Continuare.
-339-
Sârguință. Când pornește la lucru, colportorul nu ar trebui să îngăduie să fie abătut, ci ar trebui ca, în chip inteligent, să se țină de lucru cu toată sârguința. Și, cu toate acestea, în timp ce face lucrarea de colportaj, el nu ar trebui să fie nepăsător față de ocaziile de a ajuta sufletele care caută lumină și care au nevoie de mângâierea Scripturilor. Dacă colportorul umblă împreună cu Dumnezeu, dacă cere în rugăciune înțelepciunea cerească, pentru ca să poată face bine și numai bine în lucrarea sa, el va fi ager, ca să discearnă ocaziile sale și nevoile sufletelor cu care vine în contact. El va folosi cât mai bine cu putință ocaziile de a atrage suflete la Hristos. În spiritul lui Hristos, el va fi gata să spună un cuvânt celui care este obosit.
Prin sârguință în colportaj, prin credincioșie în a prezenta crucea de pe Golgota, colportorul își dublează puterile de a se face de folos. Dar în timp ce prezentăm metode de lucru, noi nu putem trasa o linie de la care să nu se poată face nici o abatere și în limitele căreia toți trebuie să se miște, deoarece împrejurările schimbă cazurile. Dumnezeu va impresiona pe aceia a căror inimă este deschisă pentru adevăr și care doresc după călăuzire. El va spune instrumentului Său omenesc: “Vorbește cutăruia sau cutăruia despre iubirea lui Isus”. Îndată ce numele lui Isus este menționat cu iubire și gingășie, îngerii lui Dumnezeu se apropie pentru a înmuia și supune inima.
Colportorii trebuie să fie cercetători sârguincioși, învățând cum să procedeze, pentru ca lucrarea lor să aibă succes; și, în timp ce sunt astfel ocupați, să țină ochii, urechile și înțelegerea lor deschise pentru a putea primi înțelepciune de la Dumnezeu, pentru a putea ști cum să-i ajute pe aceia care pier din lipsă de cunoaștere a lui Hristos. Fiecare lucrător să-și concentreze energiile și să-și folosească puterile pentru cea mai înaltă dintre slujiri — aceea de a-i scăpa pe oameni din cursa lui Satana și de a-i lega de Dumnezeu, prinzând strâns lanțul dependenței prin Isus Hristos de tronul înconjurat de curcubeul făgăduinței.
-340-
Asigurarea succesului. O mare și bună lucrare s-ar putea face prin colportajul evanghelistic. Domnul le-a dat oamenilor tact și capacități. Acelora care folosesc spre slava Lui aceste talente încredințate lor, țesând în țesătură principiile Bibliei, li se va da succes. Noi trebuie să ne rugăm și să lucrăm, punându-ne încrederea în Acela care nu ne va lăsa niciodată.
Colportorii evangheliști trebuie să se consacre pentru a fi lucrați de Duhul Sfânt. Ei, prin rugăciune stăruitoare, trebuie să se prindă de puterea care vine de la Dumnezeu, încrezându-se în El printr-o credință vie. Marea și eficienta Lui influență va fi cu fiecare lucrător sincer și credincios.
După cum Dumnezeu binecuvântează pe predicator și pe evanghelist în eforturile lor de a așeza adevărul înaintea oamenilor, tot astfel El îl va binecuvânta și pe colportorul credincios.
Lucrătorul smerit și eficient, care în mod ascultător răspunde la chemarea lui Dumnezeu, poate fi sigur că primește ajutor dumnezeiesc. O răspundere atât de mare și de sfântă înalță prin ea însăși caracterul. Ea cheamă la lucru cele mai alese însușiri mintale, iar continua lor întrebuințare întărește și curăță mintea și inima. Influența asupra vieții personale, ca și asupra vieții altora, este incalculabilă.
