Continuare.
Este planul lui Dumnezeu ca bogații și săracii să fie strâns legați prin legături de simpatie și ajutorare. El ne îndeamnă să ne interesăm de fiecare caz de suferință și lipsă ce ne-ar veni la cunoștință.
Să nu considerați că e îngrozitor pentru demnitatea voastră de a sluji omenirii suferinde. Nu priviți cu nepăsare sau cu dispreț la aceia care și-au adus la ruină templul sufletului. Aceștia sunt obiecte ale milei divine. Acela care i-a creat pe toți se îngrijește de toți. Chiar și aceia care au căzut la treapta cea mai de jos nu au trecut dincolo de marginile iubirii și milei Sale. Dacă suntem cu adevărat ucenici ai Lui, vom da pe față același spirit. Iubirea care este inspirată de iubirea noastră pentru Isus va vedea în fiecare suflet, bogat sau sărac, o valoare ce nu poate fi măsurată prin aprecieri omenești. Lăsați ca viața voastră să dea pe față o iubire ce e mai presus decât o puteți voi exprima prin cuvinte.
Adesea, inima oamenilor se va înăspri când e mustrată, dar ei nu pot să se împotrivească unei iubiri manifestate față de ei în Hristos. Noi ar trebui să-l îndemnăm pe păcătos să nu se considere ca un lepădat de la fața lui Dumnezeu. Îndemnați-l pe păcătos să privească la Hristos, singurul care poate să vindece sufletul lepros din cauza păcatului. Faceți-i cunoscut suferindului, disperat și descurajat, că el este un prizonier al nădejdii. Solia voastră să fie: “Iată Mielul lui Dumnezeu care ridică păcatul lumii!”
Mi-au fost date instrucțiuni cum că lucrarea misionară medicală va descoperi, chiar în străfundurile ticăloșiei, oameni care, deși s-au dedat la obiceiuri de necumpătare și desfrânare, vor răspunde la un mod corect de lucrare. Dar ei trebuie să fie recunoscuți și încurajați. Se vor cere eforturi puternice, pline de răbdare și stăruitoare pentru a-i ridica. Ei nu se pot reface singuri. S-ar putea ca ei să audă chemarea lui Hristos, dar urechile lor sunt prea slabe pentru a prinde înțelesul ei; ochii le sunt prea orbiți ca să mai vadă că ceva bun este păstrat și pentru ei. Ei sunt morți în nelegiuirea și păcatele lor. Dar nici aceștia nu trebuie să fie excluși de la praznicul Evangheliei. Lor trebuie să li se facă invitația: “Veniți”. Chiar dacă sunt netrebnici, Domnul spune: “Silește-i să intre”. Nu ascultați la nici un fel de scuze. Prin iubire și bunătate, prindeți-i bine. “Voi prea iubiților, zidiți-vă sufletește pe credința voastră prea sfântă, rugați-vă prin Duhul Sfânt, țineți-vă în dragostea lui Dumnezeu și așteptați îndurarea Domnului nostru Isus Hristos pentru viața veșnică. Mustrați-i pe cei ce se despart de voi; căutați să mântuiți pe unii, smulgându-i din foc”. (Iuda 20-23.) Înscrieți adânc în conștiință rezultatele teribile ale călcării Legii lui Dumnezeu. Arătați-le că nu Dumnezeu este Cel care pricinuiește durerea și suferința, ci omul care prin propria sa neștiință și prin propriul său păcat, a adus starea aceasta asupra sa.
-280-
Lucrarea aceasta, bine condusă, va salva multe suflete care au fost neglijate de către biserici. Mulți care nu sunt de credința noastră tânjesc după ajutorul acela pe care creștinii sunt datori să-l dea. Dacă poporul lui Dumnezeu ar dovedi un adevărat interes față de vecinii lor, mulți ar fi influențați de adevărurile speciale pentru acest timp. Nimic altceva nu poate da prestigiu lucrării ca ajutorarea oamenilor chiar în situația în care se găsesc. Mii de suflete s-ar putea bucura astăzi de solie, dacă aceia care pretind că-L iubesc pe Dumnezeu și țin poruncile Lui ar lucra așa cum a lucrat Hristos.
