Continuare.
S-a făcut o greșeală atunci când s-au solicitat abonamente pentru revistele noastre numai pentru câteva săptămâni, când printr-un efort cuvenit s-ar fi obținut abonamente pentru un timp mai îndelungat. Un abonament pe timp de un an este mult mai valoros decât mai multe abonamente pe un timp mai scurt. Când o revistă este luată numai pentru câteva luni, interesul se sfârșește adesea cu abonamentul pe timp scurt. Puțini sunt aceia care își reînnoiesc abonamentele pe un timp mai lung și astfel este o mare cheltuială de timp, care aduce rezultate mici, pe când, cu puțin tact și perseverență, s-ar putea obține un abonament pe un an de zile. Fraților, țintiți prea jos; sunteți prea înguști în planurile voastre. Voi nu puneți în lucrarea voastră tot tactul și toată perseverența care sunt necesare. Sunt mult mai multe dificultăți în această lucrare decât în alte ramuri de activitate; dar lecțiile ce vor fi învățate, tactul și disciplina ce vor fi câștigate vă vor face capabili pentru alte câmpuri în care să fiți de folos și unde puteți sluji sufletelor. Cei care își învață foarte slab lecțiile, care sunt neatenți și prea repeziți în abordarea oamenilor vor da pe față aceleași defecte de comportare, aceeași lipsă de tact și pricepere în modul de procedare cu mintea, dacă unii ca aceștia ar intra în lucrare.
În timp ce abonamentele scurte sunt acceptate, unii nu vor face eforturile necesare pentru a le obține pe termen mai lung. Colportorii nu trebuie să meargă pe teren într-un mod neglijent și nepăsător. Ei trebuie să simtă că sunt lucrătorii lui Dumnezeu și că iubirea de suflete îi va determina să facă orice efort pentru a lumina pe bărbați și femei cu privire la adevăr. Providența și harul, mijloacele și sfârșitul sunt strâns legate. Când lucrătorii Lui fac tot ce pot mai bine, Dumnezeu face pentru ei ceea ce nu pot face pentru ei înșiși; dar nimeni să nu se aștepte să aibă succes în mod independent, prin propria lui strădanie. Trebuie să fie activitate unită cu o fermă încredere în Dumnezeu.
-400-
Economia este necesară în orice departament al lucrării Domnului. Tendința naturală a tineretului din veacul acesta este să neglijeze și să disprețuiască economia și să o confunde cu zgârcenia și cu îngustimea. Dar economia este în armonie cu cele mai largi și mai generoase vederi și simțăminte; nu poate exista o adevărată generozitate acolo unde ea nu este practicată. Nimeni nu trebuie să creadă că este sub demnitatea lui să studieze cum să facă economie și cele mai bune mijloace de a avea grijă de firimituri. După ce a săvârșit o remarcabilă minune, Domnul Hristos a spus: “Strângeți firimiturile care au rămas, ca să nu se piardă nimic.”
O sumă destul de bună poate fi cheltuită cu plata notei de hotel, care nu este deloc necesară. Cauza lui Dumnezeu era așa de aproape de inima pionierilor acestei solii, încât rareori luau masa la un hotel sau restaurant, chiar dacă costul nu era decât douăzeci și cinci de cenți de fiecare. Dar tinerii și tinerele nu sunt educați să facă economie și pretutindeni risipa urmează risipei. În unele familii, există o risipă atât de mare, cât ar putea să hrănească o altă familie, dacă s-ar practica o economie înțeleaptă. Dacă, în timp ce călătoresc, tinerii noștri ar ține o socoteală exactă a banilor pe care îi cheltuiesc punct cu punct, ochii le vor fi larg deschiși pentru a vedea cum se scurg banii. În timp ce nu li se cere să se lipsească de o hrană caldă, așa cum făceau primii lucrători atunci când călătoreau dintr-un loc în altul, pot învăța să-și satisfacă nevoile reale cu mai puțină cheltuială decât cred acum că este necesar. Sunt persoane care practică lepădarea de sine cu scopul de a da cauzei lucrării lui Dumnezeu mijloacele materiale necesare; așa că lucrătorii cauzei lui Dumnezeu să practice, de asemenea, lepădarea de sine, limitându-și cheltuielile cât mai mult cu putință. Ar fi bine ca toți lucrătorii noștri să studieze istoria misionarilor valdenzi și să imite exemplul lor de sacrificiu și lepădare de sine.
