Elementele succesului
În lucrarea de reformă, profesorii și elevii ar trebui să conlucreze, fiecare lucrând în modul cel mai folositor pentru a face ca școlile noastre să fie astfel încât Dumnezeu să le poată aproba. Unitatea de acțiune este necesară pentru succes. O oaste în luptă ar fi cuprinsă de dezordine și ar fi înfrântă, dacă soldații, în mod individual, ar proceda după propriile lor idei, în loc de a acționa în armonie și sub conducerea unui general competent. De asemenea, ostașii lui Hristos, trebuie să lucreze în armonie. Câteva suflete convertite, care se unesc în vederea unui scop comun sub un singur conducător, vor câștiga victorii la fiecare confruntare.
Dacă există o lipsă de unire între aceia care pretind a crede adevărul, lumea va trage concluzia că poporul acesta nu poate fi al lui Dumnezeu, deoarece ei lucrează unii împotriva altora. Atunci când suntem una cu Hristos, vom fi uniți între noi. Aceia care nu trag la un jug împreună cu Hristos, totdeauna trag în direcția opusă. Ei au un temperament care aparține naturii de carne a firii omenești, și când are cea mai mică scuză, pasiunea se trezește pentru a înfrunta rațiunea. Aceasta dă naștere la o ciocnire; și voci gălăgioase se aud în ședințele de comitet, în ședințe ale consiliilor, în adunări publice, împotrivindu-se metodelor reformei.
-140-
Ascultarea de fiecare cuvânt al lui Dumnezeu este o altă condiție a succesului. Biruințele nu se câștigă prin ceremonii sau fast, ci prin simpla ascultare de Generalul suprem, de Domnul Dumnezeul cerului. Acela care se încrede în Conducătorul acesta nu va cunoaște niciodată înfrângerea. Înfrângerea vine atunci când depindem de metodele omenești, de născociri omenești, și din așezarea celor dumnezeiești pe un plan secund. Ascultarea a fost lecția pe care Căpetenia oastei Domnului a căutat să o dea marilor oștiri ale lui Israel — ascultare în lucruri în care ei nu au putut să vadă nici un succes. Atunci când este ascultare de glasul Conducătorului nostru, Hristos va conduce bătăliile Sale pe căi care vor surprinde pe cele mai mari puteri ale pământului.
Noi suntem ostași ai lui Hristos, iar cei care se înrolează în oastea Lui trebuie să aștepte să îndeplinească o lucrare grea, o lucrare care va cere folosirea până la extrem a puterilor lor. Noi trebuie să înțelegem că viața unui ostaș este o viață de luptă agresivă, de stăruință și suferință. De dragul lui Hristos, noi trebuie să suferim încercările. Noi nu suntem angajați în bătălii închipuite. Noi avem de înfruntat cei mai puternici adversari, deoarece “noi n-avem de luptat împotriva cărnii și sângelui, ci împotriva căpeteniilor, împotriva domniilor, împotriva stăpânitorilor întunericului acestui veac, împotriva duhurilor răutății care sunt în locurile cerești”. (Efeseni 6, 12.) Noi trebuie să ne găsim tăria tot acolo unde și-au găsit puterea și primii ucenici. “Toți aceștia stăruiau cu un cuget în rugăciune și în cereri.” “Toți s-au umplut de Duhul Sfânt, și vesteau Cuvântul lui Dumnezeu cu îndrăzneală. Mulțimea celor ce crezuseră, erau cu o inimă și un suflet.” (Faptele Apostolilor 1, 14; 4, 31.32.)
-141-
Piedici în calea reformei
În oarecare măsură, Biblia a fost introdusă în școlile noastre și s-au făcut unele eforturi în direcția reformei; dar este foarte dificil să adopți principii drepte după ce o vreme atât de îndelungată ai fost obișnuit cu metode populare. Primele încercări de a schimba vechile obiceiuri au adus încercări grele asupra acelora care voiau să meargă pe calea arătată de Dumnezeu. S-au făcut greșeli care s-au soldat cu mari pierderi, au fost obstacole care au tins să ne țină pe cărări obișnuite, lumești, și să ne împiedice să prindem adevăratele principii ale educației. Celor nepocăiți, care văd lucrurile de la nivelul câmpiilor egoismului, necredinței și indiferenței omenești, principiile și metodele drepte li s-au părut ca fiind greșite.
