă de mulțumire lui Dumnezeu pentru pâinea vieții, dată sufletului flămând. Răspunsul acesta față de inspirația Duhului Sfânt va fi o putere pentru propriul vostru suflet și o încurajare pentru alții. Aceasta va da o oarecare dovadă că sunt în clădirea lui Dumnezeu pietre vii, care emit lumină.
În timp ce ne amintim nu de capitolele întunecate din experiența vieții noastre, ci de manifestările marelui har al lui Dumnezeu și a iubirii Lui neistovite pentru noi, atunci mai mult vom lăuda decât ne vom plânge. Noi vom vorbi despre credincioșia iubitoare a lui Dumnezeu, ca păstorul adevărat, duios, și plin de milă a turmei Sale, despre care El a spus că nimeni nu o va smulge din mâna Sa. Limbajul inimii nu va fi o murmurare și o văietare egoistă. Lauda, ca o apă limpede curgătoare va ieși de la credincioșii cei sinceri ai lui Dumnezeu. “Da, fericirea și îndurarea mă vor însoții în toate zilele vieții mele, și voi locui în casa Domnului până la sfârșitul zilelor mele”, “Mă vei călăuzi cu sfatul Tău, apoi mă vei primi în slavă. Pe cine altul am eu în cer afară de Tine? Și pe pământ nu-mi găsesc plăcerea decât în Tine”. (Psalmii 23, 6; 73, 24-25.)
-368-
Pentru ce să nu trezim glasul cântărilor noastre spirituale în călătoriile peregrinajului nostru? Pentru ce să nu ne întoarcem la simplitatea și la viața noastră plină de zel? Motivul pentru care nu mai suntem atât de plini de voie bună este că am pierdut dragostea noastră dintâi. Să fim dar plini de râvnă și să ne pocăim, ca nu cumva sfeșnicul să fie mutat din loc.
Templul lui Dumnezeu este deschis în ceruri; iar pragul e plin de slava pe care o va avea ori ce biserică ce-L va iubi pe Dumnezeu și va ține poruncile Sale. Avem nevoie să studiem, să medităm și să ne rugăm. Atunci vom avea discernământ spiritual pentru a putea vedea curțile lăuntrice ale templului ceresc. Vom prinde atunci tema cântărilor și mulțumirilor corului ceresc din jurul tronului. Când Sionul se va ridica și va lumina, lumina lui va fi cea mai pătrunzătoare, și cântări prețioase de laudă și de mulțumire se vor auzi în adunările sfinților. Murmurările și văicăririle din cauza micilor dezamăgiri și necazuri vor înceta. Când vom aplica alifia aurie pentru ochi, vom vedea lucrurile pline de slavă de dincolo. Credința va răzbate prin umbra grea a lui Satana, și noi Îl vom vedea pe Apărătorul nostru, aducând tămâia propriilor Sale merite în favoarea noastră. Când vedem aceasta așa cum este , așa cum Domnul dorește ca noi să o vedem, atunci vom fi plini de un simțământ al imensității și diversității iubirii lui Dumnezeu.
Dumnezeu ne învață că noi trebuie să ne adunăm în casa Lui pentru a cultiva atributele iubirii desăvârșite. Aceasta îi va pregăti pe locuitorii pământului pentru lăcașurile pe care Hristos S-a dus să le pregătească pentru toți cei care Îl iubesc. Acolo, ei se vor aduna în Sanctuar din Sabat în Sabat și din lună nouă în lună nouă, pentru a se uni în sunetele celor mai frumoase cântări de laudă și mulțumire pentru Acela care șede pe tron și pentru Miel, în veci și în veci de veci.