-401-
Avem o mare lucrare de făcut pentru Domnul, aceea de a deschide Cuvântul lui Dumnezeu acelora care se află în rătăcirea întunericului. Prietenii mei tineri, acționați ca și când ați avea o însărcinare sfântă. Voi trebuie să fiți cercetători ai Bibliei, totdeauna gata de a răspunde fiecărui om care vă întreabă în legătură cu speranța care este în voi. Prin adevărata demnitate creștină, dovediți că știți că aveți un adevăr pe care poporul este interesat să-l audă. Dacă este adus în inimă, acest adevăr se va manifesta în înfățișare și comportament, în calm, o nobilă stăpânire de sine și pace, pe care numai creștinii le pot avea.
Aceia care au o adevărată umilință și ale căror minți s-au dezvoltat datorită adevărurilor desfășurate în Evanghelie vor avea o influență ce va fi simțită. Ele vor impresiona mintea și inima și vor fi respectate de către un mare număr, chiar de aceia care n-au nici o simpatie față de credința lor. Cu adevărurile Bibliei și valoroasele noastre reviste vor avea succes, căci Domnul va deschide căi în fața lor. Dar a forța ducerea revistelor noastre la oameni prin mijlocirea darurilor și premiilor nu are o influență permanentă spre bine. Dacă lucrătorii noștri vor merge înainte, sprijinindu-se pe adevărurile Bibliei, cu iubirea lui Hristos pentru suflete în inimi, vor realiza mai mult în obținerea unor abonamente permanente decât depinzând de premii și prețuri mici. Importanța acordată acestor tentații pentru a lua revista dă impresia că ea nu are un merit real, o valoare reală. Rezultatele ar fi mai bune dacă revista ar fi făcută mai atractivă și dacă banii cheltuiți pentru premii ar fi rezervați pentru a distribui câteva exemplare gratis. Când sunt oferite premii, unii pot fi determinați să cumpere revista, pe care altfel n-ar lua-o, iar alții vor refuza să se aboneze deoarece consideră că aceasta este o speculație. Dacă colportorul va prezenta meritele revistei, cu inima înălțată în rugă la Dumnezeu pentru succes, și va depinde mai puțin de premii, se va realiza mult mai mult.
În veacul acesta, ceea ce este trivial este lăudat și înălțat. Se cere tot ceea ce face senzație și se vinde. Țara este invadată de publicații în totul fără valoare și care au fost scrise numai pentru a face bani, în vreme ce adevăratele cărți de valoare rămân nevândute și necitite. Aceia care mânuiesc această literatură de senzație pot avea salarii mai mari, dar pierd ocazia prețioasă de a face bine. Sunt bătălii de purtat pentru a atrage atenția bărbaților și femeilor și a-i interesa în citirea cărților cu adevărat de valoare și care au Biblia ca temelie a lor; și va mai fi încă o sarcină mult mai mare, aceea de a găsi lucrători conștiincioși, temători de Dumnezeu, care vor intra în câmp să colporteze cu aceste cărți cu scopul de a răspândi lumina.
-402-
Lucrătorul care are cauza lui Dumnezeu pe inima lui nu va insista să primească un salariu mai mare. El nu va spune, așa cum au făcut unii dintre tinerii noștri, că, dacă nu poate avea o înfățișare elegantă și nu va sta la cele mai bune hoteluri, nu va lucra. Colportorul nu are nevoie de o înfățișare fără cusur sau de o vorbire de filfizon sau clovn, ci acea cinste și integritate de caracter care se reflectă în înfățișare. Bunătatea și amabilitatea își lasă amprenta asupra feței și ochiul experimentat nu vede nici o înșelăciune, nu observă nici o ținută plină de îngâmfare.