Atunci când lucrarea misionară medicală câștigă în felul acesta bărbați și femei la o cunoaștere salvatoare a lui Hristos și a adevărului Lui, atunci, bani și o muncă plină de zel pot fi investite în deplină siguranță în ea, pentru că acolo este o lucrare care va dăinui.
-281-
Grija de orfani
Printre toți aceia ale căror nevoi cer atenția și interesul nostru, văduva și orfanul au cel mai mult dreptul la simpatia noastră duioasă. Ei sunt obiectul grijii deosebite a Domnului Ei sunt lăsați în grija creștinilor de către Dumnezeu. “Religia curată și neîntinată, înaintea lui Dumnezeu Tatăl nostru, este să-i cercetăm pe orfani și pe văduve în necazurile lor, și să ne păzim neîntinați de lume”. (Iacov 1, 27.)
Mulți tați care au murit în credință, sprijinindu-se pe făgăduința cea veșnică a lui Dumnezeu, au lăsat pe cei iubiți ai lor, având deplina încredere că Domnul Se va îngriji de ei. Și cum Se îngrijește Domnul de acești nevoiași? El nu săvârșește nici o minune, trimițând mană din cer; El nu trimite corbi pentru a le aduce hrană; dar săvârșește o minune asupra inimii oamenilor, înlăturând egoismul din suflet, desigilând fântânile dărniciei. El pune la încercare iubirea celor ce zic că sunt urmași ai Lui, încredințând milei lor duioase pe cei loviți și lipsiți.
Cei care au iubirea lui Dumnezeu, să-și deschidă inima și casa pentru a-i primi pe acești copii. Nu este planul cel mai bun acela de a îngriji pe orfani în instituții mari. Dacă ei nu au rude în stare să le poarte de grijă, membrii comunităților noastre ar trebui fie să-i adopte pe acești micuți în familiile lor, fie să le caute căminuri corespunzătoare în alte familii.
Într-un anumit sens, copiii aceștia sunt cei asupra cărora Hristos privește, pentru că este o ofensă la adresa Lui ca ei să fie trecuți cu vederea. Fiecare faptă bună făcută față de ei, în Numele lui Isus, este acceptată de El, ca fiind făcută față de Sine.
Aceia care în vreun fel oarecare îi jefuiesc de mijloacele pe care ar trebui să le aibă, aceia care privesc la lipsurile lor cu nepăsare vor fi trași la răspundere de către Judecătorul a tot pământul. “Și Dumnezeu nu va face dreptate aleșilor Lui, care strigă zi și noapte către El, măcar că zăbovește față de ei? Vă spun că le va face dreptate în curând”. “Judecata este fără milă pentru cel ce n-a avut milă”. (Luca 18, 7-8; Iacov 2, 13.) Domnul ne îndeamnă: “Adu în casa ta pe nenorociții fără adăpost”. (Isaia 58, 7.) Creștinătatea trebuie să procure tați, mame și familii pentru acești nefericiți. Mila față de văduvă și orfan, manifestată în rugăciuni și fapte corespunzătoare, se va înălța spre amintire înaintea lui Dumnezeu pentru a fi cândva răsplătită.
-282-
Un vast câmp de lucrare folositoare stă înaintea tuturor acelora care vor să lucreze pentru Domnul la îngrijirea de acești copii și tineri care au fost lipsiți de grija veghetoare a părinților și de influența călăuzitoare a căminului creștin. Mulți dintre ei au moștenit trăsături rele de caracter; și, dacă sunt lăsați să crească în ignoranță, ei vor aluneca în tovărășii care duc la viciu și crimă. Acești copii nepromițători au nevoie să fie așezați într-o poziție favorabilă pentru formarea unui caracter bun, pentru ca ei să devină copii ai lui Dumnezeu.
