Continuare.
Toți trebuie să fie învățați să aibă îmbrăcămintea simplă, de bun gust, curată și în ordine, dar să nu poarte acele podoabe exterioare care sunt cu totul nepotrivite în Sanctuar. Nu trebuie să aibă loc nici o etalare a podoabelor și îmbrăcămintei; căci aceasta încurajează lipsa de respect. Atenția oamenilor este adesea atrasă la articolul acela sau acesta fin de îmbrăcăminte și astfel își fac loc gânduri care n-ar trebui să aibă vreun loc în inimile celor ce vin să se închine. Dumnezeu trebuie să fie subiectul meditației și obiectul adorării; căci tot ceea ce atrage mintea de la solemnitatea serviciului divin este o ofensă pentru El. Parada de funde, panglici, dantele și pene, ornamente sau podoabe de aur și argint este o specie de idolatrie și este cu totul nepotrivită pentru serviciul divin al lui Dumnezeu, ocazie în care ochii fiecărui închinător trebuie să fie numai la slava Sa. Toate problemele în legătură cu îmbrăcămintea ar trebui să fie tratate cu strictețe, urmând îndeaproape rânduiala biblică. Moda a fost zeița care a dominat lumea de afară și adesea se strecoară singură în biserică. Aceasta trebuie să facă din Cuvântul lui Dumnezeu standardul pe care trebuie să-l urmeze și părinții trebuie să se gândească în mod inteligent la acest subiect. Când ei își văd copiii înclinați să urmeze moda lumii, ar trebui, asemenea lui Avraam, să poruncească în mod categoric casei lor după ei. În loc să-i uniți cu lumea, legați-i de Dumnezeu. Nimic să nu deformeze Sanctuarul lui Dumnezeu prin îmbrăcămintea sau prin podoaba îmbrăcămintei lor. Dumnezeu și îngerii sunt acolo. Sfântul lui Israel a vorbit prin apostolul Său: “Podoaba voastră să nu fie podoaba de afară, care stă în împletirea părului, în purtarea de scule de aur sau în îmbrăcarea hainelor, ci să fie omul ascuns al inimii, în curăția nepieritoare a unui duh blând și liniștit, care este de mare preț înaintea lui Dumnezeu.”
-500-
Când o comunitate nou înființată a rămas neinstruită cu privire la aceste probleme, pastorul și-a neglijat datoria și va trebui să dea socoteală înaintea lui Dumnezeu pentru impresiile pe care el le-a îngăduit să predomine. Dacă nu se vor imprima în mintea oamenilor idei corecte cu privire la adevărata închinare și adevăratul respect, atunci va avea loc o tendință crescândă de a așeza ceea ce este sacru și veșnic la același nivel cu lucrurile obișnuite și cei ce mărturisesc adevărul vor fi o ofensă la adresa lui Dumnezeu și o dezonoare pentru Dumnezeu. Ei nu vor putea niciodată, cu ideile lor necultivate, să aprecieze un cer curat și sfânt și să fie pregătiți să se alăture închinătorilor din curțile cerești, unde totul este curăție și desăvârșire și unde fiecare ființă are un desăvârșit respect pentru Dumnezeu și sfințenia Lui.
Pavel descrie lucrarea trimișilor lui Dumnezeu ca fiind aceea prin care fiecare om va fi înfățișat desăvârșit în Hristos Isus. Aceia care îmbrățișează adevărul de origine cerească trebuie să fie curățiți, înnobilați și sfințiți prin el. Se va cere un efort cu totul deosebit pentru a atinge standardul pus de Dumnezeu pentru o reală și adevărată stare de om mare. Piatra neregulată scoasă din carieră trebuie să fie cizelată, părțile ei grosolane trebuie să fie lustruite. Veacul acesta este renumit pentru lucrarea de suprafață, pentru metode ușoare, pentru o sfințenie lăudăroasă, diferite de standardul caracterului pe care l-a înălțat Dumnezeu. Toate scurtăturile, toată învățătura care nu reușește să înalțe Legea lui Dumnezeu ca standard al caracterului religios sunt false. Desăvârșirea caracterului este lucrarea unei vieți, nerealizată de aceia care nu sunt dispuși să se străduiască pentru calea stabilită de Dumnezeu, făcând pași înceți și trudnici. Noi nu ne putem permite să facem vreo greșeală în această problemă, dacă dorim ca zi de zi să creștem până vom ajunge asemenea Domnului Hristos, Căpetenia noastră.