Mulți au intrat în câmp ca colportori pentru care singurele mijloace de succes sunt premiile. Ca lucrători, ei nu au nici un merit real. Ei nu au nici o experiență în ceea ce privește religia practică; au aceleași greșeli, aceleași încercări și aceleași cedări în fața plăcerilor egoiste ce i-au caracterizat mai înainte de a pretinde că sunt creștini. Despre ei, se poate spune că Dumnezeu nu este în gândurile lor, că El n-are un loc sigur și permanent în inimile lor. În caracterul și comportarea lor este josnicie, deșertăciune lumească și înjosire, care dau mărturie împotriva lor că merg pe calea aleasă de inima lor și după cum văd ochii lor. Ei nu vor practica lepădarea de sine, dar sunt hotărâți să se bucure de viață. Pentru ei, comoara cerului n-are nici o atracție; toate gusturile lor sunt pentru cele de jos, și nu pentru cele de sus. Prieteni și rude nu pot să ridice astfel de persoane, pentru că ei n-au gândul acela de a disprețui răul și a alege binele.
-403-
Cu cât ne încredem mai puțin în aceste persoane, care nu sunt puține, cu atât mai bine va apărea lucrarea adevărului prezent în ochii lumii. Frații noștri trebuie să dea pe față discernământ în selectarea colportorilor, afară de cazul că și-au pus în minte să facă cumva ca adevărul să fie greșit înțeles și greșit reprezentat. Ei trebuie să le dea adevăraților lucrători salarii bune; dar suma nu trebuie să fie mărită pentru a cumpăra pe colportori, pentru că acest procedeu îi rănește. Aceasta îi face egoiști și cheltuitori. Căutați să-i impresionați cu spiritul lucrării adevăratului misionar și cu calificarea necesară care să le asigure succesul. Iubirea lui Isus în suflet îl va conduce pe colportor să simtă că este un privilegiu să lucreze pentru răspândirea luminii. El va studia, va plănui și se va ruga pentru această problemă.
Este nevoie de tineri maturi în gândire, care apreciază facultățile intelectuale pe care li le-a dat Dumnezeu și care le cultivă cu cea mai mare grijă. Folosirea acestor capacități le dezvoltă și, dacă nu este neglijată cultivarea inimii, caracterul va fi bine echilibrat. Mijloacele de îmbunătățire sunt la îndemâna tuturor. Așa că nimeni să nu dezamăgească pe Domnul, atunci când vine să caute roade, prezentând numai frunze. Un scop ferm, sfințit prin harul lui Hristos, va face minuni. Isus și îngerii cei sfinți vor face ca eforturile oamenilor inteligenți și temători de Dumnezeu să aibă succes. În mod liniștit, modest, cu o inimă plină de iubire să caute să câștige mințile să cerceteze adevărul, angajându-se atunci când pot în studierea Bibliei. Făcând astfel, ei vor semăna sămânța adevărului de-a lungul apelor, aducând laude Aceluia care i-a chemat din întuneric la lumina Lui minunată. Aceia care fac această lucrare din motive drepte, curate, fac o importantă lucrare de slujire. Ei nu vor da pe față nici o slăbiciune, nici un caracter nestatornic. Intelectul lor se dezvoltă, manierele lor devin mai curate. Ei nu vor pune nici o piedică în calea dezvoltării lor, ci în fiecare zi vor fi pregătiți pentru a face o lucrare bună.
Mulți dintre lucrătorii din câmpul colportajului nu fac nici un sacrificiu. Ca grupă, ei au mai puțin spirit misionar decât lucrătorii altor denominațiuni. Când calea este în totul pregătită pentru ei, când pot să ceară cele mai mari salarii, atunci sunt dispuși să intre în câmp. Colportorii sunt ademeniți cu multe lucruri atrăgătoare pentru a prezenta cărți populare; le sunt oferite salarii mari și mulți refuză să lucreze pentru salarii mai mici pentru a răspândi cărți ce prezintă adevărul prezent. De aceea, aceste oferte au fost mărite pentru a corespunde cu ale altor editori și, ca rezultat, cheltuielile cu aducerea publicațiilor noastre înaintea oamenilor sunt mari; mulți dintre colportori își obțin ușor banii și îi cheltuiesc tot atât de ușor.