Spectatorii nepăsători poate că nu apreciază lucrarea voastră sau nu-i văd importanța. Ei o socotesc, poate, o afacere păguboasă, o viață de muncă și sacrificiu de sine, lipsită de orice mulțumire. Dar servul lui Isus o vede în lumina ce strălucește de la cruce. Sacrificiile sale i se par mai mici în comparație cu acelea ale binecuvântatului Domn, și el e bucuros să umble pe urmele Lui. Succesul ostenelilor Sale îi acordă bucuria cea mai curată și este cea mai bogată răsplătire pentru o viață de muncă plină de răbdare.
Secțiunea 6 — Avertizări și sfaturi
“Urechea ta va auzi un cuvânt înapoia ta, zicând: ‘Aceasta este calea, umblați pe ea’”.
-341-
Cultivarea ospitalității
Biblia pune un deosebit accent pe cultivarea ospitalității. Ea nu numai că impune ospitalitatea ca o datorie, dar prezintă multe tablouri frumoase ale exercitării acestui dar și ale binecuvântărilor pe care el le aduce. Între aceste exemple, la loc de frunte stă experiența lui Avraam.
În rapoartele Genezei, îl vedem pe patriarh în miezul unei călduroase zile de vară, odihnindu-se la ușa cortului său, la umbra stejarilor lui Mamre. Trei călători trec prin apropiere. Ei nu fac nici o rugăminte, nici un apel la ospitalitate, nu cer nici o favoare; dar Avraam nu le îngăduie să meargă mai departe în calea lor, fără să fi fost reînviorați. El este un om încărcat de ani; un om plin de demnitate și avere, un om foarte mult onorat și obișnuit să poruncească. Totuși, văzându-i pe străinii aceștia, el “a alergat înaintea lor, de la ușa cortului, și s-a plecat până la pământ”. Adresându-se conducătorului, a zis: “Doamne, dacă am căpătat trecere în ochii tăi, nu trece, rogu-Te pe lângă robul tău”. (Geneza 18, 2-3.) Cu propriile sale mâini, el a adus apă pentru ca ei să-și poată spăla praful de pe picioare. El însuși le-a ales hrana. În timp ce ei se odihneau la umbra răcoritoare, Sara, soția lui, a făcut pregătiri pentru ospătarea lor, iar Avraam a stat respectuos lângă ei, în timp ce aceștia se bucurau de ospitalitatea lui. El a arătat această amabilitate față de niște simpli drumeți, față de niște călători, niște străini care niciodată poate că nu aveau să mai treacă pe drumul acela. Dar, după ce s-a terminat masa, oaspeții s-au făcut cunoscuți! El servise nu numai unor îngeri cerești, ci chiar gloriosului lor Comandant, Creatorului, Mântuitorului și Împăratului său. Lui Avraam i s-au descoperit hotărârile luate în sfatul cerului și el a fost numit “Prietenul lui Dumnezeu”.
-342-
Lot, nepotul lui Avraam, cu toate că-și făcuse locuința în Sodoma, era plin de spiritul de amabilitate și ospitalitate al patriarhului. Văzându-i, la căderea nopții, pe cei doi străini la poarta cetății și cunoscând primejdiile care ar fi lovit cu siguranță în cetatea aceea nelegiuită, Lot a stăruit pentru a-i aduce în casa sa. El nu s-a gândit la primejdia care ar fi rezultat pentru sine și familia sa. O parte a lucrării vieții sale era aceea de a-i proteja pe cei în primejdie și de a se îngriji de cei fără adăpost, iar fapta săvârșită cu amabilitate față de cei doi drumeți necunoscuți a adus îngeri în casa sa. Aceia pe care el a căutat să-i protejeze l-au protejat pe el. La căderea nopții, el îi condusese la poarta sa pentru a fi în siguranță; în zorii zilei, ei l-au condus pe el și pe familia sa în siguranță, în afară, pe poarta cetății blestemate.