-501-
Religia și educația științifică
Stimate frate și iubită soră B.,
Mi s-a arătat despre voi amândoi că sunteți în primejdie din punct de vedere spiritual, că părăsiți calea cea dreaptă și vă îndreptați spre una largă. Sora B. spunea multe lucruri, nimicuri, fleacuri, puțin aici, puțin acolo, care erau asemenea semințelor semănate, și cu siguranță că secerișul va veni. Ea încuraja necredința, spunându-i soțului ei că drumul pe care mergeau era prea îngust și prea neînsemnat. Ea considera calitățile soțului ei ca fiind mai înalte și că ele ar trebui să fie exercitate într-un mod mai larg și mai influent. Fratele B. gândea la fel; de fapt, el a fost acela care a făcut-o pe soția lui să gândească astfel. Voi amândoi țineați steagul pe care era scris: “Poruncile lui Dumnezeu și credința lui Isus”; dar atunci când întâlneați în drumul vostru oameni despre care gândeați că au popularitate, coborați steagul, îl țineați la spate, spunând: “Dacă lăsăm să se cunoască faptul că suntem adventiști de ziua a șaptea, atunci influența noastră se va sfârși și vom pierde multe avantaje”. Am văzut stindardul adevărului târât după voi. Atunci s-a ridicat întrebarea: De ce îl mai duceți? Putem crede că ceea ce vedem este adevărul, dar nu vrem ca educatorii și studenții să știe că purtăm cu noi acest drapel nepopular. În grupul nostru erau cei care nu erau satisfăcuți cu aceste sugestii, dar, în slăbiciunea lor, ei se lăsau influențați de voi, în loc să lase ca lumina lor să lumineze, ținând sus stindardul lor. Ei au ascuns steagul și au mers înainte, temându-se să lase ca lumina care le-a fost dată de cer să lumineze înaintea tuturor.
Am văzut pe cineva apropiindu-se de voi cu pași hotărâți și cu înfățișare tristă. El a spus: “Nimeni să nu vă ia coroana!” Ați uitat oare umilința îndurată de Fiul lui Dumnezeu, venind în lumea noastră, cum a suferit El abuzul, insulta, ura, batjocura, rușinea și trădarea, cum a îndurat atacurile supraomenești ale lui Satana, din grădina Ghetsemani? Ați uitat oare strigătul sălbatic al mulțimii: “Răstignește-L, răstignește-L” și cum a murit ca un răufăcător? Este oare slujitorul mai mare decât Stăpânul? Urmașii Domnului Isus nu vor fi populari, dar vor fi asemenea Domnului lor, blânzi și smeriți cu inima. Voi căutați să vă urcați pe scaunul sau locul cel mai înalt, dar vă veți afla, în final, pe locul cel mai de jos. Dacă voi căutați să faceți ce este drept, să iubiți mila și să umblați smeriți cu Dumnezeu, veți fi părtași cu Domnul Hristos la suferințele Lui și veți fi părtași împreună cu El la slava Sa, în împărăția Sa. Domnul v-a binecuvântat, dar cât de puțin ați apreciat voi iubirea Lui plină de bunătate! Cât de puține laude a primit El de pe buzele voastre! Puteți face o mică lucrare pentru Domnul, dar nu ținând ca ideile voastre să fie supreme. Trebuie să învățați în școala lui Hristos, altfel nu veți fi niciodată calificați pentru a intra pe porți în cetatea lui Dumnezeu și nu veți fi încoronați în slavă, cinste și nemurire.