-404-
Printre cei care mărturisesc adevărul prezent nu este un spirit misionar care să corespundă cu credința noastră. Lipsește inelul de aur curat din caracter. Viața creștină înseamnă mult mai mult decât consideră ei. Ea nu constă numai în bunătate, răbdare, blândețe și amabilitate. Aceste daruri sunt esențiale; dar este, de asemenea, nevoie de curaj, de forță, de energie și perseverență. Mulți dintre cei ce se angajează în lucrarea de colportaj sunt slabi, fără vigoare, fără curaj și se descurajează foarte ușor. Acestora le lipsește puterea de a merge cu elan înainte. Ei nu au acele trăsături pozitive de caracter care dau bărbaților puterea de a face ceva — spiritul și energia ce aprind entuziasmul. Colportorul este angajat într-o lucrare onorabilă și n-ar trebui să acționeze ca și când i-ar fi rușine să facă acest lucru. Dacă vrea ca succesul să-i însoțească eforturile, atunci el trebuie să fie curajos și plin de speranță.
Virtuțile active trebuie să fie cultivate tot atât de mult ca și cele pasive. Creștinul, în timp ce este totdeauna gata să dea acel răspuns blând care să potolească mânia, trebuie să aibă curajul unui erou pentru a rezista răului. Cu acea dragoste care suferă totul, el trebuie să aibă tăria de caracter care va face ca influența lui să fie o putere pozitivă spre bine. Credința trebuie să fie lucrată în caracter. Principiile lui trebuie să fie ferme; el trebuie să aibă un spirit nobil, mai presus de orice bănuială de ticăloșie. Colportorul nu trebuie să fie plin de el, întovărășindu-se cu alți oameni, nu trebuie să atragă atenția asupra lui, vorbind despre el într-un mod lăudăros; căci, comportându-se astfel, el va face ca persoanele inteligente și sensibile să fie dezgustate. El nu trebuie să fie egoist în obiceiurile lui și nici arogant sau să domine prin manierele lui. Foarte mulți au hotărât în mintea lor că nu găsesc timp să citească nici una din cele zece mii de cărți ce se publică și sunt aduse pe piață. Și în multe cazuri când colportorul își face cunoscută lucrarea, ușa inimii se închide cu hotărâre; de aici, marea nevoie de a-și face lucrarea cu tact și într-un spirit umil și cu rugăciune. El trebuie să cunoască Cuvântul lui Dumnezeu și să aibă pregătite cuvinte cu care să desfășoare adevărurile prețioase și să acorde o mare valoare materialului de citit pe care îl poartă.
-405-
Bine ar fi ca fiecare să simtă o personală răspundere în această lucrare. E bine să se caute, să se vadă cum să se câștige cel mai bine atenția, pentru că modul în care este prezentat adevărul poate decide destinul unui suflet. Dacă el face o impresie favorabilă, influența lui poate să fie pentru acel suflet un miros de viață spre viață; și o persoană luminată cu privire la adevăr poate să lumineze pe mulți alții. De aceea este primejdios să faci în mod neglijent, cu nebăgare de seamă, lucrarea ce are de-a face cu mințile oamenilor.
Lucrarea de colportaj este mijlocul lui Dumnezeu de a ajunge la mulți, care, altfel, n-ar fi impresionați de adevăr. Lucrarea este bună, obiectivul ei este înalt și în același timp înălțător; și trebuie să fie o demnitate corespunzătoare a comportamentului. Colportorul va întâlni oameni de diferite mentalități. El va întâlni pe cei care sunt ignoranți și decăzuți și care nu pot aprecia nimic ce nu le aduce bani. Aceștia vor fi abuzivi, dar el nu trebuie să ia seama la ei. Amabilitatea nu trebuie să-l părăsească niciodată; el trebuie să primească orice necaz cu optimism și speranță. El va întâlni pe cei care sunt lipsiți, deznădăjduiți, suferind și cu spiritul rănit. El va avea multe ocazii de a vorbi cu aceștia, rostind cuvinte de încurajare, speranță și credință. El poate să fie, dacă vrea, un izvor de apă care să învioreze pe alții; dar pentru a face acest lucru, el însuși trebuie să scoată apă din Fântâna adevărului cel viu.