Faptele acestea de bunăvoință Dumnezeu le-a socotit destul de însemnate pentru ale trece în Cuvântul Său; și, peste mai bine de o mie de ani, un apostol inspirat s-a referit la ele, spunând: “Să nu dați uitării primirea de oaspeți, căci unii prin ea au găzduit pe îngeri”. (Evrei 13, 2.)
Prilejul acordat lui Avraam și lui Lot nu ne este retras nici nouă. Dovedind ospitalitate față de copiii lui Dumnezeu, și noi putem primi îngerii Lui în casele noastre. Chiar și în zilele noastre, îngeri în chip de om intră în căminurile oamenilor și sunt ospătați de ei. Creștinii care trăiesc în lumina feței lui Dumnezeu sunt totdeauna însoțiți de îngeri nevăzuți, și aceste ființe sfinte lasă pe urma lor o binecuvântare în căminurile noastre.
“Iubitor de oaspeți” este una din caracteristicile amintite de Duhul Sfânt, ca deosebind pe cel ce urmează să poarte răspunderea în comunitate. Iar întregii biserici i se dă îndemnul: “Fiți primitori de oaspeți între voi, fără cârtire. Ca niște buni ispravnici ai harului felurit al lui Dumnezeu, fiecare din voi să slujească altora după darul pe care l-a primit”. (1 Petru 4, 9-10.)
-343-
Îndemnurile acestea au fost în mod straniu neglijate. Printre cei care se pretind a fi creștini, adevărata ospitalitate este puțin practicată. Chiar între credincioșii noștri, prilejul de a dovedi ospitalitate nu e privit așa cum ar trebui, ca un privilegiu și o binecuvântare. Este prea puțină sociabilitate, prea puțină dispoziție de a face loc pentru încă doi sau trei la masa familiei, fără jenă sau fără a face paradă cu aceasta. Unii spun că “e prea mult necaz”. N-ar fi bine dacă ați zice: “N-am făcut pregătiri speciale, dar vă invităm la ceea ce avem”? Oaspetele neașteptat apreciază invitația făcută cu plăcere mai mult decât orice pregătire complicată.
Este o tăgăduire a lui Hristos aceea de a face pregătiri pentru oaspeți, pregătiri care cer din timpul care, pe bună dreptate, aparține Domnului. Prin aceasta, noi Îl jefuim pe Dumnezeu și îi păgubim chiar și pe alții. Pregătind o masă prea bogată, mulți lipsesc propria lor familie de atenția cuvenită, iar pilda lor îi îndeamnă și pe alții să calce pe urmele lor.
Necazuri și poveri care nu sunt necesare sunt create din dorința de a se făli cu prilejul ospătării vizitatorilor. Din dorința de a pregăti multe feluri de bucate pentru masă, gospodina muncește peste măsură; din cauza multor feluri pregătite, oaspeții mănâncă mai mult decât ar trebui, iar rezultatul este boala și suferința, pe de o parte din cauza muncii peste măsură și pe altă parte din cauza mâncării peste măsură. Aceste ospețe complicate sunt o povară și un rău.
Dar Domnul vrea ca noi să ne îngrijim de cele trebuincioase pentru frații și surorile noastre. Apostolul Pavel prezintă o ilustrație a acestui lucru. El spune bisericii din Roma: “Vă dau în grijă pe Fivi, sora noastră, care este diaconiță a bisericii din Chencrea; s-o primiți în Domnul, într-un chip vrednic de sfinți și s-o ajutați în orice ar avea trebuință de voi; căci și ea s-a arătat de ajutor multora și chiar și mie”. (Romani 16, 1-2.) Fivi îl găzduise pe apostol, și era vestită ca o gazdă a străinilor care aveau nevoie de îngrijire. Exemplul ei ar trebui să fie urmat de bisericile de astăzi.