Unii profesori și directori, care sunt numai pe jumătate pocăiți, sunt pietre de poticnire pentru alții. Ei admit unele lucruri și fac jumătăți de reformă; dar când vine mai multă cunoștință, ei refuză să înainteze, preferând să lucreze după propriile lor idei. Făcând astfel, ei rup și mănâncă din acel pom al cunoștinței, care pune cele omenești mai presus de cele dumnezeiești. “Acum temeți-vă de Domnul, și slujiți-I cu scumpătate și credincioșie. Depărtați dumnezeii cărora le-au slujit părinții voștri dincolo de râu și în Egipt și slujiți Domnului. și dacă nu găsiți cu cale să slujiți Domnului, alegeți astăzi cui vreți să slujiți.” “Dacă Domnul este Dumnezeu, mergeți după El; iar dacă este Baal, mergeți după Baal.” (Iosua 24, 14-15; 1 Împărați 18, 21.) Ar fi trebuit să fim cu mult mai departe de unde suntem astăzi în cele spirituale, dacă am fi procedat pe măsura luminii ce ne-a fost date.
Atunci când s-au susținut metode noi, s-au prezentat atâtea întrebări pline de îndoială, s-au ținut atâtea consilii pentru ca fiecare dificultate să poată fi întrevăzută, încât reformatorii au fost biruiți, și unii au încetat să stăruie pentru reforme. Ei par a fi neputincioși în a opri curentul îndoielii și criticii. Relativ puțini au fost aceia care au primit Evanghelia la Atena, deoarece poporul nutrea o mândrie intelectuală și dădea pe față înțelepciunea lumească, și astfel a considerat Evanghelia lui Hristos drept o nebunie. Dar “nebunia lui Dumnezeu este mai înțeleaptă decât oamenii; și slăbiciunea lui Dumnezeu este mai tare decât oamenii”. De aceea, “noi propovăduim pe Hristos cel răstignit, care pentru iudei este o pricină de poticnire, și pentru Neamuri o nebunie; dar pentru cei chemați, fie Iudei, fie Greci, este puterea și înțelepciunea lui Dumnezeu.” (1 Corinteni 1, 25.23.24.)
-142-
Acum noi trebuie să începem din nou. Trebuie să se treacă la reforme cu inima, cu sufletul și cu voința. Erorile poate că au încărunțit de bătrânețe, dar bătrânețea nu face din eroare adevăr și nici din adevăr eroare. Mult prea mult au fost urmate vechile obiceiuri și deprinderi. Domnul vrea acum ca orice idee care este falsă să fie îndepărtată de la profesori și elevi. Noi nu suntem liberi să învățăm ceea ce ar corespunde cu standardul lumii sau cu standardul bisericii numai pentru că așa este obiceiul să facem. Standardul trebuie să fie învățăturile date de Hristos. Ceea ce a spus Domnul Hristos cu privire la educația ce trebuie să fie dată în școlile noastre trebuie să fie respectat cu strictețe, căci, dacă nu are loc, în unele privințe, o educație de un caracter cu totul diferit de ceea ce s-a făcut în unele din școlile noastre, nu ar fi trebuit să intrăm în cheltuieli pentru a cumpăra terenuri și a ridica clădiri pentru școli.
Unii susțin că, dacă învățământul religios urmează să devină proeminent, școlile noastre vor deveni nepopulare, pentru că aceia care nu sunt de credința noastră nu vor veni la școlile noastre. Foarte bine; lăsați-i atunci să se ducă la alte școli, unde vor găsi un sistem de educație care ar corespunde gustului lor. E planul lui Satana ca prin considerațiile acestea să împiedice realizarea scopului pentru care au fost înființate școlile noastre. Împiedicați de uneltirile lui, administratorii judecă în felul lumii, copiază planurile ei și imită obiceiurile ei. Mulți și-au dat pe față atât de mult lipsa de înțelepciune de sus, încât au reușit să se unească cu vrăjmașii lui Dumnezeu și ai adevărului și să procure distracții lumești pentru elevi. Făcând astfel, ei își atrag mânia lui Dumnezeu, deoarece duc pe elevi pe o cale greșită și fac lucrarea lui Satana. Cu această lucrare, cu toate rezultatele ei, aceștia va trebui să fie confruntați la bara judecății lui Dumnezeu.
-143-
Cei care pornesc pe o astfel de cale arată că nu se poate avea încredere în ei. După ce răul a fost făcut, ei ar putea să-și mărturisească greșeala; dar pot ei anula influența pe care au exercitat-o? Se va rosti aprobarea cerească: “Bine rob bun” în dreptul acelora care au fost necredincioși față de însărcinarea lor? Acești lucrători necredincioși nu au clădit pe Stânca cea Veșnică, iar temelia lor se va dovedi că este nisip mișcător. Atunci când Domnul ne cere să fim deosebiți și aparte, cum putem noi pretinde popularitate sau să căutăm să imităm obiceiurile și practicile lumii? “Nu știți că prietenia lumii este vrăjmășie cu Dumnezeu? Așa că cine vrea să fie prieten cu lumea se face vrăjmaș cu Dumnezeu”? (Iacov 4, 4.)