Lucrarea de colportaj este mai importantă decât au considerat-o mulți și trebuie multă grijă și înțelepciune în selectarea lucrătorilor, ca și în alegerea oamenilor pentru lucrarea de slujire. Tinerii pot fi instruiți să facă mult mai bine lucrarea decât a fost făcută și cu o plată mult mai mică decât au primit mulți. Înălțați standardul și lăsați ca cei cu lepădare de sine și sacrificiu de sine, care iubesc pe Dumnezeu și omenirea, să se alăture armatei lucrătorilor. Lăsați ca aceștia să vină fără să aștepte o lucrare ușoară, ci să fie viteji și curajoși în greutăți și insuccese. Să vină cei care pot să prezinte un raport bun despre publicațiile noastre, pentru că ei personal apreciază valoarea lor.
-406-
Domnul să ajute pe fiecare să-și dezvolte în cel mai înalt grad talentele ce i-au fost date în grijă. Cei care lucrează pentru cauza aceasta nu studiază Sfânta Scriptură așa cum ar trebui. Dacă ar face lucrul acesta, învățăturile practice ar avea o influență pozitivă asupra vieții lor. Oricare ar fi lucrarea pe care o faceți, scumpi frați și stimate surori, faceți-o ca pentru Domnul; și faceți-o cât puteți mai bine. Nu treceți cu vederea ocaziile de aur prezente și nu lăsați ca viața voastră să se dovedească a fi un eșec, în timp ce leneviți, visând la o viață ușoară, la plăceri și un succes într-o lucrare pentru care Dumnezeu nu v-a pregătit niciodată. Faceți această lucrare chiar dacă trebuie s-o faceți în mijlocul primejdiilor și greutăților din câmpul misionar; dar, vă implor, nu vă plângeți de greutăți și de sacrificiul de sine. Priviți la valdenzi. Vedeți ce planuri au făcut pentru ca lumina Evangheliei să poată lumina în mințile întunecate. Noi n-ar trebui să lucrăm, așteptând să primim răsplata în viața aceasta, ci având ochii fixați în mod neclintit la premiul de la sfârșitul alergării. Este nevoie acum de bărbați și femei care sunt tot așa de credincioși față de datoria lor ca și acul magnetic spre pol, bărbați și femei care vor lucra fără ca drumul lor să fie neted și orice obstacol înlăturat.
Am descris ce și cum trebuie să fie colportorii; și fie ca Domnul să le deschidă mintea pentru a înțelege acest subiect în toată lungimea și lărgimea lui și să realizeze faptul că au datoria de a reprezenta caracterul Domnului Hristos prin răbdarea lor, prin curajul și statornicia integrității. Să-și aducă aminte că ei pot să se lepede de El printr-un caracter destrăbălat, slab și nehotărât. Tineri, dacă luați aceste principii cu voi în lucrarea de colportaj, veți fi respectați; și mulți vor crede adevărul pe care îl susțineți, pentru că vă trăiți credința, pentru că viața voastră de fiecare zi este ca o lumină strălucitoare pusă într-un sfeșnic, care dă lumină pentru toți cei aflați în casă. Chiar vrăjmașii voștri, atâta vreme cât se războiesc împotriva învățăturii voastre, vă vor respecta; și când ați câștigat atât de mult, cuvintele voastre simple vor avea putere și vor aduce convingere în inimi.
-407-
Lucrarea de publicații
Sunt și vor fi întotdeauna multe necazuri legate de Casa de Editură din Battle Creek. Instituțiile înființate acolo sunt instrumentele lui Dumnezeu pentru aducerea la îndeplinire a lucrării Sale pe pământ. Pentru acest motiv, Satana este pe teren, punându-și la lucru ingeniozitatea pentru a stânjeni și împiedica. El vine la oameni cu ispitele lui legate de aceste instituții, fie că sunt în poziții de răspundere sau fac lucrul cel mai umil, și dacă este posibil să-i prindă astfel în laț cu născocirile lui, ca să piardă legătura lor cu Dumnezeu, să devină confuzi în judecata lor și să nu mai fie în stare să deosebească binele de rău. El știe că în mod sigur va veni timpul când spiritul care a controlat viața se va manifesta; și este bucuros să mărturisească împotriva lor, că aceștia nu sunt conlucrători împreună cu Hristos.