Voi cei care mărturisiți că sunteți copii ai lui Dumnezeu, vă faceți voi partea voastră de a-i învăța pe aceștia, care au atât de mult nevoie de a fi învățați cu răbdare cum să vină la Mântuitorul? Vă faceți voi partea voastră ca servi credincioși ai lui Hristos? Se poartă de grijă acestor minți neformate, poate chiar descumpănite, cu acea iubire pe care a arătat-o Hristos pentru noi? Sufletele copiilor și ale tineretului sunt în primejdie de moarte dacă sunt lăsate pe seama lor. Ei au nevoie de învățătură, iubire și o gingașă purtare de grijă creștină.
Dacă n-ar fi nici o descoperire care să ne arate datoria noastră, chiar ceea ce văd ochii noștri și ceea ce știm cu privire la acțiunea inevitabilă a cauzei și efectului ar trebui să ne trezească la lucru pentru salvarea acestor nefericiți. Dacă membrii biserici ar aduce în lucrarea aceasta aceeași energie, același tact și aceeași iscusință pe care o folosesc la treburile obișnuite ale vieții, dacă ar căuta înțelepciune de la Dumnezeu și ar studia cu grijă cum să modeleze aceste minți nedisciplinate, multe suflete care sunt gata să piară ar fi mântuite.
-283-
Dacă părinții ar simți pentru salvarea propriilor lor copii grija pe care ar trebui să o simtă, dacă i-ar prezenta în rugăciunile lor la tronul harului și dacă ar trăi rugăciunile lor, știind că Dumnezeu va conlucra cu ei, ei ar putea să devină lucrători cu succes pentru copiii din afara propriei lor familii și în mod deosebit pentru aceia care nu au sfat și călăuzire părintească. Domnul invită pe fiecare membru al bisericii să-și facă datoria față de acești orfani.
O lucrare creștinească
În lucrarea de îngrijire a copiilor, noi nu ar trebui să lucrăm numai din punct de vedere al datoriei, ci din iubire, deoarece Hristos a murit pentru mântuirea lor. Hristos a răscumpărat sufletele acestea, care au nevoie de purtarea noastră de grijă, și El așteaptă ca noi să le iubim, așa cum ne-a iubit El pe noi în păcatele și rătăcirile noastre. Iubirea este mijlocul prin care Dumnezeu lucrează pentru a atrage inima la Sine, deoarece “Dumnezeu este iubire”. În orice acțiune a îndurării, numai principiul acesta poate să dea eficiență; ceea ce este mărginit urmează să se unească cu Cel Nemărginit.
Lucrarea aceasta pentru alții va cere efort, lepădare și jertfire de sine. Dar ce înseamnă micul sacrificiu pe care noi îl putem face în comparație cu sacrificiul pe care l-a făcut Dumnezeu pentru noi, dăruind pe Unicul Său Fiu?
Dumnezeu ne dă darurile Sale pentru ca noi, la rândul nostru, să putem da altora. Atunci când Îl rugăm pentru pâinea noastră cea de toate zilele, El privește în inima noastră să vadă dacă noi o vom împărți cu alții care sunt mai lipsiți ca noi. Când ne rugăm: “Dumnezeule, ai milă de mine, păcătosul”, El urmărește să vadă dacă noi dăm pe față milă față de aceia cu care venim în contact. Aceasta este dovada legăturii noastre cu Dumnezeu, că noi suntem miloși așa după cum Tatăl nostru ceresc este milos față de noi.
-284-
Dumnezeu dă fără încetare; și asupra cui sunt revărsate darurile Sale? Asupra acelora care sunt fără greșeală în caracter? El “face să răsară soarele Său peste cei răi și peste cei buni, și dă ploaie peste cei drepți și peste cei nedrepți”. (Matei 5, 45.) În ciuda păcătoșeniei naturii umane, în ciuda faptului că noi rănim atât de deseori inima lui Hristos și ne dovedim cât se poate de nevrednici, totuși, atunci când Îi cerem iertare, El nu ne alungă. Iubirea Lui ne este dată cu dragă inimă și El ne îndeamnă: “Să vă iubiți unii pe alții, așa cum v-am iubit Eu”. (Ioan 13, 34.)