-502-
Satana lucrează pe multe căi acolo unde nu este recunoscut, lucrează chiar prin bărbați și femei care ocupă poziții de răspundere. El va sugera minților lor anumite greșeli posibile în gândire, acțiune și vorbire, care vor da loc la îndoieli și vor duce la neîncredere, acolo unde ei cred că există garanția siguranței. El va lucra prin elementele nemulțumite, pentru a-i face să fie activi. Va exista dorința după mărire și onoare. Invidia va fi activată în mințile în care nu presupui că ar exista și împrejurările nu vor lipsi spre a le chema la acțiune. Se vor ridica îndoieli și vor fi oferite făgăduințe măgulitoare de câștig, cu condiția ca crucea Golgotei să nu fie făcută așa de proeminentă. Satana îi va ispiti pe unii să creadă că credința noastră este un obstacol în calea unui mare progres și barează drumul spre obținerea unei mari poziții în lume și pentru a chema bărbați și femei însemnați.
În prima sa manifestare a nemulțumirii, Satana a fost foarte șiret. A pretins că dorește să aducă o mai bună ordine a lucrurilor, să facă mari progrese. El a îndepărtat perechea sfântă de Dumnezeu, i-a determinat să nu se mai supună poruncilor Sale, în același punct unde mii sunt astăzi ispitiți și cad; aceasta datorită deșertăciunii imaginației lor. Adevărata cunoaștere este de natură divină. Satana a pus în mintea primilor noștri părinți dorința după o cunoaștere speculativă, prin care a declarat că vor ajunge la o mare dezvoltare, un mare progres în starea lor; dar pentru a câștiga acest lucru, ei trebuie să meargă pe un drum contrar voinței sfinte a lui Dumnezeu; căci Dumnezeu nu-i va duce pe cele mai înalte culmi ale măreției. Nu era planul lui Dumnezeu ca ei să obțină cunoașterea ce își avea temelia în neascultare. Acesta era un câmp pe care el îl deschide și pentru lumea de astăzi, prin ispitele lui.
-503-
Voi prezentați ideea că educația trebuie să fie o lucrare independentă. Acest amestec de probleme religioase, învățături biblice și educație științifică îl considerați ca o scădere, un neajuns în lucrarea voastră educațională și ca o piedică în lucrarea de a-i conduce pe studenți la cel mai înalt grad de cunoaștere științifică.
Marele motiv pentru care atât de puțini dintre marii bărbați ai lumii și din aceia care au studii superioare sunt făcuți să asculte de poruncile lui Dumnezeu este acela că au separat educația de religie, gândind că fiecare trebuie să ocupe un câmp separat de activitate. Dumnezeu a prezentat un câmp de activitate destul de larg, pentru a desăvârși cunoașterea în dreptul tuturor acelora care aveau să intre în el. Această cunoaștere avea să fie obținută prin călăuzire divină; ea a fost legată de legea de neschimbat a lui Iehova și rezultatul avea să fie o desăvârșită binecuvântare.
Dumnezeu n-a creat răul, El nu a făcut decât binele, care era asemenea Lui. Dar Satana nu avea să fie mulțumit să cunoască voia lui Dumnezeu și să o îndeplinească. El și-a împins curiozitatea până la ceea ce Dumnezeu a considerat că nu trebuie să știe. Răul, păcatul și moartea n-au fost create de Dumnezeu; ele sunt rezultatul neascultării, care își are originea în Satana. Dar acum, cunoașterea răului a fost adusă în lume prin șiretenia lui Satana. Acestea sunt lecții foarte grele și plătite scump; dar oamenii le vor învăța și mulți nu vor fi niciodată convinși că este o binecuvântare să nu cunoască anumite probleme care apar din dorințe nesatisfăcute și scopuri nesfinte. Fiii și fiicele lui Adam sunt la fel de curioși și de încrezuți cum era Eva în căutarea cunoașterii interzise. Ei au câștigat o experiență, o cunoaștere pe care Dumnezeu n-a intenționat niciodată să o aibă, și rezultatul va fi așa cum a fost pentru primii noștri părinți — pierderea Edenului, căminul lor. Când vor învăța ființele omenești ceea ce este atât de categoric demonstrat înaintea lor?