-344-
Dumnezeu nu are plăcere de interesul egoist, arătat deseori față de mine și de “familia mea”. Fiecare familie care cultivă spiritul acesta are nevoie să fie convertită prin principiile curate, exemplificate în viața lui Hristos. Aceia care se închid în ei înșiși, care nu sunt dispuși să fie atrași de spiritul găzduirii de oaspeți, pierd multe binecuvântări.
Unii dintre lucrătorii noștri ocupă poziții unde este necesar ca adesea ei să găzduiască oaspeți, fie dintre propriii lor frați de credință, fie străini. Se susține de către unii că fiecare conferință ar trebui să deschidă un cont pentru lucrul acesta și că, pe lângă salariile lor obișnuite, să li se acorde o sumă suficientă pentru a acoperi aceste cheltuieli făcute în plus. Dar Domnul a încredințat la tot poporului Său lucrarea de găzduire. Nu e după planul lui Dumnezeu ca unul sau doi să facă toată găzduirea pentru conferință sau comunitate, sau ca lucrătorii să fie plătiți pentru găzduirea fraților lor de credință. Aceasta este o născocire născută din egoism, iar îngerii lui Dumnezeu țin socoteală de lucrurile acestea.
Aceia care călătoresc din loc în loc ca evangheliști sau misionari, în orice ramură a lucrării, ar trebui să primească ospitalitatea membrilor bisericii în mijlocul cărora lucrează. Frații și surorile, trebuie să ofere găzduire acestor lucrători, chiar dacă lucrul acesta se face cu mult sacrificiu personal.
Hristos ține seama de orice cheltuială făcută cu găzduirea pentru numele Lui. El procură tot ce e necesar în scopul acesta. Aceia care pentru Numele lui Hristos îi găzduiesc pe frații lor, făcând tot ce este mai bine ca vizita să fie cu folos atât pentru oaspeți, cât și pentru ei, sunt notați în cer ca fiind vrednici de o deosebită binecuvântare.
-345-
Domnul a dat în propria Sa viață o lecție de ospitalitate. Când a fost înconjurat de mulțimea flămândă pe malul lacului, El nu i-a lăsat să plece la casele lor neîntremați. El a spus ucenicilor Săi: “Dați-le voi să mănânce”. (Matei 14, 16.) Și, printr-un act de putere creatoare, El a procurat hrană îndestulătoare pentru a satisface nevoia lor. Și cu toate acestea, cât de simplă a fost hrana procurată! Acolo n-au existat bunătăți alese. El, care avea la îndemână toate resursele cerului, ar fi putut întinde înaintea oamenilor o masă bogată. Dar El a procurat numai ceea ce era de ajuns pentru a satisface nevoia lor, ceea ce constituia hrana zilnică a pescarilor din preajma lacului.
Dacă oamenii ar fi astăzi simpli în deprinderile lor, dacă ar trăi în armonie cu legile naturii, ar fi mijloace din belșug pentru toate nevoile familiei omenești. Ar fi mai puține nevoi închipuite și mai multe prilejuri de a lucra după metodele lui Dumnezeu.
Hristos nu a căutat să-i atragă pe oameni, satisfăcând dorința lor după lucruri alese. Hrana simplă, pe care el a procurat-o, era o asigurare nu numai cu privire la puterea Lui, dar și cu privire la iubirea Lui, cu privire la grija Lui duioasă pentru ei în ceea ce privește nevoile obișnuite ale vieții. Și, în timp ce îi hrănea cu pâinile de orz, El le da să mănânce și din pâinea vieții. Aceasta este pilda noastră. Hrana noastră poate fi simplă și chiar sărăcăcioasă. Partea ce ne revine în viață poate fi înconjurată de zidurile sărăciei. Resursele noastre s-ar putea să nu fie mai mari ca acelea ale ucenicilor — cinci pâini și doi pești. Totuși, atunci când venim în contact cu aceia care sunt în lipsă, Hristos ne îndeamnă: “Dați-le voi să mănânce”. Noi trebuie să împărțim ceea ce avem; și când dăm, Hristos Se va îngriji ca să ni se dea ceea ce ne lipsește.