Fraților și surorilor, vă rog să cercetați lucrurile acestea cu grijă. Gândiți-vă la nevoile celor fără tată și fără mamă. Nu sunt inimile voastre mișcate atunci când vedeți suferințele lor? Vedeți dacă nu cumva se poate face ceva pentru îngrijirea acestor ființe neajutorate. Pe cât vă stă în putere, pregătiți un cămin pentru cei lipsiți de cămin. Fiecare să fie gata să ia parte la aducerea la îndeplinire a acestei lucrări. Domnul i-a spus lui Petru: “Paște mielușeii Mei”. Porunca aceasta ne revine și nouă și, deschizând ușa căminului nostru pentru orfani, ajutăm la împlinirea ei. Nu lăsați ca Isus să fie dezamăgit de voi.
Luați acești copii și înfățișați-i lui Dumnezeu ca o jertfă plăcut mirositoare. Cereți binecuvântarea Lui asupra lor, și apoi modelați-i și fasonați-i după rânduiala lui Hristos. Va primi poporul nostru această sfântă sarcină? Din cauza evlaviei noastre găunoase și a ambiției noastre lumești, se cade ca aceia pentru care a murit Hristos să fie lăsați să sufere și să meargă pe căi greșite?
Cuvântul lui Dumnezeu abundă de învățături cu privire la felul cum trebuie să tratăm pe văduvă, pe orfan, pe cel lipsit și pe săracii suferinzi. Dacă toți ar asculta de învățăturile acestea, inima văduvei ar cânta de bucurie, copilașii flămânzi ar fi hrăniți, cei goi ar fi îmbrăcați, iar cei gata să piară ar fi reînsuflețiți. Ființele inteligente ale cerului privesc, și atunci când, umpluți de un zel sfânt pentru onoarea lui Hristos, ne așezăm pe noi înșine pe cărarea providenței divine, solii aceștia cerești ne vor transmite o nouă putere spirituală, așa că noi vom fi în stare să combatem dificultățile și să triumfăm asupra obstacolelor.
-285-
Și ce binecuvântare îi va răsplăti pe lucrători! Pentru mulți care acum sunt indolenți, egoiști și egocentriști, aceasta va fi ca o înviere din morți. Printre noi ar avea loc o redeșteptare a iubirii, înțelepciunii și zelului ceresc.
Adoptarea de orfani de către soțiile pastorilor
S-a pus întrebarea dacă soția predicatorului ar trebui să adopte copii. Răspund: Dacă ea nu are înclinație sau nu corespunde spre a se angaja în lucrare misionară în afara căminului ei, și consideră că e datoria sa de a lua copii orfani și a se îngriji de ei, atunci poate face o lucrare bună. Dar trebuie să fie aleși mai întâi copii dintre aceia care au rămas orfani de părinții care țineau Sabatul. Dumnezeu va binecuvânta bărbații și femeile care, cu inimă binevoitoare, împart căminul lor cu acești copii lipsiți de cămin. Dar, dacă soția predicatorului poate ea însăși face o parte din lucrarea de a educa pe alții, ea ar trebui să-și consacre puterile lui Dumnezeu, ca un lucrător creștin. Ea ar trebui să fie un adevărat ajutor pentru soțul ei, sprijinindu-l în lucrarea sa, dezvoltându-și intelectul și ajutând la vestirea soliei. Calea e deschisă pentru femei umile, consacrate, făcute demne prin harul lui Hristos, de a-i vizita pe cei ce au nevoie de ajutor și de a revărsa lumină în sufletele descurajate. Ele pot înălța pe cei abătuți, rugându-se cu ei și îndreptându-i la Hristos. Unele ca acestea nu ar trebui să-și consacre timpul și puterea pentru îngrijirea unui muritor micuț și neajutorat care are nevoie de o continuă grijă și atenție. Ele n-ar trebui ca, în felul acesta, să-și lege de bună voie mâinile.