-504-
Istoria trecutului descoperă un diavol activ, care lucrează. El nu poate nicidecum să fie leneș, așa cum nu este nici nevătămător, inofensiv. Satana s-a bizuit numai pe un pom pentru a pune în pericol siguranța lui Adam și a Evei. El a plănuit să atragă perechea sfântă la acel singur pom, pentru ca ei să facă chiar acel lucru despre care Dumnezeu a poruncit să nu-l facă — și anume să mănânce din pomul cunoștinței. Nu era nici o primejdie dacă se apropiau de oricare alt pom. Cât de admirabilă a fost vorbirea lui! El s-a folosit chiar de argumentele pe care le folosește și astăzi — lingușirea, invidia, neîncrederea și necredința. Dacă Satana a fost atât de șiret la început, cum trebuie să fie acum, după ce a câștigat o experiență în timpul acestor mii de ani? Cu toate acestea, Dumnezeu, sfinții îngeri și toți aceia care ascultă de toată voia exprimată a lui Dumnezeu sunt mai înțelepți decât el. Subtilitățile lui Satana nu vor lenevi, dar înțelepciunea dată oamenilor, prin legătura cea vie cu Izvorul luminii și al cunoașterii divine, va fi proporțională cu arta și viclenia sa.
Dacă oamenii vor rezista păcatului pe care Adam nu l-a biruit și dacă, în tăria lui Isus, ascultă de toate cerințele lui Dumnezeu pentru că sunt neprihăniți, atunci ei niciodată nu vor avea această cunoaștere neplăcută. Dumnezeu n-a plănuit niciodată ca oamenii să aibă această cunoaștere care vine din neascultare și care, pusă în practică, sfârșește în moarte veșnică. Când oamenii, aproape în mod invariabil, aleg cunoașterea pe care o prezintă Satana; când gustul lor este atât de pervertit, încât doresc cu nerăbdare această cunoaștere, ca și când ea ar fi o fântână a supremei înțelepciuni, atunci ei dau dovadă că sunt despărțiți de Dumnezeu și răsculați împotriva Lui.
-505-
Educația copiilor noștri
Scumpă soră C.,
Dacă Dumnezeu, în providența Sa, a înființat o școală în poporul nostru, la _____, și dacă, în loc să-ți trimiți fiica ta acolo unde ar putea fi în societatea și sub influența acelora care iubesc adevărul, tu o duci la Seminarul _____, unde va fi asociată cu o clasă lumească ce nu are nici un respect pentru Dumnezeu și legea Sa, te întreb cum mai aștepți ca Domnul să lucreze pentru a contracara influența rea care, probabil, o înconjoară și pe care, în mod liber, tu ai ales-o! Va trimite El oare pe îngerii Săi să facă lucrarea pe care trebuia s-o faci tu? Dumnezeu nu lucrează astfel; El așteaptă de la noi să urmăm lumina pe care a dat-o în Cuvântul Său.
Când Dumnezeu era gata să lovească pe primii născuți din Egipt, le-a poruncit israeliților să-și strângă copiii dintre egipteni, să-i ducă în propriile lor locuințe și să ungă ușiorii caselor cu sânge, pentru ca îngerul nimicitor să le poată vedea și să treacă mai departe, ocolind căminele lor. Era lucrarea părinților aceea de a strânge pe copii în casele lor. Aceasta este lucrarea lor, aceasta este lucrarea mea și lucrarea fiecărei mame care crede adevărul. Îngerul trebuie să aplice un semn pe fruntea tuturor acelora care sunt despărțiți de păcat și păcătoși, iar îngerul nimicitor va trece să nimicească cu desăvârșire atât pe cei bătrâni, cât și pe cei tineri care nu vor avea acel semn.