A coborî stindardul pentru a asigura popularitatea și a spori numărul, și apoi a face din această sporire un motiv de bucurie dovedește multă orbire. Dacă numărul ar fi o dovadă a succesului, Satana ar putea pretinde întâietatea, deoarece, în lumea aceasta, marea majoritate o formează urmașii săi. Ceea ce constituie o dovadă a prosperității unei școli este gradul de putere morală care predomină. Ceea ce ar trebui să fie un izvor de bucurie și recunoștință nu este numărul, ci virtutea, inteligența și evlavia celor care alcătuiesc școlile noastre. Atunci e cazul ca școlile noastre să se schimbe după felul lumii și să se țină de obiceiul și modelele ei? “Vă îndemn dar fraților, pentru îndurarea lui Dumnezeu, să nu vă potriviți chipului veacului acestuia, ci să vă prefaceți prin înnoirea minții voastre, ca să puteți deosebi bine voia lui Dumnezeu, cea bună, plăcută și desăvârșită”. (Romani 12, 1.2.)
-144-
Oamenii vor folosi toate mijloacele cu putință pentru a face mai puțin vizibilă deosebirea dintre adventiștii de ziua a șaptea și cei care țin ziua întâi a săptămânii. Mi-a fost prezentată o grupă sub numele de adventiști de ziua a șaptea, care sfătuiau ca steagul, sau semnul care face din noi un popor deosebit, să nu fie înălțat așa de izbitor, deoarece, pretindeau ei, nu aceasta este calea cea mai bună pentru obținerea succesului de către instituțiile noastre. Dar acum nu e un timp când să coborâm steagul nostru, să ne rușinăm de credința noastră. Steagul acesta distinctiv, descris în cuvintele: “Aici este răbdarea sfinților, care păzesc poruncile lui Dumnezeu și credința lui Isus”, trebuie să fie purtat în toată lumea, până la încheierea timpului de probă. Acum trebuie să se facă eforturi sporite pentru a înainta în diferite locuri; nu trebuie să aibă loc o ascundere a credinței noastre pentru a ne asigura susținerea din partea oamenilor. Adevărul trebuie să fie dus sufletelor gata să piară, iar dacă el e ascuns în vreun fel sau altul, Dumnezeu este dezonorat, și sângele oamenilor va fi pe hainele noastre.
Atâta vreme cât cei angajați în instituțiile noastre umblă smeriți cu Dumnezeu, ființele inteligente ale cerului vor conlucra cu ei; dar nimeni să nu uite că Dumnezeu a zis: “Voi cinsti pe cine Mă cinstește”. (1 Samuel 2, 30.) Nici măcar pentru o clipă nu ar trebui să aibă cineva impresia că ar fi spre folosul lui să-și ascundă credința și doctrina de cei necredincioși din lume, temându-se că el nu va mai fi atât de mult stimat, dacă principiile sale vor fi cunoscute. Hristos cere de la toți urmașii Săi o mărturisire sinceră și bărbătească a credinței. Fiecare să-și ocupe poziția și să fie ceea ce Dumnezeu intenționează ca el să fie — o priveliște pentru lume, pentru îngeri și pentru oameni. Universul întreg privește cu un interes ce nu poate fi descris, spre a vedea lucrarea de încheiere a unei lupte dintre Hristos și Satana. Fiecare creștin trebuie să fie o lumină care să nu fie ascunsă sub obroc sau sub pat, ci pusă în sfeșnic, ca să poată da lumină tuturor celor care sunt în casă. Nu lăsați niciodată ca, din lașitate sau din socoteli lumești, adevărul să fie pus pe planul al doilea.
-145-
Deși în multe privințe instituțiile noastre de învățământ s-au dezvoltat după felul lumii, deși pas cu pas au înaintat către lume, ele sunt totuși prizoniere ale nădejdii. Soarta nu și-a țesut plasa în jurul activităților lor în așa fel, încât să fie nevoie ca ele să rămână neajutorate și în nesiguranță. Dacă vor asculta de glasul Lui și vor merge pe căile Lui, Dumnezeu le va corecta, le va lumina și le va aduce înapoi la poziția lor dreaptă de deosebire față de lume. Când se va vedea folosul adus de lucrarea după principiile creștine, când eul va fi ascuns în Hristos, va avea loc un proces mult mai mare, deoarece fiecare lucrător își va da seama de propria sa slăbiciune omenească; el se va ruga stăruitor spre a primi înțelepciune și har de la Dumnezeu, și va primi ajutorul dumnezeiesc făgăduit pentru orice împrejurare grea.