Căminuri pentru orfani
După ce s-a făcut tot ce s-a putut pentru a se purta de grijă celor orfani în propriile noastre cămine, în lume vor mai fi încă mulți alții în lipsă, cărora trebuie să li se poarte de grijă. Ei poate că sunt zdrențăroși, nemanierați și, după cât se pare în toate privințele, neatrăgători; dar ei sunt cumpărați cu un preț și sunt tot atât de scumpi înaintea lui Dumnezeu ca și propriii noștri micuți. Ei sunt proprietatea lui Dumnezeu pentru care creștinii sunt răspunzători. “Sufletul lor”, zice Dumnezeu, “îl voi cere din mâna ta”.
A purta de grijă acestor ființe lipsite este o lucrare bună; totuși, în vremurile acestea, Domnul nu ne dă nouă ca popor îndrumare de a înființa instituții mari și costisitoare în scopul acesta. Dacă, totuși, sunt printre noi persoane care se simt chemate de Dumnezeu să înființeze instituții pentru îngrijirea copiilor orfani, să procedeze potrivit cu convingerile pe care le au cu privire la datoria lor. Dar pentru a îngriji de săracii lumii, ei ar trebui să apeleze la lume pentru ajutor. Ei nu trebuie să apeleze după ajutoare la poporul căruia Domnul i-a încredințat cea mai importantă lucrare ce s-a dat vreodată oamenilor, lucrarea de a duce solia de har la toate națiunile, semințiile, limbile și popoarele. Tezaurul Domnului trebuie să aibă un surplus pentru a susține lucrarea Evangheliei în “locurile depărtate”.
Aceia care simt povara de a înființa aceste instituții să aibă reprezentanți înțelepți care să prezinte nevoile lor și să adune fonduri. Oamenii din lume să fie treziți, bisericile celelalte să fie solicitate de oameni care simt nevoia de a face ceva pentru săraci și orfani. În fiecare biserică sunt persoane care se tem de Dumnezeu. Să se facă apel la aceste persoane, deoarece lor le-a dat Dumnezeu lucrarea aceasta.
Instituțiile care au fost înființate de poporul nostru pentru a se îngriji de orfani, infirmi și bătrânii dintre noi ar trebui să fie susținute. Să nu fie lăsate să lâncezească și să se aducă astfel ocară asupra cauzei lui Dumnezeu. Ajutorul acordat acestor instituții ar trebui să fie considerat nu numai datorie, ci și un privilegiu prețios. În loc de a ne face daruri zadarnice unii altora, darurile noastre să fie revărsate asupra săracilor și a celor neajutorați. Atunci când Domnul vede că noi facem tot ce putem mai bine pentru ajutorarea acestor ființe lipsite, El va mișca și pe alții să ajute această lucrare bună.
-287-
Scopul unui orfelinat n-ar trebui să fie numai acela de a asigura copiilor hrană și îmbrăcăminte, ci și de a-i așeza sub îngrijirea unor profesori creștini, care îi vor educa și îi vor aduce la cunoașterea lui Dumnezeu și a Fiului Său. Aceia care lucrează în domeniul acesta ar trebui să fie bărbați și femei mărinimoși și inspirați cu entuziasm de crucea de pe Golgota. Ei ar trebui să fie bărbați și femei cultivați și cu jertfire de sine, care vor lucra așa cum a lucrat Hristos, pentru cauza lui Dumnezeu și pentru cauza omenirii.
Atunci când aceste ființe lipsite de familie sunt așezate acolo unde pot obține cunoștință, fericire și virtute și devin fii și fiice ale Împăratului ceresc, ei vor fi pregătiți să îndeplinească în societate o lucrare asemenea Domnului Hristos. Ei trebuie să fie în așa fel educați, încât la rândul lor să ajute pe alții. În felul acesta, lucrarea cea bună va fi extinsă și perpetuată.
Care mamă și-a iubit vreodată copilul așa cum îi iubește Isus pe copiii Săi? El privește la caracterul stricat cu o durere mai adâncă și mai vie decât a oricărei mame. El vede plata viitoare a unei purtări rele. Atunci să se facă tot ce se poate face pentru sufletul neglijat.