Lui Dumnezeu nu-i plac neatenția și purtarea noastră ușuratică cu binecuvântările Sale, pe care le avem la îndemână. De asemenea, Lui nici nu-I place să ne așezăm copiii în societatea lumească, pentru că aceasta se potrivește cel mai bine cu gusturile și înclinațiile lor. Dacă copiii voștri trebuie să fie salvați, atunci voi trebuie să vă faceți lucrarea cu credincioșie. Dumnezeu n-a fost pe deplin mulțumit de atitudinea voastră cu privire la asocierea cu cei lumești și acum primejdia este dată pe față. De asemenea, voi ați încurajat citirea cărților de povești; acestea și revistele cu seriale, aflându-se pe mesele voastre, au educat gustul fiicei voastre, până când a ajuns într-un fel de beție mintală și are nevoie de o putere mai mare, o voință mai fermă decât a ei, pentru a o controla.
-506-
Vrăjmașul și-a făcut drum spre fiica voastră, până când mrejele lui au prins-o asemenea unor benzi de oțel și va cere un efort puternic și perseverent pentru a o salva. Dacă vreți să aveți succes în cazul acesta, atunci nu trebuie să existe o lucrare făcută numai pe jumătate. Obiceiurile practicate ani de zile nu pot fi rupte așa de ușor. Ea ar trebui să fie dusă în locul acela unde se exercită continuu o influență sigură, fermă și statornică. Vă sfătuiesc să o dați la colegiul din _____; lăsați-o să aibă disciplina de la internat. Ea trebuia să fi fost acolo de ani de zile. Internatul este condus după un plan bun. Acest cămin poate să nu răspundă înclinațiilor unora, datorită faptului că ei au fost educați cu teorii false, prin satisfacerea plăcerilor egoiste și îngăduință față de propriile slăbiciuni, și toate practicile și obiceiurile lor au fost canalizate în mod greșit. Dar, scumpa mea soră, noi ne apropiem de sfârșitul timpului și ceea ce ne trebuie acum nu este satisfacerea gusturilor și practicilor lumii, ci să avem gândul lui Dumnezeu; vezi ce spune Scriptura și apoi umblă în armonie cu lumina pe care Dumnezeu ne-a dat-o. Înclinațiile, obiceiurile și practicile noastre nu trebuie să aibă preferințe. Cuvântul lui Dumnezeu este standardul nostru.
În ceea ce privește sănătatea fiicei tale, obiceiurile bune îi vor asigura sănătatea, în timp ce obiceiurile rele o vor ruina pentru viața aceasta, iar pentru viitor, o vor lipsi de viața veșnică. Este un cer de câștigat, o pierdere de evitat; și atunci când, în temere de Dumnezeu, ai făcut tot ce ai putut în dreptul tău, poți aștepta ca Domnul să-și facă partea Lui. O acțiune categorică, hotărâtă, acum, poate salva un suflet de la moarte.
-507-
Fiica ta are nevoie de o influență puternică pentru a se opune societății pe care o iubește. Este nevoie de eforturi hotărâte pentru a o vindeca de tulburările sale mintale, așa cum este nevoie pentru vindecarea unui bețiv de dorința lui nesatisfăcută după băuturi alcoolice. Tu ai o lucrare de făcut, pe care nimeni altul nu o poate face pentru tine. Vei neglija, nu vei reuși să împlinești acest lucru sau, în Numele lui Isus Hristos, te vei ocupa de copilul tău ca de un suflet ce se află în primejdia unei ruine veșnice? Dacă ea ar fi un copil care Îl iubește pe Dumnezeu, unul care poate să exercite controlul de sine, atunci primejdia n-ar fi așa de mare. Dar ei nu-i place să se gândească la Dumnezeu, la obligațiile ei sau la cer. Persistă să aibă propriile ei drumuri. Nu caută zilnic tărie de la Dumnezeu, ca să poată rezista ispitei. Vrei deci s-o pui în legătură cu influențele ce sunt calculate să-i ducă gândurile departe de Dumnezeu, departe de adevăr și de neprihănire? Dacă da, atunci așaz-o în câmpul de luptă al vrăjmașului, fără nici o putere de a rezista puterii lui sau de a birui ispitele lui.