Mulți dintre aceia care au crescut, ajungând la anii și statura bărbăției, sunt deficitari în elemente ce constituie un caracter nobil și bărbătesc. Dumnezeu nu-i consideră bărbați. Ei nu sunt vrednici de încredere. Unii dintre aceștia sunt legați de instituțiile noastre. Ei au influență; dar ea este periculoasă, pentru că rareori este de partea cea dreaptă. În timp ce mărturisesc a fi evlavioși, exemplul lor tinde în mod permanent să încurajeze nelegiuirea. Scepticismul este întrețesut în gândurile lor și exprimat în cuvintele lor, iar puterile lor sunt folosite pentru pervertirea neprihănirii, adevărului și dreptății. Mințile lor sunt controlate de Satana și el lucrează prin ei pentru a demoraliza și a aduce confuzie. Cu cât sunt mai plăcute și mai atractive manierele lor, cu atât mai bogat sunt înzestrați cu talente sclipitoare, cu atât sunt instrumente mai eficiente în mâinile vrăjmașului a toată neprihănirea, pentru a demoraliza pe toți aceia care intră sub influența lor. Se va vedea că este o sarcină grea și lipsită de recunoaștere aceea de a ține acestea spre a deveni o putere conducătoare și a nu aduce la îndeplinire propriile lor planuri pentru încurajarea dezordinii și principiilor imorale dezlânate.
-408-
Tinerii expuși influenței lor nu sunt niciodată siguri, decât atunci când cei în a căror grijă se găsesc exercită cea mai mare atenție și chiar ei înșiși au formate principii drepte și hotărâte. Dar este trist că în veacul acesta sunt mulți tineri care se supun foarte repede influenței lui Satana, dar opun rezistență Duhului lui Dumnezeu; și în multe cazuri, obiceiurile rele au devenit așa de bine fixate, încât și cele mai mari eforturi din partea conducătorilor lor nu vor avea ca rezultat modelarea caracterelor lor în direcția cea bună.
Aceia care sunt în poziții de încredere în Casa de Editură au o grea răspundere de purtat și nu sunt potriviți pentru aceste locuri, decât dacă zi după zi câștigă o experiență creștină mai profundă și mai de încredere. Interesele veșnice ar trebui să aibă prioritate și orice influență care îi va ajuta să ducă o viață divină trebuie să fie binevenită. Bărbații cărora Dumnezeu le-a dat sarcina problemelor legate de afacerile ce sunt legate de lucrarea Sa trebuie să fie niște oameni spirituali. Ei n-ar trebui să neglijeze participarea la serviciile religioase și nici să considere ca o povară a vorbi adesea unul cu altul despre viața și experiența lor religioasă. Dumnezeu va asculta rugăciunile lor; ele vor fi înscrise în cartea Sa de aducere aminte; și El îi va răsplăti pe cei credincioși ai Săi și “voi avea milă de ei, cum are milă un om de fiul său, care-i slujește”.
Cei care se află la conducerea lucrării de publicații nu trebuie să uite că ei sunt un exemplu pentru mulți; trebuie să fie credincioși în adorarea publică a lui Dumnezeu, exact așa cum doresc să fie toți lucrătorii din toate departamentele instituției, credincioși și conștiincioși. Dacă ei sunt văzuți în Casa de rugăciune numai în mod ocazional, alții vor găsi scuze pentru propriile lor neglijențe. Acești oameni de afaceri pot vorbi oricând în mod curgător și inteligent în probleme de afaceri, arătând că ei nu și-au folosit în zadar puterile în această direcție. Ei au pus tact, silință și cunoaștere în lucrul lor; dar cât de important este faptul că inima și mintea sunt instruite pentru o slujire credincioasă în lucrarea și adorarea lui Dumnezeu, pentru ca ei să poată fi în stare să arate drumul mântuirii prin Isus Hristos într-un limbaj elocvent în simplitatea lui. Ei trebuie să fie oameni ai rugăciunii zeloase și ai sprijinirii nezdruncinate în Dumnezeu; oameni care, asemenea lui Avraam, vor porunci casei lor după ei și care vor manifesta un interes special în binele spiritual al tuturor acelora care sunt legați de această instituție.
Va continua.