Situațiile potrivnice ar trebui să creeze o hotărâre fermă de a le înfrânge. O barieră doborâtă va da mai multă îndemânare și mai mult curaj de a merge înainte. Înaintați în direcția cea bună și faceți o schimbare în mod categoric și inteligent. Împrejurările vor fi sprijinitorii și nu împotrivitorii voștri. Faceți un început. Stejarul este în ghindă.
Către profesori și administratori
Îi invit pe membrii corpului profesoral din școlile noastre să facă uz de judecata sănătoasă și să lucreze la un nivel mai înalt. Cunoștințele noastre școlare trebuie să fie curățite de orice zgură. Instituțiile noastre trebuie să fie conduse pe baza principiilor creștine, dacă vor să triumfe asupra obstacolelor ce le stau împotrivă. Dacă sunt conduse după planuri lumești, va fi lipsă în lucrare, lipsă de un profund discernământ spiritual. Starea lumii dinaintea primei veniri a lui Hristos este un tablou al stării lumii chiar înainte de a doua lui venire. Poporul iudeu a fost nimicit datorită lepădării soliei mântuirii trimise din cer. Oare oamenii din generația aceasta, cărora Dumnezeu le-a dat multă lumină și minunate prilejuri, vor merge pe urma acelora care au lepădat lumina spre propria lor ruină?
-146-
Mulți au voaluri pe fețele lor. Voalurile acestea sunt alcătuite din simpatia față de obiceiurile și practicile lumii, care ascund de ei slava Domnului. Dumnezeu dorește ca noi să ținem ochii ațintiți la El, pentru ca să putem pierde din vedere lucrurile lumii acesteia.
Când adevărul este adus în practica vieții, stindardul trebuie să fie înălțat mai sus și tot mai sus, pentru a corespunde cerințelor Bibliei. Aceasta va necesita o împotrivire față de moda, obiceiurile, practicile și principiile lumii. Influențele lumești, ca și valurile mării, lovesc în urmașii lui Hristos pentru a-i îndepărta de la adevăratele principii ale blândeții și harului Său; dar noi trebuie să stăm tari ca stânca, la principii. Pentru a face aceasta va fi nevoie de curaj moral, și aceia ale căror suflete nu sunt ținute de Stânca Veșnică vor fi luați și duși de curentul lumii. Noi putem sta tari numai atunci când viața noastră este ascunsă cu Hristos în Dumnezeu. Independența morală este cu totul la locul ei atunci când ne împotrivim lumii. Conformându-ne în totul voinței lui Dumnezeu, vom fi așezați pe un teren avantajos, și vom vedea necesitatea unei separări hotărâte de obiceiurile și practicile lumii.
Noi nu trebuie să înălțăm stindardul nostru numai așa puțin deasupra stindardelor lumii, ci trebuie să facem ca deosebirea să iasă bine în evidență. Motivul pentru care am avut așa de puțină influență asupra rudelor și cunoștințelor necredincioase este acela că a fost o deosebire atât de mică și nu atât de hotărâtă între practicile noastre și acelea ale lumii.
-147-
Mulți profesori îngăduie ca mintea lor să apuce pe o cale prea îngustă și prea joasă. Ei nu țin continuu în minte planul divin, ci își fixează ochii asupra modelelor lumești. Priviți în sus: “Acolo unde Hristos stă la dreapta lui Dumnezeu” și apoi lucrați ca elevii voștri să se poată asemăna caracterului Său desăvârșit. Arătați-le tinerilor scara cu opt trepte a lui Petru, și așezați-le picioarele nu pe treapta cea mai de sus, ci pe cea mai de jos, și apoi, cu îndemnuri stăruitoare, îmbărbătați-i să urce până în vârful ei.