Dacă ea ar fi situată acolo unde se află influențe cerești și divine, sensibilitățile ei morale, care acum sunt paralizate, pot fi trezite, iar gândurile și planurile ei, prin binecuvântarea lui Dumnezeu, pot fi schimbate ca să curgă prin canalul ceresc și să fie refăcute. Dar acum ea este în primejdie datorită stricăciunii lăuntrice și a ispitei din exterior. Satana joacă partida vieții pentru sufletul ei și folosește orice avantaj pentru a câștiga această partidă.
În visele mele, am vorbit cu tine așa cum am scris aici. Inima mea se simte atrasă cu putere de tine. Chinuitor și greu, așa cum este cazul tău, nu te descuraja. Ai nevoie de optimism și hotărâre. Caută ajutorul lui Dumnezeu. El este prietenul tău. Nu ești niciodată singură. Biblia este sfătuitorul tău, o lumină pentru cei care sunt în întuneric. Fii tare în ceasul încercării, căci vei avea noi încercări de înfruntat. Dar prinde-te de Isus și fă din El tăria ta.
508-
Primejdii care îi confruntă pe tineri
Frate D.,
Rugăciunile mele se înalță la Dumnezeu pentru tine și iubirea pe care ți-o port mă face să-ți scriu din nou. Mă simt profund întristată de cazul tău, nu pentru că te privesc ca fiind persecutat, ci ca un om care este înșelat, greșit îndrumat, care nu are în sufletul său asemănarea cu Hristos și care se înșeală singur, spre ruina lui sigură.
Dacă ai în inima ta cauza lui Dumnezeu, vei vedea că frații tăi nu și-au făcut decât datoria în acțiunile lor față de tine. Tu vorbești despre mergerea la _____ și a arăta că poți fi om. Cei care au răspunderi în instituție nu cer de la tine decât să te porți ca un om drept acolo unde te afli, să nu ajungi să te degradezi singur, prin asocierea cu cei păcătoși și prin unirea cu ei în obiceiuri și practici rele. Nu te mai simpatiza pe tine însuți și nu uita de Răscumpărătorul lumii. Gândește-te la sacrificiul infinit pe care El l-a făcut în favoarea omului și apoi gândește-te la dezamăgirea Lui pentru că, după ce a făcut un astfel de sacrificiu în favoarea omului, acesta a ales să se alieze cu cei care Îl urăsc pe Hristos și neprihănirea și să devină una cu ei în satisfacerea apetitului pervertit, aducând astfel ruina veșnică asupra sa.
Dar m-ai auzit pe mine spunând toate aceste lucruri; ai citit ce ți-am scris, dar, cu toate acestea, ele nu ți-au influențat inima și viața. Și-ai ridicat inima împotriva binelui și ai deschis-o pentru ceea ce este rău. Te-ai așezat singur pe calea vrăjmașului și nu te-ai prins de Dumnezeu, ca să te facă în stare să reziști ispitirilor lui Satana. Să presupunem că rupi orice legătură cu _____, printr-un spirit răzbunător, pentru că frații tăi ți-au spus adevărul; pe cine va vătăma: pe tine sau pe ei? Îi vei supăra făcând astfel, dar lucrarea va merge înainte exact în același fel. Dumnezeu ridică lucrători din toate părțile; El nu este dependent de tine sau de vreun alt om pentru a-și face lucrarea. Dacă inima ta nu este curată, dacă mâinile tale nu sunt curate înaintea Lui, El nu poate lucra cu tine. El vrea să ai adevărul în inimă și în viață și să se întâlnească în caracterul tău.
Va continua.