În legătură cu aceasta, citiți întâmplarea cu văduva din Sarepta. Acestei femei dintr-o țară păgână, Dumnezeu i-a trimis pe servul Său în timp de foamete, ca să ceară de mâncare. “Și ea a răspuns: ‘Viu este Domnul Dumnezeul tău, că n-am nimic copt, și n-am decât un pumn de făină într-o oală și puțin untdelemn într-un ulcior. Și iată, strâng două bucăți de lemne, apoi mă voi întoarce și voi pregăti ce am pentru mine și pentru fiul meu: vom mânca și apoi vom muri’. Ilie i-a zis: ‘Nu te teme, întoarce-te și fă cum ai zis. Numai pregătește-mi întâi mie cu untdelemnul și făina aceea o turtă mică, și adu-mi-o; pe urmă să faci și pentru tine și pentru fiul tău. Căci așa vorbește Domnul, Dumnezeul lui Israel: “Făina din oală nu va scădea și untdelemnul din ulcior nu se va împuțina, până în ziua când va da Domnul ploaie pe fața pământului”’. Ea s-a dus și a făcut după cuvântul lui Ilie”. (1 Împărați 17, 12-15.)
-346-
Minunată a fost ospitalitatea dovedită față de profetul lui Dumnezeu de această femeie feniciană și minunat au fost răsplătite credința și generozitatea ei. “Multă vreme a avut ce să mănânce, ea și familia ei, și Ilie. Făina din oală n-a scăzut, și untdelemnul din ulcior nu s-a împuținat, după cuvântul pe care-l rostise Domnul prin Ilie. După aceea, fiul femeii, stăpâna casei, s-a îmbolnăvit. Și boala lui a fost atât de cumplită, încât n-a mai rămas suflare în el. Femeia a zis atunci lui Ilie: ‘Ce am eu a face cu tine, omule al lui Dumnezeu? Ai venit la mine doar ca să aduci aminte lui Dumnezeu de nelegiuirea mea, și să-mi omori astfel fiul?’ El i-a răspuns: ‘Dă-mi încoace pe fiul tău’. Și l-a luat de la sânul femeii, l-a suit în odaia de sus, unde locuia el, și l-a culcat pe patul lui…. Și s-a întins de trei ori peste copil, a chemat pe Domnul…. Domnul a ascultat glasul lui Ilie, și sufletul copilului s-a întors în el, și a înviat. Ilie a luat copilul, l-a pogorât jos în casă din odaia de sus, și l-a dat mamei sale. Și Ilie a zis: ‘Iată fiul tău este viu’. Și femeia a zis lui Ilie: ‘Cunosc acum că ești un om al lui Dumnezeu, și Cuvântul Domnului în gura ta este adevăr’”. (1 Împărați 17, 15-24.)
Dumnezeu nu S-a schimbat. Puterea lui nu e mai mică acum ca în zilele lui Ilie. Și nu mai puțin sigură acum ca atunci când a fost rostită de Mântuitorul, este făgăduința pe care a făcut-o Hristos: “Cine vă primește pe voi, Mă primește pe Mine; și cine Mă primește pe Mine, primește pe Cel ce M-a trimis pe Mine”. (Ver 40.) Nici o faptă de bunătate, făcută în Numele Lui, nu va rămâne necunoscută și nerăsplătită. Și în aceeași gingașă recunoaștere, Hristos cuprinde chiar și pe cel mai slab și mai umil din familia lui Dumnezeu. “Și oricine va da de băut”, zice El, “numai un pahar de apă rece unuia din acești micuți” — acelora care sunt ca niște copii în credință și în cunoașterea de Hristos — “în numele unui ucenic, adevărat vă spun că nu-și va pierde răsplata”. (Ver 42 .)