Lucrarea misionară medicală și solia îngerului al treilea
De repetate ori am fost instruită că lucrarea misionară medicală urmează să aibă aceeași legătură cu lucrarea soliei îngerului al treilea, pe care brațul și mâna le au cu corpul. Sub cârmuirea Capului divin, ele trebuie să lucreze în mod unit la pregătirea căii pentru venirea Domnului Hristos. Brațul cel drept al corpului adevărului trebuie să fie fără încetare activ, fără încetare la lucru, și Dumnezeu îl va întări. Dar el nu trebuie să devină corpul. În același timp, corpul nu trebuie să spună brațului: “Nu am nevoie de tine”. Corpul are nevoie de braț pentru a face o lucrare activă, plină de forță … și unul, și celălalt au lucrarea lor ce le-a fost rânduită, și fiecare va suferi o mare pagubă dacă lucrează independent de celălalt.
Lucrarea de predicare a soliei îngerului al treilea nu a fost privită de unii așa cum a dorit Dumnezeu. Ea a fost tratată ca o lucrare inferioară, în timp ce ar trebui să ocupe un loc important printre instrumentele omenești folosite la salvarea omului. Mintea oamenilor trebuie să fie îndreptată spre Scripturi, ca la mijlocul cel mai eficace pentru salvarea sufletelor, și slujitorii Cuvântului să alcătuiască marea forță educativă pentru a produce acest rezultat. Aceia care îi disprețuiesc pe slujitorii Cuvântului și încearcă să conducă lucrarea misionară medicală în mod independent, încercând să despartă brațul de corp, la ce rezultat vor ajunge. Vor izbândi ei? Am vedea mâini și brațe zburând încoace și încolo, cheltuind mijloacele fără îndrumarea capului. Lucrarea va deveni disproporționată și dezechilibrată. Ceea ce Dumnezeu a intenționat să fie mână și braț ar lua locul întregului corp, iar lucrarea de predicare va fi desconsiderată sau ignorată. Lucrul acesta va dezechilibra mințile și va aduce confuzie și multe părți ale voii lui Dumnezeu vor fi părăsite, nelucrate.
-288-
Lucrarea misionară medicală și solia îngerului al treilea
De repetate ori am fost instruită că lucrarea misionară medicală urmează să aibă aceeași legătură cu lucrarea soliei îngerului al treilea, pe care brațul și mâna le au cu corpul. Sub cârmuirea Capului divin, ele trebuie să lucreze în mod unit la pregătirea căii pentru venirea Domnului Hristos. Brațul cel drept al corpului adevărului trebuie să fie fără încetare activ, fără încetare la lucru, și Dumnezeu îl va întări. Dar el nu trebuie să devină corpul. În același timp, corpul nu trebuie să spună brațului: “Nu am nevoie de tine”. Corpul are nevoie de braț pentru a face o lucrare activă, plină de forță … și unul, și celălalt au lucrarea lor ce le-a fost rânduită, și fiecare va suferi o mare pagubă dacă lucrează independent de celălalt.
Lucrarea de predicare a soliei îngerului al treilea nu a fost privită de unii așa cum a dorit Dumnezeu. Ea a fost tratată ca o lucrare inferioară, în timp ce ar trebui să ocupe un loc important printre instrumentele omenești folosite la salvarea omului. Mintea oamenilor trebuie să fie îndreptată spre Scripturi, ca la mijlocul cel mai eficace pentru salvarea sufletelor, și slujitorii Cuvântului să alcătuiască marea forță educativă pentru a produce acest rezultat. Aceia care îi disprețuiesc pe slujitorii Cuvântului și încearcă să conducă lucrarea misionară medicală în mod independent, încercând să despartă brațul de corp, la ce rezultat vor ajunge. Vor izbândi ei? Am vedea mâini și brațe zburând încoace și încolo, cheltuind mijloacele fără îndrumarea capului. Lucrarea va deveni disproporționată și dezechilibrată. Ceea ce Dumnezeu a intenționat să fie mână și braț ar lua locul întregului corp, iar lucrarea de predicare va fi desconsiderată sau ignorată. Lucrul acesta va dezechilibra mințile și va aduce confuzie și multe părți ale voii lui Dumnezeu vor fi părăsite, nelucrate.
Va continua.