Hristos, care leagă pământul cu cerul, este scara. Piciorul scării este puternic fixat pe pământ, în natura Lui omenească; treapta din vârf ajunge la tronul lui Dumnezeu prin dumnezeirea Lui. Natura omenească a lui Hristos îmbrățișează omenirea decăzută, în timp ce natura Lui dumnezeiască se prinde puternic de tronul lui Dumnezeu. Noi suntem mântuiți urcând scara treaptă cu treaptă, privind la Hristos, prinzându-ne de Hristos, urcând treaptă cu treaptă până la înălțimea lui Hristos, care este făcut pentru noi înțelepciune, neprihănire, sfințire și răscumpărare. Credința, fapta, cunoștința, înfrânarea poftelor, răbdarea, evlavia, dragostea de frați și iubirea de oameni sunt trepte ale acestei scări. Toate aceste roade ale harului urmează să se dea pe față în caracterul creștin, și “dacă faceți lucrul acesta, nu veți aluneca niciodată. În adevăr, în chipul acesta vi se va da din belșug intrare în Împărăția veșnică a Domnului și Mântuitorului nostru Isus Hristos”. (2 Petru 1, 10.11.)
Nu e lucru ușor să câștigi comoara fără de preț a vieții veșnice. Nimeni nu poate face lucrul acesta și să se lase totuși dus de curentul lumii. El trebuie să iasă din lume, să fie despărțit și să nu se atingă de ce este necurat. Nimeni nu poate să se poarte ca o ființă lumească, fără a fi dus prin aceasta de curentul lumii. Nimeni nu va progresa fără un efort stăruitor. Acela care vrea să biruiască trebuie să se prindă tare de Hristos. El nu trebuie să privească înapoi, ci să țină privirea numai în sus, câștigând har după har. Vegherea individuală este prețul siguranței. Satana joacă jocul vieții pentru sufletele voastre. Nu vă plecați nici un deget de partea lui, ca nu cumva el să câștige avantaj asupra voastră.
-148-
Dacă e să ajungem vreodată la cer, aceasta se va face legând sufletele cu Hristos, prin sprijinirea pe El, prin desfacerea de lume, de nebuniile și vrăjile ei. Din partea noastră, trebuie să fie o conlucrare spirituală cu ființele inteligente ale cerului. Noi trebuie să credem, să lucrăm, să ne rugăm, să veghem și să așteptăm. În calitate de răscumpărați ai Fiului lui Dumnezeu, noi suntem proprietatea Lui, și fiecare trebuie să aibă o educație în școala lui Hristos. Atât profesorii, cât și elevii trebuie să-și facă în mod sârguincios lucrarea pentru veșnicie. Sfârșitul tuturor lucrurilor este aproape. Acum este nevoie de bărbați înarmați și echipați pentru a duce luptele lui Dumnezeu.
Noi nu trebuie să-i înălțăm pe oameni, ci pe Dumnezeu, singurul Dumnezeu viu și adevărat. Viața neegoistă, spiritul generos, plin de sacrificiu de sine, simpatia și iubirea acelora care dețin poziții de încredere în instituțiile noastre, ar trebui să aibă o influență curățitoare și înnobilatoare, care va fi în mod elocvent în favoarea binelui. Cuvintele lor de sfătuire nu vor veni atunci dintr-un spirit mulțumit de sine și îngâmfat, ci virtuțile lor pline de modestie vor fi mai de preț decât aurul. Dacă omul își însușește natura dumnezeiască, lucrând după tabla adunării, adăugând har după har la desăvârșirea caracterului creștin, Dumnezeu va lucra după tabla înmulțirii. El zice în Cuvântul Său: “Harul și pacea să vă fie înmulțite prin cunoașterea lui Dumnezeu și a Domnului nostru Isus Hristos”. (2 Petru 1, 2.)
“Așa vorbește Domnul: Înțeleptul să nu se laude cu înțelepciunea lui, cel tare să nu se laude cu tăria lui, bogatul să nu se laude cu bogăția lui. Ci cel ce se laudă, să se laude că are pricepere și că Mă cunoaște, să știe că Eu sunt Domnul, care fac milă, judecată și dreptate pe pământ! Căci în acestea găsesc plăcerea Eu, zice Domnul”. (Ieremia 9, 23-24.) “Și s-a arătat, omule, ce este bine și ce alta cere Domnul de la tine, decât să faci dreptate, să iubești mila, și să umbli smerit cu Dumnezeul tău? Care Dumnezeu este ca Tine, care ierți nelegiuirea și treci cu vederea păcatele rămășiței moștenirii Tale? El nu-și ține mânia pe vecie, ci Îi place îndurarea!” (Mica 6, 8; 7, 18.) “Spălați-vă deci și curățiți-vă! Luați dinaintea ochilor Mei faptele rele pe care le-ați făcut! Încetați să mai faceți răul! Învățați-vă să faceți binele!” (Isaia 1, 16-17.)
Va continua.