-347-
Sărăcia nu trebuie să ne împiedice a dovedi ospitalitate. Noi trebuie să împărțim cu alții ceea ce avem. Sunt unii care luptă din greu pentru pâinea cea de toate zilele și care au o mare greutate în a face ca venitul lor să facă față nevoilor; dar ei Îl iubesc pe Isus în persoana sfinților Lui și sunt gata să dovedească ospitalitate pentru credincioși și necredincioși, căutând a face vizita lor folositoare. La masa și altarul familiei, oaspeții sunt bineveniți. Timpul luat pentru rugăciune face impresie asupra celor găzduiți și chiar și o singură vizită poate să însemne salvarea unui suflet de la moarte. Domnul ține socoteală de lucrarea aceasta, zicând: “Eu voi răsplăti”.
Fraților și surorilor, invitați în căminul vostru pe aceia care au nevoie de găzduire și de o atenție plină de bunătate. Nu faceți lucruri care să iasă din comun, ci atunci când vedeți nevoia lor invitați-i în casa voastră, și arătați-le adevărata ospitalitate creștină. În astfel de legături sociale sunt privilegii prețioase.
“Nu numai cu pâine va trăi omul” și, după cum împărțim cu alții hrana cea pentru corp, așa trebuie să împărțim la alții nădejde, curaj și iubire creștinească. Noi trebuie să mângâiem pe cei care sunt în necazuri, “prin mângâierea cu care noi înșine suntem mângâiați de Dumnezeu”. (2 Corinteni 1, 4.) Și nouă ni se dă asigurarea: “Dumnezeu poate face să vă înmulțească orice har; pentru ca având toate lucrurile din belșug, să puteți spori în orice faptă bună”.
-348-
Noi ne găsim într-o lume a păcatului și a ispitei; de jur împrejurul nostru sunt suflete care pier fără Hristos; și Dumnezeu dorește ca noi să lucrăm pentru ele pe orice cale cu putință. Dacă aveți o locuință plăcută, invitați la voi pe tinerii lipsiți de cămin, pe aceia care au nevoie de ajutor, care tânjesc după simpatie și după cuvinte bune, după respect și curtoazie. Dacă doriți să-i aduceți la Hristos, trebuie să le arătați iubirea și respectul vostru ca unora care sunt răscumpărați cu sângele Lui.
În providența lui Dumnezeu, noi suntem puși în legătură cu persoane lipsite de experiență, cu mulți care au nevoie de milă și de compătimire. Ei au nevoie de ajutor, deoarece sunt slabi. Tinerii au nevoie de ajutor. În tăria Aceluia a cărui bunătate plină de iubire este exercitată față de cel neajutorat, neștiutor și față de aceia care sunt socotiți ca fiind cei mai neînsemnați dintre micuții Lui, noi trebuie să lucrăm pentru binele lor viitor, pentru formarea caracterului creștin. Chiar aceia care au cel mai mult nevoie de ajutorul nostru vor pune uneori în mod dureros răbdarea noastră la încercare. “Feriți-vă să nu defăimați nici măcar pe unul dintre acești micuți”, zice Hristos, “căci vă spun că îngerii lor în ceruri văd pururea fața Tatălui Meu, care este în ceruri”. (Matei 18, 10.) Iar acelora care slujesc acestor suflete, Mântuitorul le spune: “Ori de câte ori ați făcut aceste lucruri unuia din acești foarte neînsemnați frați ai Mei, Mie Mi le-ați făcut”. (Matei 25, 40.)
Fruntea celor care au făcut lucrarea aceasta va purta coroana sacrificiului. Dar ei își vor primi răsplata. În cer vom vedea tineretul pe care l-am ajutat, pe aceia pe care i-am invitat în casa noastră, pe care i-am abătut de la ispită. Vom vedea fața lor cum reflectă strălucirea slavei lui Dumnezeu. “Ei vor vedea fața Lui și numele Lui va fi pus pe frunțile lor”. (Apocalipsa 22, 4.)